Cum a construit Aurel Vlaicu primul avion al Armatei Române

La sfatul poetului Octavian Goga, inginerul Aurel Vlaicu a venit la București pentru a obține sprijinul autorităților române în vederea realizării unui aeroplan dotat cu motor. Guvernul a fost de acord să-i aprobe banii necesari, constituind o comisie formată din personalități ale vremii, printre care inginerul Alexandru Cottescu, directorul general al căilor ferate, și colonelul Dumitru Iliescu, din partea Ministerului de Război.

Mai trebuiau făcute unele experimente cu o machetă zburătoare. Acestea au avut loc în zilele de 3/16 și 7/20 octombrie 1909 în parcul Filaret, fiind ,,admirabil reușite” și apreciate de către miniștrii Toma Stelian și Vasile Morțun, de generalii Mihail Boteanu și George Georgescu, de scriitorii Alexandru Vlahuță și Ion Rusu Abrudeanu, de ziariștii I. Teodorescu și N. Șchiopu, de profesorul universitar D.D. Pătrășcanu.

Impresionat de zborul machetei, ministrul de externe, Alexandru Djuvara, participant la eveniment, a subliniat importanța realizării în mărime naturală a aparatului de zbor proiectat de ing. Aurel Vlaicu. Avându-l în dreapta sa pe generalul Mihai Boteanu, directorul armei geniului din Ministerul de Război, reputat om de cultură și unul dintre cei care l-au susținut pe Vlaicu în demersul său, ministrul Djuvara i-a spus acestuia: „Să fim mândri că a sosit vremea să cheltuim banii statului și pentru invenții românești menite să aducă felicitările și stima lumii”¹.

Succesul acestor experiențe cu macheta zburătoare a avut un ecou internațional. Astfel, revista germană „Internationale Revue für Autowessen und Aviatik”, în nr. 4/1909, prezenta la pagina 62, pe scurt, modelul zburător al inginerului Aurel Vlaicu și reușita demonstrațiilor făcute în prezența unor oficialități importante de la București, în zilele de 16 și 20 octombrie 1909.

Inginerul Aurel Vlaicu a fost angajat la Arsenalul Armatei, cu o leafă de 300 de lei lunar, primind și o subvenție de la Ministerul Lucrărilor Publice de încă 300 lei.

În primăvara anului 1910, ajutat de fratele său Ion, construcția avionului era terminată. În toată această perioadă, Vlaicu a fost șicanat de lt. col. Adrian Miclescu, comandantul Arsenalului, de către subordonații săi, care nu credeau în reușita realizării aparatului de zbor. În scrisorile inventatorului adresate lui Traian Vuia, menționa această stare de lucruri nefirească de la Arsenalul Armatei. Nu o dată, Miclescu i-a spus lui Vlaicu: „Crezi că hărăbaia aia pe care o construiești cu banii armatei o să zboare? Nu cred! Eu am conceput un tun și când a tras primul obuz, acesta a făcut explozie de era să ne omoare pe toți care eram de față...”².

Vlaicu a terminat, în primăvara anului 1910, construcția avionului, mai trebuia să sosească motorul din Franța. După montarea motorului tip Gnome et Rhône de 50 CP, în ziua de duminică 30 mai/12 iunie 1910, Vlaicu a rulat pentru prima dată pe câmpul de instrucție al Aerostației de la Cotroceni. Peste patru zile s-a hotărât să execute primul zbor.

Inventatorul Vlaicu se confrunta cu o problemă delicată, întrucât nu cunoștea tehnica pilotajului. Proiectase și construise avionul, dar nu-l învățase nimeni să-l piloteze.

La 17 iunie 1910, la ora 18.00, mulțimea de curioși și oficialitățile militare și civile așteptau cu nerăbdare evenimentul. Însuși prințul Carol a asistat la eveniment. După câteva încercări, avionul „Vlaicu nr. 1 – model 1910”, cum este denumit în documentele militare, și-a luat zborul, în aplauzele participanților aflați în număr mare pe câmpia Cotrocenilor. Prințul Carol, nota: ,,Astăzi, pentru prima dată, trebuie încercată această pasăre (construită) din bețe și pânză. Ne apropiem și privim cu mirare spre jucăria atât de șubredă. Mai ales enormele elici deșteaptă mirarea noastră. Zborul reușește și acest om modest, dar foarte convins de superioritatea invențiunii sale, devine eroul mulțimii și una din șansele armatei noastre...”³.

„Zburasem, și acesta era principalul”

Iată cum relatează Aurel Vlaicu momentul: „Bucuria cea mai mare, însă, am simțit-o când am zburat prima dată la Cotroceni. Nu m-am ridicat la mai mult de patru metri. Cu toate acestea, nici Alpii nu mi-i închipuiam mai înalți ca înălțimea la care mă ridicasem eu. Fiindcă patru metri erau atunci pentru mine un record formidabil, un record care-mi consacra mașina. Zburasem, și acesta era principalul. Mă menținusem în aer, făcusem evoluții neșovăitoare... Iar eu, după ce am coborât, eram ca și beat de bucuria fără margini a izbânzii... Și eram, într-adevăr, nebun de entuziasm și de mulțumire...”⁴.

Aviatorul Aurel Vlaicu reușise să realizeze primul zbor al unui avion românesc conceput și fabricat în țară, demonstrând tuturor talentul său ingineresc și calitățile native de pilot. Această performanță era cu atât mai mare, cu cât nu-l învățase nimeni arta pilotajului.

Presa vremii a comentat pe larg reușita zborului din 17 iunie 1910. Ziarul „Dimineața” consemna: ,,După 30 de metri de parcurs pe teren, aeroplanul s-a ridicat repede de la pământ și s-a înălțat în văzduh și dacă Vlaicu n-ar fi manevrat de cârmă în jos, el s-ar fi înălțat și mai mult continuându-și zborul. Toți de față l-au felicitat din plin pe aviator, care a fost luat de prințul Carol în automobilul d-lui Brătianu și condus la hangar”.

Reușita zborului din 17 iunie 1910 marca înființarea Aviației Militare Române, deoarece avionul ,,Vlaicu nr. 1 – model 1910” fusese construit la Arsenal cu banii Ministerului de Război, aparatul de zbor militar devenind proprietatea armatei naționale.

Ediția de vară a „Historia Special“ vă propune o incursiune detaliată în viața, realizările și sfârșitul tragic al aviatorului român. Descoperiți istoria lui Aurel Vlaicu în numărul 43 al revistei „Historia Special”, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 29 iunie - 25 septembrie 2023, și în format digital pe paydemic.com.