„GSP“ transmite de la Olimpiada lui Hitler

Lumea sportului interbelic şi presa sportivă a aceleiaşi perioade nu au rămas complet străine faţă de ascensiunea fenomenului totalitar şi faţă de mecanismele sale propagandistice. Italia fascistă şi Germania celui de-Al Treilea Reich au profitat, astfel, de ocaziile oferite de forurile internaţionale, găzduind şi organizând competiţii internaţionale. Inaugurarea JO de la Berlin din 1936 a avut parte de o mediatizare extraordinară, iar Hitler şi-a văzut ţelul atins:găzduirea unei ediţii a Jocurilor Olimpice a atras atenţia întregii lumi asupra regimului său.

Conducătorul fascist al Italiei, Benito Mussolini, avea o pasiune aparte pentru sport, în special pentru fotbal. Astfel că, pentru a-şi promova regimul, a organizat primul Campionat Mondial de Fotbal în Europa (1934). Întreaga competiţie a fost folosită de „Il Duce“ în scop propagandistic, un eventual eşec al reprezentativei peninsulare pe propriul teren fiind de neconceput. De altfel, naţionala de fotbal a Italiei va câştiga competiţia, învingând în finală selecţionata Cehoslovaciei cu scorul de 2-1, pe Stadionul Naţional Fascist din Roma. 

Maniera prin care Mussolini a câştigat capital de imagine pe seama acestui eveniment i-a servit lui Adolf Hitler drept sursă de ispiraţie pentru organizarea Jocurilor Olimpice de la Berlin din 1936. Totuşi, politica agresivă a lui Hitler punea sub semnul întrebării disputarea acestui eveniment în capitala germană. Mai mult chiar, respingând caracterul „burghez“ al sportului internaţional, URSS se autoizolase, inventând competiţii proprii. În consecinţă, Internaţionala a III-a urmărea organizarea unei „Olimpiade muncitoreşti“ (cunoscută ca şi „Spartakiada“) la Barcelona, oraşul care pierduse în faţa Berlinului (în 1931) dreptul de a găzdui cea de-a XI-a ediţie a Jocurilor Olimpice. Tentativa bolşevică a eşuat însă din cauza războiului civil din Spania, care a izbucnit chiar în acel an. 

Disputa Barcelona-Berlin pentru organizarea JO din 1936 n-a suscitat însă interesul jurnaliştilor de la publicaţia românească „Gazeta Sporturilor“. Cercetând fondurile disponibile din aprilie 1931, anul în care s-a luat hotărârea în favoarea Berlinului, se poate găsi doar un singur articol – şi acela nu de primă pagină – referitor la decizia Comitetului Internaţional Olimpic (C.I.O.) de a acorda respectivul onor capitalei germane. Pornind de la această constatare, se pot emite mai multe ipoteze. Una ar fi lipsa de interes a ziarului faţă de mişcarea olimpică;totuşi, în perioada interbelică, spiritul olimpic stârnea un interes mai mare decât fotbalul. A doua ipoteză ar fi legată de lipsa senzaţionalului din ştire:în acel moment, Republica germană de la Weimar se zbătea într-o severă criză economică şi politică, având un prestigiu scăzut în urma „Marelui Război“. A treia ar fi chiar marea depresiune economică în care se zbăteau mai toate statele lumii, organizarea unei olimpiade fiind mai degrabă o povară decât o onoare. 

În anticamera Jocurilor Olimpice, cu Hitler şi Göring

În 1936, la momentul inaugurării Jocurilor Olimpice, situaţia s-a schimbat radical, iar „Gazeta Sporturilor“ dedica spaţii largi festivităţilor din Berlin. Ediţia de sâmbătă, 1 august 1936, deschidea oficial seria relatărilor de la competiţia olimpică, cu articolul „Astăzi are loc la Berlin campionatul mondial de acrobaţii aeriene“. Ştirea, aparent banală, devine interesantă dacă ne gândim la aviaţia cu care germanii aveau să atace Europa. Cităm din articol:„Probele pentru campionat se desfăşoară pe aerodromul dela Tempelhoff de lângă Berlin, în prezenţa cancelarului Hitler, a generalului Herman Göring, vechiu as de războiu, actualmente ministrul aerului, care patronează concursul, corpului diplomatic şi înalţii demnitari ai statului împreună cu multe personalităţi proeminente din lumea aeronautică“. Observăm interesul manifestat de Führer şi de Göring pentru dezvoltarea tehnicii aeronautice şi astfel putem înţelege succesul înregistrat de Luftwaffe în prima parte a celui de-Al Doilea Război Mondial. Faptul că un german „Contele de Hagenburg a câştigat campionatul mondial la acrobaţii aeriene1“ nu ne mai poate deci surprinde. România, reprezentată de locotenentul Alexandru Papană, se clasa a doisprezecea din totalul de 20 de concurenţi. 

„Steaguri de zece metri înălţime cu emblema germană flutură în vânt“

Un alt articol din acelaşi număr al gazetei descrie atmosfera din Berlin cu o zi înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. Materialul cu pricina oferă perspectiva românească asupra propagandei naziste. Deşi corespondentul ziarului trimis în capitala Reich-ului nu este menţionat la finalul articolului, descrierea Berlinului plin de festivităţi este prea documentată pentru a fi rodul unei preluări de la o agenţie de ştiri externe. La aceasta se adaugă şi perspectiva martorului ocular, fascinat de ceea ce vede:„Berlinul a căpătat un aspect de mare sărbătoare. Afişe multicolore, steaguri ale tuturor ţărilor participante dau oraşului un colorit cum rar s-a mai văzut. Sute de mii de persoane au pornit la Berlin din cele mai îndepărtate colţuri ale Germaniei pentru a admira Capitala, care n-a cunoscut un asemenea entuziasm“. Corespondentul continuă cu descrierea „drumului olympic“:„Începe din faţa fostului palat imperial şi merge până la stadionul olympic. Aspectul acestei artere este impresionant. Mii de steaguri flutură în bătaia vântului. Efectul este într’adevăr sublim, dar mai ales seara când aceste steaguri şi ghirlande sunt iluminate. Pe celebra «Unter der Linden» sunt arborate steaguri din toate oraşele Germaniei. Pariser Platz este înconjurat de 50 de drapele, de opt metri înălţime, aşezate unele lângă altele;oricine îşi poate imagina cu uşurinţă fizionomia acestei pieţe. În continuare, urmează piaţa Marie care are un aspect şi mai minunat decât Pariser Platz;steaguri de zece metri înălţime cu emblema germană flutură în vânt. Accesul pe această «Marie Platz» este imposibil. În faţa acestuia se află un altar din care alergătorul purtând făclia olympică va aprinde pentru a fi dusă la stadion.

Adolf Hitler,  la JO de la Berlin din 1936, alături de prinţul italian Umberto (viitorul Umberto al II-lea)

Tribune enorme sunt amenajate pentru spectatori. Bătrânii berlinezi afirmă că nu-şi amintesc ca Berlinul să fi avut vreo dată un astfel de decor. Această sărbătoare sportivă a depăşit în grandoare şi frumuseţe tot ce s-a făcut până în prezent.“ Aparatul propagandistic al regimului nazist se pare că şi-a atins scopul, corespondentul „Gazetei Sporturilor“ fiind pur şi simplu entuziasmat atât de decorarea capitalei, cât şi de entuziasmul germanilor. Surprinzător este faptul că acesta este uluit tocmai de piaţa Marie, unde sunt arborate drapelele Germaniei naziste. Dacă un ziarist român era atât de categoric în aprecieri, putem bănui efectul asupra oamenilor de rând.

Politizarea sportului, o certitudine

În articolul „Azi, la Berlin, inaugurarea solemnă a celei de-a XI-a Olimpiadă“2, Ştefan Radu prefaţează solemnităţile prin câteva reflecţii asupra spiritului olimpic. Prin analogie cu „primăvara popoarelor“ din 1848, autorul foloseşte pentru Jocurile Olimpice o sintagmă asemănătoare:„Olympiadele moderne, aceste primăveri ale omenirei“. Adaugă apoi că acestea se bazau pe caracterul de „comprehensiune internaţională, pe o loialitate în raporturile internaţionale, pe pacea între tineret“, fiind „cele mai splendide ocaziuni de măsurare a forţelor fizice şi morale între deosebitele naţiuni“. Într-o Europă măcinată de tensiuni revizioniste, această competiţie se dorea a fi o sărbătoare a prieteniei, a valorilor naţionale, menită să aducă fair-play-ul în relaţiile politice internaţionale.

Contele Henri de Baillet-Latour, preşedintele în exerciţiu al Comitetului Internaţional Olimpic, credea şi el în efectul pacificator al evenimentelor sportive cu impact mediatic global:„Jocurile olimpice nu sunt numai serbările la cari se invită cei mai buni atleţi ai lumei, pentru a pune în uimire spectatorii prin prestaţiile lor, ci sunt mai ales un mijloc de a te servi de sport ca de un lanţ de unire între toate popoarele“. Berlinul, centru al revizionismului european şi adversar al sistemului de la Versailles, era chemat a fi „locul de întâlnire al tuturor naţiunilor şi punctul de plecare a unei antante cordiale fără de care pacea nu se poate realiza“. Afirmaţia preşedintelui C.I.O. este interesantă prin subînţelesurile ei. Ştiindu-se că Antanta cordială adusese încheierea unor dispute milenare între Marea Britanie şi Franţa, Henri de Baillet-Latour se referea acum la divergenţele franco-germane şi propunea copierea modelului de parteneriat franco-britanic. Prin discursul său, Baillet-Latour se punea într-o postură delicată, din cauză că însuşi fondatorul C.I.O., Pierre de Coubertin, susţinuse caracterul apolitic al organizaţiei. Dar ce mai conta un astfel de „abuz“, când politizarea sportului era deja o certitudine? Baillet-Latour încerca să oprească o bombă cu ceas, ce urma să explodeze într-un viitor apropiat. 

Hitler:„Trebuie să uităm în jurul flăcării olimpice toate duşmăniile“

„Gazeta Sporturilor“ din 3 august 1936 titrează pe prima pagină:„Olimpiada a XI-a s-a inaugurat într-o atmosferă de entuziasm formidabil“. Articolul semnat cu pseudonimul Ligdo surprinde ceremonialul în toată complexitatea sa, făcând o radiografie a ritualurilor politice naziste cu aplicaţie specială pe domeniul sportului. La ceremonia desfăşurată pe „Olympiastadion“ (construit special pentru JO din 1936) au participat 100.000 de oameni. Şi, conform aceluiaşi autor, stadionul era ocupat până la ultimul loc încă de la ora 15.00.

Senzaţionalul ştirii constă în relatarea detaliată a evenimentelor:„În loja oficială sunt prezenţi personalităţile de marcă ale ţării gazdă în frunte cu cancelarul Hitler. Sunt prezenţi de asemenea principii moştenitori Paul al Greciei şi Umberto al Italiei. În momentul când cancelarul Hitler îşi face apariţia, muzicile militare intonează cele două imnuri naţionale germane şi apoi marşul jubiliar al lui Richard Wagner... După Izlanda, urmează echipa Italiei, bineînţeles în cămăşi negre... Canada a venit cu 70 de atleţi şi 30 de atlete. Hainele lor de culoare roşie (rubin) stârneşte (sic!) admiraţie. În faţa lojei salută ridicând braţul drept... Ar urma Spania însă o telegramă primită chiar în cursul zilei de azi din partea comitetului a explicat absenţa ei... ca defilarea să fie închisă de echipa gazdă Germania, îmbrăcată complet în alb. Germanii defilează în sunetele imnului naţional, iar asistenţa cântă cu muzica militară... După ce d. Baillet-Latour, preşedintele comitetului internaţional olimpic, rosteşte câteva cuvinte, d. Lewaldt, subsecretar de stat al sporturilor din Germania, roagă pe cancelarul Hitler să deschidă oficial cea de-a XI-a olimpiadă. În cuvântare, Führerul spune între altele:«Peste câteva clipe se va aprinde focul olimpic din flacăra adusă de cea mai formidabilă ştafetă care a fost vreodată din ţara de baştină a acestor jocuri. Trebue să uităm în jurul flăcării olimpice toate duşmăniile cari – independent de voinţa noastră – ne copleşesc... Eu cu 50 de primăveri în spate vă spun vouă, tineret din toată lumea, Bine aţi venit şi declar Jocurile Olimpice deschise»... Muzica militară cântă câteva compoziţii ocazionale de Heger, când soseşte cu flacăra olimpică Louis Spiridon, învingătorul primului marathon dela Atena (1896). Aparatele de filmat şi fotoreporterii se îndreaptă spre altarul dela poarta principală a stadionului, spre a imortaliza această flacără. În acest timp, ramura de măslin adusă cu flacăra olimpică din Grecia este înmânată de venerabilul Louis Spiridon cancelarului Hitler. Steagurile naţiunilor sunt ridicate şi purtătorii înaintează spre a depune jurământul. Fostul campion de haltere al Germaniei, Esmayer, rosteşte cuvintele jurământului cu mâna pe drapelul german. Este un moment de înălţătoare solemnitate. Toată asistenţa este în picioare“. 

Cum a folosit Führerul Jocurile Olimpice în propriul avantaj

Orchestrarea manifestaţiei este demnă de aparatul propagandistic al celui de-Al Treilea Reich. De la discursul lui Hitler şi până la ceremonialul aprinderii flăcării olimpice, întâlnim diferite forme de exaltare a regimului nazist. Ligdo subliniază semnificaţia culorii uniformelor italiene cu o lejeritate şi o obişnuinţă debordantă, ca şi cum „Cămăşile Negre“, organizaţia paramilitară a Partidului Fascist Italian, erau o prezenţă obişnuită în viaţa cotidiană. Nu trebuie omis nici zelul delegaţiei canadiene, singura (conform relatării) care, în momentul trecerii pe lângă tribuna oficială, a executat forma de salut nazistă. Pentru a-şi definitiva „opera“, Führerul comandase unei echipe mixte germano-americane filmarea evenimentului3 şi prezentarea lui în toate oraşele importante ale lumii.

Jesse Owens,  câştigător al probei de săritură în lungime, salutând steagul american în momentul intonării imnului. Tânărul american de culoare a câştigat patru medalii de aur la JO de la Berlin şi a impresionat audienţa;aceasta, în condiţiile în care Hitler dorea să folosească jocurile pentru a dovedi supremaţia rasei ariene

Cancelarul mizase pe o carte câştigătoare, Jocurile Olimpice disputate în Germania atrăgând atenţia întregii lumi asupra regimului său. Investiţiile enorme în infrastructură şi dirijarea întregii societăţi germane spre îndeplinirea misiunii mesianice a Führerului fascinau mapamondul. Se tot vorbea de „miracolul“ german şi de regenerarea acestei naţiuni, de renaşterea Germaniei ca o pasăre Phoenix din propria cenuşă. Cumva premonitoriu, disputa armată dintre Germania nazistă şi S.U.A. a fost prefigurată de întâlnirile sportive de la Jocurile Olimpice. Rezultatul a fost totuşi diferit de cel al războiului mondial, la finalul competiţiei, învingătoare pe echipe fiind reprezentativa celui de-Al Treilea Reich. Era încă un pretext de a se ridica în slăvi superioritatea ariană, subiect atât de drag lui Hitler. 

Păstrând în paginile sale importante informaţii despre felul cum orchestrau naziştii evenimentele sportive, „Gazeta Sporturilor“ este un studiu de caz extrem de util pentru înţelegerea propagandei sistemului totalitar. Un alt sistem totalitar, comunismul, avea să facă dispărută gazeta zece ani mai târziu. Anul 1946 aducea, astfel, cu sine începutul organizării sportive de tip sovietic. Uniunea Federaţiilor Sportive din România (UFSR) şi „Gazeta Sporturilor“ erau desfiinţate, Organizaţia Sportului Popular (O.S.P.) şi cotidianul „Sportul Popular“ devenind promotorii sportului de masă în România postbelică.

„Gazeta Sporturilor“ în anii interbelici

Primul număr al „Gazetei Sporturilor“ a apărut duminică, 14 septembrie 1924. Redacţia şi administraţia ziarului, în primii ani de apariţie, se găseau pe „Strada Parlamentului No. 2, Bucureşti (Palatul Soc. An. Eminescu)“, acestea fiind amplasate ulterior pe „Strada Inginer Anghel Saligny No. 2~Bucureşti“. Partea stângă a primei pagini era rezervată editorialului, scris, de obicei, de „Prim redactorul N. Papagheorghe“. În partea centrală a acestei pagini era plasată ştirea cea mai importantă a zilei, iar în dreapta şi sub ştirea centrală erau materialele secundare. Ordinea apariţiei articolelor nu era întâmplătoare, acestea fiind grupate în rubrici ce deserveau anumite ramuri sportive. De exemplu, studiind numere din anii 1924, 1931 şi 1936 ale „Gazetei Sporturilor“, putem afla informaţii din automobilism, rugby, ciclism, atletism, box, aviaţie, vânătoare (în pagina nr. 2), „football“ (pagina 3) şi şah (pagina 4). Alte rubrici prezente pe tot parcursul perioadei interbelice au fost Tribuna Liberă (pagina 2), Poşta Redacţiei (pagina 3), Memento (Teatru, diverse, reperele creştin-ortodoxe ale zilei) şi Probleme de actualitate:Şcoala şi sportul. 

Interesul pentru sport şi transformarea acestuia într-un spectacol dădeau „Gazetei“ şansa de a câştiga tot mai mulţi cititori. Amploarea fenomenului reiese şi din povestea atletului finlandez Paavo Nurmi (9 medalii de aur şi 24 de recorduri mondiale doborâte – „vedeta“ JO de la Paris, 1924) care „a fost primit cu osanale, ca un adevărat erou, când s’a întors copleşit de glorie în ţara natală. Universitatea din Helsingfors i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa şi din iniţiativă privată s-au adunat fondurile necesare ridicărei unei statui neîntrecutului alergător, care în curând îşi va putea admira simbolul nemurirei sale“. Astfel, „curentul s-a generalizat, a coprins toate ţările fără nici o excepţie şi din fericire şi la noi câştigă pe zi ce trece în extensiune“, după cum afirmă echipa redacţională. „Cu prilejul Jocurilor Olimpice, pe stadioanele Parisului s-au perindat legiuni întregi de sportsmeni, reprezentând speranţele diferitelor popoare. A fost o sărbătoare sportivă cum rar s-a văzut, iar entuziasmul provocat de victorii a avut răsunet îndepărtat“(articolul „Cuvânt înainte“, „Gazeta Sporturilor“, 14 septembrie 1924).

NOTE

1. Harri Muşetescu, „Contele de Hagenburg a câştigat campionatul mondial la acrobaţii aeriene“ în „Gazeta Sporturilor“, Anul XIII, nr. 2131, Joi 6 august 1936, p. 1

2. Ştefan Radu, „Azi, la Berlin, inaugurarea solemnă a celei de a XI-a Olimpiadă“, în „Gazeta Sporturilor“, An XIII, nr. 2127, Duminică 2 august 1936, p. 1-2

3. „Inaugurarea Olympiadei dela Berlin“, în „Gazeta Sporturilor“, An X, nr. 2128, Luni, 3 august 1936, p. 2