Cum trăiai în America anilor '90?
Încă mai fredonezi melodia „What is Love” sau “Smells Like Teen Spirit”? Încă revezi cu plăcere filme americane precum Titanic, Jurassic Park sau Pulp Fiction şi seriale precum The Simpsons sau Dosarele X ? Încă mai râzi la glumele din Seinfield ? Încă duci dorul după stilul de viaţă şi moda de acum 20 de ani? E clar atunci, eşti un NOSTALGIC după anii 90. În acel deceniu, majoritatea milenialilor de azi erau copii, iar părinţii lor, din generaţia X, îşi trăiau tinereţea in acesti ani zgomotosi si isi incepeau casnicia . Anii 90 au început cu colapsul Uniunii Sovietice şi a comunismului. Statele Unite ale Americii, învingătoare fiind, au început să-şi instaureze supremaţia la nivel global. Au arătat lumii întregi cum se trăieşte la maxim. Anii 90 s-au caracterizat prin ascensiunea multuculturalismului si a presei alternative. Genuri de muzică ca cea electronică şi hip-hop au început să capteze atenţie . Noile tehnologii precum televiziunea prin cablu şi internetul s-au extins. Cum era să trăieşti ca cetăţean de rând în America aniilor 90? Care au fost cele mai marcante evenimente ale deceniului? Anii '90 a fost deceniul exuberanţei iraţionale: toată lumea s-a conectat, războiul s-a tehnologizat şi toţi au devenit vedete de reality-show.Pe măsură ce anii '90 înaintează, America e tot mai divizată, dar tinerii rapperi câştigă milioane de dolari cântând despre viața de pe stradă. Descoperă obsesia anilor '90 pentru sex, celebritate şi reality TV, de la scandalurile lui Bill Clinton la emisiunea "The Real World", de pe MTV sau serialul Friends. Începe numărătoare inversă de sfârşit de secol.
1991- Să fie Furtună în Deşert şi să cadă Imperiul Răului
În anul anterior, Irakul, condus de dictatorul Saddam Hussein, a invadat emiratul Kuweitului. ONU a condamnat acest fapt drept agresiune şi a instituit embargo comercial împotriva Irakului. Dar Saddam a refuzat să retragă trupele . Politicienii americani erau furioşi căci Kuweitul era aliat al SUA în zona. Un sfert din petrolul importat la nivel global seafla acolo. Trebuiau să facă ceva pentru a-şi sprijini aliatul printr-o demonstraţie de forţă. Astfel, pe 12 ianuarie, Congresul American a adoptat rezoluţia care autorizaoperaţiunea militară pentru eliberarea Kuweitului, trimiţând 700 000 de trupe militare în Irak cu permisiunea Arabiei Saudite de a-i traversa teritoriul.
Pe 17 ianuarie, Operaţiunea Furtuna în Deşert a început, forţele americane aeriene bombardând Irakul, în special capitala statului, Baghdad, şi alte ţinte militare din Irak şi Kuweit. Avioanele militare de ultimă tehnologie au fost puse în aplicare, precum Lockheed F-117 Nighthawk care avea o viteză de 1130 km/h şi era invizibil şi silenţios pe timp de noapte, avioane de vânătoare că F-4 Phantom II , avionul supersonic F-16 Fighting Falcon sau elicopterul Bell AH-1 Cobra. Bombe ghidate şi rachete de croazieră au bombardat diferite ţinte pe rază lungă.
Pe un fundal în care versurile Everybody dance now s-ar potrivi de minune, multe naţiuni din Europa precum Belgia, Grecia, Spania, Franţa, Polonia, Olanda, Regatul Unit etc., naţiuni din orientul mijlociu că Egiptul, Arabia Saudită, Siria, precum şi altele că Australia sau Coreea de Sud s-au alăturat celei mai mari coaliţii militare de la al doilea război încoace , toate împotriva unei singure ţări-Irakul.În cultura populară americană, Saddam devenise un nou Hitler. Între timp, la Washington se desfăşuraseră proteste la careparticipaseră mii de tineri anti-război. Se anunţa la televizor ştirea că americanii au bombardat din greşeală un buncăr ce adăpostea civili, omorând 300 de oameni, printre care şipeste 100 de copii.
Multe bătălii au fost transmise în direct pe multe posturi de televiziune, mai ales pe CNN, civilii având posibilitatea de a vizualiza bombardamentele filmate din perspectivapiloţilor. Timp de 5 săptămâni, Irakul a fost bombardat. Un asalt terestru comandat de SUA a fost desfăşurat pe 24 februarie. Forţele au înaintat pe teritoriul Irakului. Irakul a ripostat, lansând rachete de tip SCUD împotriva statelor vecine, inclusiv Israel.
Dar în cele din urmă, pe 26 februarie, Saddam Hussein, ştiind că s-a pus în mod greşit cu o ţară care avea drept aliat o superputere, a anunţat la radio că a retras trupele irakiene din Kuweit. Războiul s-a încheiat cu o victorie decisivă pentru coaliţia forţelor , eliberând Kuweitul. Din 10 martie, trupele americane începuseră să se retragă. Au rezultat 35 000 de morţi irakieni.
Victoria din Irak i-a inspirat pe americani, ridicându-le moralul după Vietnam.Tot mai mulţi civili americani deveneau entuziasmaţi de război. Cândva utilizat în scopuri militare, Humvee-ul fusese adaptat la viaţa civilă sub forma unor camionete sau SUV-uri. Însuşi Arnold Schwarzenegger îi făcuse publicitate televizată încât că vânzările la acest automobil au crescut. În mai, regina Marii Britanii, Elisabeta a II-a, a vizitat SUA şi s-a adresat Congresului american. Tot atunci, Pittsburgh Penguins a bătut Minnesota North Stars cu 8-0 la campionatul hockey pe gheaţă.
Pe 31 iulie, SUA şi Rusia au semnat tratatul START I privind limitarea înarmării nucleare. Degeaba însă, pentru că pe 2 septembrie, Uniunea Sovietică a fost dizolvată, multe statecăpătând independenţa, urmând ca pe 26 decembrie, Mihail Gorbaciov să demisioneze din poziţia de lider al Uniunii. Părea că va începe o nouă era, căci pe 11 septembrie 1991, preşedintele american George Bush proclama Nouă Ordine Mondială, o lume unipolară condusă de hegemonia americană. În august, consola Super Nintendo Entertainment System pe 16 biţi a fost lansată în SUA, găzduind jocuri din francize renumite că The Legend of Zelda, Donkey Kong, Mario, Star Fox sau F-Zero.
Pe 29 octombrie, sonda americană Galileo s-a apropiat de asteroidul 951 Gaspra, devenind prima sondă care studiază un asteroid din apropiere.
În ce priveşte muzică, ai fi ascultat la radio sau la MTV melodii precum (Everything I Do) I Do It for You - Bryan Adams, I Wanna Sex You Up - Color Me Badd , Gonna Make You Sweat (Everybody Dance Now) - C+C Music Factory. La TV rulau serialele cunoscute ca The Simpsons sau Beverly Hills, 90210. În cinematografe puteai să vizionezi Terminator 2 Judgment Day cu Arnold Schwarzenegger în rolul principal, un film premiat la Oscar ca The Silence of Lambs în care personajul principal era ucigașul psihopat dr. Hannibal Lecter, sau animaţia Beauty and the Beast produsă de Disney. La TV, Jerry Springer Show, nu era o ediţie în care să nu lipsească scandaluri, bătăi, insulte sau scene nude.
1992- saxofon, sex, nebunie
Anul 1992 începea splendid- în ianuarie, cu puţin înainte de campionatul de fotbal american Super Bowl, ediţia XXVI (apropo, spoiler- Washington Redskins a bătut Buffalo Bills cu 37- 24) , ai fi auzit la ştiri cum preşedintele american, George Bush , a vomitat la un dineu peste premierul japonez, Kiichi Miyazawa.
În februarie, acesta s-a întâlnit cu preşedintele Federaţiei Ruse, Boris Yeltzin, la Camp David, declarând Războiul Rece oficial încheiat...pentru un timp.
Prin 1988, l-ai auzit pe candidatul republican, fost vicepreşedinte, George W. Bush, aflat în alegerile prezidenţiale de atunci cum promitea tăieri de taxe. Read my lips-no new taxes!, spunea el la convenţia republicană. Dar după ce a fost ales preşedinte, prin 1990, în urma unei lupte duse cu Congresul şi a unei recesiuni, a făcut un compromis şi a majorat taxele. L-ai fi urât pentru asta. Nu l-ai fi suportat nici pe vicepreşedintele de atunci, Dan Quayle, care se apucase să corecteze în mod eronat un elev dintr-o şcoalăelementară la o competiţie de silabisire, că ar fi pronunţat greşit cuvântul cartof.
Alegerile din 1992 au fost mai atipice fiindcă spre deosebire de vremurile noastre, aveai de ales nu între doi, ci trei candidaţi foarte mediatizaţi- preşedintele republican George W. Bush, guvernatorul democrat din Arkansas, Bill Clinton, şi candidatul independent, afaceristul Ross Perot. Dacă erai conservator convins, l-ai fi votat pe Bush, dar dacă erai nemulţumit de realizările sale şi căutai ceva proaspăt, l-ai fi votat în mod sigur pe Perot. Însă dacă erai un mic monstruleţ liberal , l-ai fi votat pe Bill Clinton. Aveai şi de ce - omul respectiv era pozitiv,nu avea carieră militară în spate, era un orator foarte excelent cu iniţiativă şi o figura mai tânăra.Avea un apetit foarte crescut pentru mâncare, putere, schimbare, dar şi pentru femei, nefiind foarte devotat soţiei sale, Hillary, după cum dezvăluise Gennifer Flowers care susţinea că a avut o relaţie cu el timp de 12 ani. Şida, ştia să cânte la saxofon în direct la TV.
Şi de asta a câştigat votul popular (43,01%) şi a obţinut cele mai multe voturi ale colegiilor electorale (32). L-a învins practic zdrobitor pe cel care a fost cândva directorul CIA şi vicepreşedinte, Bush, care a obţinut doar 37% din voturile populare şi doar 18 voturi electorale. Bill Clinton se anunţa a fi un nou Kennedy.
Lăsând politică deoparte, în acel an, prin aprilie, Microsoft a lansat Windows 3.1 pe care te puteai juca Solitaire şi Mineswepper. În mai, Jay Leno devenise noua gazdă NBC al emisiunii de seară The Tonight Show.
La TV se difuzau ştiri despre cum boxerul Mike Tyson era condamnat pentru violarea lui Desiree Washington, condamnarea şefului mafiot John Gotti pentru uciderea altui şef mafiot, despre cum jucătorul de tenis Arthur Ashe anunţa că suferă de SIDA, despre defilarea drapelului franco-american în Manchester, despre condamnarea fostului dictator al Panamei, Manuel Noriega, despre uraganul Andrew care a provocat victime în Florida , despre legile din Kentucky care incriminau sodomia, despre construirea celui mai mare mall din SUA, Mall of America din Minnesota sau despre faptul că Dr. Mae Jemison a devenit prima femeie afro-americană care a călătorit în spaţiu, la bordul navei Endeavour.
Anul 1992 a fost un an nebun dacă mai adăugăm şi scandalurile mondene - albumul cu poze erotice în care apărea cântăreţul de rapper Vanilla Ice (cunoscut pentru melodia Ice Ice Baby) alături de Madonna în ipostaze indecente, de asemenea procesul judecătorului Clarence Thomas acuzat că ar fi hărţuit-o sexual pe avocata Anita Hill, procesul dintre John şi Lorena Bobbitt (John era acuzat de tentativă de viol, iar Lorena era acuzată că i-a tăiat penisul) sau ascensiunea lui Anna Nicole Smith, fotomodel şi actriţă, căsătorită cu un afacerist cu 60 de ani mai în vârstă decât ea.
Anul a culminat cu revoltele violente din Los Angeles. Tensiunilor dintre LAPD şi cetăţenii de culoare au izbucnit după ce a fost difuzat un clip în care un poliţist îl bătuse pe un negru până la moarte. Violenţele comise de protestatarii de culoare au produs pagube de 1 miliard de dolari. 55 de oameni au fost ucişi, 2000 au fost răniţi , mulţi şoferi de camioane fiind hărţuiţi şi bătuţi chiar când erau filmaţi de presă, şi alţi 11 000 au fost arestaţi în urma unor intervenţii în forţă. Se difuzau procese scandaloase în direct, la televizor.
În privinţa filmelor, în acel an puteai să urmăreşti în cinematografe filme precum The Bodyguard (cu Kevin Costner în rolul principal), Home Alone 2 Lost în the New York, Lethal Weapon 3, Batman Returns, Scent of the Woman cu Al Pacino, filmul western de Oscar Unforgiven (cu Clint Eastwood, Richard Harris, Morgan Freeman, Gene Hackman) sau animaţia Aladin. Serialul Roseanne (cu actriţa Roseanne Barr în rolul principal) care aborda vieţile clasei muncitoare şi a americanilor de rând a captat 40 de milioane de spectatori.
În ce priveşte muzica, puteai să asculţi albumul The Chronic lansat de rapperul Dr. Dre sau melodii precum End of the Road (Boz II Men), Baby Got Back (Sir Mix-a-Lot, Jump (Kris Kross), Save the Best for Last (Vanessa Williams), I'm Too Sexy (Right Said Fred) , Black or White (Michael Jackson).
1993- O sectă produce probleme, iar dinozaurii invadează cinematografele
Anul 1993 debuta cu investirea lui Bill Clinton în funcţia de preşedinte al Americii cu Al Gore ca vicepreşedinte, şi apariţia primului browser grafic popular-Mosaic. Mandatul acestuia a început rău căci pe 26 februarie, la New York City, a avut loc atentatul de la World Trade Center, când o maşină capcană a explodat în parcarea de lângă Turnul Nordic, ucigând 6 oameni şi rănind peste 1000. Atentatul a fost comis de Ramzi Yousef, Eyad Ismoil şi alţi terorişti musulmani, aceştia fiind capturaţi. În martie, o furtună de zăpadă a lovit coasta de est a Americii, fiind ucişi 184 de oameni, urmând apoi o perioadă de mari inundaţii Pe 22 martie, primele cipuri Pentium produse de Intel ajungeau în America, făcând computerele mai performanţe.
În această perioadă, un asediu avea loc pe teritoriul SUA. Un grup de Davidieni, o sectă separată de Biserica Adventistă, condusă de David Koresh (un cântăreţ care se credea fiul lui Dumnezeu), localizată într-o fermă Mount Carmel Center din Elk, Texas, la 14 km nord-est de Waco, se pregătea pentru Apocalipsa. Grupul era suspectat de trafic cu arme. ATF-Biroul de Alcool, Tutun, arme de foc şi explozibili , începea să-i ancheteze. De asemenea, Koresh susţinea că s-a căsătorit cu toate femeile din sectă, a violat fetele şi i-a obligat pe bărbaţi să rămână celibatari.
Neplăcutul incident a debutat când ATF a încercat să percheziţioneze ferma. Lupte intense şi armate au erupt, rezultând moartea a patru agenţi guvernamentali şi a şase sectanţi. Ulterior, FBI a iniţiat un nou asalt cu tancuri, înconjurând fermă timp de 51 de zile. Până la urmă, trupele au iniţiat şi un atac cu gaz pentru a-i forţa pe davidieni să părăsească clădirea. În timpul atacului, a izbucnit un incendiu în care 76 de oameni au fost ucişi, inclusiv David Koresh. Alţi 11 oameni au fost arestaţi. A urmat o controversă pe marginea originii incendiului, iar o investigaţie guvernamentală a concluzionat în 2000 că însăşi membrii sectei au produs incendiul .
În mai s-a declanşat epidemia Sindromului pulmonar Hantavirus, rezultând 32 de victime. Pe 15 iunie, Adobe System a dezvoltat prima versiune a formatului PDF. Pe 19 iulie, preşedintele Bill Clinton a anunţat politică 'Don't ask, don't tell' privind homosexualii din armata americană. Printre realizările sale se enumeră semnarea acordului de pace dintre liderul palestinian Yasser Arafat şi premierul israelian Yitzhak Rabin prin acordurile de la Oslo, iniţierea unei operaţiuni militare în Mogadishu, Somalia, împotriva miliţiei locale şi sancţionarea regimului militar din Haiti.
Pe plan intern, în noiembrie,Congresul American a lansat NAFTA, un tratat de acord comercial liber dintre SUA, Canada şi Mexic. Pe plan economic, a tăiat cheltuielile şi a redus deficitul. Tot atunci, Bill Clinton a adoptat legea privind achiziţionarea armelor pentru a reduce violenţele armate. N-a trecut mult timp ca pe 7 decembrie, un infractor, Colin Fergurson, să deschidă focul şi să ucidă 6 oameni şi să rănească alţi 29 la Long Island Rail Road.
La cinematografe putea fi vizionat filmul produs de Steven Spielberg, Jurassic Park, primul film ce recrea creaturile primitive digital sau filmul despre holocaustul nazist, Schindler's List. La TV au debutat serialele Walker Texas Ranger şi X-Files. Cele mai remarcabile melodii ale anului au fost Haddaway - What Is Love, UB40 - (I Can't Help) Falling În Love With You sau Whitney Houston - I Will Always Love You. Iar jocul DOOM făcea vâlve printre adolescenţii amatori după împuşcat demoni şi extratereştri.
1994 - s-a născut regele leu care va aduce pace şi prietenie
Pe 14 ianuarie, preşedintele american Bill Clinton şi preşedintele rus Boris Yeltzin au semnat acordurile de la Kremlin prin care stopau programul nuclear şi demontau arsenalul nuclear din Ucraina. La trei zile după, un cutremur din zona Los Angeles a ucis 57 de oameni şi a rănit alţi 8700. Pe 25 ianuarie, Bill Clinton, în cadrul discursului privind starea Uniunii a militat pentru reforma medicală, reforma bunăstării sociale şi pentru interzicerea armelor de asalt. Pe 8 septembrie, în cadrul zborului USAir Flight 427, un Boeing 737 se prăbuşeşte în apropiere de Aeroportul Internaţional Pittsburg, toţi cei 132 de oameni de la bord fiind ucişi.
Pe 13 septembrie, Bill Clinton semnează legea privind interzicerea producerii armelor de asalt pentru 10 ani. Pe 19 septembrie, trupele americane conduc o intervenţie militară fără vărsare de sânge în Haiti, restabilindu-l pe liderul de drept ales, Jean-Bertrand Aristide, la putere. La începutul lui noiembrie, uraganul Gordon loveşte sud-estul SUA şi în Caraibe, ucigând 1147 de oameni, dintre care 1122 în Haiti şi producând pagube de 514 milioane de dolari.
În media debutase scandalul ce o avea în centrul atenţiei pe patinatoarea Tonya Harding (care în 1991 executase mişcarea de axel triplu) acuzată pentru că şi-a atacat concurenta, Nancy Kerrigan) sau se mediatiza sinuciderea chitaristului Kurt Cobain.
În cinematografe, puteai să vizionezi filme ca Forrest Grump, Pulp Fiction sau animaţia produsă de Disney, The Lion King. Cele mai ascultate melodii erau The Sign - Ace of Base, I Swear - All-4-One sau I'll Make Love to You - Boyz II Men. La TV rula serialul de comedie Friends care a captat cea mai mare audienţă din deceniu .
1995 - poşta electronică, mănuşi nepotrivite şi jucăriile virtuale
Pe 12 iunie 1994, fosta nevastă a lui O.J . Simpon, Nicole Brown Simpson şi prietenul ei, un chelner, Ronald Goldman, au fost găsiţi ucişi în afara locuinţei lui Simpson din Los Angeles. O.J. Simpson, fotbalist şi actor, a fost acuzat de crimă dublă, dar ulterior a fost achitat şi tras la răspundere printr-un proces civil în 1995 după ce a probat mănuşile însângerate găsite la locul crimei . Nu i se potriveau, dar s-au investit zeci de milioane de dolari inutili pentru acest proces televizat. Până la sfârșitul procesului penal, sondaje naționale au arătat diferențe dramatice în evaluarea vinovăției sau nevinovăției lui Simpson între cetățenii americani albi și cetățenii americani negri .Familiile Brown și Goldman au deschis proces împotriva lui Simpson, și pe 4 februarie 1997, juriul l-a găsit "responsabil" pentru cele două decese.Familiilor le-au fost acordate daune compensatorii și punitive în valoare totală de 33,5 milioane de dolari. Ulterior, O.J. Simpson a fost arestat prin 2007 pentru furt, fiind condamnat la 30 de ani de închisoare.
Pentru prima dată în 50 de ani, republicanii controlau ambele camere ale Congresului american, ceea ce le-ar fi dat de furcă democraţilor. Între timp, preşedintele Bill Clinton a oferit un împrumut de 20 de miliarde $ Mexicului aflat într-un colaps financiar.
Pe 9 februarie, Dr. Bernard A. Harris Jr. şi Michael Foale, au devenit primul afro american , respectiv şi primul britanic care au desfăşurat activitate extravehiculară în spaţiu. Pe 1 martie 1995 a fost fondat Yahoo! în Santa Clara, California.Pe 31 martie, o crimă şoca lumea mondenă - cântăreaţa Selena Quintanilla-Perez a fost ucisă în Texas de Yolanda Saldivar, preşedintele clubului de fotbal pe care îl susţinea. Pe 5 aprilie, Camera Reprezentaţilor au votat pentru tăierea taxelor atât pentru indivizi, cât şi pentru corporaţii.
Pe 19 aprilie, un alt atentat şoca America - atacul de la Oklahoma City. Efectuat de Timothy McVeigh şi Terry Nichols, explozia a distrus o treime din clădirea Alfred P. Murrah Federal Building şi a ucis 168 de persoane, rezultând şi 680 de răniţi. Explozia a distrus sau avariat alte 324 clădiri din apropiere, şi a distrus sau ars 86 de maşini, determinând o pagubă în valoare de aproximativ 652 milioane $ . Eforturile de salvare ample au fost întreprinse de către autorităţile locale, de stat, de guvernul federal, şi agenţii globale , şi au fost primite donaţii substanţiale din întreaga ţară. Federal Emergency Management Agency (FEMA) şi-a mobilizat forţele pentru a ajuta la operaţiunile de salvare şi recuperare. Acesta a fost cel mai mortal atac terorist pe teritoriul american până la atacurile din 11 septembrie.
La 90 de minute de explozie, McVeigh a fost oprit de poliţişti pentru conducere fără o plăcuţă de înmatriculare şi arestat pentru posesia ilegală de arme. Dovezi medico-legale au demonstrat că McVeigh era autorul atentatului. Michael, Nichols şi Lori Fortier au fost identificaţi ca fiind complici. McViegh, simpatizant şi un veteran în războiul din Golf, a detonat un camion închiriat plin de explozibili parcat în faţa clădirii. Acesta era motivat de antipatia faţă de guvernul federal american şi furios cu privire la manipularea incidentului Ruby Ridge în 1992 şi a Asediului Waco în 1993. Tocmai că atacul a coincis cu cea de-a două aniversare a incidentelor de la Waco.
Agenţii FBI au efectuat 28.000 de interviuri, au adunat 3,2 tone de probe, şi informaţii. Atentatrii au fost judecaţi şi condamnaţi în 1997. McVeigh a fost executat prin injecţie letală la 11 iunie 2001, şi Nichols a fost condamnat la închisoare pe viaţă în 2004. Michael şi Lori Fortier au depus mărturie împotriva lui McVeigh şi Nichols; Michael a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru faptul că nu a avertizat guvernul Statelor Unite, iar Lori a primit imunitate în schimbul mărturiei. Ca urmare a bombardamentelor, Congresul SUA a adoptat Legea pedepsei cu moartea din 1996, înăsprind pedepsele pentru terorişti . A fost sporită şi protecţia din jurul clădirilor federale pentru a descuraja viitoare atacuri teroriste.
Pe 24 august, Microsoft a lansat Windows 95 care includea programe ca Microsoft Backup, Explorer, Microsoft Paint, Windows Defrag, Windows Minesweeper, Windows Scandisk, Windows Solitaire şi Windows Sound Recorder. Corporaţiile, dar şi indivizii, aveau să devină tot mai dependenţi de sistemul de operare creat de Bill Gates. Era epoca în care tocilarii îşi lua revanşa.
Pe 16 octombrie, Marşul celor 1 milion s-a desfăşurat la Washington D.C., organizat de Naţiunea Islamului, condusă de Louis Farrakhan. Pe 7 decembrie, sonda Galileo ajunge pe orbită planetei Jupiter, asta în vreme ce în Texas, s-a format un guvern provizoriu.
În cinematografe puteau fi vizionate filmele Braveheart (produs de Mel Gibson), Die Hard with a Vengeance cu Bruce Willis în rolul principal, dar şi animaţiile produse de Disney ca Pocahontas sau Toy Story (primul lungmetraj de animaţie digitală 3D), iar cea mai ascultată melodie era Gangsta's Paradise - Coolio featuring L.V sau Michael Jackson - You Are Not Alone
În iarna 1995-1996, guvernul federal şi-a întrerupt activitatea din cauza disputelor dintre preşedintele democrat Bill Clinton şi Congresul dominat de republicani în funte cu Newt Gingrich privind finanţarea programului Medicare, a educaţiei, protecţiei mediului şi securităţii sociale în bugetul federal din anul 1996. Timp de 27 de zile, oficialii guvernamentali şi-au suspendat serviciile.
1996-poate că americanii nu au clonat oi, dar pot produce automobile electrice şi filme cu invazii extraterestre
Pe 7 ianuarie, cea mai teribilă furtună de zăpadă a lovit America, în special statele estice, fiind ucise 150 de persoane.
Pe 3 aprilie, criminalul în serie, Ted Kaczynski, este arestat şi condamnat la închisoare pe viaţă. Pe 16 aprilie, la campionatul de baschet NBA, Chicago Bulls, cu Michael Jordan în frunte, câştigă cea de-a 70-a victorie. Pe 19 iulie, în Atlanta, statul american Georgia, începeau Jocurile Olimpice, unde Michael Johnson câştigă finala la 200 metri. Pe 16 august, o gorilă, numită Binti Jua, a salvat un băiat de 3 ani după ce acesta a căzut la 6,1 metri adâncime într-o grădina zoologică din Chicago. Pe 23 august, liderul terorist al-Qaida, Osama bin Laden, a publicat Declaraţia Jihadului privind ocupaţia americană a Arabiei Saudite, cerând retragerea forţelor militare. Nu a fost băgat în seama, America fiind mai preocupată cu problemele interne, precum semnarea legii privind reformei securităţii sociale. Pe 29 august, Tiger Woods şi-a făcut debutul profesional la PGA Tour.
Pe 3 septembrie, SUA a lansat Operaţiunea Deşert Strike împotriva Irakului pentru a riposta împotriva unui atac condus de Saddam asupra kurzilor. Pe 13 septembrie, Tupac Shakur a fost ucis prin împuşcare după ce a participat la meciul de box dintre Mike Tysin şi Bruce Seldon. Era un artist american renumit pentru stilul lui de rap și muzica sa, cariera de actor, poezii și activitatea socială. Era inclus în Guinness Book of World Records ca fiind rapperul cu cele mai multe vânzări de albume din lume, peste 120 de milioane , 65 de milioane doar în America. Majoritatea cântecelor lui Tupac sunt despre viața grea din ghetouri, rasism, problemele din societate, și, uneori, insulte adresate altor rapperi. Tupac este cunoscut pentru susținerea egalității rasei și egalitatea economică, cunoscut de asemenea și pentru descrierea în detaliu a violenței, abuzul de droguri și conflicte cu legea. Mulți îl consideră ca fiind cel mai mare rapper al tuturor timpurilor. Pe 14 septembrie, echipa SUA a ieşit învingătoare de la campionatul mondial de Hockey după ce a bătut echipa Canadei.
Pe 5 noiembrie, în urma alegerilor prezidenţiale, Bill Clinton câştigă cel de-al doilea mandat după ce l-a învins pe candidatul republican Bob Dole. Pe 6 decembrie, este lansată pe piaţă prima maşină electrică din istorie, General Motors EV1.
În cinematografe erau vizionate filme că Independence Day (cu Will Smith în rolul principal), Mission Impossible cu (Tom Cruise în rolul principal) sau animaţia 101 Dalmatians Melodiile cele mai ascultate erau Macarena (Bayside Boys Mix) - Los del Río, One Sweet Day - Mariah Carey and Boyz ÎI Men sau Because You Loved Me - Celine Dion.
1997-Titanicul se scufundă din nou
Pe 4 martie, Bill Clinton a interzis finanţarea cercetării tehnologiei de clonare după ce britanicii au reuşit să cloneze o oaie în anul anterior. Pe 9 martie, rapperul The Notorius BIG a fost ucis în Los Angeles. Pe 26 martie, la San Diego, California, 39 de indivizi ce aparţineau Cultului Heaven's Gate s-au sinucis la apariţia cometei Hale-Bopp pe cer. Pe 7 iunie, un exploit al sistemului de operare Windows 95 şi Windows NŢ s-a transformat într-un WinNuke, fiind distribuit pe întreg internetul, fiind rezolvat ulterior cu un patch de securitate. Pe 4 iulie, sonda spaţială Pathfinder trimisă de NASA a ajuns pe suprafaţa planetei Marte. Prin octombrie, NASA a lansat sonda Cassini-Huygens pentru a ajunge pe orbita planetei Saturn. Pe 15 iulie, un criminal l-a ucis pe designerul de modă Gianni Versace. Pe 27 octombrie, piaţa globală a intrat în panică în urma unui crah produs de Dot-com bubble.
Melodiile celebre ale anului erau Wannabe - Spice Girls, I Believe I Can Fly - R. Kelly, Un-Break My Heart - Toni Braxton, I'll Be Missing You - Puff Daddy featuring Faith Evans and 112 . Filmul anului a fost Titanic care a redat scufundarea vasului în 1912. Era un film epic american, de genul romance și dezastru, regizat, scris, co-produs, și co-editat de James Cameron. Prezenta o povestire ficțională a scufundării pachebotului RMS Titanic. În acest film jucau în rolurile principale Leonardo DiCaprio și Kate Winslet, membri ai unor clase sociale diferite, dar care se îndrăgostesc la bordul navei, în timpul primei și ultimei sale călătorii.Inspirația regizorului Cameron pentru film a venit din fascinația sa pentru epave; el a simțit că o poveste de dragoste amestecată cu pierderea de vieți umane ar fi esențială pentru a obține un impact emoțional al dezastrului. Producția a început în anul 1995, când Cameron a filmat material cu epava reală a Titanicului. Scenele ce au loc în prezent au fost filmate la bordul navei Akademik Mstislav Keldysh, pe care Cameron a folosit-o ca și bază atunci când a filmat epava. Modele la scară redusă, imagine generată de computer, și o replică a Titanicului, construită la Playas de Rosarito din Baja California, au fost folosite pentru a recrea scufundarea. Pelicula a avut fonduri de la Paramount Pictures și 20th Century Fox. A fost cel mai costisitor film făcut până în acel moment, cu un buget estimat la 200 milioane $.După lansarea de pe 19 decembrie 1997, Titanic a fost primit cu succes atât critic, cât și comercial. Nominalizat la paisprezece categorii de premii Oscar, este la egalitate cu All About Eve (1950) pentru cele mai multe nominalizări la Oscar, câștigând unsprezece, inclusiv la categoria pentru Cel mai bun film și Cel mai bun regizor, fiind la egalitate cu Ben Hur (1959) pentru cele mai multe premii Oscar câștigate de un singur film. Cu un box office inițial de 1,84 miliarde $, Titanic a fost primul film care a trecut pragul de un miliard de dolari. A rămas filmul cu cele mai multe încasări până când Avatar, regizat tot de Cameron, l-a întrecut în 2010. O versiune 3D a lui Titanic, lansată pe 4 aprilie 2012, pentru a comemora 100 de ani de la dezastru, a câștigat încă 343,6 milioane $ pe plan mondial, încasările filmului ajungând la 2,18 miliarde $.
Anul 1997 a fost unul păcătos pentru că atunci a apărut pe piaţă viagra pentru bătrâni (şi pentru care candidatul republican Bob Dole i-a făcut reclamă) şi serialul de animaţie South Park pentru tineri care parodia societatea modernă americană. Din Japonia venise un nou trend, mania Pokemon.
1998- StarCraft şi rochia buclucaşă
Deşi economia Americii era în creştere, debutând un adevărat boom , anul 1998 nu începuse deloc bine pentru preşedintele american Bill Clinton. Paula Jones îl acuza de hărţuire sexuală pe 17 ianuarie. Iar pe 26 ianuarie, a debutat scandalul sexual când preşedintele a negat că ar fi avut relaţii sexuale cu o fostă stagiară a Casei Albe, Monica Lewinsky. Bill Clinton a negat. Prima Doamna, Hillary Clinton, acuza femeile respective de o conspiraţie de extremă dreapta.
În iunie, Microsoft a lansat prima ediţie a sistemului de operare Windows 98. Pe 7 august, ambasadele americane din Tanzania şi Kenya au fost bombardate de terorişti islamici al-Qaida. Administraţia Clinton a pornit în căutarea lui Osama Bin Laden, declarat de atunci inamicul nr. 1 al Americii, bombardând zeci de ţinte din Afghanistan, însă fără succes.
Tot în aceea perioadă, statele membre NATO, cu SUA în frunte, au intervenit în Războiul din Kosovo, un conflict sângeros dintre forţele sârbe şi iugoslave comandate de preşedintele Slobodan Miloşevici, şi armata de eliberare a Kosovo comandată de Adam Jashari , o grupare paramilitară de gherilă a etnicilor albanezi, susţinută de NATO. Americanii au bombardat ţinte sârbeşti fără acordul ONU, rezultând peste 460 de civili iugoslavi ucişi, precum şi uciderea a multor refugiaţi kosovari. Războiul s-a încheiat cu tratatul de la Kumanovo, prin care forţele iugoslave şi sârbe s-au retras din provincie.
Pe 19 august, chiar de aniversarea să, preşedintele american, Bill Clinton, a recunoscut că a purtat relaţii sexuale cu Monica Lewinsky şi şi-a cerut iertare în faţa poporului american în direct la TV. Curând, Camera Reprezentanţilor a început demararea procesului de acuzare şi demitere al preşedintelui. Dar până la urmă, a fost achitat de Senat şi a scăpat cu o amendă de 90 000 $ şi suspendarea practicării dreptului pentru 5 ani. Mariajul cu Hillary a supravieţuit totuşi scandalului, însă relaţia dintre cei doi s-a răcit în anii următori. Hillary, activistă de profesie, a devenit tot mai activă în rolul de primă doamnă, intenţionând să participe activ la viaţa politică şi probabil, chiar să candideze pentru funcţia de preşedinte al Americii. Pe 15 august, co-fondatorul şi CEO al Apple, Steve Jobs, a dezvăluit iMac, o gamă de calculatoare model Macintosh de tip constructiv desktop. Pe 4 septembrie a fost fondat Google Inc. în Menlo Park, Caifornia, de către doctoranzii Larry Page şi Sergey Brin ai Universităţii Standford.
Melodiile anului cele mai ascultate erau "Too Close" (Next), "The Boy Is Mine"(Brandy and Monica), "You're Still the One"(Shania Twain). Filmele anului erau Armageddon (cu Bruce Willis în rolul principal), Saving Private Ryan (cu Tom Hanks în rolul principal), Godzilla, Shakespeare în Love, animaţia Mulan. Serialul Seinfield, după 9 ani de emisie, s-a încheiat. Tot în acest an s-a lansat jocul video de strategie, StarCraft , care a devenit un sport naţional în Coreea de Sud. S-au afirmat şi alte jocuri că Half Life şi The legend of zelda-Ocarina of time.
1999-sfârşitul unui mileniu
Ultimul an al secolului XX avea să înceapă cu un eveniment tragic. Masacrul de la Liceul Columbine a avut loc într-o zi de marţi, pe data de 20 aprilie , în liceul din Columbine într-o regiune din ţinutul Jefferson, Colorado . În acest eveniment au fost implicaţi doi elevi, Eric Harris şi Dylan Klebold, care prin acţiunile complexe pe care le-au plănuit - folosirea a 99 de dispozitive explozive, utilizarea unor bombe cu scopul de a distrage atenţia pompierilor - au dezlănţuit un haos în care şi-au pierdut viaţă 12 elevi şi un profesor. În acelaşi timp, alţi 24 de elevi au fost răniţi. După ce şi-au încheiat planul, cei doi s-au sinucis. Deşi temeiurile acestui act rămân incerte, conform celor menţionate în jurnalele autorilor masacrului, cei doi şi-au dorit că faptele lor să echivaleze atacul din oraşul Oklahoma din 1995. Multe discuţii s-au centrat pe natura socializării în şcoli, pe problema batjocurii şi a subculturilor, pe lângă influenţa jocurilor video şi a filmelor violente asupra societăţii americane. Perioada postcolumbine a fost caracterizată de o înăsprire a securităţii în şcoli şi o stigmă socială faţă de culturile goth, de aşa-zisă "cultură" a armelor, de folosirea medicamentelor antidepresive de către adolescenţi, de internet şi faţă de jocurile video
În mass-media, artistul Marilyn Manson era caracterizat ca având o influenţă rea asupra adolescenţilor, iar stilurile ciudate în care îşi modelează şi scrie versurile melodiilor l-au adus într-o situaţie proastă. Pe 1 mai a debutat serialul de animaţie pentru copii SpongeBob SquarePants. Pe 29 mai, nava spaţială Discovery finisează prima andocare cu Staţia Spaţială Internaţională. Pe 25 iulie, Lance Armstrong a obţinut o victorie zdrobitoare la Turul Franţei. Pe 30 noiembrie, la Seattle, Washington, s-au desfăşurat proteste împotriva întrunirii WTO şi împotriva globalizării.
Melodiile anului- "Believe"- Cher, "No Scrubs - TLC, Angel of Mine-Monica, Heartbreak Hotel- Whitney Houston featuring Faith Evans and Kelly Price, "...Baby One More Time"- Britney Spears, "Genie în a Bottle"-Christina Aguilera, "If You Had My Love"-Jennifer Lopez . Jocurile anului remarcabile au fost Age of Empires 2, Unreal Tournament şi Quake 3 Arena.
În cinematografe, seria Star Wars se întorcea în forţă cu primul film din trilogia ce aborda personajul lui Anakin Skywalker- Star Wars Episode I: The Phantom Menace. Dar tot atunci, pe fondul digitalizării globale, un film nou şi inovativ îşi făcuse apariţia în cinematografe- The Matrix, filmul care aborda ideea că omenirea era o iluzie virtuală. Mulţumită internetului, tot mai mulţi cetăţeni de rând şi-au permis să devină speculanţi la acţiuni de burse, făcând averi din asta.
Anul 1999 s-a încheiat cu o panică generală. Se credea că în anul 2000 va veni sfârşitul lumii datorită unui virus, Y2K, o eroare de calculator ce putea formată şi stoca datele din calendar. Virusul, odată ce afecta toate calculatoarele, ar fi putut prelua controlul computerelor din centrale, bănci, aeroporturi, din bazele militare şi a lansatoarelor de rachete nucleare. Guvernul federal chiar a investit milioane de dolari în prevenirea acestuia. Până la urmă nu s-a întâmplat nimic, iar revelionul care celebra venirea noului mileniu în Times Square din New York a fost spectaculos. Ce-i drept, mileniul 3 începuse de fapt în 2001, dar nu conta. Distracţie să fie. Până la urmă, pe americani, îi aştepta un nou secol plin de provocări.