Nicolae Ceaușescu, vânătoare pe timp de iarnă cu șefii misiunilor diplomatice din România (© Fototeca online a comunismului românesc”)

Iernile din anii ’80, între ger și lipsuri

📁 Comunismul in România
Autor: Daniel Guţă

La mijlocul anilor ’80, o altă perioadă de lipsuri pentru numeroși români a fost dublată de problemele cauzate de ierni aspre. Temperaturile extreme au afectat mai multe țări din estul Europei, însă în România populația fusese lăsată în frig prin măsurile de raționalizare a energiei, oprirea încălzirii centrale, întreruperile frecvente de curent și alte restricții impuse de regimul Ceaușescu pentru a face economii și a grăbi achitarea datoriilor externe ale țării.

„Iarna anului 1985 fusese cea mai grea din ultimii 30 de ani; gazul și electricitatea au căzut sau au fost întrerupte pentru zile întregi, în timp ce temperaturile coborau în orașe până la –19 grade Celsius. Pentru a economisi energia, iluminatul stradal a fost oprit în cea mai mare parte a țării, folosirea mașinilor personale a fost interzisă timp de trei luni, iar radiatoarele electrice pentru interior au fost complet interzise”, informa publicația Los Angeles Times în 1985.

În anii următori, iernile dificile și politicile de austeritate dictate de Ceaușescu au continuat să afecteze moralul românilor.

„Pentru a șasea iarnă lungă la rând, românii fac față lipsurilor cronice la toate bunurile, inclusiv la alimente, în timp ce liderul autocratic Nicolae Ceaușescu folosește aproape toate resursele țării pentru a achita datoriile externe”, informa aceeași publicație la 8 ianuarie 1989.

Abia în 1989, restricțiile forțate din cele șase ierni precedente au fost ușor diminuate, amintea Los Angeles Times, însă românii continuau să primească electricitate și căldură după program, în timp ce apa caldă rămăsese un lux pentru cele mai multe familii.

„Încălzirea centrală pentru locuințele românilor a fost redusă la patru ore și jumătate pe zi, iar apa caldă la două–patru ore pe zi până la 15 decembrie. De atunci până la 1 martie, în cele mai reci luni ale anului, locuințele sunt încălzite timp de șapte ore pe zi, însă apa caldă a fost suplimentată cu doar jumătate de oră zilnic. Pentru a economisi energie, toate magazinele și afacerile trebuie închise până la ora 17:30, iar restaurantele până la ora 21:00”, adăuga autorul articolului „Consumatorii suferă lipsuri la aproape orice. România se luptă cu problemele încă unei ierni”.

Descoperă cum au înfruntat românii cele mai cumplite ierni din istorie pe adevarul.ro

Foto sus:  Nicolae Ceaușescu, vânătoare pe timp de iarnă cu șefii misiunilor diplomatice din România (© „Fototeca online a comunismului românesc”)