Femeile care l-au iubit pe Hitler

Doctrina nazistă reducea femeile la rolul de mame și soții ascultătoare, însă un nucleu de susținătoare puternice a contribuit decisiv la ascensiunea Führerului și a unora dintre cei mai apropiați colaboratori ai săi.

ADOLF HITLER vorbea întotdeauna despre mama sa, Klara, care a murit în 1907, la doar 47 de ani, ca despre o figură aproape sfântă. Principala ei realizare, în viziunea lui, a fost că l-a adus pe lume. „Comparativ cu toate acele femei educate, intelectuale, mama mea a fost cu siguranță doar o femeie simplă… dar a dăruit poporului german un mare fiu”, declara el. Ziua ei de naștere, 12 august, a fost desemnată „zi de onoare a mamei germane”.

Mesajul mai larg al lui Hitler adresat femeilor germane izvora din această viziune idealizată asupra mamei sale. Conform doctrinei naziste, rolul femeilor era să-și slujească soții și să crească copii, lăsând aproape tot restul în seama bărbaților. În mod specific, ele trebuiau să crească băieții care aveau să devină războinici și fetele care urmau să devină mamele viitorilor războinici. Vorbind în 1934 Ligii Național-Socialiste a Femeilor, Hitler insista că „fiecare copil pe care [o femeie] îl naște este o bătălie pe care o duce pentru viața și moartea poporului său”. Drept recompensă pentru familiile numeroase, naziștii ofereau Crucea de Onoare a Mamei Germane: de bronz pentru patru sau cinci copii, de argint pentru șase sau șapte și de aur pentru opt sau mai mulți.

Totuși, rolul femeilor în cel de-al Treilea Reich a fost mult mai complex decât sugerează retorica oficială a Partidului Nazist. După cum recunoștea chiar Hitler, femeile „au jucat un rol deloc neglijabil în cariera mea politică”. De fapt, aceasta este o minimizare a realității.

Femeile la care se referea nu erau gardienele de rând din lagărele de concentrare sau cele care aplicau direct doctrina rasială nazistă. Era vorba despre femeile care, prin apropierea lor timpurie de Hitler sau de principalii săi colaboratori, au facilitat ascensiunea naziștilor la putere și au fost complice la consecințele acesteia până la finalul războiului.

Primele susținătoare

ÎNCĂ DIN PRIMELE SALE ZILE ca agitator politic la München, Hitler a înțeles importanța de a atrage femeile de partea sa. Dietrich Eckart, unul dintre fondatorii micului Partid al Muncitorilor Germani, care avea să se transforme în Partidul Nazist, explica în 1919 că Germania avea nevoie de un salvator care să fie burlac. „Atunci le vom aduce pe femei”, susținea el. Hitler a adoptat această idee ca pe un principiu personal, afirmând adesea: „Mireasa mea este Germania”.

Oricât de greu ar fi de imaginat astăzi, această atitudine a contribuit la magnetismul sexual încărcat pe care tânărul Hitler îl emana. El se prezenta drept un bărbat neatașat de nicio femeie, ci căsătorit cu misiunea sa – teoretic inaccesibil, dar, pentru multe dintre susținătoarele sale, un obiect al dorinței.

La mitingurile timpurii, Hitler își plasa deliberat susținătoarele în primele rânduri. „Avea o apreciere vie a influenței politice a femeilor”, a scris fotograful său Heinrich Hoffmann în memoriile sale de după război, Hitler a fost prietenul meu. Aplauzele și entuziasmul lor garantau o primire favorabilă a discursurilor sale. Într-o epocă în care asemenea adunări degenerau frecvent în bătăi, femeile serveau și drept tampon, împiedicându-i pe opozanți să se apropie prea mult de el.

Mama dictatorului, Klara

Hoffmann adăuga: „Aceste femei au fost cei mai buni propagandiști ai partidului: își convingeau soții să i se alăture lui Hitler, își sacrificau timpul liber pentru entuziasmul lor politic și se dedicau total și dezinteresat intereselor partidului”. În cazul femeilor care au pătruns în ceea ce echivala cu curtea lui Hitler, caracterul „dezinteresat” nu era întotdeauna valabil: pe măsură ce perspectivele liderului nazist se îmbunătățeau, unele erau clar motivate de dorința de a-și propulsa soții în poziții de putere.

Antisemitismul și adeziunea fanatică

ÎN TIMP CE HITLER exploata frustrările ascultătorilor săi legate de haosul economic și politic al Germaniei de după înfrângerea umilitoare din Primul Război Mondial, mulți dintre cei care i s-au alăturat au îmbrățișat imediat cea mai toxică dogmă a doctrinei sale rasiale. Antisemitismul său violent nu îi respingea; dimpotrivă, îi entuziasma – inclusiv pe susținătorii săi de sex feminin.

Ilse Pröhl, studentă la Universitatea din München, a aderat la Partidul Nazist în 1921, explicându-i unui fost profesor într-o scrisoare: „Suntem antisemiți. Consecvent, riguros, fără excepții! Cei doi piloni de bază ai mișcării noastre – național și social – sunt ancorați în sensul acestui antisemitism”. Viitorul ei soț, Rudolf Hess, era un membru de frunte al partidului aflat la început și se afla permanent alături de Hitler. Cei doi nu doar că s-au unit prin căsătorie, cu Hitler drept naș al unicului lor copil, ci și-au întărit reciproc devoțiunea oarbă față de Führer. Ilse avea să fie una dintre cititoarele manuscrisului Mein Kampf înainte de publicarea acestuia.

În mod ironic, Republica de la Weimar, cu legile și normele sale liberale, oferea femeilor germane o gamă largă de oportunități noi. Ele studiau dreptul, economia, istoria, ingineria și intrau în profesii rezervate anterior bărbaților. Totuși, multe femei au contribuit la impulsionarea lui Hitler spre impunerea unei ideologii totalitare care promitea să inverseze aceste câștiguri.

Femeile din înalta societate

Un trio de femei influente i-a deschis lui Hitler porțile înaltei societăți bavareze, i-a îmbunătățit garderoba modestă, l-a instruit în bunele maniere și l-a prezentat unor mari industriași și altor persoane influente. Printre ele se numărau Helene Bechstein, soția proprietarului companiei de piane Bechstein; Elsa Bruckmann, soția unui magnat editorial; și Winifred Wagner, nora compozitorului Richard Wagner, născută în Anglia, care conducea prestigiosul Festival de la Bayreuth.

Helene Bechstein organiza recepții în vila sa elegantă din Berlin și, la München, la Hotelul Four Seasons. Deși invita membri ai înaltei societăți, favoriza și susținătorii noilor mișcări naționaliste. Ea și soțul său, Edwin, au contribuit financiar la revista antisemită a lui Eckart, Auf gut Deutsch („Pe șleau”).

În iunie 1921, Eckart l-a prezentat pe Hitler familiei Bechstein, iar Helene l-a luat imediat sub aripa ei. Potrivit lui Otto Strasser, un nazist timpuriu care ulterior a rupt cu Hitler, Bechstein, cu 13 ani mai în vârstă decât Hitler, „îi dărui o devoțiune extatică, vag maternă”. I-a oferit haine noi și l-a învățat bunele maniere la masă. Curând, Hitler săruta mâinile doamnelor la saloanele ei ca un gentleman de modă veche.

Relația lor era, după toate aparențele, platonică, dar imaginea pe care o prezentau sublinia devotamentul Helenei față de Hitler. „Când erau singuri sau uneori în fața prietenilor, el se așeza la picioarele gazdei, își sprijinea capul pe pieptul ei opulent și închidea ochii, în timp ce mâna ei albă și frumoasă îi mângâia părul marelui ei copil, tulburând bretonul istoric de pe fruntea viitorului dictator”, scria Strasser. În timp ce făcea asta, ea murmura: „Mein Wölfchen” („lupul meu mic”).

Helene nu a fost doar o gazdă mondană. I-a oferit fonduri pentru partidul nazist, sacrificând uneori bijuterii scumpe, și i-a dăruit un bici, pe care Hitler l-a integrat în imaginea sa publică. Rivala ei socială, Elsa Bruckmann, prințesă română căsătorită cu editorul Hugo Bruckmann, organiza și ea saloane și îl prezenta lui Hitler oricui îi putea sprijini cauza, oferindu-i, la rândul ei, cadouri – inclusiv un alt bici.

Continuarea pe turismistoric.ro