Dionysos interzis jpeg

Dionysos interzis

­čôü Grecia Antic─â
Autor: Zoe Petre

Cartea a 39-a a marii istorii romane Ab Urbe Condita ÔÇô ÔÇ×de la ├«ntemeierea RomeiÔÇŁ ÔÇô, datorat─â lui Titus Livius, relateaz─â, ├«n capitolele 8-19, o sumbr─â poveste ├«n care complotul se ├«mbin─â cu riturile tainice, dar ╚Öi cu amorul care triumf─â ├«n lupta cu R─âul. Eroii primului act al acestei palpitante pove╚Öti sunt un t├ón─âr de rang ecvestru, Aebutius, ╚Öi iubita lui, liberta Hispala Faecenia. Hispala afl─â de la amantul ei c─â acesta a fost ini╚Ťiat ├«n riturile secrete numite ├«n text bacanal, a╚Öadar ├«nchinate lui Bacchos;cum ╚Ötie din experien╚Ťe anterioare c─â aceast─â ini╚Ťiere are ceva subversiv ╚Öi periculos, ea ├«╚Öi convinge iubitul nu doar s─â renun╚Ťe la aceste practici, ci ╚Öi s─â reclame autorit─â╚Ťilor ceremoniile ├«n cauz─â.

Aebutius ajunge ├«ntr-o audien╚Ť─â la consulul Spurius Postumius Albinus ÔÇô un personaj istoric atestat ╚Öi de alte documente, ╚Öi care a exercitat efectiv consulatul la Roma ├«n 186 a.Chr. Acesta verific─â spusele t├ón─ârului ╚Öi apoi convinge senatul roman c─â gravitatea situa╚Ťiei impune o ac╚Ťiune represiv─â energic─â.

Autonimia ÔÇô o fic╚Ťiune?

Aceasta nu ├«nt├órzie, ╚Öi este atestat─â ╚Öi de un document epigrafic celebru, o tablet─â de bronz descoperit─â la Tiriolo, ├«n Calabria ├«nc─â din sec. XVII, ├«n prezent aflat─â la Kunsthistorisches Museumde la Viena. Cunoscut─â sub titlul de Senatus Consultum de BacanalibusÔÇô ÔÇ×decizia senatului ├«n chestiunea BacchanalelorÔÇŁ ÔÇô aceast─â hot─âr├óre a senatului roman confirm─â faptul c─â autorit─â╚Ťile de la Roma erau ├«ngrijorate de fenomenul religios al ini╚Ťierilor bachice ╚Öi f─âceau tot posibilul pentru a le interzice, sau m─âcar pentru a le controla.

├Änc─â din primele r├ónduri ale decretului afl─âm c─â ÔÇ×Bacch─üs vir nequis adiisse vellet civis Romanus neve nominis Latini, neve sociorum quisquamÔÇŁ, adic─â ÔÇ×este interzis─â participarea la ini╚Ťierile bachice at├ót a oric─ârui cet─â╚Ťean roman, c├ót ╚Öi a oric─âruia de drept latin[1], precum ╚Öi a oric─âruia dintre alia╚Ťii din ItaliaÔÇŁ. Faptul c─â interdic╚Ťiile dictate de senat se refereau nu doar la cet─â╚Ťenii romani, asupra c─ârora senatul avea, desigur, jurisdic╚Ťie deplin─â, ci ╚Öi la to╚Ťi italicii, fie ei de drept latin sau socii, alia╚Ťi, dovede╚Öte c─â romanii considerau autonomia cet─â╚Ťilor din Italia drept o fic╚Ťiune politic─â, trat├ónd peninsula, ├«nc─â din acest moment istoric imediat posterior victoriei Romei ├«n al doilea r─âzboi punic, drept o anex─â a Urbei. De altfel, a╚Öa se ╚Öi explic─â faptul c─â singurul exemplar epigrafic al hot─âr├órii senatului s-a g─âsit dincolo de hotarele Romei, ├«n plin teritoriu aliat.

Titus Livius e probabil con╚Ötient de aceast─â grav─â ├«nc─âlcare a autonomiei unor cet─â╚Ťi libere ╚Öi, tocmai de aceea, situeaz─â la Roma ├«ntreaga nara╚Ťiune referitoare la Bacchanale, subliniind exclusiv riscurile grave la care ini╚Ťierile bacchice expuneau Roma ╚Öi pe romani. Or, eruditul istoric din vremea lui Augustus ╚Ötia la fel de bine ca ╚Öi autorii de opere anticare cu care era contemporan, ├«n frunte desigur cu Varro, c─â legisla╚Ťia roman─â referitoare la func╚Ťiile sacerdotale excludea ├«n mod explicit din sfera sa de ac╚Ťiune pe non-cet─â╚Ťeni.

Este ├«ns─â destul de evident c─â elita senatorial─â ├«nvinuia ├«n primul r├ónd pe non-romani, ╚Öi mai ales pe grecii din sudul Italiei, de r─âsp├óndirea la Roma a riturilor dionysiace, percepute ca str─âine ╚Öi subversive. De unde ╚Öi extinderea interdic╚Ťiilor asupra unor cet─â╚Ťi care, teoretic, nu erau sub jurisdic╚Ťia magistra╚Ťilor romani, ci se administrau singure.

N─ôquis e┼Źrum [B]acch─ünal habuisse vellet

foto photoland corbis MI001220 jpg jpeg

ÔÇ×Nimeni nu are voie s─â practice riturile bachiceÔÇŁ, dec├ót ├«n eventualitatea, cu totul improbabil─â, ├«n care ar primi aprobarea pretorului urban ╚Öi a senatului reunit cu un cvorum de cel pu╚Ťin o sut─â de senatori ÔÇô ÔÇ×nisi pr(aet┼Źrem) urb─ünum adiissent, isque [d]─ô sen─üt┼źs sententi─ü, dum n─ôminus sen─üt┼Źribus C adessent, cum ea r─ôs c┼Źnsuler─ôtur, iussissentÔÇŁ.

Niciun b─ârbat nu avea voie s─â fie preot, ╚Öi nimeni ÔÇô b─ârbat sau femeie ÔÇô nu avea voie s─â fie magistru sau oficial de orice fel, permanent sau temporar, al cultului bachic. Era interzis s─â aib─â locuri de adunare, bacanal, s─â str├óng─â fonduri comune, s─â jure ├«mpreun─â ÔÇô acesta e ╚Öi sensul etimologic al termenului con-iuratio;s─â dedice ├«mpreun─â ofrande sau s─â se lege ├«ntre ei cu vreun leg─âm├ónt, oricare ar fi fost acesta. Nimeni nu avea voie s─â organizeze ├«n tain─â ceremonii rituale, care erau interzise ╚Öi public, ╚Öi privat, ├«n interiorul sau ├«n afara cet─â╚Ťii;din nou, atare celebr─âri ar fi fost eventual posibile doar cu autoriza╚Ťia pretorului urban, la r├óndul lui autorizat de senat ├«n urma unei dezbateri la care ar fi participat cel pu╚Ťin o sut─â de senatori.

Ini╚Ťia╚Ťii nu se puteau str├ónge ├«n num─âr mai mare de cinci, de ambe sexe, ╚Öi anume ÔÇô textul precizeaz─â aproape pedant ÔÇô nu mai mult de doi b─ârba╚Ťi ╚Öi nu mai mult de trei femei.Altarele ╚Öi sanctuarele deja ridicate urmau s─â fie demolate ├«n termen de zece zile;nimeni nu mai putea ridica altele, dec├ót dac─â, sus╚Ťin├ónd cu tot dinadinsul c─â are nevoie s─â ridice un asemenea altar, se va prezenta pretorului urban la Roma, iar acesta va supune propunerea aprob─ârii senatului, ├«n prezen╚Ťa a cel pu╚Ťin o sut─â de senatori. Odat─â cu publicarea deciziei, ├«n termen de ÔÇ×nu mai mult de trei zile de t├órgÔÇŁ, orice ├«nc─âlcare a senatus-consultului aducea dup─â sine pedeapsa capital─â.

Tot ce s-ar săvârși împreună este interzis

Textul acestui decret e interesant sub mai multe aspecte. Este evident─â teama fa╚Ť─â de orice ac╚Ťiune solidar─â a unui grup de persoane, a╚Öa c─â se interzice nu doar s─âv├ór╚Öirea riturilor, ci ╚Öi reunirea unui num─âr de peste cinci persoane, indiferent sub ce pretext, ╚Öi mai ales ceremoniile care i-ar fi putut lega prin jur─âminte ╚Öi gesturi solemne. Repetarea aproape obsesiv─â a cuvintelor compuse cu prefixul con-, care denot─â ac╚Ťiuni s─âv├ór╚Öite ├«n comun de mai multe persoane, trimite la principala cauz─â a interdic╚Ťiilor pe care le-am amintit, anume spaima de efectul de mas─â al unor rituri extatice, care puteau deschide calea unor revolte, cu deosebire ├«n mediul instabil al cet─â╚Ťilor grece╚Öti din sudul Italiei:├«n anii ├«n care Hannibal fusese prezent ├«n aceast─â regiune, fidelitatea cet─â╚Ťilor din Magna Graecia fa╚Ť─â de Roma fusese mai mult dec├ót ├«ndoielnic─â. Titus Livius ├«nsu╚Öi avea s─â recunoasc─â mai t├órziu c─â, dac─â elitele cet─â╚Ťilor grece╚Öti din sudul Italiei erau interesate ├«n p─âstrarea autorit─â╚Ťii romane, cet─â╚Ťenii de r├ónd, nemul╚Ťumi╚Ťi, se ar─âtaser─â favorabili cartaginezilor.

Riturile de ini╚Ťiere dionysiace erau cu at├ót mai periculoase ├«n acest context, cu c├ót aceste rituri nu respectau structurile sociale constitutive ale cet─â╚Ťii, ╚Öi se adresau ├«n egal─â m─âsur─â toturor, fie ei s─âraci sau boga╚Ťi, liberi sau sclavi, b─ârba╚Ťi sau femei. Implica╚Ťiile acestui episod sunt ├«ns─â prea numeroase, at├ót sub aspectul istoriei cultelor, c├ót ╚Öi sub acela al istoriei sociale romane, pentru a nu continua aceast─â discu╚Ťie ├«ntr-un num─âr viitor.

[1]Cet─â╚Ťile din Latium, vechi aliate ale Romei, beneficiau de un statut superior celui al alia╚Ťilor mai recen╚Ťi:aceia dintre cet─â╚Ťenii acestor cet─â╚Ťi de drept latincare s-ar fi mutat la Roma devenea automat cet─â╚Ťean roman, cu toate privilegiile acestei condi╚Ťii. Ulterior, acestora li s-a concedat integral statutul de cet─â╚Ťeni romani, indiferet de domiciliu.