⬆

Humvee-ul, asul din mâneca Armatei SUA

HMMWV (High Mobility Multipurpose Wheeled Vehicle), cunoscută şi sub denumirea de Humvee, este una dintre cele mai populare mașini blindate din lume. Construită de AM General, mașina trebuia, iniţial, să preia responsabilităţile unor vehicule militare mai vechi – precum M151 MUTT, care luptase pe frontul din Vietnam, M561 „Gama Goat“ sau CUCV.

Într-un efort de a crea vehicule militare de transport mai mari, Armata SUA a realizat, în 1979, o descriere detaliată pentru un HMMWV care ar fi trebuit să înlocuiască toate vehiculele destinate operaţiunilor tactice cu greutatea cuprinsă între un sfert de tonă și o tonă și un sfert. Cerinţele vizau o performanţă excelentă atât on, cât și offroad, capacitatea de a susţine o încărcătură mare și rezistenţa sporită în faţa focului indirect. Din cele 61 de companii care s-au arătat interesate, numai trei au realizat un prototip: AM General, Chrysler Defense și Teledyne Continental. În 1983, Armata a încheiat un contract cu AM General, pentru un prim lot de 2.334 de vehicule, dintr-un total de 55.000 de vehicule ce urmau să fie trimise către forţele armate americane (din care 39.000 către Armată).

Noua mașină, mai stabilă decât precursoarele sale, putea urca o pantă înclinată la 60 de grade, putea traversa o vale înclinată până la 40 de grade, și putea trece printr-o apă de până la 76 centimetri. Humvee-urile au intrat în luptă prima dată în Operaţiunea Cauza Justă – invazia americană în Panama, din 1989. Adevăratul test a fost trecut, însă, în timpul Războiului din Golf, când mașinile au reușit să înfrângă nisipurile deșertice înșelătoare. Humvee-ul clasic nu avea protecţie pentru armele chimice, biologice sau nucleare, dar asta nu era o problemă în cadrul operaţiunilor convenţionale. Totuși, în timpul luptelor din Mogadishu (1993) au fost înregistrate pierderi. După aceste evenimente, în 1996, a fost proiectat M1114, o versiune îmbunătăţită care rezista în faţa armelor de calibru mic. Acestea au fost folosite în Balcani și în Orientul Mijlociu.

După atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, Humvee-urile au fost trimise în Afganistan, unde s-au dovedit indispensabile în primele operaţiuni, fiind foarte abile pe terenul accidentat montan. Dar, după răspândirea dispozitivelor explozive improvizate, s-a dovedit vulnerabilitatea mașinilor. Acest lucru a fost demonstrat încă o dată în războiul din Irak, unde, în primele patru luni ale lui 2006, au murit 67 de soldaţi americani în Humvee-uri. Chiar şi aşa, peste 10.000 de mașini au fost trimise în Irak, mașina fiind considerată „capabilitatea potrivită pentru epoca sa“.

Născute din tancuri: transportoarele blindate pentru trupe

Transportorul blindat pentru trupe (TBT) s-a născut pe Frontul de Vest, în Primul Război Mondial. Primul vehicul blindat construit special pentru transportul de trupe în interiorul câmpului de luptă a fost tancul britanic Mark IX, apărut cu puţin înainte de sfârșitul războiului. Oferea spaţiu pentru transportul a 30 de soldaţi, care aveau și posibilitatea de a trage din interiorul vehiculului prin opt ambrazuri. De atunci, vehiculele au fost dezvoltate și îmbunătăţite, dar scopul lor primordial a rămas același: transportul de trupe de infanterie. Pe roţi sau șenilate, în general, TBT-urile sunt înarmate numai cu o mitralieră și nu iau parte la luptele directe, ci doar efectuează manevre tactice pe front, iar blindajul este ușor, oferind protecţie numai împotriva armelor ușoare de foc și a schijelor mici.

Tratatul cu privire la forţele convenţionale în Europa definește TBT-ul ca fiind „un vehicul blindat de luptă care este conceput și echipat să transporte o grupă de infanterie pentru luptă și care, de regulă, este înarmat cu un armament integrat sau organic, cu un calibru mai mic de 20 mm“. În perioada interbelică a fost conștientizată importanţa transportoarelor blindate pentru trupe, căci era nevoie ca trupele pedestre să ţină pasul cu unităţile de tancuri. Atât Wehrmachtul, cât și armata americană au proiectat semișenilate – SdKfz 251, respectiv M2 și M3 – care au reprezentat precursoarele TBT-urilor moderne. Întrucât semișenilatele au dezvăluit câteva vulnerabilităţi în luptă, au fost luate în considerare șenilatele. Primele transportoare pe șenile au fost creaţia canadienilor, care au transformat tancuri învechite în transportoare blindate grele, numite Kangaroo (n.r. – Cangur). Abia după Al Doilea Război Mondial au fost proiectate mai multe tipuri de transportoare blindate care să servească exclusiv acest rol. Iniţial, acestea nu au fost dotate cu arme (precum FV432 britanice sau M59, M113 americane). Sovieticii au proiectat seria de vehicule pe roţi BTR, după care au fost create și transportoarele românești în era comunistă. Majoritatea TBT-urilor folosite astăzi în lume sunt amfibii – cele șenilate sunt propulsate de șenile, iar cele pe roţi, de elice sau jeturi de apă.