Congoul Belgian: Imperiul de inspirație misionară
Imperiul Belgian este unul dintre imperiile europene apărute printre ultimele, la sfârșitul secolului al-XIX-lea, un actor întârziat la masa negocierilor europene în privința procesului numit „Lupta pentru Africa”.
Belgia ia ființă ca stat european în 1831, prin desprinderea din Regatul Țărilor de Jos, în care este încorporat din 1815 și până la 1831. Prima tentativă de realizare a unui imperiu colonial al Belgiei, apare în 1843, când Leopold I (primul monarh constituțional al Belgiei, iulie 1831-1865) dorește să semneze un contract de colonizare cu Ladd&Co (compania de trestie de zahăr lui William Laid 1807-1863 și Peter Allen Brinsmaide 1804-1859) a Regatului Hawaii, dar afacerea pică datorită dificultăților financiare ale celor doi.1
Printre interesele coloniale ale lui Leopold I se mai numără și următoarele state, conform arhivelor „Ministerului pentru Externe și Comerț al Belgiei”:Brazilia, Algeria, statul Pueblo din Mexic, Ciprul, India, Java, Filipine, regiune la Plata din Argentina etc2.
În cele din urmă, odată cu moartea lui Lepold I și instalarea lui Leopold al-II-lea pe tronul Belgiei, fiul său, belgienii sunt interesați să-și creeze un imperiu în centrul Africii, fascinați fiind de călătoriile lui Henry Morton Stanley (jurnalist și explorator galez, 1841-1913) în căutarea lui Doctor David Livingstone (explorator și misionar al Societăți Metodiste, 1803-1873) în centrul Africii, dar și dramatic impresionați chipurile, de efectul dăunător și inuman al comerțului cu sclavi din regiunea Tanganyika-Nyassa, fapt despre care se află după ultimele călătorii ale lui Stanley.3
Astfel că, sub influența ordinelor misionare austriece și italiene se dorește lansarea unor proiecte misionare pentru ajungerea în centrul Africii prin Sudan și convertirea păgânilor africani la creștinism cu ajutorul celorlalți africani din comunitate, cu sprijinul moral și material al europenilor, aceste complexe proiecte fiind susținute de Daniele Comboni (membrul al societății „Inimii lui Iisus” din partea Bisericii Romano-Catolice) și fiind finanțate la început de Dinastia de Habsburg, ca din 1880, cardinalul Lavigerie să-și impună intenția de creștinare a Africii Centrale, printr-un amplu plan geopolitic francez.4
Scopul acestor proiecte misionare este pe de o parte, oprirea asaltul islamic asupra altor societăți africane (cazul societății Nuba), iar pe de alta, oprirea disensiunilor armate dintre negustorii portughezi de sclavi și sefii de trib africani din Africa de Vest și a celor dintre negustorii arabi și populația Swahili în est, stratificându-se astfel rețeaua de avanposturi, piețe comerciale și comunități de negustori existente încă din secolele XVI-XVII. 5
În anul 1876, un nou actor își face apariția pe scena Imperialismului European din Africa, fiind vorba de regele Leopold al-II-lea (1865-1908), care în cadrul Conferinței Geografice de la Bruxelles, sub falsele pretexte ale promovării progreselor științei în Africa pentru dezvoltarea nivelului de viață al populației și eliminarea sclaviei, pretexte ce i-au adus numeroase laude, el de fapt, caută să se implice, valorificând orice oportunitate geografică i se ivea pentru a explora orice fel de strategie de dominare și control al vreunui teritoriu și pentru a fi asociat cu orice inițiativă revoluționară în domeniul Colonialismului European.6
Astfel, sub auspiciile Societății Africane Internaționale, în acel an, ofițerii belgieni pun bazele unui post comercial pe râul Tanganyika și îl iau de partea lor în serviciul de explorare pe Henry Morton Stanley, după ce acesta atinge Boma, o așezare aflată lângă gura de vărsare a fluviului Congo, la capătul unei expediții ce costase viața tuturor însoțitorilor săi europeni și a 2 treimi dintre cei africani.7
Cu toate acestea, el continuă explorarea zonei pe fluvii și dinspre est spre vest, nu din interiorul continentului, Lepold al-II-lea dând dovadă de originalitate în alegerea strategiei de colonizare a acestui teritoriu față de alte imperii (Franța, Marea Britanie, Portugalia). În plus, colonizarea Congoului Belgian se realizează pe baza semnării unor tratate dintre Stanley și căpeteniile locale pentru înființare de stații, puncte comerciale unite între ele care să fie unite în cadrul unei „confederații negre a statelor libere” (proiectul fiind inspirat din colonizarea afro-americană a Liberiei).8
În cadrul contextului internațional, proiectul este abandonat pentru o vreme, dar în februarie 1885, prin Documentul de la Berlin (din cadrul Conferinței Coloniale de la Berlin 15 noiembrie 1884-26 februarie 1885), Statul Liber Congo este recunoscut ca entitate statală, cu singura legătură că ambele state, Belgia și Statul Liber Congo au același suveran, în rest, această colonie africană a Imperiului Belgian fiind condusă în mod autarhic și autoritar.9
Următoarea perioada a Statului Liber Congo este cunoscută sub numele de „Oamenii lui Stanley” fiind reprezentată de o fuziune de elemente europene care dau pulsul și dezvoltarea coloniei: constructori și ingineri navali scandinavi pentru micile ambarcațiuni cu aburi de pe fluviul Congo, misionari americani, italieni, belgieni sau suedezi, magnați francezi, britanici și americani ce sprijină construcțiile de drumuri și poduri, instalarea unor sisteme de irigații și plănuiesc chiar construirea unei căi ferate într-un viitor cât mai apropiat.10
Tot în această perioadă s-a realizat formarea unei forțe militare extinse pentru Statul Liber Congo, pe baza unor permise de recrutare ce deveniseră obsesia lui Lepold al-II-lea, ce voia soldați din toate colțurile Africii: din estul Africii, din Zanzibar până la Natal, din vest, de la Senegal până în Sierra Leone și chiar din afara continentului, din zone ale lumii precum Macao sau Barbados, iar prin intermediul stațiilor coloniale, ce se bazau pe comerțul cu sclavi aduși pe râul Bobangi, Regatul Yaka și lanțul de principate Lunda se dezvoltă și sunt admirate de alte state africane, deși trebuie să se bazeze pe această formă de exploatare economică pentru a nu lăsa în paragină comerțul pe râul menționat în ultimele 2 rânduri.11
Din această perioadă, cele mai mari succese ale lui Lepold al-II-lea sunt eradicarea formală a sclaviei, în anul 1892, prin intermediul bine-cunoscutei sale mașinării de război „La Force Publique”, care decide, fără înștiințarea Parlamentului de la Bruxelles să pornească la luptă împotriva negustorilor arabi din Zanzibar și din estul Congoului, astfel fiind formal abolită sclavia, această fiind înlocuită, totuși de ceva mult mai rău:munca forțată, asociată cu mutilarea africanilor ce se împotriveau, iar cea de a doua realizare este legată de finalizarea, în 1898, a unei căi ferate ce lega Matadi de Leopoldville, un proiect ingineresc impresionant pentru Africa Neagră de atunci ce a costat “un muncitor pentru fiecare traversă”.12
Dar, începând cu sfârșitul secolului XIX-începutul secolului XX, rapoarte și știri privind sistemul financiar ale Statului Liber Congo dezgroapă la suprafață detalii terifiante, revoltătoare și șocante despre crimele comise împotriva indigenilor de acolo și a felului în care acea regiune este la propriu, jefuită...
Leopold INC. Cum să distrugi totul pentru a avea o colonie
Leopold al-II-lea a fost fiul regelui Leopold I, cel care a redat independența Belgiei în 1831, a reuși să asigure siguranța țării prin Pactul de Neutralitate din 1839, semnat cu Marea Britanie și a încercat să pună bazele proiectului colonial belgian, chiar dacă nu a reuși acest lucru. În totală antiteză cu tatăl său, Leopold s-a dovedit a fi după cum spun numeroși istorici, un colonizator ipocrit, sângeros, complet imoral, sadic și manipulator.
El i-a succedat tatălui său în 1865 și în mod abil a reușit să nu implice Belgia în calitate de beligerant în Războiul Franco-Prusac, dându-și seama că țara sa nu putea avea nicio influență în jocul de putere al Europei.13
A fost singura sa realizare politică și diplomatică lăudabilă. Restul au fost decizii aparent bune și profitabile, cu impact dezastruos și reprobabil pe termen lung.
După ce îl convinge pe exploratorul Henry Morton să exploreze regiunea Congoului pentru el și să mituiască triburile cu sume derizorii de mici pentru a-i ceda pământurile cu scopul de fonda stații comerciale interconectate între ele, între timp înființând și Societatea Africană Internațională în 1876, în același timp cu explorările lui Stanley în Centrul Africii, vine un moment de foc pentru Stanley și anume Conferința Colonială de la Berlin.
Acolo „O Comisie Internațională pentru Navigație și Comerț pe Congo” stabilește dreptul altor puteri să navigheze pe fluviu Congo în voie fără însă a provoca niciun conflict în acea regiune, după cum stabilesc diplomații americani Sanfford și Kasson și chiar în stare de conflict, să-și folosească bunele guvernări și decizii și să nu își extindă operațiunile în regiunea fluviului Congo, în ciuda îndoielilor contelui rus Kapnist, invitat din partea Guvernului Rus de la Sankt-Petersburg, care nu credea în această liberă circulație pe Congo, întrucât în Europa marile puteri europene nu puteau circula liber pe Dunăre, darămite acolo.14
Astfel, trecând de acest context politic complicat și de perioada în care totul părea extraordinar în Statul Liber Congo, Leopold al-II-lea își dă arama pe față, incendiind sate, distrugând case și zone naturale valoroase și măcelărind populația pentru așa numita „taxă pe cauciuc”, pentru care soldații săi din „Forțele Publice” devastau sate, răpind copiii și femeile bărbaților, pe aceștia trimițându-i în junglă să culeagă tot necesarul de cauciuc de care belgienii aveau nevoie. În caz că nu reușeau să facă asta, soldații belgieni, pentru a nu-și risipi muniția, scoteau macetele pe care le aveau și le tăiau mâna dreaptă tuturor congolezilor prinși.15
10 milioane de congolezi ( jumătate din populația statului Congo) mor în urma acestor atrocități ( și a foametei și lipsurilor din această perioadă), iar pe lângă asta se spune că “La Force Publique” practica și canibalismul.16
În cele din urmă, după câteva revolte ale triburilor din primul deceniu al secolului al-XX-lea, aceste practici de tortură oribile au ieșit la suprafață, iar în 1900, respectiv 1903, negustorul englez Dene Morel și diplomatul George Casement, ambii trimiși de Ministerul de Externe Britanic înfăptuiesc ample anchete de investigare a realității congoleze, acestea stârnind valuri de indignare printre scriitori precum Arthur Conan Doyle, Mark Twain și Joseph Conrad (pe numele său real Teodor Konrad Korzeniowski), creatorul celebrului roman „Inima Întunericului”, inspirat din experiența sa ca lucrător pe un vas cu abur de pe râul Congo, alăturându-se și ei campaniei.
Într-un final, pe 15 noiembrie 1908, Parlamentul Belgian votează încorporarea Congoului la Imperiul Belgian, luând astfel această regiune din mâinile unui „țap bătrân, însetat de sânge, cinic și lacom” așa cum îl caracteriza scriitorul american Mark Twain17, Congo devenind complet independent de Belgia la 30 iunie 1960, urmând să suporte dictatura lui Jean Bedel- Bokassa și decenii întregi de război civil.
Foto sus: Misionari în Léopoldville, Congoul Belgian (© Wikimedia Commons)
Bibliografie
I. Surse secundare (cărți, articole, studii, etc ):
Aldrich, Robert, Epoca Imperiilor, Editura All, Sydney, 2008
Montefiore, Simon Sebag Monștrii. Cele mai malefice personalități de la Nero la Osama Bin Laden, Editura Litera, Colecția CPT (Cartea pentru Toți), 2019
II. Surse web
1. Belgian colonial empire - Wikipedia
2. The Conference at Berlin on the West-African Question
3. The Ghost of Leopold II: The Belgian Royal Museum of Central Africa and Its Dusty Colonialist Exhibition on JSTOR
4. The hidden holocaust | World news | The Guardian
Note:
1 https://en. wikipedia. org/wiki/Belgian_colonial_empire
2 idem
3 Robert Aldrich, Epoca Imperiilor, Capitolul 10:„Belgia:imperiul cu o singură colonie”, Subcapitolul:„Contextul african și cel european”, p. 222, Editura All, Sidney, 2008
4 Ibidem
5 Ibidem
6 Ibidem, Subcapitolul:„Regele intră în scenă”, p. 223,
7 Ibidem, Subcapitolul: „Un plan măreț eșuează:de la ambiții nemărginite la criză, 1885-1908”, p. 224
8 Ibidem
9 Ibidem
10 Ibidem, Subcapitolul: „Oamenii lui Stanley”, p. 226
11 Ibidem
12 Vezi subcapitolul „Oamenii lui Stanley”, pagina 229 din cartea lui Robert Aldrich, Epoca Imperiilor de unde am preluat citatul.
13Simon Sebag Montefiore, Monștrii. Cele mai malefice personalități de la Nero la Osama Bin Laden, Editura Litera, București, 2019, Capitolul „Leopold al-II-lea și Congo”, pag. 372-377
14 “The Conference at Berlin on the West-African Question”, Daniel de Leon, publicat în ”Political Science Quarterly”, No. 1, March 1886, p. 103-139, accesat la data de 22. 06. 2022, între orele 11:30-12:00
15 Simon Sebag Montefiore, Op. cit, p. 374
16 Ibidem
17 Pentru citatul lui Mark Twain vezi Simon Sebag Montefiore, Monștrii. Cele mai malefice personalități de la Nero la Osama Bin Laden, Editura Litera, București, 2019, Capitolul „Leopold al-II-lea și Congo”, p. 375
