Extinderea genocidului prin mǎsurile autoritǎților comuniste romane
Mecanismul unui stat implică multe rotiţe administrative, greu de coordonat în cazul existenţei unei birocraţii numeroase. România a avut mai mereu un aparat funcţionăresc stufos şi mulţi avansau în ierarhie pe criterii politice sau de vârstă. Partidul comunist a venit în 1945 cu idei revoluţionare impuse de la Kremlin şi, conform obiceiului, a trecut la înlocuirea celor ce ocupau funcţii în aparatul de stat. Schimbarea a venit pe fondul secetei ce a lovit dur partea estică a ţării şi autorităţile de la Bucureşti au venit cu teza genială a unui plan unic de ajutorare a zonelor calamitate.
Fiecare om trebuia hrănit de guvern, dovadă a eficienţei sistemului roşu. Era o altǎ manifestare a obsesiei pentru centralizare ȋn jurul ideilor unui singur partid. Statul impozita dur lumea satului, dar nu era suficient. A fost înfiinţat un organism numit C. A. R. S. ce avea drept menire să smulgă prin tot felul de metode orice rezervă de hrană din zone mai fericite ȋn urma precipitațiilor. Nici judeţul Argeş n-a fost ocolit de strângătorii de alimente. Plasa Jiblea a cotizat până în ianuarie 1947 cu 445 kg porumb, 531 kg grâu, 182 kg fructe uscate, 43 kg fasole, 20 kg cartofi, 4,95 kg carne afumată etc. Au fost luaţi şi 8.316.400 lei.
Nu par cantităţi semnificative la o primă vedere, dar regiunea era muntoasă şi prin definiţie deficitară în cereale. Autorităţile declarau mândre că n-au fost victime prin inaniţie până la 28 ianuarie, dar greul abia începea şi apoi cauzele deceselor au fost ascunse prin notarea ȋn documente de date false. Strângerea de mâncare din judeţul Argeş n-a făcut decât să extindă sărăcia şi foametea până la 80% din populaţie în unele comune din regiunile deluroase și muntoase. Situația era similarǎ și ȋn județul Muscel, dar ambele unitǎți administrative n-au fost incluse ȋn regiunea calamitatǎ.
Politica de aprovizionare a guvernului a fost un eşec ce s-a concretizat prin cea mai ridicată mortalitate din timp de pace. Mortalitatea infantilǎ a fost la cele mai ȋnalte cote. Era comunistă începea sub semnul morţii.