Imperiile contraatacă: Frontul de Est în toamna anului 1914

Pe Frontul de Est, la sfârșitul anului 1914, Austro-Ungaria a atacat Rusia, sperând într-o victorie rapidă. Germania s-a limitat inițial la a se apăra, fiind însă nevoită să treacă la ofensivă, după ce aliatul său a suferit înfrângeri grele. Miza luptelor a fost stăpânirea Poloniei rusești, având în centru Varșovia. Teritoriul intra ca un ic între Prusia germană și Galiția austriacă, fiind astfel ușor de atacat și complicat de apărat. Războiul aici va fi marcat de numeroase mișcări de trupe și încleștări crunte, care vor provoca pierderi foarte mari în ambele tabere și distrugeri importante. După bătăliile din Galiția, va urma o încercare germană eșuată de a cuceri Varșovia, taberele ocupând apoi poziții defensive și pregătindu-se pentru iarnă. La sfârșitul anului, ambele părți se puteau declara mulțumite, echilibrul strategic fiind păstrat.

Despre o parte din aceste lupte probabil că mulți transilvăneni au auzit de la bunicii și străbunicii lor, care povesteau cum era cândva, când erau tineri și luptau pentru bunul împărat, în Galiția, împotriva rușilor…

Preliminarii

Pentru ruși era clar că o ofensivă comună germano-austro-ungară de mare amploare era posibilă, dar era totodată limitată la teritoriul Poloniei, Sankt-Petersburgul și Moscova fiind astfel în siguranță. Germanii nu aveau trupe numeroase în zonă, iar austro-ungarii nu erau un adversar care să învingă decisiv armata rusă. Germania și Austria erau și ele conștiente de acest lucru, o ofensivă împotriva Rusiei ar fi avut doar rolul de a o priva pe aceasta de un teritoriu important din punct de vedere economic și strategic, cum era Polonia. De aici, armata rusă putea să invadeze Prusia, Silezia și Galiția, amenințând apoi direct Berlinul și Budapesta, poate chiar Viena, pe lângă marile orașe din Silezia, Pomerania, Galiția și Transilvania.

Pentru ruși și pentru aliații lor era vitală invazia în Germania, dar înfrângerile de la Tannenberg și Lacurile Mazuriene au dovedit că trupele germane, cu toate că erau inferioare numeric, puteau să lupte și să obțină victoria. Pentru a reuși să atace înspre vest, rușii trebuiau să elimine măcar unul dintre flancurile inamice – Prusia sau Galiția, preferabil cea dintâi, unde însă tocmai fuseseră zdrobiți.

Taberele inamice și planurile de luptă

Austro-Ungaria știa că trebuie să ajute Germania pe frontul estic, până când aceasta va câștiga campania din vest împotriva Franței. Având în vedere că Polonia rusească se afla între Prusia și Galiția, planul ofensiv al Vienei stipula că trebuie atacat pe toată linia frontului, pentru a-i lua pe ruși prin surprindere și a ocupa cât mai mult teritoriu, până aceștia se vor mobiliza de război. Pentru aceasta, trupele austro-ungare trebuiau trimise la nord de Bucovina, între râurile San și Nistru. Având în vedere că o bună parte a armatei austro-ungare lupta deja în Serbia, primul ministru maghiar Istvan Tisza se temea că, dacă vor fi prea puține trupe imperiale în această zonă împotriva Rusiei, România va declara război Austro-Ungariei. De la început, campania austriacă s-a derulat prost, existând probleme majore în a transporta trupele cu trenul, spre Galiția. Mobilizarea armatei austro-ungare s-a făcut lent. Căile ferate nu au fost folosite la capacitate maximă. Trenurile mergeau încet, urmând niște protocoale care erau învechite. Garniturile nu erau complete, iar opririle pentru pauzele de masă durau ore în șir, zilnic, chiar dacă existau bucătării de campanie în trenuri. Trupele ar fi trebuit dispuse, încă de la început, în poziții defensive în Galiția, până la înfrângerea Serbiei și relocarea în nord a armatelor de acolo. După ce trupele coborâseră deja din trenuri, comandantul austriac Conrad vonHötzendorf a schimbat planurile, hotărând că rușii trebuie atacați, imediat, trupele trebuind, așadar, să se deplaseze pe jos, zeci de kilometri, înspre noile poziții.

Foto:Trupe germane avansează spre poziţiile rusești, printre ruinele unui oraș est-european. Se observă ușor distrugerile provocate de luptele intense de pe frontul estic.

În total, în Galiția, austro-ungarii aveau 37 de divizii de infanterie și 10 divizii de cavalerie, nu îndeajuns pentru un atac decisiv împotriva Rusiei. Ajunși pe poziții, epuizați după marș, austriecii s-au văzut și depășiți numeric de către ruși.

Aceștia credeau că austro-ungarii vor ocupa poziții în nord-estul și estul Galiției, și trasaseră un plan de bătaie – în timp ce o armată rusă urma să le taie căile de comunicații, cealaltă urma să-i țină în loc. La 30 de zile după mobilizare, rușii aveau deja pe frontul cu austro-ungarii 53 de divizii și jumătate de infanterie, și 18 divizii de cavalerie. Armatele a 4-a și a 5-a rusești urmau a ataca armatele 1 și a 4-a austriece (aproximativ 350.000 de soldați în fiecare tabără), în timp ce armatele a 3-a și a 8-a rusești (22 de divizii) urmau a ataca armata a 3-a austriacă (19 divizii). Armata a 9-a de la Varșovia a fost întoarsă și ea înspre austro-ungari.

Stavka, Marele Comandament Rus, coordona rezervele, ținea legătura cu aliații, coordona resursele din spatele frontului. Comandanții celor două fronturi și a celor două districte militare, Varșovia și Kiev, erau în fapt aproape independenți, nu acceptau să primească ordine de mai sus, iar colaborarea dintre comandanții armatelor era viciată de animozitățile dintre ei. Districtele militare controlau de fapt ce se întâmpla pe teritoriul lor, controlând aprovizionarea trupelor, menținerea căilor de comunicații, și securitatea din spatele frontului. La mijlocul lunii septembrie, în timp ce unii comandanți visau la atacarea Cracoviei și Budapestei, alții cereau întărirea defensivei Sankt-Petersburgului și Moscovei. La insistențele comandantului armatelor franceze, Joseph Joffre, rușii au trasat planuri de invazie a Germaniei, dar nu le-au dus la capăt, tocmai din cauza acestor disfuncționalități de la nivelul comandamentului.

În planurile antebelice comune germano-austro-ungare, Moltke și Hötzendorf hotărâseră ca, în caz de război, Polonia rusească să fie atacată concomitent, de armate austro-ungare dinspre Galiția, și două armate germane, dinspre Silezia. Cele două armate germane fuseseră mutate în Alsacia și Lorena, astfel încât austro-ungarii se vedeau nevoiți să atace acum singuri, cu un ajutor german foarte redus. Diferența de pregătire și ardoare combativă se va vedea în curând pe front. Marea problemă a austro-ungarilor era că luptau în teritorii slave, cu populație ostilă, foarte mulți dintre soldații imperiali de origine slavă dezertând în masă sau predându-se rușilor fără să lupte, unii intrând imediat în rândul trupelor rusești combative. Astfel de fapte generau automat panică și defetism în întreaga armată chezaro-crăiască.

Luptele din Galiția

Austro-ungarii au făcut prima mișcare și au atacat înspre nord, dând prima luptă cu inamicul laKraśnik, între 23 și 25 august, aceasta fiind prima victorie austro-ungară a războiului, urmare a ordinului lui Hötzendorf, de avans înspre Lublin și Brest, pentru a tăia calea ferată Kiev-Varșovia, vitală rușilor. Armata 1, comandată de Viktor Dankl, a întâlnit Armata a 4-a rusă a lui Anton Jegorovich von Salza, inferioară numeric, învingând-o într-o scurta bătălie, dată mai mult de către cele două cavalerii. Rușii s-au retras spre Lublin, aici ajungând și Armata a 5-a, înfrântă laKomarów.

Armata 5 rusă, comandată de generalul Pavel von Plehve[1], fusese trimisă să sprijine armata a 4-a. Armata a 4-a austro-ungară, sub comanda lui Moritz von Auffenberg, în marș spre Kholm, l-a atacat pe Plehve, bătălia soldându-se cu o victorie clară austriacă, între 26 august și 2 septembrie, la Komarów. Rușii s-au confruntat cu mai mulți austro-ungari decât se așteptau, trupele țariste lăsând spații mari între ele, spații în care pe 27 august a intrat flancul stâng al Armatei a 4-a austriece, capturând 20 000 de prizonieri și 100 de tunuri. Armata lui Plehve se afla într-o situație foarte grea, dar austro-ungarii, precauți și obosiți, nu au urmărit inamicul foarte departe. Totuși, entuziaști, credeau că victoria e la o aruncătură de băț… Având în vedere relieful accidentat, cu dealuri înalte, păduri și mlaștini, recunoașterea a decurs foarte greu, iar austro-ungarii au avansat mult prea repede, avangarda lăsând mult în spate proviziile și o mare parte din trupe.

Austro-ungarii credeau că rușii se vor concentra la Lublin și vor ataca la vest de Lemberg/Liov și Przemyśl. Surpriza a fost că rușii au invadat Galiția din est, la 25 august sosind vestea la cartierul general austro-ungar că mici unități rusești au trecut granița și avansează spre Tarnopol. Nu erau cunoscute planurile rusești, nici efectivele trupelor de aici. Deja a doua zi, rușii îi surprindeau pe austro-ungari pe râul Gnila Lipa. Armata a 3-a austro-ungară, comandată de Rudolf von Brudermann, cu 3 corpuri de armată, s-a lovit de 8 corpuri ale armatelor 3 și 8 rusești – 115 batalioane și 376 de tunuri austro-ungare contra 292 de batalioane și 1.304 tunuri rusești! Rușii mărșăluiseră înspre nord-vest, avansând încet, având în vedere că nici ei nu aveau habar câte trupe inamice aveau în față. Inițial, Hötzendorf a ordonat crearea unei linii defensive pe râul Gnila Lipa, în timp ce rușii își organizau liniile, fără a ataca pozițiile austriece, dar apoi s-a răzgândit și a dat ordinul de atac, având efective suplimentare în zonă, abia atunci ajunse din Balcani, și anume grupul Kövess din Armata a 2-a. În 26-28 august, într-o primă confruntare în estul și sud-estul orașului Lemberg/Liov, austriecii au fost înfrânți, având pierderi de până la două treimi din efective, aproximativ 20.000 de oameni. Armata a 3-a austriacă a fost nevoită să se retragă urgent, lăsând în mâna rușilor și 70 de tunuri.

Grupul Kövess[2], pe flancul sudic al armatei lui Brudermann, a fost zdrobit de armata a 8-a rusă, comandată de Aleksei Brusilov[3], laBrzeżany, apoi la Rohatyn, iar asaltul final rusesc, din data de 30 august, i-a împins pe austro-ungari dincolo de Liov.

Hötzendorf a fost nevoit să își schimbe tactica și a hotărât să lase armatele a 3-a și a 8-a ruse să avanseze până la Liov, Armata a 4-a austriacă a lui Auffenberg urmând a le ataca din nord, din flanc. În același timp, ordinele venite în 1 septembrie stipulau ca armatele a 2-a și a 3-a să se retragă în ordine la vest de acest oraș, însprePrzemyśl. În 3 septembrie, trupele rusești, comandate de generalul Ruzski, au intrat în Liov, fără luptă, capturând 130.000 prizonieri, dintre care 60.000 erau dezertori de origine slavă, 700 tunuri, 2000 mitraliere, 500.000 puști.

Înștiințați de mișcările austriece, Ruzski și Plehve au atacat imediat armata lui Auffenberg, epuizată după marșul înspre Liov, și au învins-o în bătălia de la Rawa Ruska, între 3 și 11 septembrie. Cu toate că raportul de forțe era aproximativ egal, Auffenberg a fost nevoit să se retragă imediat, pentru a evita o încercuire și o distrugere completă.

Armata 1 austro-ungară a ajuns în 1 sept la Lublin, pomenindu-se față în față cu armata a 4-a și cu Armata a 9-a rusă, proaspăt ajunsă pe front, fiind nevoiți să se retragă imediat.

După succesele inițiale, austro-ungarii se vedea înfrânți în mod rușinos. În 11 septembrie, Hötzendorf a hotărât retragerea, mai ales după ce cavaleria ușoară rusă a efectuat un raid asupra cartierului său general. Retragerea s-a făcut haotic, drumurile blocându-se, ploaia transformând totul în mlaștină, în timp ce în estul Galiției, între Liov șiPrzemyśl, luptele continuau. Rușii nu și-au dat seama de întreaga situație și nu au atacat decisiv, în afară de cavaleria de cazaci, care a hărțuit ariergarda austriacă și a jefuit trenul de bagaje. Rușii le-au permis austro-ungarilor să se retragă, în timp ce ei și-au fortificat pozițiile nou dobândite. Austro-ungarii s-au retras la est de Cracovia, unde au ajuns la jumătatea lunii septembrie, cu pierderi de peste 400.000 de oameni (dintre care 130.000 de prizonieri) și 300 de tunuri. De cealaltă parte, rușii au avut doar 250.000 de pierderi (40.000 de prizonieri) și 100 de tunuri.

În timpul retragerii austro-ungare, în vastul teritoriu ocupat de ruși a rămas orașul puternic fortificatPrzemyśl. Asediul rusesc a început la 24 septembrie 1914, fiind ridicat în 11 octombrie, în timpul atacului german asupra Varșoviei. Austriecii au profitat de această ocazie pentru a evacua populația civilă și a trimite în oraș 110.000 soldați, cu provizii pe 3 luni. O dată cu eșuarea campaniei contra Varșoviei, austro-ungarii au fost nevoiți să se retragă din nou, rușii reîncepând asediul, în 9 noiembrie. După respingerea ofertei de a se preda, austro-ungarii au înecat în sânge asalturile rusești, până cândPrzemyśl a capitulat, în 22 martie 1915. A fost cel mai lung asediu al Primului Război Mondial.

Bătălia pentru Varșovia

Cunoscută în istorie și drept „prima bătălie de pe Vistula”, bătălia pentru Varșovia s-a dat între 28 septembrie și 30 octombrie 1914, fiind și prima luptă din istorie în care dirijabile (germane) au lansat 14 bombe asupra unui oraș. Invazia a fost lansată de germani, pentru a lua o parte din presiunea rusească asupra austro-ungarilor, care aveau urgent nevoie de timp pentru a se reorganiza. Planul era ca 4 corpuri de armată germane să treacă din Prusia Orientală în Silezia, unde intrau în componența nou formatei Armate a 9-a. Aceasta urma să atace Varșovia, mizând pe faptul că armatele ruse luptau în sud, în Galiția. Armata a 9-a, având circa 250.000 de oameni, a fost dispusă între Posen (actualmente Poznan, în Polonia) și Cracovia, începând avansul în 28 septembrie.

De cealaltă parte, rușii erau presați de francezi să atace cât mai repede Silezia, pentru a-i forța pe germani să mute trupe de pe Frontul de Vest. Rușii aduseseră între timp trupe suplimentare în apropierea frontului, și aveau posibilitatea să mai aducă, astfel că planul lor prevedea acum ca armatele 1, 2 și 10 să stea pe flancul drept al programatei invazii, armatele 3 și 8 să rămână în zona Carpaților și a Galiției, iar armatele 4, 5 și 9 să mărșăluiască spre vest. În 22 septembrie, comandamentul rus luase decizia de a mobiliza armatele pe Vistula. Germanii au avansat foarte rapid, în timp ce Armata a 5-a rusă ajunsese la Varșovia, unde aștepta Armata a 2-a, având Armata a 4-a pe flancul sudic și Armata a 9-a în marș dinspre sud. În Varșovia și împrejurimi, întâlnirea atâtor trupe ruse a generat o debandadă totală, disciplina dispărând, comandanții făcând cu greu față trupelor care erau aproape de răzmeriță.

În prima săptămână din octombrie, s-au dat lupte pentru podurile de pe râu, în 9 octombrie germanii găsind ordinele rusești de luptă, aflând astfel că toate cele 18 divizii ale lor au în față 60 de divizii rusești! Comandanții ruși au hotărât ca ambele armate din Varșovia să atace flancul stâng german, cele două armate din sud urmând a lovi în flancul drept al inamicului, astfel încât întreaga armata a 9-a germană urma să fie încercuită pe Vistula și anihilată.

La 11 octombrie, rușii au primit ordinul de a trece Vistula, la Ivangorod, dar artileria germană și austro-ungară i-a spulberat. Fără pontoane, armata a 5-a a încercat să treacă râul pe plute și barje, sub focul direct al mitralierelor germane. Pierderile au fost enorme, trecerea a eșuat. Câteva zile mai târziu, după montarea podului de pontoane, râul umflat de atâtea ploi l-a luat ca pe o coajă de nucă și l-a dus până în suburbiile Varșoviei. Artileria și mai ales mortierele fuseseră pierdute undeva pe drum, pur și simplu nu erau de găsit…Rușii păreau a se îndrepta spre o înfrângere, cu toate că încă aveau un avantaj numeric capital asupra germanilor.

Avansul german a continuat nestingherit până în 12 octombrie, când cele 4 divizii comandate de generalul Mackensen, ajunse la 20 de kilometri de Varșovia, au primit ordinul de retragere din partea lui Hindenburg, care își dăduse seama că trupele sale s-ar putea să intre într-o capcană. În disperare de cauză, rușii au atacat imediat, Armata a 2-a flancând trupele germane, în timp ce armatele a 4-a și a 9-a au atacat Armata 1 austro-ungară, pentru a nu-i permite să mărșăluiască înspre Varșovia. În 17 octombrie, Hindenburg și Ludendorff au ordonat retragerea generală, aceasta începând a doua zi. Cu rușii în urmărire, din data de 19, germanii, extrem de eficienți, s-au retras 100 km în 6 zile, aruncând în aer în urma lor podurile și distrugând drumurile. Pierderile germane s-au cifrat la 40 000 oameni, existând acum un real pericol de invazie rusă în Silezia.

La 26 octombrie, austro-ungarii i-au lăsat pe ruși să treacă Vistula la Ivangorod, vrând să îi atace din flanc. Soldații ruși au reușit să treacă în număr foarte mare, zdrobind trupele austro-ungare, care au pierdut 40.000 de oameni și s-au retras înspre Cracovia, cu armata a 3-a rusă pe urme. Varșovia era salvată, pentru moment.

Bătălia de la Łódź

Al doilea episod al bătăliei pentru Varșovia, cunoscut și drept Bătălia de la Łódź, a avut loc între 11 noiembrie și 6 decembrie, între armata a 9-a germană și armatele 1, 2 și 5 rusești. Hindenburg aflase despre planul rusesc de invazie a Sileziei-din mesajele ruse trimise necodat între armatele inamice, prizonieri și documente rusești capturate-și plănuia să atace flancul rușilor, când aceștia porneau invazia.

Revenită pe pozițiile de pe care începuse atacul împotriva Varșoviei, Armata a 9-a a fost repoziționată între Posen și Thorn (actualmenteToruń, în Polonia). Armata a 2-a austro-ungară era pregătită să vină în ajutor.

Armatele ruse erau dispuse după cum urmează:A1 la nord de Vistula, în afară de un singur corp, Corpul 5 Siberian, la sud de râu;armata a 2-a, comandată de generalul Scheidemann, în fața orașuluiŁódź;armata a 5-a se afla pe flancul ei stâng, pe poziții defensive. Bătălia a început la 11 noiembrie, cu atacul armatei a 9-a germane, care a spulberat Corpul 5 Siberian, pătrunzând în breșa dintre armatele 1 și 2 rusești, care au rămas astfel fără comunicații între ele. Armata a 2-a, fiind flancată, s-a retras înspreŁódź, iar Plehve a atacat flancul drept al lui Mackensen, în condiții crunte pentru soldați, pe vânt și frig care a ajuns la -12 grade. O dată cu atacul Armatei 1 ruse pe Vistula, germanii s-au văzut în pericol să fie încercuiți, scăpând cu bine din această situație abia în 26 noiembrie. Luptele au fost crunte. Rușii au rezistat atacurilor germane, retrăgându-se spre Vistula abia când li s-a terminat muniția, abandonând orașulŁódź în mâinile inamicului. Cu pierderi de 110.000 de oameni de partea rusă, și 160.000 de partea germană (răniți, morți, prizonieri), ambele tabere își atinseseră scopul – rușii salvaseră Varșovia, iar germanii salvaseră Silezia, fiind stăpâni și pe 90.650 de kilometri pătrați de teritoriu rusesc, cu 10 milioane de locuitori, majoritatea polonezi.

Un ultim episod sângeros s-a derulat în jurul localității Limanowa, la 40 de kilometri sud-est de Cracovia, în prima jumătate a lunii decembrie. Considerând, din nou eronat, că armatele ruse sunt foarte slăbite sau măcar subțiate de luptele împotriva germanilor din zona Varșoviei, austro-ungarii au atacat pozițiile rusești. Rușii, la rândul lor, au trecut râul San și au atacat trupele austro-ungare. După o serie de lupte crunte în condiții de iarnă severă, rușii s-au retras, pentru a nu fi încercuiți. Campania din est a anului 1914 se încheiase.

Epilog

La sfârșitul anului 1914, după masacrele de pe front, cele două tabere așteptau liniștite primăvara anului 1915, când iadul se va dezlănțui din nou. 83 de divizii germane și austro-ungare erau față în față cu 99 de divizii rusești, în timp ce comandamentele nu se hotărau ce strategie să mai aplice pentru a câștiga războiul cât mai repede, și fără atâtea sute de mii de morți...

Bibliografie:

Österreich-Ungarns letz­ter Krieg 1914–1918, vol. 1, Viena, 1930

Michael Neiberg, David Jordan – The Eastern Front 1914-1920, Londra, 2008

Norman Stone – The Eastern Front 1914-1917, Londra, 1998

[1]Plehve era născut și crescut în Imperiul german. A ales serviciul în armata rusă, deoarece îi era mai simplu să urce în ierarhia militară, decât în armata țării sale. Inițial, a luptat împotriva austro-ungarilor, fiind mutat apoi la comanda unei armate care va fi înfrântă de către germani în a doua bătălie de la Lacurile Mazuriene, în februarie 1915. Moare, probabil de cancer, în 1916.

[2]Hermann Freiherr Kövess von Kövessháza era timișorean de origine, tatăl său fiind și el militar de carieră. În gruparea comandată de el intra și Corpul XII Hermannstadt (trupe recrutate din Transilvania). Gruparea sa a fost inclusă ulterior în Armata a 2-a.

[3]Aleksei Brusilov a fost unul dintre cei mai competenți comandanți ruși ai primului război mondial. În vara lui 1914, în preajma asasinării lui Franz Ferdinand și a începutului războiului, Brusilov se afla în vacanță în Germania. A asistat cu propriii ochi la manifestațiile care cereau războiul contra Rusiei, și s-a întors imediat în Imperiu, preluând comanda Armatei a 8-a, pe care a deplasat-o urgent cu trenul de la Odessa până în estul Galiției.