De ce erau vikingii invincibili? Tacticile de lupt─â ale Vikingilor jpeg

De ce erau vikingii invincibili? Tacticile de lupt─â ale Vikingilor

­čôü Epoca vikingilor
Autor: Andrei R─âdulescu

A╚Öa-zisa ÔÇŁEr─â a VikingilorÔÇŁ a ├«nceput ├«n jurul anului 800 ╚Öi a durat aproape trei secole, fiind ├«nregistrat─â ├«n istorie ca o perioad─â dramatic─â, care a avut o deschidere teatral─â, o desf─â╚Öurare ├«ntr-un act lung, pe ├«ntregul continent european ╚Öi un final spectaculos, petrecut ├«n Anglia. ├Än toat─â aceast─â perioad─â, coresponden╚Ťii de r─âzboi (├«n general clerici alfabetiza╚Ťi) i-au portretizat pe vikingi ├«n rol de Antichrist:barbari nemilo╚Öi, care jefuiau ╚Öi incendiau totul ├«n calea lor.

Mult timp, imaginea popular─â a vikingilor a fost cea a r─âzboinicilor brutali ╚Öi terifian╚Ťi, care jefuiau, r─âpeau, incendiau m─ân─âstiri ╚Öi comiteau tot felul de atrocit─â╚Ťi. Totu╚Öi, imaginea a fost schimbat─â ├«n ultimii ani, pe m─âsur─â ce istoricii au scos ├«n eviden╚Ť─â c─â societatea scandinav─â din era vikingilor avea ╚Öi alte tr─âs─âturi ╚Öi c─â sursele, scrise de victimele lor cre╚Ötine, erau adesea exagerate ├«n exprimare.

R─âzboinicii nordici aveau obiceiuri militare considerate a fi ciudate ╚Öi abominabile:atacuri surprinz─âtoare asupra popula╚Ťiilor lipsite de ap─ârare, comiterea inten╚Ťionat─â a unor atrocit─â╚Ťi ╚Öi efectuarea unor manevre viclene ╚Öi evazive, fiind practic percepu╚Ťi de contemporanii lor ca ni╚Öte terori╚Öti.

├Äns─â, peste tot ├«n lume, ├«n acel moment, teroarea ╚Öi supriza reprezentau factori decisivi ai luptelor ╚Öi nu exist─â nici un motiv pentru care vikingii s─â formeze o categorie aparte. Cruzimea ╚Öi v─ârsarea de s├ónge erau fenomene comune ├«n toat─â lumea cre╚Ötin─â. Este surpinz─âtor c─â se consider─â c─â vikingii, ├«n mod special, comiteau atrocit─â╚Ťi sau c─â erau oameni extrem de cruzi, din moment ce, ├«n vremea loCump─âr─â acumr, Carol cel Mare, un important ap─âr─âtor ╚Öi simbol al bisericii cre╚Ötine, masacra 4000 de prizonieri de r─âzboi ne├«narma╚Ťi ├«n Saxonia[1], regele Ethelred din Wessex ordona un masacru al tuturor str─âinilor din teritoriul s─âu, ├«mp─âratul bizantin Basil II mutila mii de prizonieri lipsi╚Ťi de ap─ârare ╚Öi exemplele pot continua. F─âr─â ├«ndoial─â, ace╚Öti lideri cre╚Ötini, pu╚Öi ├«n locul ╚Öi ├«n condi╚Ťiile vikingilor ar fi avut acelea╚Öi reac╚Ťii. Cu siguran╚Ť─â c─â vikingii nu aveau nici un fel de respect fa╚Ť─â de biserici, clerici ╚Öi fa╚Ť─â de obiectele religioase ale cre╚Ötinilor, dar ╚Öocul este cu at├ót mai mare, cu c├ót cronicile erau redactate de oameni ai bisericii, uneori chiar victime ale atacurilor lor. Vikingii erau, ├«n mod cert, capabili de brutalitate, ├«ns─â nu erau cu nimic mai prejos dec├ót contemporanii lor cre╚Ötini, din acest punct de vedere.

Vikingii apar pentru prima oar─â ├«n aten╚Ťia cronicarilor vestici prin raidurile pe care le-au efectuat asupra insulelor britanice ╚Öi asupra regiunii nordice a Fran╚Ťei. Motivele din spatele acestor raiduri r─âm├ón ├«nc─â ├«nv─âluite ├«n mister. Unii au sugerat chiar c─â atacurile asupra m─ân─âstirilor ar fi reprezentat r─âspunsuri politico-religioase ale p─âg├ónilor la misiunile tot mai agresive ale cre╚Ötinilor franci ├«mpotriva saxonilor ╚Öi danezilor[2]. ├Äns─â, acest argument nu poate rezista, mai ales pentru c─â primele raiduri au fost lansate din vestul Norvegiei, nu din Danemarca ╚Öi ├«mpotriva insulelor britanice, nu ├«mpotriva teritoriilor francilor. Cel mai probabil, raidurile au fost motivate, ├«n principal, de dorin╚Ťa de a acumula averi, aspect r─âmas valabil pentru toat─â perioada lor de domina╚Ťie din vestul Europei.

hary jpg jpeg

Foto 1ÔÇô o hart─â a teritoriilor vizate de raidurile vikingilor ╚Öi, ulterior, a celor colonizate

Atunci c├ónd se luptau ├«ntre ei, vikingii duceau b─ât─âliile majore pe mare. Totu╚Öi, ei depuneau toate eforturile pentru a se asigura c─â b─ât─âlia naval─â era pe c├ót se poate de asem─ân─âtoare cu b─ât─âliile pe uscat, aranj├óndu-╚Öi flotele ├«n linie sau ├«n forma╚Ťii str├ónse, uneori leg├óndu-le ├«ntre ele, form├ónd practic ni╚Öte platforme plutitoare. Cele mai mari ╚Öi cele mai bine echipate vase erau dispuse ├«n zona de mijloc a liniei, cu vasul comandantului a╚Öezat invariabil ├«n centru, din moment ce era cel mai mare dintre toate. Uneori, vasele mai ├«nalte ale comercian╚Ťilor erau a╚Öezate pe flancuri, pentru a le ap─âra de atacurile inamicului. Provele vaselor mai lungi ie╚Öeau ├«n fa╚Ťa liniei ╚Öi unele dintre ele, numitebardi, erau ├«nt─ârite cu pl─âci de fier la extremit─â╚Ťi, pentru a rezista loviturilor. Altele erau chiar prev─âzute cu ╚Ťepi din fier, numi╚Ťi skegg(b─ârbi) ╚Öi meni╚Ťi s─â g─âureasc─â vasele inamice, care se aventurau prea aproape sau care ├«ncercau s─â le abordeze.        

batalie jpg jpeg

Foto 2 ÔÇô exemplu de b─ât─âlie naval─â ├«ntre vikingi

├Än ceea ce prive╚Öte b─ât─âliile pe uscat, cel mai mare avantaj strategic al vikingilor era reprezentat de mobilitatea lor, de libertatea de a opera ├«n teritorii str─âine. F─âr─â a fi legate de tratate sau conven╚Ťii, primele grupuri de vikingi ├«╚Öi eliberau ├«n voie instinctele violente, ce caracterizau cultura scandinav─â ├«n aceast─â perioad─â, pentru a ob╚Ťine rezultate uimitoare, av├ónd ├«n vedere num─ârul lor sc─âzut. Pe m─âsur─â ce caracterul r─âzboinicilor vikingi s-a schimbat, au ap─ârut armate armate semiprofesioniste, precum ╚Öi nevoia de a ap─âra ceea ce fusese c├ó╚Ötigat. Astfel, ├«n anul 876, g─âsim un grup de vikingi, care jur─â c─â vor face pace cu regele Alfred, ├«nainte de colonizarea regiunii Northumbria, ceea ce nimeni nu mai reu╚Öise s─â-i conving─â s─â fac─â.[3]

Libertatea de ac╚Ťiune a vikingilor din aceast─â perioad─â se baza pe superioritatea maritim─â de care se bucurau. Mai important─â dec├ót tehnica lor de a construi vase era doar priceperea vikingilor ca marinari. Printr-o combina╚Ťie de instruc╚Ťiuni avansate transmise din genera╚Ťie ├«n genera╚Ťie, vikingii erau capabili s─â pun─â sub amenin╚Ťare orice parte a Europei, care avea suficient─â ap─â ├«nc├ót s─â le permit─â vaselor lor s─â pluteasc─â.

O tactic─â favorit─â a vikingilor era de a transfera mobilitatea pe uscat, prin folosirea cailor captura╚Ťi de la adversari. Acest lucru s-a ├«nt├ómplat pentru prima oar─â ├«n Anglia, ├«n anul 866, c├ónd o for╚Ť─â a vikingilor, care fondat o baz─â ├«n estul Angliei, a ob╚Ťinut cai ╚Öi reu╚Öea s─â ajung─â pe uscat p├ón─â la York. ├Än 885, respingerea asediului de la Rochester a f─âcut ca vikingii s─â-╚Öi piard─â caii, iar pierderea mobilit─â╚Ťii ar fi influen╚Ťat ├«ntr-o anumit─â m─âsur─â ╚Öi plecarea lor pe continent. [4]

├Än ciuda folosirii frecvente a cailor ├«n opera╚Ťiunile terestre, vikingii nu erau cavaleri╚Öti ├«n mod natural, ceea ce se datoreaz─â at├ót tradi╚Ťiilor acceptate de lupt─â, c├ót ╚Öi num─ârului foarte mic de cai din zona Scandinaviei.

├Än secolul IX se dezvolt─â o form─â de lupt─â pozi╚Ťional─â, c├ónd, ├«n Anglia, vikingii ╚Öi saxonii ├«ncep s─â foloseasc─â fortifica╚Ťiile. Acestea erau adesea doar temporare, spre deosebire de forturile din t─âr├ómurile native ale Danemarcei. Acolo unde au fost g─âsite, fortifica╚Ťiile nordicilor includeau ├«ntotdeauna un ╚Öan╚Ť ╚Öi un mal de p─âm├ónt, la care se ad─âuga o palisad─â din lemn. Asediul de la Rochester, din anul 885, ar fi inclus chiar ╚Öi c├óteva circumvala╚Ťii.[5]├Än anul 894, regele Alfred a blocat cele dou─â tabere ale vikingilor de la Appledore ╚Öi Milton, care reprezentau baze ale raidurilor, for╚Ť├óndu-i pe ace╚Ötia s─â le abandoneze. Zonele de coast─â izolate ╚Öi insulele erau capturate adesea de c─âtre vikingi, pentru a servi ca sanctuare. Asemenea baze maritime erau uneori lipsite de fortifica╚Ťii, pentru c─â ele compensau prin  izolare, prin faptul c─â erau ├«nconjurate de ap─â sau prin controlul exercitat de vikingi asupra apelor. Ocuparea unor asemenea locuri era adesea o chestiune temporar─â, dar nu era exclus ca multe astfel de locuri s─â fie refolosite.

Vikingii au fost credita╚Ťi cu foarte pu╚Ťine elemente tactice, dar cu un nivel foarte ridicat de violen╚Ť─â ├«n lupt─â. C├ónd ajungeau ├«ntr-o b─ât─âlie pe uscat, ei adoptau, dup─â caz, dou─â forma╚Ťii:skjaldborg(zidul de scuturi) ╚Öi svinfylka(capul de mistre╚Ť).

Skjaldborg(zidul de scuturi) reprezenta o aliniere dens─â de r─âzboinici, care se aflau suficient de aproape pentru a-╚Öi suprapune scuturile ╚Öi a forma o barier─â de protec╚Ťie. Reprezent─âri grafice ale acestei forma╚Ťii sunt foarte rare. Una dintre ele este pe un monument funerar de la Gosforth, care sugereaz─â c─â scuturile se suprapuneau p├ón─â la jum─âtate din l─â╚Ťimea lor, ├«n timp ce alte reprezent─âri din Gotland arat─â c─â scuturile se suprapuneau p├ón─â la mai pu╚Ťin de un sfert din l─â╚Ťime.[6] Astfel, e rezonabil─â concluzia c─â exista un grad de varia╚Ťie, ├«n func╚Ťie de circumstan╚Ťe. De asemenea, ad├óncimea unei astfel de forma╚Ťii pare s─â varieze. Atunci c├ónd se aflau ├«n ofensiv─â, se obi╚Önuia folosire c├ótorva r├ónduri, cu scopul de a penetra forma╚Ťia inamic─â prin presiunea exercitat─â. C├óteva unit─â╚Ťi puteau fi dispuse pentru a sus╚Ťine forma╚Ťia, care, la r├óndul s─âu, putea fi chiar aranjat─â ├«n a╚Öa fel ├«nc├ót s─â declan╚Öeze atacuri surpriz─â.

formatie jpg jpeg

Foto 3ÔÇô Principala forma╚Ťie de lupt─â a vikingilor. Lupt─âtorii se apropiau ╚Öi ├«╚Öi suprapuneau scuturile, ├«n ├«ncercarea de a forma o linie omogen─â ╚Öi impenetrabil─â

Problema de ordin tactic a acestei forma╚Ťii este reprezentat─â tocmai de densitatea sa. Zidul de scuturi folosit nu era o inven╚Ťie a vikingilor, principiul exist├ónd ├«naintea lor, cele mai cunoscute cazuri fiind cele ale hopli╚Ťilor greci sau legionarilor romani. Diferen╚Ťa era c─â ace╚Ötia adaptaser─â ├«ntregul echipament al soldatului, precum ╚Öi stilul de lupt─â la aceast─â forma╚Ťie. De exemplu, legionarii romani intra╚Ťi ├«n forma╚Ťia de lupt─â erau complet proteja╚Ťi:piciorul aflat ├«n ├«naintare era protejat de o jambier─â metalic─â, ce ajungea p├ón─â la genunchi, scutul acoperea zona de la genunchi p├ón─â ├«n dreptul capului, iar capul era protejat din toate p─âr╚Ťile de un coif metalic. Mai mult, atunci c├ónd luptau ├«n forma╚Ťie, legionarii romani erau antrena╚Ťi pentru a p─âstra linia, indiferent de circumstan╚Ťe, iar lupta se baza pe lovituri date prin ├«mpungere, cu o sabie nu mai lung─â de 50 de centimetri, peste latura superioar─â a scutului. Mi╚Öcarea nu era una de amploare ╚Öi permitea solda╚Ťilor s─â formeze o linie extrem de dens─â ╚Öi greu de penetrat. ├Än schimb, vikingii nu ╚Ťineau cont de toate aceste detalii. ├Äntr-adev─âr, ei adoptaser─â acest principiu al ap─âr─ârii reciproce cu ajutorul scuturilor, dar, ├«n timp ce scuturile romane aveau p├ón─â ╚Öi o form─â special destinat─â ermetiz─ârii liniei, cel al vikingilor era aproape mereu rotund ╚Öi prev─âzut cu o greutate metalic─â ├«n centru, ceea ce-i conferea capacit─â╚Ťi ofensive. Vikingii erau echipa╚Ťi adesea cu arme mari ╚Öi greu de m├ónuit:s─âbii cu o lungime de un metru sau faimoasele topoare daneze de p├ón─â la 1, 5-1, 7 metri lungime. Pe l├óng─â for╚Ťa evident─â pe care trebuia s─â o aib─â, un viking avea nevoie ╚Öi de mult spa╚Ťiu pentru a lupta, f─âr─â s─â-╚Öi loveasc─â propriii camarazi sau pentru a putea aplica o lovitur─â eficient─â cu asemenea arme. Tocmai de aceea, se consider─â tot mai des c─â zidul de scuturi era o forma╚Ťie defensiv─â, adoptat─â de vikingi doar la ├«nceputul luptei, atunci c├ónd aveau de suportat ╚Öocul atacului ini╚Ťial al inamicului, dup─â care, ├«n mod natural, densitatea forma╚Ťiei sc─âdea, iar lupt─âtorii formau bre╚Öe ├«n aceast─â linie.

Zidul de scuturi a fost folosit ├«n mod defensiv de Harald Hardrada la Stamford Bridge, c├ónd acesta a aranjat trupele ├«n form─â circular─â, f─âr─â ad├óncime. R├óndurile din spate ╚Öi-au unit scuturile la fel ca cei din primele r├ónduri. Ordinele lui Hardrada pentru suli╚Ťa╚Öii s─âi reflect─â ceea ce probabil c─â era o practic─â standard pentru forma╚Ťiile de infanterie ce ├«nfruntau un atac de cavalerie (dovezile privind existen╚Ťa unei cavalerii la Stamford Bridge sunt totu╚Öi neconcludente). Cei din primele r├ónduri au primit ordinul de a sprijini baza suli╚Ťelor pe p─âm├ónt ╚Öi s─â ╚Ťinteasc─â spre pieptul c─âl─âre╚Ťului, ├«n timp ce lupt─âtorii din al doilea r├ónd au primit ordinul de a face acela╚Öi lucru cu suli╚Ťele, dar de a ╚Ťinti spre pieptul cailor. ├Än plus, g─ârzile lui Tostig ╚Öi Harald formau o rezerv─â mobil─â, menit─â s─â contracareze atacurile mai serioase ale englezilor. Unitatea de elit─â ar fi inclus arca╚Öi, care au primit ordinul de a sus╚Ťine de aproape infanteri╚Ötii.[7]

SvinfylkaÔÇô Capul de Mistre╚Ť. ├Än mod cert, este din nou vorba de o adaptare a unei tactici romane de lupt─â (porcinum capet), ├«n ciuda faptului c─â, dup─â tradi╚Ťie, aceasta ar fi fost inventat─â de Odin. Forma╚Ťia avea un rol exclusiv ofensiv ╚Öi era folosit─â atunci c├ónd vikingii doreau s─â exploateze un punct vulnerabil al inamicului.

foto 4 0 jpg jpeg

Foto 4ÔÇô principiul de func╚Ťionare al unei forma╚Ťii de tip Svinfylka

 ├Än mod normal, doi r─âzboinici se al─âturau ├«ntr-o linie, al╚Ťi trei formau al un al doilea r├ónd, al╚Ťi cinci alc─âtuiau al treilea r├ónd ╚Öi a╚Öa mai departe. Cei dispu╚Öi ├«n exterior purtau scuturi, pe care le suprapuneau, iar cei din interior purtau suli╚Ťe, cu care ├«╚Öi ├«mpungeau inamicii. Tot ├«n centrul forma╚Ťiei, proteja╚Ťi de liniile exterioare, se pozi╚Ťionau ╚Öi comandantul ╚Öi purt─âtorul de stindard, dar nu era un lucru neobi╚Önuit ca liderul s─â fie ╚Öi cel care se a╚Öeza ├«n v├órful forma╚Ťiei. ├Än mod evident, r─âzboinicii dispu╚Öi ├«n v├órful acestei forma╚Ťii erau ╚Öi cei mai puternici ╚Öi ├«ntregul suces al tacticii depindea ├«n mod direct de capacitatea lor de a face fa╚Ť─â momentului.  

foto 5 0 jpg jpeg

Foto 5ÔÇô Dispunerea vikingilor ├«n cadrul forma╚Ťiei de tip Svinfylka

Vikingii mai foloseau ╚Öi tactici mai pu╚Ťin evoluate, precum aruncarea ├«n lupt─â a unor fanatici (berserkeri) sau folosirea unor arca╚Öi de elit─â. Asemenea tactici c─âp─âtau un caracter decisiv doar ├«n cazul unor lupte de mic─â amploare ╚Öi numai ├«mpotriva unor inamici nu prea str─âluci╚Ťi din punct de vedere tactic.

Multe arme din aceast─â perioad─â nu se potriveau neap─ârat forma╚Ťiilor dense. F─âr─â a avea loc de manevr─â, un soldat dotat cu un topor cu coad─â lung─â era serios incapacitat. ├Än absen╚Ťa unor manuale de procedur─â, care s─â fi supravie╚Ťuit, putem totu╚Öi specula c─â vikingii erau capabili s─â schimbe forma╚Ťiile, ├«n func╚Ťie de circumstan╚Ťe. Egil ╚Öi Thorolf Skallagrimson, ├«n timp ce atacau Courland, ╚Öi-au ├«mp─âr╚Ťit trupele ├«n grupe de c├óte 12 oameni. Localnicii nu au f─âcut altceva dec├ót s─â se ├«ncaiere cu ei de la distan╚Ť─â, ├«n timp ce grupul lui Egil a reu╚Öit s─â asalteze f─âr─â probleme mica a╚Öezare.[8] Relatarea acestui incident aduce ├«n discu╚Ťie ╚Öi folosirea cornurilor pentru a semnaliza instruc╚Ťiunile c─âtre grupele dispersate de r─âzboinici, cu formule distincte pentru ordine ca atacul, retragerea pe mare, debarcare sau avansare. O asemenea varietate de semnale sugereaz─â c─â acestea erau ├«n╚Ťelese de to╚Ťi. Steagurile ╚Öi banerele ar fi fost folosite, la r├óndul lor, ca metode de comunicare a inten╚Ťiilor comandantului. Stindardele puteau cel pu╚Ťin s─â semnalizeze pozi╚Ťia generalului pe c├ómp ╚Öi s─â ofere o orientare pentru direc╚Ťia de atac.

Legendele crediteaz─â mai mul╚Ťi comandan╚Ťi militari scandinavi cu o serie de planuri ╚Öi stratageme mai mult sau mai pu╚Ťin credibile. De regul─â, acestea sunt pove╚Öti populare ata╚Öate unor anumi╚Ťi lideri ╚Öi variaz─â de la simularea mor╚Ťii, cu scopul de a ob╚Ťine accesul ├«ntr-un ora╚Ö asediat, p├ón─â la folosirea pu╚Ťin probabil─â a p─âs─ârilor ca bombe incendiare. Chiar dac─â aceste pove╚Öti nu ar fi adev─ârate, ele reflect─â un interes deosebit ├«n ╚Öiretlicuri pe c├ómpurile de lupt─â ╚Öi ├«n tacticile de dezinformare.

Vikingii foloseau adesea mai multe forme de atacuri surprinz─âtoare. Asaltul pe timpul iernii asupra palatului regal din Wessex, de la Chippenham, a reprezentat o lovitur─â genial─â, care l-a prins pe Alfred cu garda jos ╚Öi a avut consecin╚Ťe aproape fatale. Vikingii au lansat ofensive ├«n perioade ├«n care inamicii lor se a╚Öteptau ca ei s─â fie inactivi, ├«n timpul unui festival religios, din direc╚Ťii nea╚Öteptate, folosind vitez─â ╚Öi for╚Ť─â cople╚Öitoare. Toate acestea sunt ingredientele necesare unui atac supriz─â ╚Öi se poate observa clar c─â tradi╚Ťia oral─â le conferea vikingilor o varietate de op╚Ťiuni tactice ╚Öi strategice.

Principala vulnerabilitate a vikingilor era eviden╚Ťiat─â ├«n momentul ├«n care aveau de-a face cu trupe organizate de cavalerie. Nimic din ceea ce-i definea pe vikingi ca r─âzboinici nu se potrivea unui astfel de caz, de╚Öi, ├«n general, ei reu╚Öeau s─â se retrag─â ├«n ordine atunci c├ónd se luptau ├«mpotriva cavaleri╚Ötilor. Nici una dintre forma╚Ťiile adoptate de vikingi nu avea puterea de a rezista ╚Öocului provocat de un asalt ordonat al unei cavalerii grele. B─ât─âlia de la Saucourt, din anul 881, unde ar fi pierdut 8000-9000 de oameni, a fost prima lor mare ├«nfr├óngere ├«n fa╚Ťa cavaleriei francilor (care era probabil cea mai bun─â din Europa, ├«n acel moment), dar chiar ╚Öi acest deznod─âm├ónt a fost unul extrem de disputat.[9] C├ónd primul lor atac a p─ârut c├ó╚Ötig─âtor, francii au f─âcut gre╚Öeala tactic─â de a rupe r├óndurile ca s─â poat─â jefui, moment ├«n care, contraofensiva vikingilor aproape c─â i-a distrus. Un al doilea atac al francilor i-a for╚Ťat pe vikingi s─â se retrag─â, din nou ├«n mod ordonat, ├«n ciuda pierderilor masive. De asemenea, ├«n est, se spunea c─â vikingii erau ├«n dezavantaj atunci c├ónd se confruntau cu cavaleria, a╚Öa cum s-a ├«nt├ómplat ├«n b─ât─âlia cu bizantinii de la Silistria, din anul 972.[10] O rar─â men╚Ťiune a vikingilor ├«nfrunt├ónd trupe de cavalerie medieval─â este ├«nregistrat─â ├«n Heimskringla. ├Än 1151, ├«n nordul Angliei, un grup care efectua un raid a ├«nfr├ónt o trup─â de cavaleri c─âlare ╚Öi infanterie de sus╚Ťinere, folosindu-se de arcuri, ├«ns─â, cu siguran╚Ť─â este vorba de un caz izolat, ├«n care nu putem vorbi despre un inamic organizat ╚Öi nicidecum despre o for╚Ť─â similar─â celei a c─âl─âre╚Ťilor carolingieni.

O ultim─â caracteristic─â a tacticilor de lupt─â ale vikingilor era reprezentat─â de ÔÇŁc├ómpurile cu aluniÔÇŁ. Acestea erau c├ómpuri de lupt─â special alese, ├«nconjurate cu ramuri de alun pe toate laturile, atunci c├ónd b─ât─âliile erau purtate ├«n locuri ╚Öi momente prestabilite de c─âtre protagoni╚Öti. Odat─â provoca╚Ťi s─â lupte ├«ntr-un c├ómp cu aluni, pentru vikingi era o lips─â de onoare s─â refuze sau s─â atace teritoriul inamic ├«nainte de aceast─â b─ât─âlie. Englezii cuno╚Öteau aceast─â tradi╚Ťie arhaic─â, din moment ce, conform legendei lui Egil, b─ât─âlia de la Brunanburh, din anul 937, a avut loc tocmai ├«ntr-un astfel de c├ómp, preg─âtit de regele Athelstan, astfel ├«nc├ót s─â-i ├«nt├órzie pe vikingi ╚Öi pe alia╚Ťii lor galezi ╚Öi sco╚Ťieni din jafuri, p├ón─â c├ónd el ar fi reu╚Öit s─â adune o armat─â suficient de mare pentru a-i ├«nfr├ónge.[11] O ultim─â referire la aceast─â tradi╚Ťie este din anul 978, c├ónd contele Hakon Sigurdsson al Norvegiei l-a ├«nfr├ónt pe regele Ragnfrid ├«ntr-un astfel de c├ómp de aluni.

Vikingii sunt subiectul sau poate chiar beneficiarii unei imagini roman╚Ťate pe care o avem despre o perioad─â cert inferioar─â din punct de vedere al tacticilor militare. Ei nu luptau pentru onoare, ci exclusiv pentru a acumula pr─âzi de r─âzboi. Nu erau nici pe departe invincibili ╚Öi multe dintre b─ât─âliile pe care le cunoa╚Ötem erau, de fapt, lovituri fulger─âtoare ├«mpotriva unor trupe slab preg─âtite. Raidurile pe care le efectuau vikingii erau tipice perioadei ╚Öi nu numai lor. Din multe puncte de vedere, strategiilor vikingilor nu se deosebeau prea mult de cele ale contemporanilor lor, excep╚Ťie f─âc├ónd folosirea intens─â a vaselor ╚Öi accentul pus pe mobilitatea strategic─â, ce le permitea s─â ├«ntre╚Ťin─â campanii prelungite. Multe dintre realiz─ârile pe care le-au avut se bazeaz─â pe succesul lor miltar ╚Öi probabil c─â dac─â ei nu apelau la faimoasele lor raiduri, ├«n prezent erau mult mai pu╚Ťin cunoscu╚Ťi. Raidurile vikingilor ╚Öi, implicit, faima lor militar─â, sunt exclusiv rezultatul ╚Öocului pe care ├«l generau ├«ntr-o lume obi╚Önuit─â cu violen╚Ťa, dar niciodat─â preg─âtit─â s─â o gestioneze.

  

Note

 

[1] Poole, Kevin R. ÔÇô The Chronicle of Pseudo-Turpin:Book IV of the Liber Sancti Jacobi (Codex Calixtinus), Italica Press, New York, 2014.

[2]Christiansen, Eric ÔÇô The Norsemen in the Viking Age, Blackwell Publishing, Oxford, 2006, pp. 180-181.

[3]Lavelle, Ryan ÔÇô AlfredÔÇÖsWars, Sources and Interpretations of Anglo-Saxon Warfare in the Viking Age, The Boydell Press, Woodbridge, 2010, p. 340.

[4]Whitelock, Dorothy ÔÇô The Anglo Saxon Chronicle, A Revised Translation, Eyre &Spottiswood, 1961, p. 51

[5]Abels Richard ÔÇô Alfred the Great, War, Kingship and Culture in Anglo-Saxon England, Routledge, New York, 2013, pp. 172-173.

[6]Heath, Ian ÔÇô Armies of the Dark Ages, 600 AD ÔÇô 1066 AD, Wargames Research Group Ltd., 1980, p. 82

[7]Carey, Brian Todd ÔÇô Warfare in the Medieval World, Pen&Sword Military, Barnsley, 2006, pp. 110-111

[8]Harrison, Mark ÔÇô Viking Hersir, 793-1066 AD, Osprey Publishing, Oxford, 1993, p.15

[9]Sprague, Martina ÔÇô Norse Warfare, The Unconventional Battle Strategies of the Ancient Vikings, Hippocrene Books, Inc., New York, 2007, p. 21

[10] Heath, Ian, op. cit., p.108

[11] Eddison, E.R. ÔÇô EgilÔÇÖs Saga, Cambridge University Press, Londra, p. 101

  

Bibliografie

Poole, Kevin R. ÔÇô The Chronicle of Pseudo-Turpin:Book IV of the Liber Sancti Jacobi (Codex Calixtinus), Italica Press, New York, 2014

Christiansen, Eric ÔÇô The Norsemen in the Viking Age, Blackwell Publishing, Oxford, 2006

Lavelle, Ryan ÔÇô AlfredÔÇÖsWars, Sources and Interpretations of Anglo-Saxon Warfare in the Viking Age, The Boydell Press, Woodbridge, 2010

Whitelock, Dorothy ÔÇô The Anglo Saxon Chronicle, A Revised Translation, Eyre &Spottiswood, 1961

Abels Richard ÔÇô Alfred the Great, War, Kingship and Culture in Anglo-Saxon England, Routledge, New York, 2013

Heath, Ian ÔÇô Armies of the Dark Ages, 600 AD ÔÇô 1066 AD, Wargames Research Group Ltd., 1980

Carey, Brian Todd ÔÇô Warfare in the Medieval World, Pen&Sword Military, Barnsley, 2006

Harrison, Mark ÔÇô Viking Hersir, 793-1066 AD, Osprey Publishing, Oxford, 1993

Sprague, Martina ÔÇô Norse Warfare, The Unconventional Battle Strategies of the Ancient Vikings, Hippocrene Books, Inc., New York, 2007

Eddison, E.R. ÔÇô EgilÔÇÖs Saga, Cambridge University Press, Londra

            Surse Ilustra╚Ťii

Foto 1-http://go.grolier.com/atlas?id=mh00136

Foto 2 ÔÇô https://www.pinterest.com/pieterlauscher/vikings/

Foto 3-https://www.pinterest.com/julieward5872/viking-shields/

Foto 5-http://www.cercle-de-samsara.com/t2377-les-guerriers-runiques