Influenţa Primului Război Mondial asupra picturii lui Max Beckmann
Max Beckmann credea că prin intermediul autoportretelor, oamenii puteau privi adânc în sufletul său. În autoportretele dinaintea primei conflagraţii mondiale, Beckmann se reprezenta mereu cu o privire încrezătoare, cu un frac elegant sau o jachetă de seară şi ţinând în mână o ţigară. Ororile Primului Război Mondial pe care le-a experimentat ca asistent medical şi pe care le-a transpus în pictură, i-au conturat viziunea de a privi lumea.
Primul Război Mondial a dat o lovitură teribilă nu doar în plan uman, politic sau economico-social, ci şi experimentelor artistice europene. În Germania, un mic grup de artişti, printre care Otto Dix şi George Grosz, făceau uz de satiră pentru a denunţa corupţia societăţii. În timp ce colegii lui Max Beckmann căutau noi forme şi tehnici de pictură care să revoluţioneze arta modernă, artistul german Max Beckmann experimenta cu resursele clasice ale picturii.
Unul dintre cei mai cunoscuţi artişti germani ai secolului XX, Max Beckmann (1884-1950) a jonglat cu mai multe stiluri artistice. După o scurtă perioadă petrecută la Paris, acesta s-a mutat în 1904 la Berlin, iar în anul 1910 a fost ales membru al prestigioasei asociaţii de artă, Berlin Secession. Influenţa impresionistă este prevalentă în primele sale lucrări, dar stilul i s-a schimbat radical după ce a lucrat ca voluntar medical în Primul Război Mondial. Traumatizat de ororile războiului, Beckmann a suferit o cădere nervoasă şi a fost demobilizat în 1915.
În urma Primului Război Mondial, stilul i s-a schimbat în mod dramatic, în consonanță cu ororile pe care le-a experimentat. Dacă în perioada dinaintea conflagrației mondiale, pictorul s-a concentrat asupra temelor biblice, în timpul anilor ’20 a realizat teme contemporane alegorice asociate mișcării ”Noul obiectivism”. Când s-a reapucat de pictat, operele sale reflectau traumele şi agoniile personale. Artistul adoptă un stil cubist distinctiv, cu o intensitate a culorii mai mare şi prin înfăţişarea unor figuri alegorice. Beckmann privea lumea ca pe un carnaval al nebuniei umane și o tragedie a inumanității.
În anii ’20, în timpul Republicii de la Weimar, Beckmann s-a bucurat de succes. Acesta a predat la Städelschule din Frankfurt am Main și a primit premiul onorific pentru artă germană. A fost şi lider al ”Noului Obiectivism” (Neue Sachlichkeit), o mişcare care respingea expresionismul în favoarea realismului.
Succesul avea să i se schimbe dramatic odată cu venirea lui Hitler la putere în 1933. Naziştii priveau arta modernă ca fiind coruptă din punct de vedere social şi moral, confiscându-i peste 500 de opere. După deschiderea expoziţiei de artă degenerată (Entartete Kunst) din 1937, organizată de nazişti pentru a denigra arta modernă (unde i-au fost expuse zece dintre lucrări), Beckamnn pleacă în exil, pe rând în Olanda, ulterior în America. Acesta a fost nevoit să părăsească funcția de profesor de artă deținută la Städelschule din Frankfurt. Împreună cu soţia sa, pictorul a părăsit Germania şi s-a stabilit în Statele Unite ale Americii, unde a devenit din nou profesor.
Tripticurile și exilul în America
În anul 1932, Beckmann începe prima triptică (un ansamblu de trei panouri pictate) intitulată ”Plecarea”, care deschide seria celor zece tripticuri pe care avea să le realizeze de-a lungul vieții. Primele două triptice au fost pictate în Germania între 1932 și 1937, următoarele cinci în timpul exilului din Olanda (1937-1947), iar ultimele trei în timpul exilului din America. Tripticurile reprezintă unele dintre cele mai importante opere ale sale și ilustrează imagini violente, ca un ghimpe în pielea naţional-socialiştilor.
Abilitatea de a reprezenta trecutul, prezentul şi viitorul, toate într-o singură lucrare, i-au permis să documenteze vremurile aflate în continuă schimbare. Lucrarea “Plecarea” (1932-1935) conţine panouri întunecate care simbolizează cruzimea naziştilor şi un panou central, luminat care te eliberează de suferinţe. Simbolismul mitologic al figurilor este o temă recurentă în tripticele pe care le-a realizat. De teama naziştilor, a ascuns pictura într-un pod, redenumind-o “Scene din Furtuna lui Shakespeare”.
Beckman a terminat seria tripticurilor cu “Argonauţii” (1949-1950), lucrare în care combină legende faimoase cu propriile experienţe într-o încercare de a-şi reprezenta suferinţele şi furia destructivă. ”Argonauţii” spune povestea eroilor din mitologia greacă plecați în goana după Lâna de Aur. Beckmann iubea marea, adesea picta oceane sau navigatori. A continuat să realizeze triptice care ilustrau peisajele, zgârie-norii sau oamenii din Statele Unite. În această triptică, pictorul îmbină legenda “Argonauţilor” cu soarta artiştilor care au fost nevoiţi să navigheze pe mare până în America pentru a scăpa de Germania nazistă. A terminat Argonauţii (1949-1950) exact cu o zi înainte să moară.
