Criza morală a secolului al XVIII-lea și blamarea cărților

În ziua de astăzi când obiceiul de a citi cărți este din ce în ce mai încurajat, trecând drept un apanaj al omului intelectual, este greu de imaginat cum în secolul al XVIII-lea cititul era considerat o amenințare și se încerca stoparea acestuia, pentru a nu le inocula tinerilor plăceri frivole sau comportamente neadecvate. Popularizarea speciei romanului a dus la creșterea numărului de cititori, iar fenomenul a fost corelat cu diverse afecțiuni, de regulă nervoase.

Difuzarea acestei noi specii literare a primit ajutorul presei, a mijloacelor mass-media, devenind cu atât mai celebră. Opere ale lui J. J. Rousseau și ale lui Samul Richardon au devenit senzații în lumea cititorilor, exercitând o puternică influență asupra imaginației lor. Detractorii au văzut în ascensiunea acestor cărți și în autoritatea lor, elemente negative, care ar fi îndepărtat oamenii de la îndatoririle cetățenești, creându-le contextul potrvit pentru a visa, pentru a-și neglija traiul social.

„Suferințele tânărului Werther”

Însă amenințarea cea mai mare consta în faptul că pierderea contactului cu realitatea s-ar fi produs până la un punct în care indivizii, vrăjiți de acțiunea prezentată în roman, ar fi adoptat întru totul comportamentul personajelor livrești. Entuziasmul întâmpinat de opera „Suferințele tânărului Werther” (1774) de J. W. Goethe a sporit această teamă.

Romanul este scris sub formă de epistole, prezentând dragostea neîmplinită a lui Werther care, din această cauză, se sinucide. Stările lui sufletești și decizia de a muri în numele dragostei au rezonat cu spiritul vremii, opera fiind foarte apreciată în acel moment. Romanul a fost tradus în franceză (1775), în engleză (1779), în italiană (1781) și în rusă (1788) și republicat în diverse ediții. Copii reproduse ilegal au circulat chiar și după un deceniu de la apariția din 1774.

Stilul lui Goethe și expresivitatea redării emoților au influențat literatura universală și posteritatea, însă un alt fenomen a fost înregistrat în secolul al XVIII-lea:personajul Werther a devenit un erou al tinerilor, aceștia dorind să se apropie spiritual de el. Erau la modă memorarea și declamarea citatelor din roman și adoptarea stilului vestimentar caracteristic lui Werther. Mania pentru acest personaj a dus la crearea și comercializarea unor lucruri care făceau trimitere la romanul lui Goethe-gravuri, desene, panouri, cești, farfurii, toate decorate cu scene din operă. Chiar și un parfum care îi purta numele a fost pus în circulație drept obiect de comerț. Chiar Napoleon își va declara admirația pentru acest roman, pe care l-a citit de șapte ori.

O serie de sinucideri similare

Din cauza unei serii de sinucideri care a fost identificată ca imitând gestul lui Werther, autoritățile au interzis atât citirea romanului, cât și purtarea hainelor tipice personajului, la numai un an de la apariție. Acest fenomen a afectat nu doar Germania, în 1775, ci și alte țări precum Italia și Danemarca. Teama a fost răspânită și în rândul clericilor și al altor scriitori (G. E. Lessing), care considerau romanul un atentat la moralitate și la credință.

Cartea a fost interzisă și blamată, în ciuda faptului că nu existau dovezi care să arate că sinuciderile precizate au fost generate de citirea romanului. Cert este că acesta a atras un număr mare de tineri care s-au unit în jurul unor valori comune. Atitudinea autorităților relevă de fapt, o criză socială, o stare de panică inocluată de mediile de comunicare, care va fi continuată și în secolele următoare, odată cu apariția televizorului, a radioului și a Internetului.