JFK și spioanele Inga Arvard, Ellen Rometsch si Judith Exner

Recent președintele Statelor Unite a anunțat declasificarea a 2.800 de documente privitoare la asasinarea lui John F. Kennedy în 1963. În același timp, s-a anunțat că, la cererea serviviilor secrete, a fost amânată declasificrea altor documente „sensibile” care pot pune ăn pericol securitatea națională. Unele din acestea pot privi viața persoanlă a lui Kennedy, ca și un situații în care fostul președinte a făcut obiectul unor acțiuni de spionaj

„Oamenii președintelui”

De-a lungul vremii șefii statului american au fost ținta unor acțiuni de natură informativă. Unul din cele mai dezbătute cazuri a fost acela al președintelui Franklin Delano Roosevelt (1933 – 1945). Documente declasificate din arhivele secrete ale Statelor Unite ca și ale fostei Uniuni Sovietice, rezultate mai ales din „Operțiunea Venona”, au demonstrat că, între persoanele care s-au angajat în asemenea acțiuni, s-au aflat și unii din cei mai apropiați colaboratori ai săi.

Dacă în ceea ce îl privește pe consilierul președintelui Harrry Hopkins împrejurările nu au fost elucidate decât parțial, pentru alții din „oamenii președintelui” există informații mai sigure. Este vorba de diplomatul Alger Hiss (1904-1996) care a spionat pentru sovietici în Perioada interbelică și în timpul celui de al Doilea Război, făcând parte din delegațiile americane la conferințele internaționale care au urmat acestuia. Un alt agent pe lîngă Roosevelt a fost economistul Lauchlin Currie (1902 –1993), consilier al președintelui. care a făcut parte din „Rețeaua Silvermaster”. La un moment dat, Moscova a transmis agenţilor săi de la Washington sarcina de a o recruta nici mai mult, nici mai puţin pe soţia preşedintelui, Eleanor.

...și „femeile sale”

Între numeroasele relații sentimentale pe John F. Kennedy pe care le-a întreținut în perioada anterioară alegerii sale ca președinte s-au numărat mai ales actrițe ca și alte „frumuseți ale vremii”, dar și altele presupuse spioane. Cunoscând această vulnerabilitate a viitorului președinte, unele servicii secrete, mai ales cele germane, iar apoi cele sovietice, au încerct să o folosească prin plasarea în preajma sa a unor agente mai ales de influențare. Totuși, asemenea eventuale cazuri de inflitrare nu au fost elucidate pânâ la capăt, unele din împrejurările lor, ca și personaliatea agentelor implicare rămânând, în bună măsură. În umbră.

Este un motiv pentru care o serie din aceste cazuri au fost reluate în ultimele decenii, prin declasificarea, măcar parțială, a unor documente secrete, prin apariția unor memorii și a unor investigații, volume, dar mai ales prin dezvăluiri și interpretări ale mediilor.

Poate cel mai celebru dintre aceste cazuri este acela al lui Inga Marie Arvad (1913 –1973), jurnalistă daneză care, în perioada 1941-1942, a avut relație cu viitorul președinte al Statelor Unite, fiind suspectată datorită vizitelor sale în Germania și a aprecierilor de care s-a bucurat din partea lui Hitlter, fi fost agentă pentru această țară.

„Regină a frumuseții” și jurnalistă

S-a născut în Copenhaga. Și-a schimbat numele inițial Petersen în Inga Arvard. A fost alesă „regină a frumuseții” în 1931 în Danemarca. Devine jurnalistă la ziarul „Berlingske Tidende”. Primul ei soț a fost Kamal Abdel Nabi, cu care se căsătorește, la 17 ani, în 1931. După divorț se va căsători cu regizorul maghiar Paul Fejos. Emigrează în Statele Unite în 1940.

Urmează cursurile Columbia School of Journalism din New York, și devine jurnalistă la „Washington Times-Herald”. Conducătorul acestui ziar afirmă că Inga avea „un stil intuitiv” de a scrie. Apăruse câteva pelicule în Danemarca, ca și în filmul „Flight from the Millions” realizat de Fejos. În 1945, devine scenaristă la Metro-Goldwyn-Mayer și jurnalistă la Hollywood.

Inga Arvard a fost considerată, la vremea ei, o ”frumusețe perfectă”.

Relația cu Hitler: „I-a furat inima”

În 1935, în calitate de reporter independent, la intervenția lui Joseph Goebbels, Arvard are o serie de întrevederi cu Hitler, realizând două sau trei interviuri. Este unul din puținii reporteri scandinavi care a reușit acest lucru. Are relații și cu Hermann Göring: anunță căsătoria sa cu actrița Emmy Sonnemann și este invitată la nunta sa. Afirmă despre Hitler: ”Îl simți imediat. Pare singuratic. Ochii săi te privesc direct, strălucind de forță, arătând o inimă de copil”.

Vizitează Germania în timpul Jocurilor Olimpice din 1936, la invitația lui Hitler. Hitler consideră că Inga Arvard este „Un exemplu perfect de frumusețe nordică”. I-a dat lui Arvard o fotografie a sa cu autograf: „Lui Inga Arvard pentru o amintire prietenoasă” . În presă apare o fotografie a lui Inga cu Hitler. Se pare că Arvard a părăsit Germania atunci când a fost întrebată de ministrul de Externe german dacă dorește să spioneze în Paris.

Deși scrie despre Hitler nu a îmbrățișat niciodată în totalitate ideologia sa, iar relația cu el i-a umbrit cariera. Ulterior Arvrd a negat față de apropiați faptul că ar fi fost pro-germană, dar colegi de la Columbia University au afirmat că avea o atitudine antisemită virulentă. Atitidinea lui Arvard față de Hilter s-a schimbat după atacul de la Pearl Harbour din 1941. În 2017, John Toohey a publicat un articol în care afirmă că Inga Arvard a fost femeia care „i-a furat inima lui Hitler”

Relația cu Kennedy: O ”romanță interzisă”

Face cunoștință cu tânărul Kennedy la Washington prin intermediul surorii acestuia, Kathleen, care era și ea jurnalistă. Împrejurările în care s-au cunoscut cei doi și relația care s-a născut sunt descrise în biografia surorii lui Kennedy de Dave Quinn în care se arată: „Ca multe femei înainte și după ea, Arvard a căzut sub vraja lui Kennedy” . Arvard i-a mărturisit unui coleg de la ziarul „Times Herald”: „Mi s-au lipit ochii de el”. Între Kennedy și Inga Arvard se naște o „relație romantică”. Mai târziu, Inga a afirmat că a fost vorba doar o „relație trecătoare”.

După prima lor întîlnire, Inga, care avea 28 de ani, îl descrie pe Kennedy (24 d ani): „Avea ochi albaștrii, naturali, ambițioși, calzi”. I-a mărturisit unui prieten jurnalist că a fost fermecată de el. Arată cu discutau politică și istorie, ceea ce, se pare, că i-a folosit lui Kennedy în viitoarea sa carieră. La 27 noiembrie 1941, în ziarul „Washington Times Herald”, Inga Arvad, l-a prezentat cititorilor pe tânărul de 24 de ani, John F. Kennedy, ca pe "un băiat cu viitor".

După intrarea Statelor Unite în război, Kennedy a fost repartizat la departamentul de informații al Marinei americane. Atunci când au apărut zvonuri despre relația sa cu Inga Arvard, el a fost mutat, la Georgetown, pe un post în care nu mai avea acces la informații secrete, dar cei doi au continuat să se vadă.

La 6 februarie 1942 , Inga a sosit la Georgetown unde s-a cazat, sub un nume fals, la „Fort Sumter Hotel” și s-a întâlnit cu Kennedy. Întâlnirea lor a fost urmărită de FBI. Un prieten, John White, le înlesnește întâlnirile secrete, căci Fejos era cunsocut a fi un „gelos exploziv”. De altfel, În timpul acestei relații, Inga divorțează de Fejos care angajase un detctiv pentru a o urmări pe Arvard. Aceasta îi mărturise lui Kennedy că vrea să divorțeze și l-a întrebat dacă ar vrea să se căsătorească cu ea. Kennedy a părut „nehotărât”, ceea ce a înfuriat-o pe Inga. Totuși, se pare că Kennedy s-a interesat la un preot dacă Inga se poate converti la catolicism. Mai tîrziu, Inga a mărturisit că ar fi putut lupta pentru Kennedy „ca o tigroaică”, dar, pentru că se considera „prea bătrînă” pentru o asemenea relație și deoarece el era legat strîns de familia sa, a renunțat...

Între timp, în presă apar informații despre ”Romanța interzisă dintre JFK și fosta regină a frumuseții, suspectată agentă nazistă”. După ce, inițial, tatăl lui Kennedy, Joseph, în acea perioadă ambasador în Marea Britanie, aprobase tacit relația dintre cei doi, după ce au apărut bănuielile despre activitatea de agentă a lui Arvard, el „a intervenit în forță penrru a pune capăt afacerii”. Kennedy a fost de acord să întrerupă relațiile cu Arvard atunci când a aflat că ea era supravegheată de FBI.

După ce, în urma presiunilor tatălui lui Kennedy, cei doi s-a despărțit, au rămas în contact, întâlninu-se de câte ori era posibil. Atunci când Kennedy s-a remarcat prin faptele sale de arme, contribuind la salvarea echipajului vasului pe care se afla, Arvard a scris un articol depre „Tânărul erou al Marinei”. După ce a devenit președinte, Kennedy a ordonat ca avionul Air Force One să aterizeze la Davis-Monthan în Tucson pentru a se întâlni cu Inga. Potrivit aceleași surse, atunci când a aflat că Kenney a fost asasinat, Inga s-a refugiat în dormitorul său și a plâns ore întregi.

În 2007, o serie de scrisorile lui Kennedy către Inga (pe care o numea „Inga Binga”) au fost scoase la licitație la agenția „Christie's”. În una din scrisorile sale, Kennedy deplângea faptul că „Războiul este o afacere murdară”. Arvard: „Aș fi bucuroasă să te întâlnesc din nou”. Atunci când s-a încheiat relația în 1942 Inga i-ar fi spus : „Tu ai două lucruri importante: tu însuți și tatăl tău”

Unul din autorii care s-au ocupat de această relație, Scott Farris, afirmă că Inga a fost „Marea dragoste a lui Kennedy”, căci l-a înțeles pe Jack mai bine decât propria familie. Un alt comentator arată că ea ” a fost „singura femeie alături de care Kannedy se simțea el însuși”. Atunci când s-a căsătorit cu Jacqueline Bouvier în 1953, Inga i-a trimis o telegramă de felicitare lui Kennedy, dar nu s-au mai văzut niciodată.

„Un fel de Mata Hari” ?

În legătură cu relația lui Inga Arvard cu Jack Kennedy, FBI, șeful său, John Edgar Hoover au considerat că sunt necesare investigații mai ales că, din noiembrie 1941, John F. Kennedy făcea parte din departamentul de informații al Marinei Statelor Unite. Aceste investigații au fost declanșate de o fotografie a lui Arvard cu Hitler, asupra căreia a atras atenția chiar sora lui Kennedy, Kathleen, înainte să dispară într-un accedent de avion.

Investigațiile au constat în ascultarea convorbirilor ale lui Arvard, între care și acelea cu Kennedy. Superiorul lui Kennedy, căpitanul Seymour A.D. Hunter, considera că Arvard ar fi putut acționa ca „un fel de Mata Hari”. Într-un un memorandum al FBI din 21 ianuarie 1942 către procurorul general al Statelor Unite, se arăta că „O combinație a acestor fapte indică faptul că este posibil ca Arvard să fi fost angajată în cel mai subtil tip de activități de spionaj împotriva Statelor Unite”.

Chestiunea era însă delicată pentru că tatăl său Joseph P. Kennedy era ambasador în Marea Britanie. Legăturile lui Kennedy cu Arvard au intrat și în atenția Oficiului naval de informații, ele ajunfând ajungând și la președintele Roosevelt.

Într-o scrisoare a FBI din 16 iulie 1942 către Marvin McIntyre, confidentul personal al Roosevelt, se arăta că președintele solicita ca Arvard să fie urmărită, căci „Au fost numeroase zvonuri despre ea și despre trecutul ei și am făcut un control general al activităților ei”.

Deși concluzia anchetei a fost că Arvard nu fusese autoarea unei „fapte ilegale” și nu există dovezi care să demonstraze că ea acționase ca agentă, s-a hotărât transferarea lui Kennedy la o altă unitate unde nu mai avea acces la informații secrete, în ianuarie 1942. Mai târziu, Kennedy a afirmat că acest transfer s-a datorat lui Hoover. La 17 ianuarie 1942, unul din directorii FBI i-a raportat lui Hoover că „Nu există nimic substanțial în ceea ce privește svonul că Arvard ar fi, de fapt, o spioană nazistă”

La 27 ianuarie 1943, Inga i-a adresat o scrisoare lui Clyde Tolson, adjunctul lui J. Edgar Hoover, cerându-i să-i mijlocească o întîlnire cu acesta pentru a discuta „chestiuni personale”. Au rămas necunoscute motivele pentru care Inga dorea să se întâlnească cu Hoover. Această întrevedere nu a avut loc totuși. Ce mărtirisire ar fi vrut să-i să îi facă Imga Arvard lui Hoover?

Avînd în vedere că, pentru moment, Arvard a fost disculpată, după război, în urma căsătoriei ei cu actorul Tim McCoy, i s-a acordat cetățenia americană în 1946. Totuși investigațiile au continuat mai mult sau mai puțin discret, multă vreme, urmărindu-se contactele dintre Kennedy și Inga Arvard, dar și unele relații pe care ea le avusese.

Explicații târzii

Astfel, prezumțiile în ceea ce privește conduita lui Inga Arvard în perioada interbelică nu au dispărut, afectându-i și viața particulară. Atunci când Robert Boothby, membru al parlamentului britanic, a cerut-o în căsătorie pe Inga Arvard, în mai 1945, după ce inițial a acceptat, a respins propunerea, invocând faptul că mai existau bănuieli legate de relația sa cu Hitler, ceea ce ar putea avea un efect negativ asupra carierei lui Boothby.

După război, Arvard a arătat însă că, de fapt, nu l-a întâlnit pe Hitler decât cu ocazia interviurilor pe care i le-a luat și că în realitate disprețuia politica lui Hitler.

„Legături periculoase”

În același timp, au fost scoase la iveală o serie de relații pe care Inga Arvard le-ar fi avut cu personaje apropiate de Germania lui Hitler. Astfel, ea a fost suspectată de a fi fost amanta lui Axel Wenner-Gren (1881-1961), un industriaș suedez aflat pe lista neagră a Departamentului de Stat al SUA pentru relațiile sale cu Germania în timpul războiului. Wenner-Gren era considerat priten al lui Hermann Göring. Mai târziu, avusese relații cu ducele de Windsor, fostul rege Edurad VIII, cu simpatii naziste.

Un raport al FBI ar fi documentat faptul că Wenner-Gren îi pusese la dispoziției lui Arvard o sumă de bani în timpul studiilor sale. Principalul motiv pentru investigarea lui Arvard sa a fost de a se explora posibilitatea ca ea să fi fost angajată de Wenner-Gren ca agent privat de informații. Totuși, documente directe referitoare la relațiile lui Arvard cu industriașul suedez nu au fost identificate.

„Dosarele lui Hoover”

Este un fapt dovedit că șeful FBI, a întocmit „dosare” referitoare la relațiile sentimentale pe care le-ar fi întreținut președinții Statelor Unite. Între altele, ar fi fost în posesia unor informții despre legăturile extraconjugale ale soției președintelui Roosevelt, Eleanor, între care și aceea cu Joseph Lash, „un scriitor comunist”. Hoover ar fi avut informații și despre legătura sentimentlă a președintelui Dwight Eisenhower cu Kay Summersby.

În ceea ce îl privește pe Kennedy, Hoover era în posesia de dovezi în legătură cu relațiile sale cu Angie Dickinson, Kim Novak și Marilyn Monroe, dar și cu Inga Arvard. L ista femeilor cu care Jack a avut relații se afla în posesia lui Hoover, dar nici una nu s-a bucurat de atâta atenție ca Arvard, pe care șeful FBI o conidera o „dușmană personală” a sa.

De fapt, aceste investigații intense ale lui Hoover, „vânătoarea sa de spioni” se datora și faptului că era obsedat de inflitrarea de agenți la nivele superioară ale guvernului, pe care însă, multă vreme, nu reușise să îi identifice. În mare măsură temerile lui Hoover erau întemeiate, dar amploarea activității acestor rețele a fost demonstrată după război, prin ”Operațiunea Venona” și alte investigații.

La un moment dat, Hoover l-a informat pe Kennedy, devenit președinte, că deține informții despre relația sa cu Inga. După unele opinii, acesta a fost motivul pentru care care președintele i-a extins prerogativele. În ceea ce o privește pe Inga Arvard, dosarul ei la FBI număra 1200 de pagini, el rămânând multă vreme secret.

Cazul a reintrat în atenție

Relațiile dintre John Fitzerald Kennedy cu Inga Arvard, posibilitatea ca ea să fi acțiomat pe lângă viitorul președinte al Statelor Unite ca „agentă” au reintrat în atenția cercetătorilor, dar mai ales a jurnaliștilor, în ultima vreme, dovadă în acest sens fiind numeroasele lucrări consacrate acestei teme „fierbinți”.

Unele dintre ele însă păcătuiesc prin înclinația pentru latura „senzațională” a acestei relații. Astfel, încă în 1976, cotidianul „Los Angeles Times„ publică articolul ”Kennedy Affair With Spy Suspect” (”Relația lui Kennedy cu o spioană suspectă”) Dar interesul pentru această relație a „izbucnit” mai ales în anii 2000. Scott Farris, în volumul „ Inga-marea dragoste a lui Kennedy. Frumusețea perfectă a lui Hitler și primul suspect a lui Edgar Hoover” (2016) consideră că ”Inga era inocentă, dar nu a știut să își apere cauza”.

În volumul lui Peter Kross „Secretele celui de al Doilea Război Mondial. Misterioasa Inga Arvard” (2016) se arată că „O frumusețe enigmatică, Inga Arvard care ar fi lucrat pentru naziști și l-a implicat pe viitorul președinte al Statelor Unite într-o rețea de intrigi”. Relația lui Kennedy cu Inga Arvard face și obiectul volumului lui Tierney Mcahhe

„În interiorul romanței intrezise a lui Kennedy cu fosta regină a frumuseții suspectată de a fi fost agentă nazistă”.

În fine, chiar în 2017, John Toohey a publicat articolul „Femeia care a furat inima lui Hitler și a lui Kennedy”. Faptul că și în biografia lui Kennedy au existat o serie de episoade obscure, între care acela al relațiilor sale cu Inga Arvard, i-a preocupat și pe unii din cercetători și jurnaliști, între care Robert Dallek în volumul „An Unfinished Life: John F. Kennedy 1917-1963” (2003)

O „capcană de miere”

Dar lucrarea care a oferit revelații tulburătoare, stârnind cele mai multe contrverse a fost volumul lui Seymour M. Hersh, „The Dark Side of Camelot” ( 1998) în care, între altele, se afirmă că Kennedy a avut, în 1963, relații cu o femeie originară din Republica Democrată, Ellen Rometsch, bănuită a fi fost spioană. Presupunerea se bazează pe o serie de documente din arhivele FBI și CIA, precum și pe memoriile unui cunoscut jurnalist Ben Bradlee "Conversații cu Kennedy” (1975).

Născută, în 1936 , Ellen s-a refugiat din Germania de est unde devenise totuși membră a partidului comunist. A fost bănuită a fi fost agentă sub acoperire diplomatică la ambasada Republicii Federale Germane în Statele Unite, la începutul anilor 1960, unde activa soțul ei Rolf Rometsch. O serie de publicații americane, între care „Daily Mail„ au publicat știrea că ea ar fi avut o relație amoroasă cu John Kennedy, dar și cu alte personaje importante din societatea americană.

335a07c4432978941dab5a834ce23548 jpg jpeg

În timpul staționării sale în Statele Unite, Ellen Rometsch, ar fi fost prezentă și în „Quorum Club” din ”Carroll Arms Hotel” din apropierea Senatului. frecventat de persoane din mediul politic, între care și John Kennedy. Relațiile pe care le-ar fi satabilit i-ar fi dat posibilitatea de a afla informații importante.

În 1978, Bobby Baker și Larry L. King publică un volum în care arată că acest stabiliment era frecventat de numeroși senatori, membrii ai Congresului și alte persoane din sfera politică.

În caz că asemenea informații s-ar verifica, se poate spune că Kennedy a avut de a face cu o „capcană cu miere”, cum este denumită în limbaj informativ metoda prin care anumiți politicieni sunt atrași în relații cu prostituate în vederea dobândirii de informații secrete.

Cazul ar putea avea unele similitudini cu așa-numta ”Afacere Profumo” din acea perioadă din Marea Britanie, în cursul căreia un ministru fusese spionat într-un bordel de prostituata Christine Keeler.

Încercări de mușamalizare

În august 1963, Ellen este expulzată din Statele Unite din cauza „comportamentului său în Washington”. Se pare că această expulzare se produsese și la intervenția lui Robert Kennedy, care îndeplinea funcția de procuror general, pentru a escamota relațiile fratelui și a altor personalități din Washington cu Ellen Rometsch. În același timp, se pare că Robert Kennedy a intervenit pentru ca nici în presă să nu apară informații despre acest caz.

Scandalul a izbucnit totuși în octombrie 1964 când jurnalistul Clark R. Mollenhoff publică raportul „Des Moines Register” în care se arată că Ellen Rometsch ar fi avut relații cu „personalități înalte de la Casa Albă”.

În ciuda eforturilor de mușamalizare, cazul intrase în atenția lui J. Edgar Hoover și, încă în iulie 1963, Rometsch fusese chestionată de agenți ai FBI care ajunseseră la concluzia că „probabil ea fusese spioană sovietică”.

Totuși Hoover a comunicat unui grup de senatori că nu există "dovezi" că Rometsch era agentă. Pe de altă parte Hoover l-a informat pe Robert Kennedy că ”Avem informații că nu numai fratele Dvs., președintele, ci și alte persoane din Washington au avut relații cu această persoană suspectă a fi fost agentă”. În arhivele FBI, dosarul lui Ellen Rometsch număra 478 de file, dar acesta a fost distrus la un moment dat.

Cazul părea închis și totuși, în 2013, „Die Welt” publică articolul „John F. Kennedy und seine Geliebte aus der DDR” („John F. Kennedy și iubita sa din RDG”). Au urmat alte intervenții în presă, astfel încât cazul a revenit din nou de actualitate în anii din urmă, fără însă să fi putut să fie elucidat pănă la capăt.

Amantă a președintelui și a șefului Mafiei

Există și un caz în care a fost implicată o persoană din „anturajul sentimental” al președintelui Kennedy care nu a fost o „afacere de spiona„ ci de mijlocirea și trasmiterea de informații confidențiale cu caracter ilicit. Despre Judith Exner (Campbell) (1934 – 1999) au circulat informații că ar fi fost amanta președintelui John F. Kennedy și a conducătorului Mafiei Sam Giancana . Tatăl ei a fost un arhitect de origine germană.

A fost conisderată „incredibil de frumoasă”( "stunningly beautiful"). A pretins că a avut o reșație de 18 luni cu senatorul John F. Kennedy, începând din 1960, care a fost continuată când acesta a fost ales președinte al Statelor Unite. Ulterior, Campell s-a căsătorit, în 1975, cu jucătorul de golf Dan Exner de care a divorțat în 1988.

Potrivit unor articole de presă („Washington Monthly”, februarie 1960) Campbell și Sinatra s-au întîlnit în Las Vegas cu care ocazie cântărețul i-a prezentat-o lui Kennedy, la acea vreme senator și candidat la președinția Statelor Tot în a doua parte a anului 1960 Siantra a prezentat-o pe Campbell și lui "Sam Flood,"care, de fapt, era Sam Giancana, coducător al Mafiei din Chicago cu care de asemenea a avut o relație, ca și cu asociatul său John Roselli.

În memoriile sale publicate în 1977, Campbell, devenită prin căsătorie Exner, și-a publicat memoriile („ My Story”) în care a arătat că devenise „amantă” a lui Kennedy pentru o perioadă de doi ani, vizitându-l frecvent pe acesta la Casa Albă după ce acesta a devenit președinte. Afirmațiile sale se sprijină și pe înregistrări telefonice și alte documente, deși persoane din anturajul președintelui au negat aceste afirmații.

„Prieten apropiat”

Exner a intrat în atenția mediilor atunci când a fost chemată să depună mărturie în fața „Church Committee” care a examinat implicarea Mafiei în tentativa CIA de asasinare a lui Fidel Castro în 1975. În raportul comisiei s-a arătat că un „prieten apropiat” al președintelui Kennedy a fost, în același timp, un apropiat al lui Sam Giancana. Presa ( „The New York Times”) l-a identifiat pe acest „prieten” în persoana lui Exner care însă, într-o conferință de presă, a negat că ar fi avut cunoștință de relațiile lui Kennedy cu Mafia.

Tot în Mmoriile sale, Exner a arătat că relațiile sale cu Kennedy au avut un caracter „cu totul personal” (”entirely personal”). De asemenea, a afirmat că Giancana nu i-a cerut niciodată informații de la Kennedy. S-a referit și la relațiile lui Kennedy cu alte femei între care Inga Arvard. Asistentul personal al lui Kennedy, David Powers a negat că acesta ar fi avut relații cu Exner.

Mărturii contradictorii

Într-un interviu acordat, în 1988, revistei „People”, Exner a prezentat o altă variantă, afirmând că, de fapt, mințise în fața „Church Committee” și chiar în Memoriile sale. A arătat că Kennedy o rugase să îl contacteze în numele său pe Giancana și să-i mijlocească o întîlnire cu acesta care ar fi avut loc în 1960 în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale. Pentru 18 luni în perioada, 1960-1961, Ea ar servit ca „legătură” („link”) între Kennedy și Giancana. În cursul a aproximativ 10 întîlniri, cei doi au discutat despre asasinarea lui Fidel Castro.

În 1997, Exner a acordat un nou interviu publicației „Vanity” în care a prezentat o altă variantă a „istoriei” după care Keneddy i-ar fi destăinuit planurile sale în legătură cu Cuba și a folosit-o pentru a-i duce sume de bani lui Giancana. Acești bani ar fi provenit de la diferiți „contractori”, o serie de persoane interesate în dispariția lui Castro, între care și Robert Kennedy.

Într-un inteviu acordat reporterului de investigație Seymour Hersh, Exner a reluat aceste afirmații: "Jack a fost nesăbuit, atât de nesăbuit". A susținut, de asemenea că a avortat copilul lui JFK.

În sfârșit, Exner a afirmat că a pus capăt relației cu John Kennedy pentru că nu a dorit să devină doar „o altă femeie” (''the other woman”). Aceste afirmații contradictorii ale lui Exner au fost negate de persoane din anturajul lui John Kennedy. De asemenea, în rapoartele FBI și ale Serviciului Secret al Casei Albe s-a afirmat că, de fapt, ea a fost un „martor nesigur” ("unreliable witness,"), suferind de „instabilitate, depresie și paranoia”.

Cazul a fost realuat în 2015, când publicația „The Washington Monthly” a publicat articolul "The Exner File: Truth and fantasy from a president's mistress" („Dosarul Exner. Adevăr și fantezie de la o amantă a președintelui”). În fine, în 2002. Exner a devemit eroina unui serial TV intitulat „Power and Beauty”.

... În ceea ce privește de Inga Arvard , existența ei ulterioară a fost cât se poate de „nevinovată” pentru o presupusă spioană. După căsătoria cu un actor și militant pentru drepturile indienilor nord-americani , ea a participat la campaniile acestuia, petrecându-și cea mai mare parte a existenței în ranch-ul din Wyoming. De asemenea, Inga nu a părăsit cu totul preocupările sale legate de lumea filmului, participând, în 1946, alături de actrițe renumite la promovarea filmului „Duel in the Sun” în regia lui David O. Selznick.

Într-un interviu acordat ulterior Ellen Rometsch a declarat că nu a fost niciodată spioană. De remarcat că în arhivele secrete ale Stasi numele său nu figurează. În ultima parte a vieții, Judith Exner a devenit...pictoriță.