„La Roumanie”, album preţios, dedicat României
Casa Memorială „George Enescu” din Sinaia găzduieşte în colecţia sa o lucrare cu totul extraordinară: un album dăruit genialului nostru compozitor de către Regina Maria la câţiva ani după Marea Unire. Albumul „La Roumanie” se află în expoziţia documentară din camerele de creaţie de la mansardă ale compozitorului român, alături de alte documente şi fotografii de mare valoare.
Amintim pe acelea care înfăţişează casa memorială de la Liveni-Vârnav din Dorohoi, astăzi Botoşani, precum şi membri ai familiei; fotografii din copilăria şi adolescenţa lui Enescu în timpul studiilor la Conservatorul din Viena şi Paris; instantanee alături de discipolul şi devotatul său prieten Yehudi Menuhin, oaspete obişnuit al maestrului la Sinaia; fotografii alături de Regina Elisabeta la Castelul Peleş; „botezul” muzical acordat finului său Dinu Lipatti la vârsta de 4 ani; facsimile după partiturile operelor sale reprezentative („Poema română”, scrisă la numai 16 ani, „Rapsodiile”); o copie dupa „Oedipe”; copia după actul de donaţie redactat la 10 decembrie 1947, prin care Enescu lăsa casa statului român, aceasta devenind, la dispoziţiile sale, Casă de odihnă, recreere şi creaţiune pentru artişti; o copie a acceptării lui Enescu ca membru corespondent al Academiei de Arte Frumoase din Paris, la 18 mai 1929.
Adevărată operă de artă
Dăruit muzicianului de către Regina Maria, albumul la care facem referire – de dimensiuni mari, redactat şi imprimat la Paris în anul 1922, sub coordonarea Mariei Ionescu – este legat în piele de viţel, având inscripţionată pe copertă, cu litere aurii, denumirea: „La Roumanie” (România).
Scris în limba franceză şi prezentându-se într-o ţinută grafică impecabilă, albumul conţine, în partea de început, fotografiile artizanilor Unirii şi ale constructorilor statului român modern, alături de semnăturile acestora – Maiestăţile lor Regele Ferdinand şi Regina Maria – urmate de o serie de articole semnate de Regina Maria, Take Ionescu, Nicolae Iorga, Maria Ionescu.
Regina Maria: odă României
Intitulat în chip sugestiv „Odă României de către Majestatea Sa Regina Maria a României”, articolul descrie pe ton extrem de personal, cu patimă, sensibilitate, suferinţă, momentul înălţător din istoria ţării când, cu preţul şi prin tributul a numeroase vieţi omeneşti, România, alături de aliaţii săi, a ieşit victorioasă din Primul Război Mondial, putând astfel să desăvârşească visul milenar al fiilor şi fiicelor sale: Marea Unire.
Mesajul este unul de înaltă trăire sufletească – un jurământ de credinţă, plin de emoţie şi consideraţie, dedicat ţării adoptive, care impresionează prin sinceritate şi onestitate şi dovedeşte sacrificiul şi jertfa supremă puse în slujba şi oferite fără ezitare scumpei sale patrii. Finalul reprezintă un îndemn mobilizator pentru reconstrucţia şi ridicarea României, făcându-se şi un apel la neuitare: să nu-i uităm, deci, pe aceia care au făcut posibilă eliberarea şi reîntregirea ţării.
Take Ionescu: analiză minuţioasă de politică externă
În articolul semnat de ilustrul nostru politician din perioada interbelică, fost prim-ministru (decembrie 1921-ianuarie 1922), ministru de Externe, ministru de Finanţe, ministru al Cultelor şi Instrucţiunilor publice, articol intitulat „Politica Externă a României”, excelenţa sa Take Ionescu pledează pentru păstrarea şi menţinerea păcii, consimţită prin Sistemul de tratate de la Versailles- Paris din 1919-1921, şi pentru protejarea şi respectarea prevederilor menţionate în acest sistem de tratate. Take Ionescu avertizează şi asupra conştientizării faptului că învinşii urmăresc întotdeauna să distrugă tratatele existente şi să se revină la situaţia de dinainte de război.
Experienţa, idealurile şi aspiraţiile pentru pace şi ocrotirea teritoriului naţional, visul şi munca sa de o viaţă se reflectă aici sub forma unei analize minuţioase de politică externă a României, expresie a geniului şi clarviziunii diplomatice care l-au călăuzit în apărarea intereselor ţării sale.
Articolul „Pământul Românesc”, scris de marele savant Nicolae lorga, descrie cu lux de amănunte aşezarea şi bogăţiile provinciilor istorice româneşti (Moldova, Dobrogea, Valahia, Transilvania), precum şi obiceiurile şi tradiţiile seculare ale românilor. Evocarea se face cu detalii privind geografia şi istoria locurilor, cu pronunţate accente nostalgice şi de afecţiune faţă de frumuseţea plaiurilor româneşti.
Declaraţie de credinţă şi devotament faţă de locurile sfinte
Ultimul articol se intitulează „În liniştea mănăstirilor” şi e semnat de editoarea albumului, Maria Ionescu: e evidenţiată lupta românilor pentru apărarea valorilor şi simbolurilor creştinătăţii împotriva asupririi păgâne şi sunt prezentate câteva dintre comorile spirituale româneşti – mănăstirea de la Curtea de Argeş, biserica „Trei Ierarhi” din Iaşi, a cărei construcţie a durat 50 de ani, şi mănăstirea Neamţului.
Mănăstirea românească se află, de altfel, în centrul atenţiei semnatarei studiului, apărând sub forma perenităţii şi a întregii sale frumuseţi legendare, atât în ceea ce priveşte construcţia, interioarele şi exterioarele sale bogat ornamentate, dar şi calda simplitate, cucernicia păstrată cu religiozitate, ospitalitatea proverbială, curăţenia exemplară şi excelenta organizare care dăinuie de secole în aceste locuri.
Odoare preţioase
La final, albumul reproduce, sub titlul generic „Tezaurul artistic al României”, fotografii reprezentând evanghelii, cruci, pocale sfinte, icoane, fresce, iconostasuri, jilţuri princiare, veşminte preoţeşti, diferite ipostaze ale bisericilor „Trei Ierarhi” şi Golia din Iaşi, şi Stavropoleos din Bucureşti. Evidenţiem câteva: medalionul, crucea şi pocalul în stil occidental (sec. al XVIII-lea), ţesăturile aparţinând lui Alexandru cel Bun, principe al Moldovei (începutul secolului al XV-lea), portretul principelui Matei Basarab şi al soţiei sale Elena, miniatura dintr-o evanghelie (jumătatea secolului al XVII-lea), jilţul princiar, Metropola din Iaşi purtând simbolul vulturului bizantin (a doua jumatate a secolului al XVII-lea) şi cădelniţa din argint aurit (sec. al XVI-lea).
Casa Memorială „George Enescu” din Sinaia
Legătura dintre George Enescu şi Casa Regală a României a început în anul 1898, după succesul parizian al opusului său nr. 1, „Poema Română”, ce se încheia cu „Imnul Regal”. Enescu s-a bucurat de sprijinul constant al Reginei Elisabeta, cunoscută şi sub pseudonimul artistic Carmen Sylva. Aceasta, recunoscând talentul tânărului muzician, i-a oferit ani de-a rândul o cameră într-un colţ intim al Castelului Peleş, unde să poată studia. De asemenea, Enescu era deseori invitat de regină pentru a susţine recitaluri la Palat.
Frumuseţea locurilor şi apropierea de Peleş l-au determinat pe muzician ca, din banii câştigaţi în primul său turneu în America, să-şi construiască aici – între anii 1923 şi 1926 – o casă, după planuri proprii, cu ajutorul arhitectului Radu Dudescu, pe care a numit-o Vila Luminiş. În următorii douăzeci de ani, până în 1946, când a părăsit România definitiv, în perioadele dintre turneele sale în Europa şi America de Nord, Enescu a revenit periodic la Sinaia pentru a se dedica, cel puţin o lună pe an, creaţiei. În 1947, aflat la Paris, Enescu a donat vila statului român, spre a fi folosită ca loc de odihnă şi de creaţie pentru artişti. Din 1995 devine Casa Memorială „George Enescu”, iar din 2007, secţie a Muzeului Naţional „George Enescu”. La intrarea în vilă se află bustul în marmură al lui George Enescu, realizat de sculptorul moldovean Ion Irimescu.
În salon se păstrează pianul maestrului, un Ibach făcut la Lausanne, instrument de care Enescu s-a folosit în activitatea sa componistică şi în concertele oferite apropiaţilor familiei. Din salon, scara în spirală permite accesul spre capătul turnului Belvedere şi, de aici, în mansardă sau „bageaga” (cum îi spunea Enescu). Tot din salon se pătrunde în camera soţiei lui George Enescu, Maria Cantacuzino-Enescu, decorată în stil eclectic. Camera maestrului se remarcă prin intimitate, confirmând modestia sa proverbială. „Chilia” are dimensiuni reduse, este mobilată într-un stil autentic românesc şi a fost locul preferat de odihnă al compozitorului după numeroasele sale concerte. Etajul mansardat a fost adăugat de arhitectul Radu Dudescu pentru a echilibra verticalitatea turnului în ansamblul vilei. În cele două camere sunt expuse materiale documentare legate de viaţa şi activitatea muzicianului.
Acest articol a fost publicat în numărul 216 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.
