Istoria sumbră a neutralizării morților periculoși, în Evul Mediu
Pe la 1190, un bărbat a murit în Buckinghamshire, în sud-estul Angliei. În noaptea de după înmormântare, s-a întors acasă, a năvălit în dormitorul soției sale și a încercat să o sufoce. Câteva zile mai târziu, și-a hărțuit frații. Respins, dar deloc descurajat, mortul „a început să danseze sălbatic printre animalele din case și din jurul lor, după cum arăta comportamentul lor agitat și anormal", scria William de Newburgh, cronicar și cleric din secolul al XII-lea. „Era o pacoste la fel de mare pentru prieteni și pentru vecini." Mortul a început să sperie sătenii și ziua, deși doar unii puteau să-l vadă. Trebuia făcut ceva.
William de Newburgh și alți cronicari din secolele XI și XII știau că morții umblători sunt o problemă persistentă. Știau și cum să o rezolve. Cadavrul unui preot leneș care s-a întors din mormânt a fost lovit cu toporul, apoi ars. Sătenii au dezgropat doi morți care hoinăreau cu sicriele în spate, le-au tăiat capetele, apoi le-au scos și le-au ars inimile.
„Ca orice altceva, anumite proceduri ajung să se stabilească", spune, conform Archaeology Magazine, arheologul John Blair de la Universitatea Oxford.
O abordare mai blândă a avut episcopul din Buckinghamshire, care l-a iertat pe enoriașul său neliniștit pentru păcate. Din fericire pentru toți, nu au mai fost necesare alte măsuri pentru a liniști cadavrul.
Biologul specializat în studierea scheletelor Simon Mays, de la Historic England, a condus o echipă care a studiat o colecție de rămășițe umane neobișnuite, descoperite în anii 1960 în satul medieval părăsit Wharram Percy, din North Yorkshire.
Cercetătorii au stabilit că erau rămășițele a cel puțin 10 persoane diferite, ale căror cadavre fuseseră ciopârțite, dezmembrate și pârlite în fel și chip. Datarea cu radiocarbon a arătat că indivizii (bărbați și femei, adulți și copii) au murit cel mai probabil pe parcursul a cel puțin 100 de ani, între secolele XI și XIII. Mutilările nu corespundeau tipurilor de traume pe care osteoarheologii le observă de obicei la victimele crimelor, execuțiilor, bătăliilor sau canibalismului.
„Am rămas cu ideea că erau strigoi, cadavre care se ridicaseră din morminte pentru a amenința vii. În sursele textuale medievale, aceste cadavre de strigoi au un fel de fizicalitate agresivă. Iar modalitatea de a combate această agresivitate fizică este prin mijloace fizice", spune Mays, conform sursei citate.
Cei numiți de unii cercetători „morții periculoși" (cadavre răuvoitoare care se întorc) apar în literatură încă din epopeea akkadiană „Coborârea Inannei în infern”, compusă în Mesopotamia în mileniul al II-lea î.Hr.
„Voi ridica morții, ca să-i mănânce pe cei vii", amenință zeița Inanna.
Arheologii presupun că înmormântările mesopotamiene în care trupurile erau ținute la pământ cu pietre, legate, mutilate sau arse ar fi putut avea scopul de a preveni astfel de revolte.
Europenii medievali au folosit toate aceste tehnici, adăugând și alte metode de a profana cadavrele, precum străpungerea cu sulițe și țăruși. Chiar și în 2019, un grup de români, inclusiv un preot, a fost urmărit penal pentru că a înfipt un cuțit într-un cadavru.
Mitul lui Dracula
Contele Dracula al lui Bram Stoker s-a inspirat parțial din relatările din Serbia anilor 1720-1730 despre morții care provoacă boli fatale celor vii. Vampirii sârbi ar fi supt sânge și și-ar fi putut transforma victimele în semeni vampiri. Ca și alte panicii legate de vampiri, fenomenul sârbesc din secolul al XVIII-lea s-a desfășurat într-o perioadă tulbure. În timpul izbucnirilor de boli, al frământărilor religioase și al valurilor de violență politică, morții vii sunt adesea învinuiți, iar cadavrele lor sunt atacate.
„Odată ce începe orice fel de ritual extrem, e destul de greu să-l oprești. Odată ce ai «omorât» trei sau patru cadavre, devine din ce în ce mai greu să spui: «A fost totul fără rost»", afirmă Blair.
Cercetătorii încearcă să înțeleagă ce neliniști i-au determinat pe sătenii englezi de la sfârșitul secolului al VII-lea d.Hr. să exhumeze și să atace trupul în descompunere al unei adolescente îngropate în curtea unei mănăstiri de lângă actualul oraș Ely. Arheologii au descoperit că picioarele îi fuseseră rupte, iar capul îndepărtat. Un săculeț cu amulete din mormântul fetei conținea mărgele de ametist, inele din aliaj de cupru și o mică capsulă metalică în care se aflau relicve religioase.
La acea vreme, mulți englezi se convertiseră la creștinism, în timp ce unii țineau încă la credințele păgâne. Printre păgâni, femeile erau specialiste în ritualuri, iar călugărițele deveniseră lideri spirituali pentru creștini.
„Femeile erau puternice. Prin urmare, femeile erau înfricoșătoare", spune Blair.
Neutralizarea morților periculoși era o treabă sumbră. Gloatele înfricoșate din vremuri incerte găseau adesea grupuri marginale pe care să le condamne și să le terorizeze.
„E mai bine să-i omori pe cei morți decât pe cei vii. Dacă tot urmează să persecuți pe cineva, e mult mai bine să-i persecuți pe cei care sunt deja morți", spune Blair.
Foto sus: Înmormântarea prematură, pictură de Antoine Wiertz (© Wiertz Museum, Public domain, via Wikimedia Commons)
Mai multe pentru tine...
