Cum s-a făcut România Mare în 1918: Documentele Marii Uniri
Moțiunea de unire a Bucovinei cu România (15/28 noiembrie 1918)
Congresul general al Bucovinei, întrunit azi, joi în 15/28 noiembrie 1918 în Sala Sinodală din Cernăuți, considerând că, de la fondarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ținuturi ale Sucevei și Cernăuților, a făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat;
considerând că în cuprinsul hotarelor aceste țări se găsește vechiul Scaun de domnie de la Suceava, gropnițele domnești de la Rădăuți, Putna și Suceava, precum și multe alte urme și amintiri scumpe din trecutul Moldovei;
considerând că fii ai acestei țări umăr la umăr cu frații lor din Moldova și sub conducerea acelorași domnitori, au apărat de-a lungul veacurilor ființa neamului lor împotriva tuturor încălcătorilor din afară și a cotropirii păgâne;
considerând că în 1774, prin vicleșug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei și cu de-a sila alipită coroanei Habsburgilor;
considerând că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferințele unei ocârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naționale și care prin strâmbătăți și persecuții căuta să-i înstrăineze firea și să învrăjbească celelalte neamuri cu care el voiește să trăiască ca frate;
considerând că, în scurgere de 144 de ani, Bucovinenii au luptat ca niște mucenici pe toate câmpiile de bătălie în Europa sub steag străin pentru menținerea, slava și mărirea asupritorilor lor, și că ei drept răsplată aveau să îndure micșorarea drepturilor moștenite, izgonirea lor din viața publică, din școală și chiar din biserică;
considerând că în același timp poporul băștinaș a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogățiile izvoarelor de câștig ale acestei țări și despoiată în mare parte de vechea sa moștenire;
considerând că, cu toate acestea, Bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, așteptat cu atâta dor și suferință, va sosi și că moștenirea lor străbună, tăiată prin granițe nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ștefan, și că au nutrit veșnic credință că marele vis al neamului se va înfăptui când se vor uni toate țările române dintre Nistru și Tisa într-un stat național unitar;
constată că ceasul acesta mare a sunat!
Astăzi, când după sforțări și jertfe uriașe din partea României și a puternicilor și nobililor ei aliați, s-au întronat în lume principiile de drept și umanitate pentru neamurile, și când în urma loviturilor zdrobitoare Monarhia austro-ungară s-a zguduit în temeliile ei și s-a prăbușit, și toate neamurile încătușate în cuprinsul ei și-au câștigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâi gând al Bucovinei dezrobite se îndreaptă către regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea dezrobirii noastre.
Drept aceea noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a țării și fiind singuri cu puterea legiuitoare, în numele suveranității naționale, hotărâm:
Unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu regatul României.
Rezoluția Marii Adunării Naționale de la Alba Iulia (1 decembrie 1918)
Unirea tuturor românilor într-un singur stat numai atunci va fi statornică și garantată prin istoria de mai departe a lumii, dacă va răspunde tuturor îndatoririlor impuse prin noua concepție a civilizațiunii, dacă ea ne va inspira datoria să nu pedepsim progenitura, pentru păcatele părinților și ca urmare ea va trebui să asigure tuturor neamurilor și tuturor indivizilor conlocuitori pe pământul românesc, aceleași drepturi și aceleași datorinți.
Civilizațiunea, care ne-a eliberat, pretinde de la noi respectul pentru dânsa și ne obligă să prăbușim în noul nostru stat, orice privilegiu și să statorim, ca fundamentul al acestui stat:munca și răsplata ei integrală.
I. Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba-Iulia în ziua de 1 Decembrie 1918 decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. (aplauze frenetice. Trăiască România Mare! Lumea se scoală în picioare, mâinile se ridică. Ora e punct 12)
Adunarea națională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunei române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre. (voci trăiască, aclamațiuni, aprobări)
II. Adunarea națională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie până la întrunirea constituantei, aleasă pe baza votului universal.
III. În legătură cu aceasta ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, adunarea națională proclamă următoarele:
1. Deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie, prin indivizi din sânul său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea țării în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
2. Egală îndreptățire și deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din stat.
3. Înfăptuirea desăvârșită a unui regim curat democratic pe toate terenurile vieții publice. Votul obștesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporțional, pentru ambele sexe în vârstă de 21 de ani, la reprezentarea în comune, județe ori parlament (voci:Trăiască femeile! Trăiască. Aclamațiuni pe galerie. Doamnele flutură batistele).
4. Desăvârșită libertate de presă, libertate de asociere și întrunire:liberă propagandă a tuturor gândurilor omenești.
5. Reformă agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăților, în special a proprietăților mari. În baza acestei conscrieri desființând fidei comisiile în temeiul dreptului de a micșora după trebuință latifundiile i se va face posibil țăranului să-și creeze o proprietate (arător, pășune, pădure) cel puțin cât o să poată munci el și familia lui. Principiul conducător al acestei politice agrare este pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte potențarea producțiunii.
6. Muncitorimei industriale i se asigură aceleași drepturi și avanta je, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.
IV. Adunarea națională dă expresiunea dorinței sale, ca congresul de pace să înfăptuiască comuniunea națiunilor libere în așa chip, ca dreptatea și libertatea să fie asigurate pentru toate națiunile mari și mici deopotrivă, iar în viitor să se elimineze războiul, ca mijloc pentru regularea raporturilor internaționale.
V. Românii adunați în această adunare națională salută pe frații lor din Bucovina, scăpați din jugul monarhiei Austro-Ungare și uniți cu țara mamă, România.
VI. Adunarea Națională salută cu iubire și entuziasm libertatea națiunilor subjugate până aici în monarhia Austro-Ungară, anume națiunile:cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă și ruteană și hotărește ca acest salut al său să se aducă la cunoștința tuturor acelor națiuni.
VII. Adunarea națională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi români, cari în acest război și-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru, murind pentru libertatea și unitatea Națiunei Române.
VIII. Adunarea națională dă expresiune mulțumitei și admirațiunei sale față de puterile aliate, care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui dușman pregătit de multe decenii pentru război, au scăpat civilizațiunea din ghearele barbariei.
IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor Națiunei Române din Transilvania, Banat și țara ungurească adunarea națională hotărește instituirea unui Mare Sfat Național Român, care va avea toată îndreptățirea, să reprezinte Națiunea Română, ori când și pretutindeni, față de toate națiunile lumii și să ia toate dispozițiunile, pe care le va afla necesare în interesul națiunii.
În sfârșit, Vă rog să le primiți aceste rezoluțiuni și închei cu aceea, că legătura sfântă a celor 14 milioane de Români ne îndreptățește azi a zice:
„Trăiască România Mare!“ (aplauze nesfârșite)
Discursul lui Iuliu Maniu (Alba Iulia, 1 decembrie 1918)
Consiliul Dirigent al Transilvaniei
[...] Noi ne simțim ca orbul care de zeci de ani n-a văzut lumina zilei, când printr-o binefacere dumnezeiască i se deschid ochii și vede lumina sfântă a soarelui. Noi suntem aici ochii poporului, care văd azi lumina libertății neamurilor. [...]
Pentru înlăturarea oricăror îndoieli ale străinilor asupra ce voim să facem prin unirea noastră și libertatea noastră națională, — Marele Sfat Național Român declară că nu voiește un imperiu de asuprire. Nu voim, ca din asupriți, ce-am fost, să devenim asupritori. Voim să asigurăm libertatea pentru toți și dezvoltarea pentru toate popoarele conlocuitoare:Marele nostru Sfat Național ține să accentueze, că urmează vechiul nostru proverb:„Ce ție nu-ți place, altuia nu face“. Noi voim pe acest pământ al României Mari să întronăm libertatea națională pentru toți. Voim ca fiecare națiune să se poată cultiva în limba ei, să se roage lui Dumnezeu în credința ei și să ceară dreptate în limba ei.
Noi, care am vărsat lacrimi văzând limba noastră scoasă din școli, biserici, justiție, nu o vom lua altora. Nu vom lua putința vieții de la alții. Nu voim să trăim din sudoarea altora, pentru că noi putem trăi din vrednicia și puterea noastră, prin munca noastră. (Aplauze entuziaste). Numai printr-un regim democratic putem întări țara noastră românească, mai ales când trebuie să ținem seama de cerințele vieții moderne de stat. Numai având un regim de drepturi și libertăți înlăuntrul țării, vom avea tărie să validăm cauza noastră în afară. Deplina libertate a tuturor straturilor sociale, — e o garanție pentru binele țării. De aceea Marele Sfat Național Român a pus în proiectul lui de rezoluție acel punct care vorbește de înfăptuirea regimului democratic.
[...] Vă rugăm să primiți unanim proiectul nostru de rezoluții. Acest proiect arată cărarea pe care mergând înainte, ne vom putea atinge idealul și să punem temelia unei Românii Mari și unite, care în veci are să fie, ca în ea să se înfăptuiască spiritul desăvârșitei democrații și dreptatea socială.
