image

Editura Neverland: „Dinamo. Renașterea «Câinilor roșii». Istoria echipei și personajele ei de legendă”, de Dan-Silviu Boerescu

Puteți câștiga una dintre cele trei cărți „Dinamo. Renașterea «Câinilor roșii». Istoria echipei și personajele ei de legendă”, participând la concursul desfășurat pe pagina de Facebook Historia. Detalii, aici.

Frații Nunweiller, Piți Varga, Dumitrache, Dinu, Lucescu!... Cine ar fi crezut? Una dintre cele mai titrate echipe de fotbal din Romania, în fapt prima care a ajuns într-o semifinală de Cupa Campionilor, se afla, în vara anului 2022, într-o situație aparent fără ieșire. După ce fusese victima unei păcăleli istorice, orchestrată de un fals investitor spaniol, Dinamo ajunsese, practic, la limita falimentului, deopotrivă financiar și sportiv. După 74 de ani petrecuți în exclusivitate în prima divizie, retrograda lamentabil în liga secundă.

Odată ajunsă aici, lucrurile păreau să stea, însă, și mai prost. O echipă din care jucătorii cei mai importanți părăsiseră deja corabia după căderea în Liga 2 și, mai mult, lipsită de posibilitatea de a face noi transferuri, susținută aproape exclusiv de suporteri, Dinamo părea, după unii, deloc puțini, condamnată să cadă și mai jos, în al treilea eșalon fotbalistic.

Dar Dinamo nu moare și nici nu se predă. Ba chiar începe o incredibilă cursă de urmărire a locurilor de play-off, la capătul căreia teoretic se putea spera dacă nu la o promovare directă, măcar la accederea pe un loc de baraj pentru promovare înapoi în elită. Ceea ce s-a și întâmplat! Istoria Câinilor Roșii își urmează cursul firesc. Sau, mai degrabă, cursa cu obstacole.

Citește povestea controversată a unui club de fotbal: mituri urbane despre fotbaliștii din Groapa de pe Ștefan cel Mare și episoade incredibile în care apar Câinii Roșii/Spartanii de ieri și de azi.

Fragment: „[...] Ce este, până la urmă, Dinamo, de unde şi cum a apărut această echipă în care au strălucit Pârcălab, Dumitrache, Dinu şi Lucescu, iar înaintea lor frații Nunweiller (şapte la număr!), Titus Ozon, Dumitru Nicolae «Nicuşor», Titi Frățilă? Răspunsul nu este chiar aşa de uşor de dat din perspectivă istorică şi, pentru a-l afla, trebuie să ne reîntoarcem în complicatul an 1948, primul de după schimbarea de regim politic din România. De fapt, multe aveau să se schimbe atunci în țară, inclusiv fundamentele mişcării sportive. Adus de «expații» britanici din a doua jumătate a veacului XIX, dar şi impulsionat de studenții români întorşi de la studiile efectuate în Occident, fotbalul exista la noi, într-o formă sau alta, de mai bine de opt decenii, iar într-un cadru organizat de la începutul perioadei interbelice, când se pune pe picioare un campionat şi se alcătuieşte o echipă națională, care avea să participe inclusiv la primele ediții ale Cupei Mondiale. La începuturile sale instituționale, fotbalul românesc a fost dominat de formațiile din Vestul țării, între care, mai ales cele din Timişoara (10 titluri în perioada 1922–1938, prin Ripensia şi Chinezul – nume provenit de la comandantul militar medieval Pavel Chinezu sau Pál Kinizsi pe ungureşte, nicio legătură cu… chinezii!) şi din Oradea (CAO, echipa legendarilor Bodola, Baratki şi Petchovschi). Treptat însă încep să se afirme şi formații bucureştene, precum Venus (patronată de temutul şef al poliției, Gavrilă Marinescu, unul dintre oamenii de încredere ai lui Carol al II-lea), Rapid (echipa Atelierelor CFR) sau Unirea Tricolor (condusă o vreme de filosoful Nae Ionescu). [...]”. (Autorul)

Volumul „Dinamo. Renașterea «Câinilor roșii». Istoria echipei și personajele ei de legendă”, de Dan-Silviu Boerescu, poate fi comandat la preț special din librăria online a Editurii Neverland.