EDITORIAL | Dictatura de după dictatură

Când l-a chemat pe Ion Antonescu pentru a forma un nou guvern, Carol al II-lea se gândea că generalul îi va salva și tronul. Regele se afla într-o situaţie disperată, dar nu avea în vedere să renunţe la putere. În vara lui 1940, România pierduse Basarabia, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţei, Ardealul de Nord și se pregătea să cedeze și Cadrilaterul. Pentru Carol al II-lea nu erau motive suficiente pentru a renunţa la domnia pe care o celebrase cu atâta fast la împlinirea unui deceniu de la revenirea în ţară.

Spera că Antonescu va acţiona în forţă pentru a-i potoli pe contestatari, așa cum făcuse Armand Călinescu, nu cu mult timp în urmă. Că generalul va fi un instrument prin care va reuși să manevreze din nou scena politică, în stilul obișnuit al lui Carol al II-lea. Regele cunoștea extrem de bine marile slăbiciuni ale oamenilor politici peste care domnea. Timp de zece ani le speculase orgoliul, setea de mărire, dorinţa de a face averi, iar puţinele excepţii în acest sens nu-l putuseră împiedica în drumul său de a acapara întreaga putere în mâinile regale.

Dictatura instaurată în 1938 era sfârșitul drumului început în 1930. Dar ceea ce nu pricep dictatorii este că, luând întreaga putere, devin și singurii responsabili. În vremuri bune își pot înălţa statui, pot organiza serbări fastuoase, ţine discursuri bombastice și inventa uniforme cu pene și fireturi. Dar când situaţia devine critică, nu mai au pe cine da vina. Iar Antonescu nu avea de gând ca, odată chemat la conducere, să-și joace rolul pentru ca mai târziu să fie înlăturat. Generalul își dorea puterea pentru el, și nu pentru altcineva. Așa că, între 4 și 6 septembrie 1940, se derulează la Palatul Regal drama sau melodrama, ţinând cont de episoadele de plâns patetic ale suveranului, debarcării lui Carol al II-lea.

Dictatura regală a lui Carol este înlocuită de dictatura militară a lui Antonescu.Plecat în exil alături de Elena Lupescu, Carol nu va renunţa la speranţa că se va întoarce, chiar cu sprijinul sovieticilor. Dar Stalin nu se va încurca cu asemenea lucruri. Scurta speranţă de libertate și de întoarcere la monarhia constituţională sub domnia lui Mihai va fi curmată prin sovietizarea ţării și instalarea comunismului.

Carol al II-lea a beneficiat de putere absolută din februarie 1938 până în septembrie 1940. Problema dictatorilor este că nu pot fi niciodată siguri cine vor fi beneficiarii puterii pe care o acaparează. Asta, pentru că nu învaţă nimic din istorie.