Fum şi oţet pentru ciumaţii Bucureştilor
Deoarece ciuma a fost unul dintre cele mai importante pericole cu care s‑au confruntat bucureştenii, măsurile luate pentru combaterea flagelului erau diverse. Pentru veacurile XVII‑XVIII, era folosită des medicina băbească. Treptat, cu veacul al XVIII‑lea se impune medicina călugărească, care, până la 1792, ajunge la o mare înflorire.
Sub fanarioţi, ea devine „un comerţ dezgustător al acestora, întrucât specula legea şi sentimentul cel mai scump al omului:credinţa“, aşa cum notează Ionescu‑Gion în „Istoria Bucurescilor“ (1899).
În sfârşit, medicina „doftoricească“ îşi face treptat apariţia cu finalul veacului al XVIII‑lea, ca urmare a violentelor manifestări ale ciumei şi a altor epidemii tuberculoase etc. La 1792, de pildă, nu era niciun medic specialist, doar numărul cioclilor era ridicat la 60, aşa după cum scrie Paul Cernovodeanu în „O ştire nouă privitoare la epidemia de ciumă din Bucureşti la 1792“.
La 28 iulie 1792 era creată „Comisiunea Sanitară Publică“, iar în august 1792 veneau în sprijinul bolnavilor ober‑chirurgul Sadmüller şi chirurgul de circumscripţie Gutter. Măsurile luate la 1792 au fost diverse:de la închiderea cafenelelor şi cârciumilor sau ţinerea peste noapte în prăvălii a ucenicilor până la aducerea capului Sfântului Visarion grec de la biserica Dusca din Macedonia, în speranţa alungării ciumei de către sfânt. În timpul epidemiei de ciumă din 1795 se orânduise pentru fiecare mahala câte un epistat al ciumei care să dea veste pentru fiecare caz în parte.
Cele mai drastice măsuri au fost luate în timpul „ciumei lui Caragea“, din 1813‑1814, când „boala se transmitea de la un om la altul şi de la o casă la alta“. Şi când avea şi o formă de răspândire cât se poate de originală! Potrivit lui Ion Ghica, „cioclii, când treceau pe lângă o casă bogată, nu lipseau de‑a arunca zdrenţe rupte de la ciumaţi ca să răspândească contagiunea!“.
Oraş închis, târguri suspendate
În încercarea de a opri extinderea flagelului, prin hotărâre domnească, în 30 iunie 1813, s‑a plătit un zapciu spătăresc cu 15 neferi pentru a păzi „toate drumurile de la Văcăreşti până în deal la Spirea“, de a nu lăsa pe nimeni, „ori pe jos sau călare, sau cu carul“, să intre în oraş (M. M. Alexandrescu‑Dersca, „Contribuţii privind Ciuma lui Caragea în Bucureşti“).
După închiderea barierelor oraşului, ţiganii şi cerşetorii au fost îndepărtaţi din oraş. În plus, casele contaminate erau spălate de tulumbagii, iar străinii erau primiţi doar cu „teşcherele de la epistaşii lazareturilor“. Comerţul a fost oprit, iar târgurile suspendate. Au fost instituite carantine de 12‑14 zile pentru mărfurile şi oamenii ce le transportau, iar drumurile de acces în Capitală erau supravegheate.
Medicii erau obligaţi să stea în „casa epistăşiei“ şi să facă vizite la domiciliul bolnavilor cu un delegat al Casei Lazareturilor. Pentru combaterea îmbolnăvirilor se foloseau însă mijloace rudimentare:fumigaţiile sau oţetul. Acesta este şi momentul când în Bucureşti şi‑au făcut apariţia şi doctorii străini:Gustav Orraeus, Cristian Vitsi Cednobaev din Rusia, germanul Friedrich Reinhold Grohmann.
Ion Ghica:„Spaima intrase în toate inimile şi făcuse să dispară orice simţemânt de iubire şi de devotament“
Ciuma ia chipul unui înger mânuind o sabie, gravură din „Merian’s Illustrated Bible”, 1627
Deşi nu se născuse la vremea respectivă, Ion Ghica abordează ciuma bubonică din anii 1813‑1814, intrată în istorie drept Ciuma lui Caragea, ca pe un eveniment pe care l‑ar fi trăit. Veritabil gazetar al istoriei, Ion Ghica surprinde criza morală, tipică omului în timpul dezastrelor.„A fost în multe rânduri ciumă în ţară, dar analele României nu pomenesc de o boală mai grozavă decât ciuma lui Caragea! Niciodată acest flagel n‑a făcut atâtea victime! Au murit până la 300 de oameni pe zi şi se crede că numărul morţilor în toată ţara a fost mai mare de 90.000. Contagiunea era aşa de primejdioasă, încât cel mai mic contact cu o casă molipsită ducea moartea într‑o familie întreagă şi violenţa era aşa de mare, încât un om lovit de ciumă era un om mort.
Spaima intrase în toate inimile şi făcuse să dispară orice simţemânt de iubire şi de devotament. Muma îşi părăsea copii îşi bărbatul soţia pe mâinile cioclilor, nişte oameni fără cuget şi fără frică de Dumnezeu. Toţi beţivii, toţi destrămaţii îşi atârnau un şervet roşu în gât, se urcau într‑un car cu boi şi porneau pe hoţie din casă în casă, din curte în curte. Ei se introduceau ziua şi noaptea prin locuinţele oamenilor şi puneau mâna pe ce găseau, luau bani, argintării, ceasornice, scule, şaluri etc. fără ca nimeni să îndrăznească a li se împotrivi. Fugea lumea de dânşii ca de moarte, căci ei luau pe bolnavi sau pe morţi în spinare, îi trânteau în car, claie peste grămadă, şi porneau cu carul plin spre Dudeşti sau spre Cioplea, unde erau ordiile ciumaţilor. Se încreţea carnea pe trup auzindu‑se grozăviile şi cruzimile făcute de aceşti tâlhari bieţilor creştini căzuţi în ghearele lor.
Rareori bolnavul ajungea cu viaţă la câmpul ciumaţilor. De multe ori o măciucă peste cap făcea într‑o clipă ceea ce era să facă boala în două‑trei zile! Şi poate că acei ucişi astfel erau mai puţin de plâns, căci mai mult erau de jale acei aruncaţi vii în câmp, fără aşternut şi fără acoperământ pe pământ ud şi îngheţat. Cale de jumătate de ceas se auzeau ţipetele şi vaietele nenorociţilor din câmpul Dudeştilor! (...) Deasupra oraşului se ridica un fum galben şi acru, fumul băligarului care ardea în curţile boiereşti, şi oraşul răsuna de urletul jalnic al câinilor rămaşi fără stăpân.
La fiecare poartă era câte o şandrama, un fel de gheretă, în care se adăpostea câte un servitor pus acolo pazarghidan (comisionar pentru târguielile de pâne, de carne şi de zarzavaturi). Nimic nu intra în curte decât după ce se purifica la fum şi trecea prin hărdăul cu apă sau prin strachina cu oţet.”Ion Ghica, „Scrisori către Vasile Alecsandri”, Editura Albatros, 1973
Mai citeşte:
Ciuma, holera, tifosul şi gripa în istorie
Prăbuşindu‑se dintr‑o dată asupra Atenei...
Scăpăm de ciumă, dăm peste holeră!
Tifosul, cea mai mare calamitate pentru români
Pandemia şi vaccinul vs. Molima şi molitva
