Deportarea în Bărăgan, o „călătorie forțată spre necunoscut”

În noaptea de 17 spre 18 iunie 1951 a început deportarea în Bărăgan a peste 40000 de oameni, cu toții locuitori ai Banatului, care își aveau gospodăriile la mai puțin de 25 km de granița cu Iugoslavia, în județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți.

Consecință a conflictului dintre I.V. Stalin și I.B. Tito, operațiunea de relocare forțată în Câmpia Bărăganului a început brusc, oamenii fiind scoși din casă în toiul nopții de miliție și armată și obligați să-și pregătească bagajele, tot ce pot lua cu ei într-o căruță, pentru o călătorie cu destinație necunoscută, notează Arhivele Naționale ale României, pe pagina de Facebook a instituției.

Cei vizați făceau parte din categoria țăranilor înstăriți, așa-numiții chiaburi, considerați nesiguri sau dușmani ai sistemului comunist. Pentru ei, câmpia aridă a Bărăganului a devenit în următorii ani o închisoare sub cerul liber, un loc la capătul lumii în care au fost nevoiți să găsească resurse pentru a supraviețui, să continue o viață care părea că nu le mai aparține.

Printre cei deportați în Bărăgan în acea noapte se număra și Ana Ciupagea, o tânără de 19 ani, care tocmai se întorsese în vacanță de la Liceul Teoretic de Fete din Drobeta Turnu Severin după ce absolvise cu succes clasa a XI-a.

„Noaptea de 18 iunie 1951 spre ziuă, zgomote în curte, zăngănit de arme, s-a trezit mama i se părea că visează. Apoi bătăi sinistre în ușa casei. Mama și-a pus ceva pe spate și a ieșit să vadă cine bate așa puternic în ușe și de ce. Nu-i venea să creadă: milițeni și soldați care au intrat în casă și au început să controleze camerele. Ne-am trezit și noi copiii. Tremuram toți de frică, văzând comportamentul lor brutal. Au cerut mamei toate actele de identitate ale tuturor; buletine, certificate de naștere, de căsătorie, carnetul de școală al meu etc. La întrebarea mamei pentru ce, i s-a răspuns cu un ton răstit și cu o înjurătură: - Dă actele femeie și nu mai pune întrebări, dumnezeii tăi. Apoi întrebarea: - Unde e banditul de bărbatul tău?, mama a răspuns că a plecat de la noi că n-a mai suportat pedepsele, care i se aplică din cauza pământului nostru, că el este un om sărac. [...] După ce mama le-a dat toate actele cerute, cu un ton răstit către ea, au dat următoarea dispozițiune: vă adunați tot din casă: paturi, scaune, masă, pături, îmbrăcăminte, deci tot ce aveți în gospodărie și până la ora 12 (douăsprezece) să fiți gata pentru a le încărca în căruța voastră și mai primiți o căruță și cu toate aceste lucruri împreună cu voi la ora 12 veți părăsi curtea. La întrebarea mamei, și unde să mergem? Pe un ton răstit, dur și sec: - Ți-am spus să nu mai pui întrebări. Ne silești să trecem la măsuri mai aspre pentru învățare de minte. Treceți la treabă și fără plânsete și văicăreli. Acest soldat rămâne cu voi să aibe grije să nu încercați să vă depărtați de el adică din raza lui vizuală că el știe ce are de făcut. [...]”

Era începutul unei călătorii nedorite spre necunoscut, o călătorie plină de abuzuri și privațiuni, trăită cu teroarea că destinația va fi Siberia. Pentru Ana Ciupagea și familia ei, următorii ani au însemnat domiciliu forțat în satul Frumușița Nouă, un „sat blestemat”, construit de 800 de familii ridicate, la fel ca și familia sa, din satele de pe granița româno-iugoslavă: „Satul nostru – Frumușița Nouă – a avut cea mai blestemată așezare. Înconjurat de apa răului Prut pe o parte și un canal de câțiva metri adânc și lat pe altă parte. Aveam ieșire din sat numai pe un pod peste canal, unde controla miliția în tot momentul.”

Fragmentele fac parte din manuscrisul „Călătorie forțată spre necunoscut” (Colecția Manuscrise, nr. 2301), scris de doamna Ana Fleischer (născută Ciupagea) mulți ani mai târziu și oferit cu generozitate instituției noastre. Cei interesați de poveste pot cerceta manuscrisul prin intermediul Sălii de Studiu a Arhivelor Naționale.

_{Foto sus: Deportați în Bărăgan (© Biblioteca Centrală Universitară Timişoara)}