Cum a ajuns Roxelana, „fecioara din Rutenia“, din târgul de sclavi în haremul lui Soliman Magnificul
Cea mai nouă apariție editorială a Editurii Humanitas, „Otomanii: Hani, cezari și califi“, este o istorie a Imperiului Otoman repovestită de către profesorul Marc David Baer, care devine parte integrantă a istoriei europene.
Roxelana, marea dragoste a lui Soliman Magnificul. FOTO: Wikipedia
De la vechii istoriografi până la cei moderni, s-a impus imaginea otomanilor cotropitori și barbari care au atacat țesutul Europei, din suprafața căreia au ajuns să stăpânească aproape un sfert la apogeul puterii lor. Istoricul Marc David Baer ne surprinde cu o nouă viziune: perspectiva otomanilor înșiși. După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Ignorat este și rolul pe care l-au jucat în istoria europeană a Renașterii, Reformei și Iluminismului, dar și în Epoca Marilor Descoperiri și în Revoluția Industrială.
Cartea poate fi achiziționată din librăriile din toată țara, dar și online.
FRAGMENT
Cele două iubiri ale lui Soliman I de la palat: sultana Hürrem și Ibrahim pașa
Europenii au fost fascinați de femeia cunoscută sub numele de Roxelana, „fecioara din Rutenia,“ o regiune din vestul Ucrainei, apoi parte din Uniunea Polono-Lituaniană. O statuie de bronz a sultanei se află la Rohatîn, în Ucraina, unde se presupune că s-ar fi născut, toți cei din familia ei, inclusiv tatăl ei, preot, fiind uciși de către războinicii-sclavi musulmani. În adolescență, a fost capturată de tătarii din Crimeea, care dețineau monopolul în negoțul de sclavi după ce Mahomed II a cucerit Constantinopolul. Raidurile acestora în Polonia, Ucraina și Rusia au adus milioane de sclavi, sursă însemnată de venituri pentru otomani. Roxelana, ca și ceilalți, a fost supusă abuzului fizic, parcurgând pe jos, în lanțuri, drumul din ținuturile natale până în peninsula Crimeea și fi ind trimisă cu barca la Istanbul, centrul comerțului cu sclavi din estul Mediteranei. Mulți dintre acești prizonieri s-au convertit la islam în timpul călătoriei către Istanbul, sperând că le-ar putea îmbunătăți situația.
Sosind în capitală, Roxelana s-a confruntat cu o lume segregate pe criterii de gen. Trecând de controlul medical și fiind încă fecioară, a fost cumpărată de la piața de sclavi pentru harem, poate ca „dar“ pentru Soliman I la întronarea din 1520. După ce au convertit-o la islam, otomanii o știau după numele musulman, Hürrem. Așa cum otomanii și-au încredințat administrația și elita militară băieților-sclavi dezrădăcinați, la fel și familia regală era condusă de sclave. Aveau încredere în cei pe care ei înșiși îi crescuseră pentru a le fi loiali și a sluji dinastia și interesele acesteia.
(…)
Haseki sultan (concubinele preferate), cum era și Hürrem, aveau un singur rol: sexual-politic. Indiferent câte fiice năștea, odată ce o concubină a născut un băiat unui prinț sau sultan, îi erau interzise relațiile intime cu tatăl copilului. O cadână, un singur fiu. Datoria ei era să-l instruiască pe fiu să conducă și să facă tot ce-i stă în putere pentru a-l instaura pe tron. Căci, dacă fiul nu devenea sultan, era ucis, iar ea nu mai avea viață sexuală și nici un rol în politică. Singura cale de a fi înscăunat sultan era aceea de a-i învinge pe toți ceilalți prinți în luptă după moartea tatălui. Odată ce va triumfa, noul sultan își va ucide toate rudele de sex masculin.
Dar Soliman I a tot chemat-o pe Hürrem în patul său și ea a continuat să-i dăruiască fii: pe Mehmed, în 1521, pe Selim, în 1524, pe Baiazid, în 1525. Tot în 1525, ienicerii s-au răzvrătit și au distrus Cartierul Evreiesc, precum și reședința marelui vizir Ibrahim pașa, semn că sultanul îi înfuriase deoarece încălcase tradiția de două secole. În opinia lor, Soliman I petrecuse prea mult timp la vânătoare și cu Hürrem în loc să ducă război și să dobândească pradă umană și materială…
