Istoricul Viorel Achim: „Marea migraţie a ţiganilor abia începe“
Plecarea în masă a ţiganilor spre Occident este un fenomen care s-a mai repetat în istorie. Cauza:prăpastia care s-a adâncit în perioada modernă între o parte a minorităţii rrome şi majoritatea societăţii.
Opinia publică europeană şi politicienii se întreabă ce este cu aceşti ţigani cu care s-au pomenit pe străzile lor. Dr. Viorel Achim, istoric, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga", specialist în istoria acestei minorităţi pe teritoriul românesc, explică ce se întâmplă cu ţiganii, care sunt cauzele istorice şi la ce ne putem aştepta.Ovidiu Nahoi: Domnule profesor, există o legătură strânsă între sclavia rromilor şi problemele actuale ale acestei etnii? Au fost totuşi 600 de ani de sclavie în ţările Române...Viorel Achim: Într-adevăr, la noi, ţiganii au fost robi timp de 600 de ani. Sclavia nu a fost însă un fenomen caracteristic doar Ţărilor Române. În Evul Mediu existau sclavi şi în ţările vecine: Imperiul Bizantin, şi în Imperiul Otoman, şi în ţările slave de la sudul Dunării. Mai mult: sclavia la noi este mai veche decât sosirea ţiganilor. Se ştie despre robii tătari, de exemplu, care sunt mai vechi decât robii ţigani şi o perioadă au existat două categorii bine delimitate chiar din punct de vedere juridic: robi tătari, robi ţigani. Dar au fost şi români care au avut condiţia de robi. Evident că cel mai mare număr a fost cel al robilor ţigani şi astfel s-a ajuns chiar ca, în limbaj administrativ, dar şi în limbajul uzual, „ţigan" să însemne rob. În textele militanţilor rromi din vremea noastră veţi găsi ideea că robia a fost o instituţie creată târziu, în cursul Evului Mediu, special pentru această populaţie, că ţiganii au venit la noi din sudul Dunării ca oameni liberi, şi că într-o anumită epocă istorică românii i-au înrobit, astfel că statul şi poporul român sunt responsabili pentru robie. Această teorie a fost creată într-un anumit context şi are un scop foarte clar.Ion M. Ioniţă:Dar care era condiţia robilor ţigani?
Robii (ţiganii) aparţineau unui stăpân, care putea fi domnul, un boier sau o mănăstire. Stăpânul avea drept absolut de proprietate asupra robului, familiei şi bunurilor acestuia, îl exploata, în sensul că îi percepea o dajdie, o dare în bani, eventual îl supunea şi la alte obligaţii. Dar aceşti oameni aveau libertatea să se deplaseze într-un anumit teritoriu pentru a munci şi a-şi câştiga existenţa. De regulă, deplasările se făceau în sezonul cald. În sezonul rece, ţiganii se stabileau pe o moşie, de obicei a proprietarului. În anumite zile din an, ceata de ţigani (robi) trebuia să fie prezentă la curtea stăpânului, pentru a plăti dajdia. Acolo se rezolvau şi alte probleme:înregistrarea născuţilor şi a decedaţilor sau căsătoriile, care se făceau cu acceptul stăpânului. Statutul lor era mult mai rău decât al ţăranului aservit. Cutuma şi apoi legile ţării stabileau foarte clar statutul robului (ţiganului). Robul era un bun mişcător, era lipsit de personalitate juridică, el nu conta în faţa legii, nu putea depune mărturie, familia robului putea să fie împărţită, în sensul că stăpânul vindea un soţ sau un copil unui alt proprietar. Administraţia a controlat această populaţie şi arhivele noastre sunt foarte bogate în documente care privesc robii.I.M.I.:Cum s-a realizat dezrobirea?
Prin legile de dezrobire date în intervalul 1843-1856, ţiganii au devenit liberi din punct de vedere juridic şi, cum spunem astăzi, cetăţeni. Pentru aceşti oameni, statul a avut un proiect. Legile de dezrobire se ocupă nu numai de emanciparea juridică, ci şi de acest proiect. Ideea era de a-i transforma pe foştii robi în locuitori ai satelor, oferindu-le o condiţie juridică, socială şi ocupaţională similară cu cea pe care o aveau cei mai mulţi locuitori ai ţării, adică în ţărani clăcaşi. În cazul unor grupuri de ţigani dezrobiţi, planul a reuşit, mai ales în cazul ţiganilor statului sau ai mănăstirilor, care au fost dezrobiţi primii. În cazul ţiganilor boierilor, care au fost emancipaţi mai târziu, în 1855-1856, lucrurile s-au complicat. Au intervenit în acei ani nişte noutăţi. Legea rurală a lui Cuza, din 1864, a pus capăt acestei tranziţii spre proprietatea modernă, capitalistă. Pământul a devenit proprietatea deplină fie a moşierului, fie a ţăranului mic proprietar. Dacă până pe la 1850 boierii erau interesaţi să aşeze pe moşiile lor foşti robi, mai târziu ei au încercat să-i alunge de pe moşii pe ţigani. Acesta a fost un factor, care ţine de istoria socială a ţării, care a compromis în parte proiectul privitor la ţigani. Cred că modul în care a fost rezolvată la mijlocul secolului al XIX-lea „problema ţiganilor" a marcat viitorul acestei populaţii. Dar nu cred că se poate spune că dezrobirea, cu tot ce a însemnat ea, este la originea situaţiei sociale sau economice dificile a acestei etnii astăzi.O.N.: Ce s-a întâmplat cu ţiganii care nu şi-au mai găsit loc în noua societate?În epoca dezrobirii mulţi dintre foştii robi care nu s-au integrat noii economii au emigrat. În istoria ţiganilor europeni se spune că sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX au reprezentat a doua mare migraţie a ţiganilor, după cea din secolele XIV-XVI, când au venit în Europa. Locul de început al acestei migraţii au fost Ţările Române, în vremea în care ţiganii erau dezrobiţi. Se pare că autorităţile române chiar au încurajat plecarea pestre graniţă a acestor oameni. ştim de la lingvişti că 80 la sută din ţiganii care locuiesc în Europa de Vest sau chiar peste Ocean vorbesc dialecte ale limbii rromani ce fac parte din grupul vlah, grup dialectal care se caracterizat prin prezenţa unor puternice influenţe din partea limbii române. Nu pot să nu constat că ceea ce se petrece acum, cu plecarea spre Occident a unor rromi din România şi din alte ţări est-europene, prezintă numeroase similitudini cu acea migraţie de acum un secol şi mai bine. Cred că asistăm la începutul unui proces migrator, pe care, de această dată, îl putem încadra în fluxurile migratorii mai mari, la scară globală. Probabil că peste ani se va vorbi de a treia mare migraţie europeană a ţiganilor, petrecută cândva în ultimul deceniu al secolului XX şi primele decenii ale secolului XXI."Sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX au reprezentat a doua mare migraţie a ţiganilor, după cea din secolele XIV-XVI, când au venit în Europa. ""Robul era un bun mişcător, era lipsit de personalitate juridică, el nu conta în faţa legii, familia robului putea să fie împărţită."Robia a însemnat chiar sclavie„Rob" în limba română veche însemna „sclav", iar când în prima jumătate a secolului al XIX-lea limba română a fost modernizată, românii le-au spus acestor oameni „sclavi". Am precizat acest lucru pentru că există uneori tendinţa de a prezenta robia de la noi ca o formă blândă, mai umană de sclavie.Robia din ţările noastre a însemnat chiar „sclavie", desigur, ca şi în alte părţi, cu diferenţe mari de la stăpân la stăpân, de la un grup de robi la altul, şi cu diferenţe care ţin de epocă. Faptul că, multă vreme, cei mai mulţi dintre ţigani se deplasau prin ţară şi nu stăteau la curtea sau moşia stăpânului nu înseamă că erau oameni liberi.Ţigan sau rrom?
„Ţigan" este termenul românesc pentru populaţia de origine indiană care trăieşte la noi. Aşa apar aceşti oameni în documentele istorice şi în dicţionarele limbii române. Numele „rrom" este o creaţie mai nouă. Termenul a fost introdus în anii '30 ai secolului trecut. A existat atunci, în România, o mişcare rromă, un grup de intelectuali ieşiţi din rândul acestei populaţii care au încercat să o modernizeze, sub toate aspectele, şi să-i imprime conştiinţa unei identităţi etnice proprii.Ei au venit cu numele „rrom" şi au încercat şi parţial au şi reuşit să-l impună. Ei respingeau numele „ţigan" ca fiind o declasare, pentru că includea o istorie de marginalitate şi de sclavie, pe când termenul „rrom" însemna o etapă nouă în istoria acestei populaţii. Termenul „rrom" conţinea în el un program emancipator. După 1944, liderii acestei etnii au cerut din nou autorităţilor să folosească termenul "rom".Administraţia românească din acei ani a folosit oarecum în egală măsură termenii „ţigan" şi „rrom". După experienţa Transnistriei s-a produs o anumită sensibilizare în legătură cu numele dat acestei populaţii, de care autorităţile au ţinut seama. Ca minoritate, rromii erau un potenţial aliat al guvernului Petru Groza, iar în 1948-1949 ei au fost pe punctul de a obţine statutul de minoritate naţională („naţionalitate conlocuitoare"). Nu s-a produs însă atunci acest lucru, ci abia în 1990. Cum se poate vedea, discuţia în jurul termenului „rrom" este destul de veche.Antonescu a deportat 25.000 de ţiganiI.M.I.: Cum aţi explica, din perspectivă istorică, problemele de integrare de astăzi ale acestei etnii?V.A.: Multă vreme, până în epoca dezrobirii, ţiganii au fost integraţi, au fost o parte a sistemului social şi a economiei ţării. Aceasta face deosebirea între spaţiul nostru, sud-est european, pe de o parte, şi centrul sau vestul Europei, unde ţiganii au fost tot timpul elemente marginale, sub toate aspectele. Lucrurile încep să se schimbe prin 1830, când multe dintre meşteşugurile vechi, care au asigurat existenţa unor grupuri de ţigani, au decăzut. Unii ţigani s-au adaptat la noile condiţii de piaţă, alţii nu. Ţiganii robi - sau chiar cei proaspăt emancipaţi - au rămas, mulţi dintre ei, în afara acestei reorganizări. S-a creat un decalaj între ţigani şi populaţia majoritară, care în epoca industrializării a devenit şi mai mare. Ceea ce se petrece în ultimii 20 de ani cu numeroase segmente ale minorităţii rrome mi se pare că nu diferă foarte mult de ceea ce a fost în epoca dezrobirii, când, la fel, statistic vorbind, foştii robi nu au ţinut pasul cu transformările care s-au produs atunci la nivelul ţării.O.N.: Cum s-a ajuns în anii '40 la deciziile de deportare a ţiganilor în Transnistria?V.A.: Atunci a fost pentru a doua oară în istoria României când s-a vorbit, la nivelul administraţiei, despre „o problemă a ţiganilor". Prima dată a fost la mijlocul secolului al XIX-lea, când s-a căutat o soluţie pentru aceşti oameni, în sensul eliberării lor din robie şi încadrării lor în societatea şi economia ţării. După 100 de ani, „Conducătorul Statului", mareşalul Ion Antonescu vine din nou cu acest concept, „problema ţiganilor", văzută acum în termeni etnici şi rasiali. „Soluţia" în viziunea lui Antonescu a fost deportarea în Transnistria, pe care Ministerul de Interne a pus-o în practică în 1942. Din totalul populaţiei de ţigani, în jur de 200.000, au fost selecţionaţi ceva mai bine de 25.000 de ţigani „problemă" sau „periculoşi şi indezirabili", cum apare în limbajul administraţiei. Toţi nomazii, fără excepţie, au fost deportaţi, numărul lor ridicându-se la 13.000. Au fost deportaţi şi 12.000 de sedentari. Selecţia a fost făcută, cel puţin la prima vedere, pe criterii sociale; era vorba de nomazi, de ţiganii care avuseseră probleme cu poliţia etc. Dar, dacă ne uităm pe listele de deportaţi, la rubrica ce indică motivul deportării, vedem că la marea majoritate scrie „fără avere", „fără mijloace de existenţă" sau „fără ocupaţiune precisă din care să poată trăi". A fost ideea lui Antonescu şi a oamenilor din jurul lui de a transforma România într-o ţară omogenă sub aspect etnic."A fost ideea lui Antonescu şi a oamenilor din jurul lui de a transforma România într-o ţară omogenă sub aspect etnic."
