„Istorii despre fantome” O reţea de spioni invizibilă ?

„Programul ilegalilor” …este  denumirea pe care Departamentul de Justiţie al Statelor Unite a atribuit-o operaţiunii care s-a încheiat, la 9 iulie 2010 cu  „schimbarea” a 10 agenți ruşi fără acoperire oficială cu persoane care spionaseră pentru Statele Unite în  Federaţia Rusă.

       Pentru fiecare  dintre aceşti „ilegali” Serviciul de Informaţii Externe al Federaţiei Ruse (SVR) crease o „legendă”, deci o biografie fictivă, care conţinea totuşi anumite elemente reale, după care, prin Canada, au fost trimişi, „plantaţi” în Statele Unite. Potrivit acestor „legende”, spionii ruşi au devenit cetăţeni americani oneşti, activând în mediul academic, industrial şi politic, având ca scop real accesul la informaţii clasificate.

      Arestarea acestora se produsese în iunie 2010 după investigaţii desfăşurate de FBI care duraseră mai mulţi ani în cadrul „Operaţiunii istorii despre fantome” („Operation Ghost Stories”).

          Cei 10 agenţi „adormiţi”, reţinuţi în Statele Unite, cărora s-a adăugat încă unul arestat în Cipru,  au fost acuzaţi de „desfăşurarea de acţiuni conspirative, pe termen lung în statele Unite în favoarea Federaţiei Ruse”.  De fapt, în afară de aceşti, mai activaseră încă doi spioni care, potrivit chiar informaţiilor SVR, reuşiseră să părăsească Statele Unite.

         După ce îşi recunoscuseră vina, cei 10 agenţi au fost transportaţi la Viena, care îşi păstrase rolul de „placă trurnantă a spionajului mondial”, unde au fost schimbaţi cu trei persoane cu cetăţenie rusă, acuzate de „înaltă trădare” în favoarea Statelor Unite.

       Abia în octombrie 2011, FBI au făcut publice, la solicitarea unor organisme din Statele Unite, o serie de documente şi imagini despre desfăşurarea operaţiunii „Istorii despre fantome” .

     De fapt, potrivit acestor documente, membrii reţelei se aflau sub supraveghere încă din 2002, stabilindu-se contactele pe care le aveau cu „oficiali ruşi” cărora le transmiteau informații. Se stabilise de asemenea că agenţii îşi însuşiseră identitatea unor cetăţeni americani.

„Ilegali”=”fantome”

Spre deosebire de „agentul legal”, „agentul ilegal” este o persoană aflată în serviciul unui serviciu/agenţii de informaţii care îşi desfăşoară activitatea în altă ţară, fără a beneficia de  o „acoperire” diplomatică sau de altă natură. De cele mai multe ori,  agentul ilegal („neacoperit”) are o identitate falsă, însuşindu-şi numele şi biografia unei persoane reale sau false, mai fiind denumit din această cauză şi „agent legendat”. Aceasta presupune că el nu mai păstrează legături cu familia din ţara de origine, trăind aşadar o „nouă existenţă”, „singur printre duşmani”. 

De asemenea, agentul ilegal nu întreţine legături cu ofiţerul de legătură (rezidentul) agenţiei pentru care activează,  

     Riscurile la care se expune un agent „ ilegal” sunt mai mari decât acelea ale unuia „legal”, căci, în caz că este demascat şi capturat, el nu beneficiază de imunitate diplomatică, nu se poate folosi în nici un fel de concursul, sprijinul agenţiei sau al altor organisme din ţara în serviciul căreia se află.    

     În felul acesta, agentul ilegal (care, în termeni militari poate fi considerat ca un „soldat fără uniformă”) este pasibil de pedepse prevăzute în legislaţia ţării în care a activat, mergând până la pedeapsa cu moartea. De cele mai multe ori însă, agenţii ilegali capturaţi fac obiectul unui „schimb” cu spioni care au fost capturaţi în ţara pentru care a activat. În general, datorită condiţiilor dificile în care îşi desfăşoară activitatea, a calităţilor pe care aceasta le presupune, „ilegalii” se recoltează din rândul spionilor de elită şi datorată condiţiilor în care acţionează pot fi consideraţi adevărate „fantome ale spionajului”. 

O istorie a „fantomelor”

Încă de la începuturile activităţilor informative, agenţii acoperiţi au fost prezenţi pe „scena spionajului”. Se admite că sistemul agenţilor „neacoperiţi” pe plan intern a fost folosit pentru prima oară de către Eugène François Vidocq (1775 – 1857), atunci când s-a aflat la conducerea  “Brigade de la Sûreté”  din Franţa. De altfel, în cadrul serviciilor de informaţii au fost înfiinţate secţiuni speciale pentru coordonarea acestora, cum a fost „Special Branch” în Marea Britanie sau cea din Statele Unite care a luat fiinţă încă în 1906.

Dar cel mai activ serviciul de spionaj şi în ceea ce proveşte aczivitatea agenţilor „ilegali” a fost cel sovietic sub diferitele denumiri pe care le-a purtat. Importanţa acordată de CEKA/ NKVD/KGB/GRU acestor agenţi reiese şi din faptul că printre ei s-au numărat unii dintre spionii de elită, care s-au bucurat ulterior de înalte distincţii pentru activitatea lor.

Este, de exemplu, cazul soţilor Vasili Mikhailovici Zarubin (1894–1972) şi Elizaveta Iulievna (1900-1987). Zarubin a acţionat ca „ilegal” în numeroase ţări:China (1925), Finlanda (1926) şi rezident în Danemarca şi Germania (1927-1929, 1933-1937), Franţa (1929-1933), Statele Unite (1941). Împreună cu soţia sa, Zarubin obţine informaţii tehnico-ştiinţifice de mare importanţă din domeniul atomic care vor contribui la întărirea puterii militare a URSS. După întoarcerea în URSS, îndeplineşte funcţii de mare răspundere în KGB. Primeşte înalte ordine şi medalii sovietice.

În ceea ce o priveşte pe Elisabeta Zarubina  (născută în Basarabia, se înrudea cu Ana Pauker) a reuşit să intre în relaţii cu familia lui Robert Oppenheimer, conducătorul „Proiectului Mannhatan”. Face cunoştinţă cu soţia savantului, Kitty Harris, simpatizantă a idealurilor comuniste şi a Uniunii Sovietice. Zarubina  se recomandă lui Oppenheimer ca refugiată antifascistă din Germania. Încearcă să-l convingă pe savant să transmită informaţii referitoare mai ales la stadiul realizării bombei atomice în Germania, în “scopuri antifasciste”. De asemenea, îl solicită să intervină pentru integrarea cercetătorului englez Klaus Fuchs.

     Un alt agent sovietic care a repurtat succese importante este Dmitri Aleksandrovici Bistroliotiv (1901 –1975),  care, în calitate de “agent adormit” este  trimis în Occident, devenind ulterior unul din cei mai importanţi „ilegali” pentru URSS în timpul Perioadei iunterbelice. Reuşeşte să penetreze Ministerul de Externe Britanic. Intră în posesia unor coduri diplomatice şi, prin el, Stalin primeşte informaţii despre întâlnirile lui Hitler cu diplomaţi occidentali. De asemenea, obţine date despre planul de reînarmare al Germaniei, despre armamentul german şi italian. Totuşi, Bistroliotiv nu se va bucura de recunoştinţa lui Stalin, căci este condamnat sub acuzaţia de “duşman al poporului”. Deportat în Gulag, Bistroliotiv redactează relatări despre lagărele de concentrare şi crimele regimului sovietic pe care reuşeşte să le trimită peste hotare. Portretul lui se află în sediul Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei.

Arnold Deutsch (1903-1942?) manifestă  preocupări şi în domeniile filozofiei şi psihologiei.  La Londra,  principala sa sarcină era aceea de a recruta agenţi în mediile intelectuale engleze, între care membrii „Grupului de la Cambridge”.  După opiniile unor istorici,  Deutsch fost unul din cei mai importanţi „ilegali” pe care i-a avut spionajul sovietic. Portretul lui se află în sala care adăposteşte galeria de „eroi” de la sediul KGB din Moscova.

Şi în timpul Războiului Rece, „metoda fantomelor” se bucură de atenţie din partea serviciilor sovietice de spionaj. Astfel William Fischer (1903-1971) oferă exemplul unui „agent legendat”.  În 1948, intră ilegal în SUA şi, în 1955, la moartea lui Rudolf Abel, agent KGB, i se atribuie identitatea acestuia. Organizează o importantă reţea de spioni. În 1957, este arestat de FBI în urma depoziţiilor defectorului sovietic Reino Hayhanen. Este condamnat la 30 de ani închisoare pentru transmiterea de secrete militare. Conţinutul activităţilor de spionaj şi numele persoanelor care au făcut parte din reţeaua sa nu au fost făcute cunoscute niciodată. Este „schimbat” în 1962 cu pilotul Francis Gary Powers, capturat în urma zborului avionului de spionaj U2, ăn maiu 1060, pe teritoriul URSS.

Şi serviciile de informaţii vestice acordă o atenţie deosebită activităţii agenţilor ilegali. Melissa Boyle Mahle a acţionat ca agent operativ clandestin al Departamentului secret de operaţiuni al CIA în Orientul Apropiat şi Mijlociu. A constituit o reţea de informatori care îi raportau ce se întâmpla în serviciile palestiniene. Ulterior formulează opinii critice la felul în care au fost gestionate informaţiile ce ar fi putut preîntâmpina atacul terorist de la 11 septembrie 2001.   S-a considerat că Boyle Mahle a avut un aport real în procesul de pace din Orient.

 Ishmael Jones (1961-) este pseudonimul unui fost ofiţer CIA care a activat şi pentru Israel (Mossad) în special în domeniul armelor de distrugere în masă şi al terorismului. A militat şi pentru reformarea  CIA.

Michael Ross (1965-) este  recrutat de Mossad, având de asemenea relaţii cu CIA şi FBI. Principalul său scop a fost demascarea şi combaterea acţiunilor teroriste ale Hezbollah şi al-Qaeda.

Şi serviciile de informaţii ale R.S. România au practicat această metodă, în cadrul Direcţiei de Informaţii Externe (DIE) existând o unitatate de ofiţeri deplin conspiraţi ("fantome") care acţionau mai ales pe teritoriul Statelor Unite.  Astfel „agentul legendat”, Ion Agheană reuşeşte să îşi însuşească identitatea jurnalistului John Pearson, redactorul şef adjunct al prestigiosului „Business Week”, căruia Nicolae Ceaşescu îi acordă chiar un interviu în cursul unei vizite în SUA. Este probabil că noua identitate şi-a procurat-o cu sprijinul CIA, căreia i s-a deconspirat chiar din clipa când a pus picorul pe pământ american. Serviciul de spionaj de la Bucureşti nu-l putea propulsa într-o asemenea funcţie în numai trei-patru ani. Nici unul dintre demnitarii români ai timpului, exceptîndu-l pe generalul Nicolae Doicaru, şeful DIE, nu cunoştea adevărata identitate a lui John Pearson. După defectarea lui Ion Mihai Pacepa, Agheană revine în România pe care o va părăsi din nou, dispărând ulterior defintiv.

   După 1989, în presa românească au apărut o serie de declaraţii şi relatări de cele mai multe ori contradictorii despre soarta unor „fantome” . Potrivit acestora, ar fi existat discuţii cu FBI şi CIA pentru predarea listei cu numele lor, ceea ce nu s-a realizat. De fapt, se pare că unii dintre aceşti „agenţi legendaţi” colaborau deja cu agenţiile de informaţii ale Statelor Unite, practicând un „joc dublu”. În cele din urmă s-a admis că nici unul dintre ei nu s-ar mai fi întors în ţară, preferând, din motive lesne de înţeles, să dipară fără urmă…

Întrebări despre fantome

Există unele „noutăţi” în activitatea agenţilor ruşi care au făcut obiectul Operaţiunii „Istorii despre fantome” a cărei titulatură apare pentru prima oară în nomenclatorul activităţilor de acest fel ? În tot cazul, abordarea acestei probleme lasă unele întrebări fără răspuns.

Cine erau fantomele ?  

        În ceea ce priveşte statutul lor, el este similar cu acela al altor „ilegali”:cei mai mulţi dintre ei au avut o „onestă” viaţă de familie, fiind căsătoriţi cu „colege” ale lor cu aceeaşi „acoperire”. 

Potrivit unor informaţii care au fost puse în circulaţie după încheierea „cazului”, spionii aparţinând acestui grup „şi-au asumat identităţi furate”. Unii dintre  agenţi au fost destinaţi să formeze cupluri cu cetăţenii străine, uneori duble, atribuindu-li-se „nume de acoperire”, cum au fost Mihail Anatolievici Vasenkov (alias Juan Lazaro) cu  Vicky Peláez cu cetăţenie periană şi americană;Andrey Bezrukov şi Elena Vavilova (alias Donald Heathfield); Vladimir Guriev (alias Richard Murphy) cu  Lidiya Gurieva (alias Cynthia Murphy). Cei mai mulţi au acţionat în Statele Unite, dar alţii şi-au desfăşurat activitatea şi în alte ţări (de exemplu, Canada).

         Printre agenţi se numărau unii cu studii academice cum a fost Alexei Karetnikov, fost cercetător la Institutul de  studii pentru Statele Unite şi Canada al Academiei de ştiinţe a Federaţiei Ruse, iar alţii s-au înscris la universităţi americane, contactând organizaţii profesionale, intenţionând să se inflitreze în cercuri guvernamentale.  

Care erau scopurile activităţii „fantomelor” ?

Potrivit informaţiilor care au fost făcute publice după demascarea „fantomelor”, ei fuseseră însărcinaţi de Centrală să transmită rapoarte despre politica Statelor Unite în America centrală, interpretările SUA despre politica externă a Rusiei, probleme ale politicii militare, ca şi despre modalităţile în care grupările teroriste foloseau internetul. S-a apreciat că aceştia reuşiseră să transmită informaţii importante apreciate în terminologia informatică ca fiind de „observare şi evaluare”.

 În acelaşi timp, au reuşit să contacteze persoane mai ales din mediul academic care ar fi putut în viitor să dobândească poziţii şi influenţă politică. Unii dintre ei (Vicky Peláez) au acţionat ca jurnalişti. 

Se poate spune că „ilegalii” aparţinând acestui grup au primit sarcina de a acţiona ca „agenţi de influenţare”, ceea ce nu exclude şi tentativele de obţinere de informaţii clasificate concrete. Nu este întâmplător că, din motive lesne de înţeles, autorităţile americane nu au oferit relatări despre tentativa de acces a spionilor  la materiale clasificate prin contacte cu un fost ofiţer de informaţii, ca şi cu un om de ştiinţă implicat în construcţia de buncăre.

Că totuşi unele date obţinute de „fantome” aveau un caracter secret, clasificat ni-l dovedeşte şi faptul că informaţiile erau transmise către SVR nu direct, ci prin mesaje ascunse în fotografii digitale, texte scrise cu „cernală simpatică”, dar şi prin transmisiuni radio sau obiecte ascunse în locuri dinainte stabilite, de exemplu, în Central Park din New York. 

A existat o „reţea” a „fantomelor” ?

S-au constituit aceşti „ilegali” într-un grup organizat ? Potrivit publicaţiei ruseşti „Novaia Gazezta”, ei nu se cunoşteau între ei, deci se poate spune că au aparţinut unei „reţele invizibile”.

Desigur această afirmaţie trebuie privită cu rezerve, căci, de exemplu, cel carese ocupa cu fondurile necesare activităţilor agenţilor a fost unul dintre ei purtând numele de acoperire Christopher Metsos.

Cum au căzut „fantomele” ?

Ziarul rusesc „Kommersant” a publicat un articol în care se afirmă că membrii acestui grup au fost trădaţi de ofiţer SVR numit „colonelul Scerbacov”, iar, potrivit altor surse, cel care a furnizat autorităţilor americane informaţii despre aceşti agenţi a fost o „cârtiţă” în secţinea „Ilegali” din SVR, Poteiev, care, de altfel, în mai 2011, a fost condamnat, in absentia,  de o instanţă din Rusia . S-a afirmat că pentru actul său de trădare fusese recompensat de guvernul Statelor Unite cu 55 de milioane de dolari 

      A fost activitatea „fantomelor” un succes ?

După ce în diferitre medii s-a considerat că activitatea acestora fusese, cel puţin până la un moment dat o „operaţiune” de succes, nu sunt puţine publicaţiile care au apreciat că, de fapt, în realitate, grupul de agenţi acţionaseră „amatoristic”. 

         „The Economist”  :" Revelaţiile au provocat jenă la Moscova, nu atât pentru că Rusia a fost prinsă spionând America, ci  pentru că a făcut acest lucru cu stângăcie”. 

          Se pare că vechii ofiţeri KGB au deplâns felul în care a fost organizată operaţiunea. Prestigiul lui Vladimir Putin, fost ofiţer KGB (la acea dată prim-ministru) a avut de suferit.

     Care au fost urmările Operaţiunii „Istorii despre spioni” ?

Potrivit cotidianului „The Guardian”, „Dezvăluirile despre reţeaua de agenţi au fost ultimul lucru de care avea nevoie Medvedev (la acea dată preşedintele Federaţiei Ruse) care se prezenta ca un modernizator”.

De altfel, publicaţia britanică „Financial Times” din 14 noiembrie 2010 arată că „Medvedev confirmă o defecţiune la cel mai înalt nivel al spionajului”.

În acelaşi timp, preşedintele Dimitri Medvedev a recunoscut că „agenţii secreţi” care au acţionat în Statele Unite, împreună cu ofiţeri ai serviciilor de informaţii, au fost primiţi într-o ceremonie la Kremlin pentru „serviciile aduse patriei”.

         Prim-ministru Vladimir Putin a declarat că se întâlnise cu agenţii care avuseseră „existenţă grea”. Publicaţia „The Moscow Times” (26 iulie 2010) consemnase: „Putin a cântat cu spionii deportaţi”.  În mediile americane  se arată că demascarea „fantomelor” a fost considerată drept „cea mai importantă penetrare a SVR în ultima perioadă” şi că Statele Unite, în colaborare cu  alte servicii de contraspionaj vestice, sunt pregătite să facă faţă unor asemenea provocări.

      Ce s-a întămplat în continuare cu „fantomele” ?

Agenţii ruşi au fost „schimbaţi” destul de repede după reţinerea lor cu o serie de persoane arestate în Rusia pentru spionaj sau activităţi ilegale: Igor Sutiagin, condamnat pentru a fi transmis CIA informaţii despre sistemul de submarine rusesc; Sergei Skripal, colonel GRU, care a spionat pentru MI6; Alexander Zaporozhski din același serviciu condamnat la 18 ani închisoare pentru că a spionat pentru CIA din 2001; agentul KGB Gennadi Vasilenko, care acţionase ca agent dublu. Unii dintre aceştia fuseseră demascaţi ca urmare a informaţiile transmise de „cârtiţa” Robert Hanssen din interioril FBI.

După ce „fantomele”  s-au întors în Rusia, au duşi la sediul SVR.  Ei nu au fost arestaţi din punct decât  după procesul de interogare („debriefing”), inclusiv cu detectorul de minciuni), care a durat câteva săptămâni, deoarece autorităţile suspetau faptul că printre agenţi s-ar fi aflat un trădător, agent dublu.

…Deşi, în  august 2010, Sir Stephen Lander, director general al MI5, a declarat că existenţa reţelei de „ilegali” ruşi nu este o „chestiune de amuzament”, ea s-a trasnformat în bună măsură în una de „senzaţie”. Astfel, Paul Simpson, autorul uneia din puţinele istorii ale spionajului în care este amntit „cazul fantomelor” („The Spy. Spying from the Cold War to the War om Terror”,  2013), arată că acest caz a devenit „un cadou pentru jurnalişti…având toate ingredientele unui roman clasic de spionaj”. Bineînţeles, studiourile americane nu au întârziat să producă un serial TV cu acest subiect.

În bună măsură, aceste ecouri s-au datorat prezenţei între „fantome” a unei „frumoase agente”…

Portretul unei spioane

Anna Chapman (nume de fată Anna Vasilievna Kuşcenko) a fost, fără îndoială, persoana cea mai importantă din cadrul  acestui grup sau, în tot cazul, cea mai mediatizată.

          Se născuse la Volgograd în 1982 (după alte surse în Ucraina). Tatăl său activase la ambasada Federaţiei Ruse de la Nairobi (Kenya).

Obţine diploma de masterat în economie la „Universitatea Prieteniei Popoarelor” din Moscova cu cea mai mare distincţie.  După ce se stabilește în Marea Britanie, este angajată pentru scurte perioade la diferite instituţii financiare, între care Barclays Bank. În 2001, Anna, cu un fizic agreabil, îl cunoaşte la o petrecere pe Alex Chapman, fiul unui om de afaceri britanic, cu care se căsătoreşte la Moscova. Înfiinţează o firmă financiară care va avea, la un moment, dat, un real succes. În iulie 2010, intervine divorţul, Mai târziu fostul ei soţ va arăta că nu a fost surprins de arestarea Annei, căci avea dese „întâlniri cu prieteni ruşi”. 

Potrivit diferitelor surse, între care Oleg Gordievsky, Anna fusese recrutată în Marea Britanie, având însărcinarea să organizeze o „celulă” (reţea) de „agenţi adormiţi” în această ţară.

În mesajele pe care le postează pe reţelele de socializare, ea afirmă că „Moscova este locul meu favorit pe pământ, capitala mea nativă”.

Anna îşi transmite mesaje cifrate prun intermediul reţelelor de calculatoare.

Încep să planeze suspiciuni asupra sa atunci când se întâlneşte la New York cu un anume „Roman” , funcţionar consular rus, de fapt informator al FBI, cu care discută de procurarea unui paşaport pentru un alt agent. În acest scop, Anna i-a legătura telefonică cu tatăl său la Moscova, convorbirile fiind înregistrate de FBI.

Ca urmare, Anna Chapmann este arestată la New York şi chestionată de FBI.

Potrivit avocatului său american, Robert Baum, în timp ce se afla în închisoare în SUA, Anna  se temea că va fi deportată. Atunci când deportarea ei a devenit iminentă, ea a spus că va merge să trăiască în Londra pe paşaportul ei de Marea Britanie, dar acesta va fi fost revocat ulterior. 

S-a afirmat că membrii reţelei de „ilegali” ruşi nu s-au angajat direct în operaţii de spionaj

și nu au avut acces la documente clasificate.  Şi totuşi…

Mai tîrziu, în 2012, agentul FBI Frank Figliuzzi a afirmat că Anna reuşise să contacteze pe unul din membrii cabinetului preşedintelui Barack Obama, având intenţia să obţină prin „seducţie”

informaţii, dar operaţiunea nu s-a finalizat.

De fapt, cam în aceeaşi perioadă, o altă agentă pentru SVR, studenta de origine rusă Ekaterina Zatuliveter fusese arestată pentru tentativa de a obţine prin „mijloace” similare, documente confidenţiale de la un membru al Parlamentului Marii Britanii, Mike Hancock.

La 8 august 2010, tabloidulul britanic  „Sunday Express” a citat o "sursă apropiată de MI6" după care in timpul zborului Annei spre Moscova a fost interceptată și i s-a cerut să indice şi alţi agenţi in schimbul redobândirii cetăţeniei britanice. Ea a răspuns fără echivoc că doreşte să se reîntoarcă la Moscova. Potrivit revistei “Der Spiegel”, Anna a arătat că SVR i-a indicat să nu facă nici un fel de relatări despre activităţile sale.

În septembrie 2015, magazinul rus on line „Starhit” a informat că Anna dăsuse naştere unui copil, fără a se indica cine este tatăl. 

În tot cazul, Anna a devenit în Rusia o adevărată celebritate. Portrete ale ei au fost publicate pe numeroase reţele de socializare şi pe YouTube. Unle publicaţii s-au referit la ea ca la „agenta de sub pat” ("the red under the bed.").  

Şi domeniul „modelling” s-a bucurat de atenţia Annei, fotografii ale ei apărând în publicaţii cu un asemenea profil. A înfiinţat de asemenea o serie de reviste şi a devenit corespondentă a ziarului „Komsomolskaya Pravda”.

În ianuarie 2011, Anna a început să apară în serialul TV „Secrets of the World”.

S-a aflat în atenţia opiniei publice în iulie 2013, când, prin intermediul reţelei Twitter, l-a întrebat pe Edward Snowden, fostul agent CIA, care publicase documente confidenţiale pe internet,  dacă nu vrea să se căsătorească cu ea. 

Anna s-a implicat, de asemenea, în afaceri în domeniul bancar şi cel al industriei aerospaţiale.

În ceea ce priveşte felul în care Anna a ştiut să „exploateze” experienţa sa ca agentă, cazul ei se aseamănă cu acela al altei spioane pentru Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece, care a utilizat „arma sexului” tot în Marea  Britanie, Christine Keeler.

Şi totuşi nu toţi ruşii au fost încântaţi de „personalitatea” Annei. Potrivit ziarului „The Guardian” , în septembrie 2011, studenţii de la Universitatea din Petersburg şi-au manifestat dezaprobarea pentru prezenţa ei într-o reuniune, scandând: „Kremlinul şi studiul porno sunt în altă direcţie”…

Bibliografie selectivă 

Paul Simpson, „The Spy.Modern Spying from the Cold War to the War on Terror”,  London, 2013

Andrew, Christopher M.; Gordievsky, Oleg, "Illegals". Comrade Kryuchkov's Instructions:Top Secret Files on KGB Foreign Operations, 1975–1985. Stanford University Press, 1991

https://www.fbi.gov/news/stories/operation-ghost-stories-inside-the-russian-spy-case

https://en.wikipedia.org/wiki/Anna_Chapman