Kremlinul și rolul absolut nefast al conducătorilor în lumea contemporană
Anul 2022 a mai adus un război în istoria Europei și au fost găsite tot felul de motive pentru a face bombele și rachetele să curgă. Populația continentului se obișnuise cu o perioadă de pace și prosperitate, dar această stare plăcută nu este pe gustul liderilor politici, economici și militari. Armele produse cu costuri mari nu sunt interesante dacă nu sunt testate pe oameni. Stăpânul de la Kremlin a decis că este momentul să mai extindă puțin imperiul, denumit oficial republică sau federație, și tancurile au pornit la acțiune prin Ucraina sub o umbrelă de avioane și elicoptere. Se duc lupte crâncene pentru ceea ce poartă numele de obiective strategice și armata rusă a început să piardă aparat de zbor și blindate grele. Se dovedește că giganții din oțel nu sunt imuni la rachete.
Din păcate pentru poporul rus și celelalte etnii incluse în imperiu, fanteziile de mărire ale liderilor de la Kremlin au fost fără limite în ultima sută de ani. Iosif Stalin, stăpânul comunist, a declarat în anul 1924 că trebuie să cucerească întreaga planetă în numele ideologiei roșii. N-au fost simple vorbe-n vânt. S-a făcut totul pentru atingerea acestui obiectiv măreț și bărbații au fost trimiși să piară pentru gloria unei idei utopice. Nu s-a făcut economie nici la armament, produse industriale deosebit de scumpe. Au ajuns în Spania în perioada 1936 – 1939 806 avioane de diferite tipuri, 1.555 piese de artilerie, circa 500.000 de puști și 15.113 mitraliere, gloanțele rusești făcând prăpăd printre spaniolii botezați drept fasciști sau franchiști. Țara iberică a fost devastată de război, dar comunismul n-a putut să se mențină. N-au putut să ajungă suficiente tancuri T-26 și BT-5 pentru a călca în șenile vechea lume și Iosif Stalin și-a dirijat eforturile spre Polonia.
Experimentele cu implantarea comunismului au fost ceva obișnuit pentru Kremlinul roșu și a venit la rând Coreea. Au pornit trenurile cu tehnică de luptă spre Extremul Orient și tancurile T-34 au spulberat forțele locale. A fost necesară intervenția masivă a forțelor americane pentru oprirea valurilor de asalt. Moscova lui Stalin a trimis noi arme și costurile au crescut. Numai în anul 1952 au fost expediate 176 de avioane de luptă. Au fost sprijinite de 175 de tunuri antiaeriene. Cum țara asiatică era devastată de război și lipsită de industrie, tot ce era necesar trupelor sosea din lagărul socialist. S-a reușit atingerea unui echilibru de forțe și au rămas două state coreene după moartea lui Stalin.
Experimentele militare au continuat apoi în Vietnam și numai prin trimiterea de armament din belșug s-a reușit alungarea forțelor americane din partea sudică. Numai în anii 1968 și 1969 au fost expediate 80 de avioane, aparatele MiG-21 fiind mult mai scumpe decât cele din precedentul conflict. Și aici trupele comuniste au primit aproape tot ce era necesar din lagărul socialist. Combustibilul de aviație nu se produce în instalații obișnuite și trebuie să fie de o puritate deosebită.
Conducerea de la Moscova nu era mulțumită cu rezultatele obținute de forțele slab instruite ale aliaților și a decis că este timpul să treacă la acțiuni directe pentru distrugerea lumii libere și pentru a putea să realizeze revoluția mondială. A început în anul 1979 invadarea Afganistanului și a urmat un război de 10 ani în care forțele sovietice au fost măcinate de rebelii ce se încăpățânau să-și apere casele și pământurile pietroase. Nici astăzi nu se cunoaște cu exactitate numărul avioanelor și al elicopterelor pierdute în mod inutil, tehnica aeronautică fiind greu de asamblat din cauza materialelor speciale ce se obțin cu costuri mari și cu consumuri ridicate de energie electrică. Nu este de mirare că s-a dus o politică de electrificare și au fost barate marile fluvii sau au fost arși munți de cărbune. Mihail Gorbaciov a trebuit să pună capăt acestui conflict ce era precum un cancer pentru resursele Moscovei.
Sunt numai câteva exemple despre modul în care au fost risipite resursele unui stat bogat pentru tot felul de idei ce nici măcar nu erau ale rușilor, totul plecând de la Karl Marx și Fr. Engels. Oamenii nu pot fi deștepți, dar dictatorii sunt șocanți prin ceea ce fac.
Nivelul de trai al românilor a fost marcat de aceeași politică absurdă de înarmare exagerată și de ajutorare a revoluționarilor de pe întreaga planetă. Rezervele de aur ale României comuniste erau în anul 1950 de 209,4 t, dar au ajuns în anul 1954 la numai 49,7 t. Datele publicate în diferite lucrări de către istoricul Petre Opriș sunt ilustrative pentru risipa făcută de gruparea Dej pentru îndeplinirea misiunii de cucerire a întregii planete. Nicolae Ceaușescu, definit de unii naivi drept patriot român, a trecut la o producție masivă de arme pe lângă cele achiziționate din Uniunea Sovietică. Multe plecau sub formă de ajutoare în state africane sau în Vietnam. România socialistă era acea mare putere economică pregătită pentru o politică mondială. A fost normal să se ajungă la cartela alimentară, dar s-a făcut totul pentru arme. Moartea cetățenilor ce nu aveau hrană sau medicamente era un detaliu lipsit de importanță pentru autoritățile de la București, cele care nu degeaba solicitau creșterea natalității. Erau de dorit oameni mulți, tineri și viguroși pentru războiul suprem.
Revenind la conflictul actual, se vede că problema pandemiei de coronavirus, pornită tot de pe teritoriul unei mari puteri, a fost uitată și s-a trecut la distrugerea civilizației în numele unui centru de putere. Ucraina trebuie ocupată măcar parțial pentru a pune mâna pe uriașele centre industriale ce pot prelucra metalele în noi tipuri de arme.
S-a demonstrat încă o dată că dotarea excesivă cu tehnică de luptă nu poate să aibă decât două rezultate: un război sau prăbușirea economică sub povara cheltuielilor militare.
Bibliografie minimală
Armata Republicii Socialiste România, Editura Militară, București, 1978.
Opriș, Petre, Licențe străine pentru produse civile și militare fabricate în România (1946 – 1989). Editura Militară, București, 2018.
Sarin, Oleg, Lev Dvoretsky, Război contra speciei umane Agresiunile Uniunii Sovietice împotriva lumii 1919 – 1989, Antet, f.a
