Culisele unei ședințe despre portretul Conducătorului jpeg

Culisele unei ședințe despre portretul Conducătorului

📁 Comunismul in România
Autor: Cezar Stanciu

Cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu nu s-a născut peste noapte, ci a fost produsul unei evoluții lungi, care a durat mai mulți ani de zile, fiind în bună măsură inițiat de oamenii din jurul său, cu acceptul tacit al secretarului general – uneori poate cu încurajarea sa. De cele mai multe ori, cultul personalității a fost asociat cu motive patriotice, a fost descris ca o manifestare aflată în sfera firescului și, după cum arată unele documente, chiar ca o măsură de natură administrativă, birocratică. Emergența cultului personalității a fost totuși un exercițiu politic dificil pentru Ceaușescu și oamenii din jurul său, având în vedere faptul că după moartea lui Gheorghiu-Dej, în 1965, noul secretar general și-a construit în bună măsură imaginea publică tocmai prin criticarea abuzurilor predecesorului său. Printre acestea, Ceaușescu acuzase în mod special acumularea funcțiilor de conducere atât pe linie de partid, cât și pe linie de stat, în mâinile unui singur om, dar, printre altele, și cultul personalității lui Gheorghiu-Dej. 

Un mic pas în direcția cultului personalității a fost discuția care a avut loc la 7 martie 1972 în Comitetul Executiv al CC al PCR pe tema „pavoazărilor cu caracter permanent” în instituțiile statului, cu alte cuvinte, așezarea portretului sau portretelor conducerii de partid în instituții. Prezidiul Permanent hotărâse anterior în favoarea adoptării unei decizii oficiale cu privire la necesitatea de a expune în toate clădirile publice portretul șefului statului și partidului. Cornel Burtică (1931-2013), la acel moment ministrul Comerțului exterior și membru al Comitetului Executiv, era de părere că hotărârea respectivă era totuși restrictivă și propunea extinderea sa:„aici se prevede expunerea portretului numai în birourile rectorilor sau în birourile directorilor de școli. Mie mi se pare că este necesar ca să fie și în sălile de clasă pentru că elevii trebuie să știe că există un șef al statului, al partidului. În toată lumea, șeful statului reprezintă persoana, simbolul unității naționale”. Cornel Burtică cunoștea la momentul respectiv o ascensiune politică destul de rapidă, fiind în grațiile secretarului general și reprezentant al „noii gărzi” în partid. Discuțiile care au avut loc în ședința respectivă ilustrează foarte bine modul în care problema cultului personalității era abordată în prezența secretarului general. 

Fazekas îl atacă voalat pe Ceaușescu

În atmosfera de servilism care se formase deja în jurul lui Ceaușescu în 1972, mai existau încă voci critice, deși puține la număr și reținute. János Fazekas (1926-2004), unul dintre veteranii partidului și, la momentul respectiv, viceprim-ministru al guvernului, făcea în ședința cu pricina o observație de formă, dar care a provocat în cele din urmă reacția lui Ceaușescu, cu privire la textul hotărârii respective, care spunea că portretele conducerii de partid și de stat trebuiau expuse, iar cele ale clasicilor marxism-leninismului „puteau” fi expuse. Fazekas spunea:„Se spune că obligatoriu se vor expune portretele membrilor Prezidiului Permanent al CC al PCR, dar clasicii marxism-leninismului se pot expune. Trebuie văzut, că și membrii Prezidiului Permanent tot de la Marx și Engles au învățat marxism-leninismul, știința marxistă, așa că trebuie să fim puțin mai atenți asupra felului cum formulăm”.

Pe lângă observația de mai sus, în care poate fi intuită o notă de sarcasm, János Fazekas a mai avut de făcut o observație care lovea indirect în Ceaușescu însuși. După moartea lui Gheorghiu-Dej, Ceaușescu a militat destul de activ pentru înlăturarea portretelor conducerii din birourile instituțiilor, cu scopul evident de a submina prestigiul și memoria și Gheorghiu-Dej sub forma unui reproș discret referitor la cultul personalității sale. Partidul adoptase o decizie în acest sens în 1965, decizie susținută de Ceaușescu. Fazekas se referea în mod special la aceasta atunci când discuta, în 1972, problema portretelor conducerii din instituțiile de stat:„În 1965 am hotărât, sigur tovarășul Cornel Burtică atunci nu a participat la acea hotărâre, ca portretele liderilor să nu le punem în nici un fel de birou. Așa am hotărât atunci. Să vedem dacă hotărârea a fost bună sau nu a fost bună. Dacă ajungem la hotărârea că nu a fost bună, atunci să hotărâm altceva”. 

Comuniștii ar trebui să dovedească modestie

János Fazekas mai lansa totodată și un avertisment cu privire la răspândirea unor asemenea practici precum cele legate de expunerea portretelor conducerii:„În orice caz, eu doresc să ridic problema că trebuie să fim atenți. Chiar la demonstrații, suntem la tribună și când vezi că vin mase mari de oameni cu tablourile membrilor Comitetului Executiv, ale membrilor Prezidiului Permanent, nu știu dacă este o chestiune potrivită, parcă simți câteodată că nu este de bun gust. Ar trebui să vedem, pentru că în general pe comuniști îi caracterizează modestia și ar trebui să-i caracterizeze modestia în toate domeniile și atunci și propaganda noastră pe care o facem ar trebui să fie caracterizată de o anumită notă de modestie”. În finalul intervenției sale, Fazekas adăuga:„Să nu greșim pentru că în timpul lui Gheorghiu-Dej se punea portretul și la vitrine de măcelărie și în magazine, chiar dacă era nevoie sau nu, că ne batem joc”.

„Nu este vorba de nici un fel de exagerare”

Împotriva observațiilor lui János Fazekas s-au ridicat repede mai mulți membri ai Comitetului Executiv. Miu Dobrescu (1927-1994), membru supleant al Comitetului Executiv și unul dintre oamenii promovați de Ceaușescu, se grăbea să arate că Fazekas n-a înțeles corect sensul hotărârii:„Tovarășul Burtică a ridicat chestiunea aceasta și eu mă raliez propunerii făcute să fie și în locuri unde facem educația elevilor, adică în școli, în clasele școlilor. Despre aceasta este vorba. Nu este vorba de nici un fel de exagerare sau banalizare”. Cornel Burtică a intervenit la rândul său pentru a arăta că în toate țările în care fusese acreditat ambasador – și Burtică petrecuse mai mulți ani în diplomație – portretul șefului statului era expus în toate instituțiile și în birourile persoanelor cu funcții de conducere, fără ca acest lucru să fie considerat anormal. Gheorghe Rădulescu (1914-1991), un veteran al perioadei ilegalității, amintea la rândul său că:„Este o veche tradiție românească ca în sălile de clasă să se pună portretul șefului statului”. Este desigur ironic faptul că tradiția la care se referea Gogu Rădulescu era cea... monarhică.

Ceaușescu îi dă replica lui Fazekas

Nicolae Ceaușescu a intervenit la rândul său către finalul discuției pentru a puncta ceea ce el considera important. El susţinea că portretele clasicilor marxismului ar trebui expuse, dar mai ales la evenimente pe linie de partid și cu o anumită discreție, făcând trimitere la trecut, când aceste portrete inundau toate instituțiile și manifestațiile publice. Mai departe, Ceaușescu s-a exprimat clar împotriva expunerii în instituțiile statului a altor portrete decât cel al șefului statului:„Nici Marx nu a fost șeful statului român, nici Engels, nici Lenin și atunci de ce să discutăm lucrurile așa?” Replica sa invoca desigur cartea patriotismului ca mască pentru propriul cult al personalității și ilustrează destul de bine modul în care „gândirea sa revoluționară” a ajuns să înlocuiască în manualele de socialism științific cea mai mare parte a tezelor marxist-leniniste. Cultul personalității lui Ceaușescu a continuat să progreseze în anii următori până la cote absurde, nu însă și cariera lui János Fazekas, care, din mult mai multe motive, a intrat treptat într-un con de umbră.

Sursa:Stenograma ședinței Comitetului Executiv al CC al PCR din ziua de 7 martie 1972, în:Arhivele Naționale ale României, fond CC al PCR, secția Cancelarie, dosar nr. 29/1972, ff. 86-90.