dragobete3 jpg jpeg

Dragobetele, personificare mitică a iubirii în cultura populară

Ziua de 24 februarie e cunoscută în popor ca dată de celebrare a obiceiului numit Dragobete. La aceeași dată, Biserica creștină sărbătorește aflarea capului Sf. Ioan Botezătorul.

Tradiția populară ne învață că Dragobete este un zeu autohton al dragostei și al bunei dispoziții, celebrat la final de februarie sau început de martie, în funcție de zona etnografică. El era un tânăr zeu, echivalent al unor divinități antice ale dragostei precum Osiris, Adonis, Eros și Cupidon sau Năvalnicul din mitologia românească (după I.Ghinoiu 2020), scrie Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, pe pagina de Facebook a instituției.

În diferite zone etnografice, poartă diverse denumiri precum Dragomir, Iovan, Iorgovan sau Cap de primăvară. Mitologia populară ni-l prezintă ca fiu al Dochiei, dar total opus ei. Astfel, spre deosebire de Dochia, Dragobete semnifică binele, iubirea, pozitivismul și este patron al păsărilor care primăvara se adună în cârduri, își caută perechea și își construiesc cuiburi. La fel fac și tinerii din sate, care în această zi se adună în poieni sau pe lângă păduri, îmbrăcați de sărbătoare și pleacă la cules de flori de primăvară. Acolo ei fac și un foc mare, pentru a se încălzi. La întoarcere, cei care se plac se sărută, iar gestul e interpretat ca o declarație publică ce va anunța nunta în toamna aceluiași an (I.Godea 2007).

În această zi, fetele strâng zăpadă dintr-o poiană curată, iar apa rezultată din neaua topită o păstrează tot anul, spălându-se cu ea atunci când vor să fie mai frumoase. Se spune că zăpada trimisă de Dragobete, numită “neaua zânelor”, poate păstra și chiar spori frumusețea cuiva pentru că e trimisă pe pământ de zâneși apare din zâmbetul lor(I.Godea 2007).

Cu ocazia zilei de Dragobete, bătrânii satului acordau o îngrijire specială animalelor din ogradă. Sacrificarea animalelor este interzisă în această zi.

Mai mulți specialiști au încercat să stabilească originile termenului. Astfel, Dragobete are cel mai probabil origini slave (drag), susține Nicolae Constantinescu, etnolog la Universitatea din București, care spune că nu există atestări documentare mai vechi de secolul XIX, în acest sens. Lingvistul Lazăr Șăineanu propune analogia cu „dragu-bete”, sufixul „-bete” fiind folosit în zonele din Oltenia, semnificând „adunare, mulțime”. Al. Ciorănescu propune ca etimon cuvântul sârb „drugobrat” ce s-ar traduce „cumnat”. “Micul dicționar academic” atestă folosirea termenului încă din 1774.

Autor: Cosmina Oltean, muzeograf MNCR - Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni