Emil Racoviţă (© Muzeul Național de Istorie a României)

Emil Racoviţă, protagonistul primei fotografii subacvatice

Emil Racoviţă a ajuns prima dată în laboratorul Arago, de la Banyuls-sur-Mer, în 1891, cu ocazia unei excursii organizate de profesorul Félix Joseph Henri de Lacaze Duthiers. Adică de omul care, profesor la Sorbona încă din 1868 și membru al Academiei de Științe din 1871, înființase două laboratoare destinate biologiei marine: unul la Roscoff sur la Manche, pe coasta bretonă a Atlanticului, și celălalt la Banyuls-sur-Mer, pe cea a Mediteranei, existența lui Racoviță urmând să fie indisolubil legată de Banyuls și de regiune timp de peste 30 de ani, perioadă pe care o considera drept cea mai fericită și prolifică a vieții sale.

Laboratorul Arago fusese înființat în 1881 de acest savant francez, biolog, anatomist și maestru al zoologiei experimentale Lacaze-Duthiers, laboratorul aflându-se pe coasta Mării Mediterane, în vecinătatea Spaniei, mai precis a Cataluniei de Nord. Era, de fapt, la acea vreme și multe decenii după, una dintre cele trei stații marine ale Universității Sorbona, fiind ulterior recunoscută drept Observator Național (Observatorul Științelor Universului), apoi, din ianuarie 1990, Observatorul Oceanologic.

Deci, în 1891, Lacaze-Duthiers nu numai că i-a permis lui Racoviță să lucreze, ci a fost primul om care l-a încurajat în permanență. Acolo, Racoviță l-a întâlnit pe Georges Pruvôt, cunoscut biolog marin francez. Racoviță a fost un om care se făcea deosebit de plăcut și se împrietenea cu ușurință, așa cum a fost și cazul relației sale cu Pruvôt, inclusiv de colaborare la lucrarea Materiale pentru fauna anelidelor de la Banyuls.

Apoi, sub supervizarea lui Louis Marie-Auguste Boutan, din 1893 profesor la laborator, Racoviță a efectuat mai multe scufundări la 10 metri în vederea strângerii de mostre zoologice pentru studiile sale de laborator. În una dintre ele, efectuată în 1899, el a și fost fotografiat de Boutan în ceea ce reprezintă prima fotografie subacvatică din istorie, după primele tentative (fără fotografii sau alte mărturii rămase) datând din 1856 și încercate de britanicul William Thompson, la Dorset.

Emil Racoviţă, protagonistul primei fotografii subacvatice (© Getty Images)
Emil Racoviţă, protagonistul primei fotografii subacvatice (© Getty Images)

Aspectul anecdotic: dacă adâncimea la care Boutan a realizat fotografia, al cărei protagonist a fost Racoviță, era de 50 de metri, iar timpul de expunere 30 de minute, compatriotul nostru a comis o „greșeală”: plăcuța pe care era scris „Photographie Sous Marine” a fost, pur și simplu, ținută invers.

Acest text este un fragment din articolul „Emil Racoviţă, o carieră extraordinară”, publicat în numărul 45 al Revistei Historia Special (revista:special/45) este disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 18 decembrie 2023 - 25 martie 2024, și în format digital pe paydemic.com.

Cumpără acum!
Cumpără acum!

Foto sus: Emil Racoviţă (© Muzeul Național de Istorie a României)