Institu╚Ťia c─âs─âtoriei ├«n societatea roman─â jpeg

Institu╚Ťia c─âs─âtoriei ├«n societatea roman─â

Familia a fost mult─â vreme baza societ─â╚Ťii romane. De aceea, este foarte important s─â ├«n╚Ťelegem cum a evoluat familia de-a lungul istoriei ├«n societatea roman─â. ÔÇ×Organizat─â pe baze patriarhale, familia roman─â se ├«ntemeia pe puterea unic─â, ╚Öi la ├«nceput nelimitat─â a ╚Öefului familiei asupra so╚Ťiei, copiilor, sclavilor, precum ╚Öi asupra ├«ntregului patrimoniu al familiei.ÔÇŁ (C.Murzea)

Aceste reguli de via╚Ť─â ╚Öi organizare ale societ─â╚Ťii se reg─âsesc ├«n prevederile dreptului roman. Printre aceste prevederi reg─âsim ╚Öi statutul juridic al fiec─ârei persoane. Acest statut era definit de trei idei care constituiau capacitatea juridic─â (caput) a acesteia ╚Öi anume :statutul libert─â╚Ťii (status libertatis), statutul cet─â╚Ťeniei (status civitatis) ╚Öi statutul familiei (status familiae). Statutul juridic al persoanelor influen╚Ťa ├«n mod direct rela╚Ťiile dintre  acestea. Acest lucru put├ónd fi observat cel mai u╚Öor ├«n cadrul familiei. Membrii familiei erau ╚Öi ei ├«mp─âr╚Ťi╚Ťi din punct de vedere juridic ├«n dou─â categorii, ╚Öi anume, sui iuris ÔÇô persoane independente ÔÇô ╚Öi alieni iuris ÔÇô persoane dependente. ├Än principal, pater familias (╚Öeful familiei) era cel care de╚Ťinea statutul de sui iuris, ├«n timp ce ceilal╚Ťi membrii ai familiei aveau statutul de alieni iuris, fiind dependen╚Ťi de pater familias.

Toate aceste reguli de baz─â formau societatea roman─â ╚Öi influen╚Ťau modul de via╚Ť─â al romanilor ╚Öi rela╚Ťiile dintre ace╚Ötia. ├Än momentul ├«n care ap─âreau schimb─âri la nivelul  societ─â╚Ťii care se mi╚Öca, legisla╚Ťia se schimba ╚Öi ea pentru a putea sus╚Ťine noile realit─â╚Ťi.

De asemenea, trebuie men╚Ťionat─â diferen╚Ťa ├«ntre normele juridice (IUS) ╚Öi cele religioase (FAS). Pentru a ├«nt─âri normele juridice, romanii le-au investit cu ┬źfor╚Ťa ╚Öi voin╚Ťa ┬╗ zeilor. Autoritatea religioas─â era, ├«n lumea roman─â, unul dintre pilonii de sus╚Ťinere a societ─â╚Ťii. De obicei, normele juridice se suprapuneau peste cele religioase, ├«ns─â, ├«n timp, se va face o separare destul de clar─â ├«ntre cei doi termeni. Astfel  ÔÇ×iusÔÇŁ vor fi norme juridice, iar  ÔÇ×fasÔÇŁ religioase. Pentru romani, aceast─â delimitare clar─â era necesar─â pentru o mai bun─â organizare. De altfel, din secolul III ├«.Hr. romanii aveau clar ├«n mintea lor diferen╚Ťa dintre  ÔÇ×iushumanorumÔÇŁ ╚Öi ÔÇ×iussacrumÔÇŁ.

Institu╚Ťia c─âs─âtoriei este unul dintre cele mai importante elemente ale societ─â╚Ťii romane. De fiecare dat─â c├ónd legisla╚Ťia privind c─âs─âtoria dezvolt─â noi limite, aceasta influen╚Ťeaz─â evolu╚Ťia societ─â╚Ťii romane.  C─âs─âtoria era, pentru romani, piatra de temelie a societ─â╚Ťii. Modestinus (secolul III)spunea c─â o c─âs─âtorie este ÔÇťunirea dintre un b─ârbat ╚Öi o femeie ├«ntr-o leg─âtur─â pentru ├«ntreaga via╚Ť─â, o ├«mp─ârt─â╚Öire a dreptului divin ╚Öi uman.ÔÇŁ(Nuptiae sunt coniunctio maris et feminae et consortium omnis vitae, divini et humani iuris communication).

Adev─ârata importan╚Ť─â a c─âs─âtoriei ├«n societatea roman─â

Cuvintele lui Modestinus ne duc cu g├óndul la o c─âs─âtorie ideal─â, ├«ns─â, ├«n realitate, lucrurile erau departe de a fi ideale. Sursele scrise ne arat─â adev─ârata importan╚Ť─â a c─âs─âtoriei ├«n societatea roman─â.

Aceast─â descriere augustan─â abia deosebe╚Öte, totu╚Öi, c─âs─âtoria roman─â ca fiind un fenomen istoric. Modestiunus, ├«n cel mai bun caz, se poate s─â se fi g├óndit s─â identifice un ideal cultural de durat─â, mai degrab─â, dec├ót c─âs─âtoria roman─â care se na╚Öte (apare, iese ├«n eviden╚Ť─â) din surse literare ╚Öi legale. C─âs─âtoria este adesea considerat─â a fi piatra de temelie a societ─â╚Ťii umane ╚Öi este, cu siguran╚Ť─â, cea mai rezistent─â. Dar structura sa, ├«n special, structura juridic─â, a variat destul de mult de-a lungul secolelor.  Modestinus subliniaz─â, mai presus de toate, alian╚Ťa dintre so╚Ť ╚Öi so╚Ťie ╚Öi leg─âtura dintre ace╚Ötia. Dar chiar ╚Öi o privire rapid─â asupra surselor literare romane va sugera c─â rela╚Ťiile conjugale apropiate erau doar o parte a imaginii de ansamblu, iar ├«n anumite privin╚Ťe, nu reprezentau nici cea mai important─â parte. C─âs─âtoria nu era simpla ├«ncununare a iubirii dintre doi oameni.

├Än lumea roman─â, precum ├«n societatea uman─â, ├«n general, c─âs─âtoria ca institu╚Ťie era saturat─â cu numeroase sensuri ╚Öi ├«ntrebuin╚Ť─âri sociale, care puteau intra ├«n conflict una cu cealalt─â ├«n anumite circumstan╚Ťe. ├Än primul r├ónd, o nunt─â ├«ntre doi indivizi avea ca scop crearea unei leg─âturi ├«ntre familiile lor ;╚Öi dac─â unul sau ambii dintre cei doi so╚Ťi erau sub patres familias, prezen╚Ťa acestora ├«n cadrul ceremoniei era foarte important─â. ├Än al doilea r├ónd, aranjamentele care duceau la c─âs─âtorie aveau ╚Öi mari implica╚Ťii ├«n ceea ce prive╚Öte proprietatea pentru cele dou─â familii, deoarece mireasei i se cerea o dot─â; ╚Öi, ├«n general, chestiunea ├«ntre╚Ťinerii cuplului era important─â pentru succesul c─âs─âtoriei lor. ├Än al treilea r├ónd, cele dou─â familii, la fel ca to╚Ťi ceilal╚Ťi,   aveau un interes prin c─âs─âtorie ╚Öi anume, procrearea ╚Öi, implicit, re├«nnoirea popula╚Ťiei care era privit ca fiind un aspect important ╚Öi natural al c─âs─âtoriei. Precum vom vedea, acestea ╚Öi alte considerente, nu numai c─â influen╚Ťeaz─â c─âs─âtoria roman─â ca o institu╚Ťie social─â, de asemenea influen╚Ťeaz─â structura sa ├«n legea roman─â. ├Än final, c─âs─âtoria reprezint─â una dintre institu╚Ťiile cele mai interesante ╚Öi mai specifice ale Romei spre deosebire de ceea ce poate fi g─âsit ├«n lumea modern─â.

├Än sistemul legal modern, condi╚Ťiile pentru c─âs─âtorie se clasific─â ├«n trei mari categorii. Prima categorie dintre ele, aptitudinile care r─âspund la ├«ntrebarea: ÔÇ×Cine se poate c─âs─âtori cu cine?ÔÇŁ aceste condi╚Ťii ar fi specificarea v├órstei minime ╚Öi s─â fie s─ân─âto╚Öi at├ót mental, c├ót ╚Öi fizic ╚Öi interzic, de asemenea, de exemplu, c─âs─âtoria incestuoas─â sau poligamia. A doua este reprezentat─â de consim╚Ť─âm├ónt care stabile╚Öte baza mariajului prin propria voin╚Ť─â ╚Öi inten╚Ťiile sincere ale p─âr╚Ťilor care doresc s─â se c─âs─âtoreasc─â, iar ├«n anumite cazuri este necesar acordul p─ârin╚Ťilor sau tutorilor. A treia categorie se refer─â la proceduri prin care se stabilesc anumite formalit─â╚Ťi cu ajutorul c─ârora p─âr╚Ťile care sunt eligibile pentru a se c─âs─âtori ╚Öi care au acordurile necesare, se pot c─âs─âtori. Procesul c─âs─âtoriei este ├«mp─âr╚Ťit ├«n dou─â etape :cuplul trebuie, mai ├«nt├ói s─â ob╚Ťin─â certificatul de c─âs─âtorie (guvernul folosea acest lucru pentru a implementa condi╚Ťiile aptitudinale);iar apoi cei doi trebuie s─â celebreze c─âs─âtoria printr-o ceremonie oficial─â efectuat─â de c─âtre o autoritate civil─â sau religioas─â desemnat─â.

Legea roman─â nu necesit─â organizarea vreunei ceremonii pentru a valida o c─âs─âtorie

A╚Öa cum vom vedea, Legea roman─â pentru c─âs─âtorie are reguli pentru toate cele trei categorii, dar ele sunt organizate ├«ntr-un mod caracteristic, iar pentru noi ├«ntr-un mod deosebit. Cele mai dezvoltate sunt aptitudinile care implic─â, nu doar reguli familiare, dar ╚Öi restric╚Ťii legale care au rezultat din prejudec─â╚Ťile sociale (interdic╚Ťia c─âs─âtoriei ├«ntre anumite grupuri sociale) sau din politica public─â (├«ncurajarea c─âs─âtoriei ╚Öi a procre─ârii). Cele mai mari diferen╚Ťe se reg─âsesc ├«n condi╚Ťiile de consim╚Ť─âm├ónt ╚Öi cele de procedur─â prin care romanii rezumau c─âs─âtoria la minimum de cerin╚Ťe (guvernul roman nu legaliza si nici nu ├«nregistra c─âs─âtoriile, nici nu recomand─â o ceremonie specific─â prin care s─â se oficieze c─âs─âtoria), ├«n schimb, folosesc consim╚Ť─âm├óntul (consensus) precum un test, at├ót pentru ├«nceputul, c├ót ╚Öi pentru continuitatea c─âs─âtoriei. Asemenea m─âsuri legale simplificate au ╚Öi avantaje ╚Öi dezavantaje :reglementarea limitat─â a procesului de c─âs─âtorie elimin─â birocra╚Ťia mare, dar riscurile de insecuritate ├«ntr-o institu╚Ťie social─â extrem de important─â.

A┼ča cum am spus ┼či mai devreme legea roman─â nu necesit─â organizarea vreunei ceremonii, religioase sau laice, pentru a valida o c─âs─âtorie. Existau ├«ntr-adev─âr ceremonii pentru logodn─â ┼či nunt─â, dar nu exist─â nici o men┼úiune a acestora ├«n surse legale. Lipsa acestor ceremonii ├«n sursele legale poate avea dou─â motive. Unul pentru c─â aceste ceremonii nu erau relevante pentru legalitatea unei c─âs─âtorii. Al doilea motiv ar putea fi acela c─â juri┼čtii din timpul Imperiului t├órziu nu ar fi f─âcut referire la niciun ritual p─âg├ón. ├Äns─â, cu toate acestea trebuie s─â avem ├«n vedere faptul c─â sponsalia, ca orice alt─â etap─â a c─âs─âtoriei rom├óne trebuia s─â se desf─â┼čoare sub auspicii bune. Astfel c─â lipsa detaliilor legate de ceremonii nu are leg─âtur─â cu inexistent─â acestora, ci, mai degrab─â, cu natura surselor care, fiind juridice, acestea fac referire la condi┼úiile legale ┼či nu la cele religioase. Pentru a ├«n┼úelege particularitatea unei c─âs─âtorii legale ├«n lumea roman─â trebuie men┼úionat c─â, de multe ori, prezen┼úa so┼úului la propria c─âs─âtorie nu era necesar─â. At├óta timp c├ót exist─â o deductio mulieris in domum mariti, adic─â escortarea miresei ├«n casa so┼úului, iar toate condi┼úiile de fond erau ├«ndeplinite, c─âs─âtoria era valabil─â ┼či legal─â. O astfel de practic─â putea duce la situa┼úii complicate, ca de pild─â, femeia putea r─âm├óne v─âduva ├«nainte ca mariajul s─â se consume. ├Äntr-o astfel de situa┼úie femeia era obligat─â s─â ┼úin─â doliu timp de un an de zile ├«nainte de a se putea c─âs─âtorii din nou.

Romanii nu ├«ntocmeau documente ┼či nici nu ├«nregistrau c─âs─âtoriile. Singura modalitate prin care o c─âs─âtorie se ├«nf─âptuia era consensus, o ├«n┼úelegere ├«ntre ambele p─âr┼úi. Aceast─â simplitate restr├óngea foarte mult birocra┼úia ├«n cadrul statului roman, ├«ns─â, sporea insecuritatea ├«n situa┼úiile critice. Aceste situa┼úii critice erau date de condi┼úiile de fond necesare unei c─âs─âtorii legale care puteau fi uneori neclare.

De exemplu, v├órsta minim─â acceptat─â de legea roman─â era de 14 ani pentru b─âie┼úi ┼či de 12 ani pentru fete. ├Äns─â acest lucru nu a fost dintotdeauna specificat ├«n mod clar. Astfel c─â au existat cazuri ├«n care juri┼čtii specificau c─â pubertatea trebuia stabilit─â de la caz  la caz printr-o inspectio corpores, ├«n special, ├«n cazul fetelor. O astfel de situa┼úie neclar─â cauzat─â de condi┼úia v├órstei ne-o ofer─â Ulpian:

Si minor duodecim annis in domum deducta adulterium commiserit, mox apud eum aetatem excesserit coeperitque esse uxor, non poterit iure viri accusari ex eo adulterio, quod ante aetatem nupta commisit, sed [vel] quasi sponsa poterit accusari ex rescripto divi Severi, quod supra relatum est. (Ulpianus libro secundo de Adulteriis)

O fat─â mai mic─â de doisprezece ani a fost dus─â ├«n cas─â viitorului ei so┼ú ┼či apoi a comis adulter;cur├ónd dup─â aceea, ea a trecut de v├órsta c─âs─âtoriei ├«n casa lui ┼či a devenit so┼úia lui. El nu se poate folosi de dreptul lui ca so┼ú s─â o acuze de  adulterul ├«nf─âptuit dac─â s-au c─âs─âtorit ├«nainte de v├órsta legal─â, dar poate fi acuzat─â ca logodnic─â, ├«n acord cu decizia ├Ämp─âratului Severus, care a fost stabilit─â mai sus.Acesta este un caz dezb─âtut de juri┼čti pentru a explica ├«ntregul cadru legal pentru sponsalia!

Pentru astfel de situa┼úii s-a stabilit c─â o v├órst─â minim─â pentru c─âs─âtorie era necesar─â. Legisla┼úia lui Augustus reglementeaz─â situa┼úia v├órstei minime ridic├ónd-o la 12 de ani pentru femei ┼či 14 pentru b─ârba┼úi. Cu toate acestea, legea nu a fost respectat─â deoarce c─âs─âtoriile erau, pentru romani, o ocazie de a crea o leg─âtur─â ├«ntre familii. De cele mai multe ori, fetele erau date ├«n c─âs─âtorie de la v├órste fragede pentru a ├«ncheia alian┼úe politice.

f06can21 jpg jpeg

O alt─â condi┼úie de fond a unei c─âs─âtorii legale era conubium. Ius conubii reprezenta dreptul legal de a te c─âs─âtori. Legea specific─â ca viitorii so┼úi nu puteau fi rude ├«ntre ei ├«n linie direct─â la infinit, ├«n linie colateral─â p├ón─â la gradul patru. Desemenea, era  interzis─â c─âs─âtoria ├«ntre afini ├«n linie direct─â la infinit ┼či linie colateral─â ├«ntre cumna┼úi ┼či cumnate. Bigamia era ┼či ea interzis─â. De asemenea, legea interzicea rec─âs─âtoria v─âduvelor ├«nainte de un an de la moartea so┼úului.

Existau cazuri ├«n care dou─â persoane nu se puteau c─âs─âtori din considerente sociale. De exemplu, p├ón─â ├«n secolul V i.Hr. c─âs─âtoria ├«ntre patricieni ┼či plebei era interzis─â. De asemenea, func┼úia politic─â putea ├«ngreuna posibilitatea unei c─âs─âtori, de exemplu ├«ntre un guvernator ┼či o femeie din provincia sa c─âs─âtoria era ilegal─â. ┼×i nu ├«n ultimul r├ónd, din punct de vedere moral, o c─âs─âtorie putea fi interzis─â. Astfel, ├«ntre un tutor sau fiul acestuia ┼či fosta sa pupil─â nu se putea realiza o uniune legal─â.

Tot la Ulpian găsim câteva explicaţii în privinţa a ceea ce înseamnă conubium.

(3) Conubium est uxoris iure ducendae facultas. (4) Conubium habent cives Romani cum civibus Romanis:cum Latinis autem et peregrinis ita, si concessum sit. (5) Cum servis nullum est conubium. . . . (8) Conubio interveniente liberi simper patrem sequuntur:non interveniente conubio matris condicioni accedunt, except eo qui ex peregrino et cive Romana peregrinus nascitur, quoniam lex Minicia ex alterutro peregrino natum deterioris parentis condicionem sequi iube┼ú. (9) Ex cive Romano et Latina Latinus nascitur et ex libero et ancilla servus, quoniam, cum his casibus conubia non sint, partus sequitur matrem. (10) In his, qui iure contracto matrimonio nascuntur, conceptionis tempus spectatur:in his autem, qui non legitime concipiuntur, editionis. veluti ┼či ancilla conceperit, deinde manumissa pariat, liberum parit:nam quoniam non legitime concepit, cum editionis tempore libera sit, partus quoque liber est.

Conubiumeste capacitatea de a lua o nevast─â ├«n mod legal. Cet─â┼úenii romani au conubium cu cet─â┼úeni romani ┼či cu Latini ┼či peregrini dac─â acest drept le este acordat. Cu sclavi nu este conubium. C├ónd conubium este prezent, copiii preiau statutul tat─âlui. C├ónd conubium nu este prezent, copiii urmeaz─â statutul mamei, excep┼úie fac persoanele n─âscute dintr-un tat─â peregrin ┼či o femeie cu cet─â┼úenie roman─â deoarece legea Minicia spune c─â un copil n─âscut dintr-o mama sau un tat─â str─âin urmeaz─â condi┼úia p─ârintelui cu statut mai mic. Dintr-un b─ârbat cu cet─â┼úenie roman─â ┼či o femeie Latin─â, se na┼čte un Latin ┼či dintr-un b─ârbat liber ┼či o femeie sclav─â, un sclav. Motivul este acela c─â ├«n aceste cazuri nu exist─â conubium ┼či, astfel, copiii urmeaz─â statutul mamei. ├Än cazul copiilor n─âscu┼úi ├«n cadrul c─âs─âtoriilor legale, dat─â concep┼úiei trebuie observat─â pentru a determina statutul copiilor. ├Än cazul copiilor concepu┼úi nelegitim se acord─â statutul din momentul na┼čterii. De exemplu, dac─â o femeie sclav─â r─âm├óne ├«ns─ârcinat─â, ├«ns─â na┼čte dup─â ce este eliberat─â, aceasta are un copil liber;din moment ce ea r─âm├óne ├«ns─ârcinat─â ilegitim, ├«ns─â, este liber─â ├«n momentul na┼čterii, progenitura ei este liber─â.

Ius conubii era ├«n str├óns─â leg─âtur─â cu statutul cet─â┼úeniei. Se ├«n┼úelege, prin acest aspect, c─â doar cei ce aveau cet─â┼úenie aveau dreptul la conubium. Celelalte grupuri cum ar fi latinii sau peregrinii, de┼či erau oameni liberi, nu aveau acelea┼či drepturi pe care le aveau cet─â┼úenii romani. Pe m─âsur─â ce imperiul se extinde, oamenilor liberi li se acord─â diferite privilegii ┼či aici vorbim, ├«n mod special, despre extinderea dreptului de cet─â┼úenie ┼či extinderea lui ius conubii ├«n perioada antonin─â. Acestea din urm─â produc ├«n cadrul societ─â┼úii romane schimb─âri majore, iar impactul pe care l-au avut asupra celulei de baz─â a societ─â┼úii romane ┼či anume, familia, ├«l vom analiza ├«n detaliu ├«n capitolele urm─âtoare.

Pentru ca o c─âs─âtorie s─â fie legal─â pe l├óng─â conubium ┼či v├órsta minim─â acceptat─â era nevoie de consensus. Acest consensus nu era  nimic altceva dec├ót o ├«n┼úelegere ├«ntre cele dou─â p─âr┼úi, ┼či anume, viitorii so┼úi dac─â erau sui iuris sau, dac─â nu, ├«ntre p─ârin┼úii lor. Cu toate c─â legea specific─â ┼či acordul ├«ntre viitorii so┼úi, de cele mai multe ori, cel mai important era acordul dintre patres familias. ├Äns─â, implica┼úiile acestui consensus se pot sim┼úi extrem de bine ├«n cazul c─âs─âtoriilor sine manu care nu cereau nicio formalitate. Era suficient c─â cei doi s─â ├«nceap─â s─â locuiasc─â ├«mpreun─â (honor matrimonii) cu inten┼úia de a forma o familie (afectio maritalis). Dac─â erau ├«ndeplinite ┼či celelalte condi┼úii c─âs─âtoria era valid─â.

Concubinajul era acceptat în societatea romană

Din cauza legisla┼úiei destul de complexe ce aduce destul de multe impedimente nedirimante, dou─â persoane puteau tr─âi ├«mpreun─â ├«n concubinatus. Concubinajul era acceptat ├«n societatea roman─â, de┼či copiii n─âscu┼úi ├«n cadrul unui concubinaj erau nelegitimi. De asemenea, un b─ârbat nu avea voie, din punct de vedere legal, s─â aib─â ┼či o concubin─â ┼či o so┼úie. Dac─â o astfel de situa┼úie se ivea, b─ârbatul se f─âcea vinovat de adulter. Adulterul era interzis prin lege, ├«ns─â un b─ârbat vinovat de adulter nu era pedepsit, ├«n schimb, femeia putea fi pedepsit─â, fie de so┼ú, fie de pater familias, ├«n func┼úie de tipul de c─âs─âtorie ├«n care era angajat─â.

C─âs─âtoriile erau de mai multe tipuri. Cel mai frecvent tip de c─âs─âtorie era cum manu,  ├«n cadrul c─âreia femeia intra sub autoritatea b─ârbatului dac─â acesta era sui iuris, dac─â, ├«n schimb, so┼úul femeii era alieni iuris atunci aceasta intra sub autoritatea lui pater familias de care apar┼úinea so┼úul. C─âs─âtoriile cum manu aveau trei forme, ┼či anume: confarreatio, usus ┼či coemptio.

Confarreatio era o form─â a c─âs─âtoriei cum manu de care se bucurau doar patricienii. Se organiza o ceremonie unde erau prezen┼úi viitorii so┼úi, pontifex maximus, flaminul lui Iupiter, precum ┼či zece martori. ├Än cadrul acestei ceremonii se oferea lui Iupiter farreus panis, o p├óine special─â, pentru a atrage favorurile zeului asupra viitorilor so┼úi.  Trebuie s─â amintim c─â la romani absolut orice ac┼úiune trebuia s─â aib─â loc sub auspicii bune.

Deoarece plebeii nu aveau acces la confarreatio, romanii au creat o form─â de c─âs─âtorie legal─â pentru ace┼čtia. Usus este form─â de c─âs─âtorie pe care plebeii aveau dreptul s─â o fac─â. Aceast─â c─âs─âtorie era una extrem de simpl─â ce presupunea convie┼úuirea celor doi sub acela┼či acoperi┼č timp de un an. Dup─â aceast─â perioada, c─âs─âtoria devenea legal─â, iar femeia intra ├«n posesia b─ârbatului.

A treia form─â de c─âs─âtorie cum manu este coemptio. Aceast─â presupune v├ónzarea fictiv─â a viitoarei so┼úii c─âtre viitorul so┼ú. Aceast─â practic─â avea ├«n vedere ├«nl─âturarea eventualelor inconveniente ┼či ne├«n┼úelegeri. Era, ├«n fapt, un procedeu de creare a puterii asupra unei persoane.

├Än timp ├«ns─â, c─âs─âtoria cum manua ├«nceput s─â pun─â presiune, iar inconvenientele create de o astfel de uniune aducea multe nemul┼úumiri. Pentru a u┼čura situa┼úia spre finele republicii, apare un alt tip de c─âs─âtorie ┼či anume c─âs─âtoria sine manu unde femeia r─âm├óne sub autoritatea lui pater familias.

Desigur, toate aceste reguli, tipuri  de c─âs─âtorie nu sunt altceva dec├ót ni┼čte condi┼úii de form─â. ├Äns─â, pentru c─â o c─âs─âtorie s─â fie legal─â era necesar ca viitorii so┼úi s─â ├«ndeplineasc─â  condi┼úiile de fond, ┼či anume connubium, consensus ┼či v├órsta minim─â acceptat─â.  Aceste condi┼úii de fond sunt cele care conteaz─â cu adev─ârat ┼či tot aici apar cele mai multe neclarit─â┼úi ├«n ceea ce prive┼čte mariajul la romani.

Romanii nu priveau c─âs─âtoria c─â pe un eveniment anume ├«n timp, ci mai degrab─â ca pe un proces ce se putea lungi pe o perioad─â de timp destul de ├«ndelungat─â. Poate de aceea  nu avem dovezi clare c─â romanii s─ârb─âtoreau aniversarea nun┼úii. C─âs─âtoria se desf─â┼čura pe mai multe etape ┼či anume sponsaliac├ónd avea loc stabilirea dotei ┼či c─âs─âtoria propriu zis─â c├ónd avea loc ┼či ceremonia nun┼úii.

roman marriage3 jpg jpeg

Sponsalia era o form─â de logodn─â legal─â. Deobicei acesta era aranjat─â de p─ârin┼úi sau tutorii legali. De asemenea trebuie ┼čtiut c─â aceste logodne puteau dura c├ó┼úiva ani la r├ónd din cauza diferitelor probleme ce puteau ap─ârea cum ar fi starea de s─ân─âtate precar─â a viitorilor so┼úi, moartea unuia dintre p─ârin┼úi sau tutori. Sponsalia era la ├«nceput un act formal ├«ncheiat cu promisiuni ce puteau aduce sanc┼úiuni ├«n cazul ├«nc─âlc─ârii lor. ├Än timp sponsaliaa fost legalizat─â drept o etap─â ├«n procesul c─âs─âtoriei, ├«ns─â ├«n epoca imperial─â sanc┼úiunile privind ruperea promisiunii au fost scoase din lege pe motiv ca o c─âs─âtorie ar trebui s─â fie liber─â.

(Ulpian in cartea 35 Sabinus)

(pr.) Acordul este suficient pentru constituirea unei logodne. (1) Este stabilit că o persoană care este absentă poate fi logodită cu o persoană absentă, este ceva ce se întâmplă zi de zi,

(Pomponius in cartea 16 In Sabinus) cu condi┼úia ca p─âr┼úile absente s─â ┼čtie c─â logodna are loc, sau s─â├«┼či dea acordul dup─â aceea.

(Ulpian in cartea 6 in Edict)

Contează mult prea puţin dacă logonda este aranjată de părţile implicate, în prezenţa lor sau prin mesager sau prin scrisoare, sau de altcineva. Foarte des condiţiile logodnei sunt stabilite de intermediari.

Sponsalia este un tip formal de logodn─â. Juri┼čtii Florentinus ┼či Ulpian au definit sponsalia ca fiind o cerere ┼či o promisiune mutual a unei viitoare c─âs─âtorii. Se pare c─â, cuv├óntul sponsalia deriv─â dintr-un cuv├ónt mai vechi ┼či anume sponsiones care ├«nsemna schimb de promisiuni formale.

Acest concept al simplei ├«n┼úelegeri verbale ├«l g─âsim at├ót la c─âs─âtoria propriu-zis─â c├ót ┼či la logodn─â. ├Än r├óndurile de mai sus am aflat c─â o c─âs─âtorie nu poate avea loc ├«n absen┼úa miresei, ├«ns─â o logodn─â da. Acest lucru se datoreaz─â condi┼úiilor c─âs─âtoriei respectiv logodnei. ├Än cazul unei c─âs─âtorii trebuie s─â avem acordul celor doi viitori so┼úi ┼či de asemenea este necesar─â prezen┼úa mai multor martori. Toate aceste lucruri nu sunt necesare unei logodne deoarece aranjamentul se realiza ├«ntre intermediari. Un lucru intersant este acela c─â romanii obi┼čnuiau s─â ofere un inel drept simbol ┼či confirmare a logodnei.

ÔÇ×D. 23.1.11 (Iulianus libro sexto decimo Digestorum)
Sponsalia sicut nuptiae consensu contrahentium fiunt:et ideo sicut nuptiis, ita sponsalibus filiam familias consentire oportet:
D. 23.1.12 (Ulpianus libro singulari de Sponsalibus)
(pr.) sed quae patris voluntati non repugnat, consentire intellegitur. (1) Tunc autem solum dissentiendi a patre licentia filiae conceditur, si indignum moribus vel turpem sponsum ei pater eligat.
D. 23.1.14 (Modestinus libro quarto Differentiarum)
In sponsalibus contrahendis aetas contrahentium definita non est ut in matrimoniis. Quapropter et a primordio aetatis sponsalia effici possunt, si modo id fieri ab utraque persona intellegatur, id est, si non sint minores quam septem annisÔÇŁ.

(Iulian in cartea 16 in Digests)

Precum c─âs─âtoria, logodna are loc ├«n urma acordului p─âr┼úilor;┼či, la fel c─â ├«n c─âs─âtorie, ┼či ├«n cazul unei logodne o fiic─â trebuie s─â  ├«┼či dea acordul.

(Ulpian ├«n monografia sa ÔÇ×Despre logodn─âÔÇŁ)

(pr.) Dar dac─â nu rezista ├«mpotriva dorin┼úei tat─âlui, se ├«n┼úelege c─â aceasta este de acord.(1) Totu┼či, o fiic─â are garantat privilegiul de a se opune dorin┼úei tat─âlui doar dac─â acesta ├«i alege drept logodnic nepotrivit din punct de vedere moral.

(Modestinus in cartea 4 din Diferente)

├Än cazul logodnei, v├órsta minim─â a p─âr┼úilor implicate nu este definit─â a┼ča cum este ├«n cazul unei c─âs─âtorii. A┼čadar, logodna se poate realiza la v├órste foarte fragede, asigur├óndu-se c─â p─âr┼úile implicate ├«n┼úeleg ce se ├«nt├ómpl─â, doar dac─â nu au mai pu┼úin de 7 ani.

├Än aceste texte putem observa cum juri┼čtii ├«ncearc─â s─â explice cadrul legal al sponsaliei. Conform acestora p─âr┼úile implicate ├«n logodn─â trebuie s─â-┼či dea acordul ├«mpreun─â pentru ca acesta s─â aib─â loc. ├Än cazul acestor texte se sugereaz─â c─â fiica ├«n putere ar putea s─â ├«┼či dea acordul sau chiar s─â refuze, refuzul fiind mai degrab─â un privilegiu de care se putea folosi ├«n cazuri excep┼úionale. ├Än ceea ce prive┼čte v├órst─â minim─â, ├«ntr-adev─âr puteau exista anumite limite, dar nu ├«ntotdeauna. Uneori fetele puteau fi promise, angajate ├«ntr-o logodn─â chiar de la na┼čtere.

Problema dotei

├Än ceea ce prive┼čte c─âs─âtoria ├«n lumea roman─â exist─â un aspect extrem de important, ┼či anume, dota. Dota era un fel de dona┼úie echivalent─â cu zestrea din zilele noastre care era oferit─â de mireas─â ┼či de familia acesteia viitorului so┼ú cu scopul ad onera matrimonii sustinenda (s─â sus┼úin─â sarcinile c─âs─âtoriei). Dota se stabilea, de obicei, ├«n timpul sponsaliei(logodnei) ┼či putea lua diferite forme. De asemenea, dota nu avea limit─â legal─â, de aceea se putea ajunge la sume considerabile, lucru care avea at├ót dezavantaje, c├ót ┼či avantaje. Suma respectiv─â se stabilea ├«n timpul sponsaliei┼či de asemenea se stabileau 3 rate fixe ├«n care dota trebuia pl─âtit─â. Dota era unul dintre cele mai importante elemente ale unei c─âs─âtorii deoarece era un marker social ce oferea prestigiu, at├ót celui ce o oferea, c├ót ┼či celui ce o primea. Cu c├ót dota era mai mare cu at├ót era mai bine pentru viitorul c─âsniciei deoarece era o poli┼úa de asigurare a c─âsniciei. ├Äns─â, ├«n cazul unui divor┼ú iminent, dota devenea poli┼úa de asigurare a femeii care avea situa┼úia economic─â astfel asigurat─â.

├Än ceea ce prive┼čte disolu┼úia unei c─âs─âtorii lucrurile erau destul de simple deoarece ├«n perioada clasic─â, romanii aveau o politic─â a divor┼úului extrem de liber─â. Femeile care erau angajate ├«ntr-o c─âs─âtorie sine manu aveau dreptul de a divor┼úa unilateral. Acest drept se transmite ├«n timp ┼či femeilor angajate ├«n c─âs─âtorii cum manu. B─ârba┼úii aveau ┼či ei acest drept, put├ónd s─â divor┼úeze unilateral de so┼úiile lor ├«n cazul adulterului sau din varii motive. Divor┼úul era o realitate acceptat─â de romani ├«n general a┼ča c─â nu au existat restric┼úii ├«n privin┼úa acestui act p├ón─â ├«n secolul IV A.D.

Cu toate c─â am trasat o anumit─â delimitare ├«ntre condi┼úiile de form─â ┼či de fond ale c─âs─âtoriei,   aceea, c─â nu depind unele de celelalte ├«n ceea ce prive┼čte legalitatea, totu┼či trebuie s─â re┼úinem c─â ambele aspecte erau importante ┼či c─â acestea se ├«mpleteau. Este adev─ârat c─â, pentru o c─âs─âtorie legal─â, aveai nevoie de conubium, consensus ┼či majorat, ├«ns─â, tipul c─âs─âtoriei impunea anumite criterii ┼či influen┼ú─â, ├«n mod direct, raporturile din cei doi so┼úi ┼či familiile acestora.

Institu┼úia c─âs─âtoriei ├«n societatea roman─â era una extrem de complex─â ce ├«mpletea condi┼úii de form─â ┼či de fond, av├ónd implica┼úii ┼či influen┼ú├ónd evolu┼úia familiei romane de-a lungul timpului. ├Äns─â, poate cele mai interesante transform─âri ale societ─â┼úii romane au loc ├«n perioada antonin─â c├ónd extensia lui ius conubii la cet─â┼úenii de drept latin ┼či evolu┼úia la nivelul dreptului de cet─â┼úenie roman─â influen┼úeaz─â, ├«n mod vizibil, grupurile domestice legal constituite. Societatea roman─â este, ├«n aceast─â perioad─â, ├«n plin─â mi┼čcare, lucru ce duce la necesitatea unor modific─âri legislative menite s─â sus┼úin─â imperiul ├«n momentul de maxim─â extindere. Epoca de aur a imperiului dezvolt─â noi limite ├«n ceea ce prive┼čte institu┼úia c─âs─âtoriei, familiei ┼či raporturile dintre membrii acesteia. ├Äns─â aceste aspecte le vom analiza mai pe larg ├«n capitolele urm─âtoare.  Studiind legisla┼úia privind c─âs─âtoria ┼či rela┼úiile din cadrul unui cuplu legal format putem ├«n┼úelege mai bine schimb─ârile ce apar ├«n cadrul societ─â┼úii romane ┼či putem g─âsi noi explica┼úii privind structura lumii romane.