Intrarea României în război și problemele Germaniei

Anul 1914 a adus un conflict al surprizelor pentru militari. Nimic nu mai semăna cu ceea ce se planificase și cu cea ce se petrecuse în secolul trecut. Artileria a devenit mult mai prezentă pe câmpurile de luptă pentru a distruge prin forța explozibilului fortificațiile de campanie. Chiar dacă erau simple improvizații sau imense forturi din beton armat, întăriturile necesitau un enorm consum de muniții din materiale de cea mai bună calitate.

Germania a mizat din primele ore ale confruntării pe artileria grea, ceea ce  a șocat trupele inamice. Metoda a dat rezultate până când au fost descoperite metode de contracarare prin ascunderea trupelor în fortificații și foc de contrabaterie. Franța și Marea Britanie au sporit rapid producția de tunuri grele și au apelat la piesele de marină sau la cele din depozite, propuse inițial pentru casare.

Anul 1916 a însemnat o cotitură pentru comandamentul german:munițiile au început să lipsească. Era firesc din moment ce consumul de la Verdun era greu de compensat de o industrie lipsită de materii strategice. Numai în două zile au fost lansate două milioane de lovituri, inclusiv de calibrul 420 mm. Proiectilele de ruptură aveau fiecare o masă de 820 kg, dar existau și variante de peste o tonă. Cele 2.200 de piese de artilerie au tras, după estimări neoficiale, 30 milioane de proiectile. Generalul Erich Ludendorff era cel însărcinat cu distribuirea proiectilelor către diferitele armate. Era o misiune extrem de penibilă și de stresantă.Ofensiva românească în Transilvania a dus la transferarea unei întregi armate germane spre Carpați cu tunurile grele necesare spargerii frontului din munți. Soldații au simțit imediat că au în față un nou adversar după cantitatea de obuze lansate pentru oprirea ofensivelor sau atacarea adăposturilor săpate în sol. Un tun de calibrul 150 mm trimitea un proiectil de cel puțin 40, 5 kg, dar cele de calibrul 201 mm foloseau încărcături de luptă de 114 kg. Asupra unităților mici se trăgea cu proiectile de calibrul 75 mm, fiecare cu o masă de 6, 8 kg. Austro-Ungaria a expediat pentru spargerea liniilor românești din munți obuziere grele de calibrul 305 mm, o lovitură obișnuită având 287 kg.

Nici situația de pe fronturi în 1917, după reușita campanie din 1916 din România, nu se anunța mai bună. Germania era obligată să lupte în aceleași condiții, cu trupele risipite. Feldmareșalul August von Mackensen a plănuit încercuirea forțelor inamice din sudul Moldovei pentru ca apoi ofensiva să fie dezvoltată spre Ucraina, un interesant grânar pentru un imperiu înfometat. A rezultat bătălia de la Mărășești, artileria germană folosind inițial 701 guri de foc. Chiar dacă s-a realizat o concentrare de tunuri impresionantă, infanteriștii germani au constatat că ploaia de proiectile era insuficientă pentru neutralizarea cuiburilor de mitralieră, extrem de periculoase atunci când se aflau în flancul asaltatorilor. Leon Hetzer constata că Divizia 89 infanterie a dispus doar de 61 de guri de foc, dar acestea erau în cea mai mare parte ineficiente fiindcă erau cu traiectorie întinsă. Ar fi fost nevoie de mai multe obuziere, dar industria nu mai producea suficiente pentru lungimea frontului și înlocuirea pierderilor. Marea unitate germană avea la dispoziție 36 de tunuri de campanie, prea slabe pentru lupta împotriva tranșeelor.

Antanta a reușit în 1916 să dea o lovitură genială blocului militar advers prin aplicarea strategiei indirecte. Forțele inamice au fost obligate să atace într-o regiune lipsită de importanță vitală și să se disperseze. Încălcarea principiului concentrării forțelor poate să fie mortală pentru orice armată. Comandamentul german avea pretenția să obțină supremația pe uscat, dar trimitea uriașe cantități de armament către marină și bateriile de coastă. Un proiectil de calibrul 380 însemna că era nevoie de 750 kg și 277 kg de exploziv de propulsie pentru atacarea unei ținte aflate la 23 km.

Bibliografie minimală

https://de.wikipedia.org/wiki/Dicke_Bertha

https://fr.wikipedia.org/wiki/Bataille_de_Verdun_(1916)

http://www.navweaps.com/Weapons/WNGER_15-45_skc13.htm

Hetzer, Leon, Din campania împotriva României 1916 – 1918, în România militară, nr. 5, 1939.

Ludendorff, Erich, Souvenirs de guerre  (1914 – 1918), tome premier, Payot, Paris, 1921.