⬆

Conflicte și controverse la Eurovision

Alături de melodii, costume extravagante și coregrafii surprinzătoare, poate că tocmai controversele și competiția sunt sarea și piperul la Eurovision Song Contest, unul dintre cele mai longevive festivaluri de televiziune la nivel global.

Eurovision Song Contest, care și-a derulat anul acesta cea de-a 67-a ediție (doar cea din 2020 a fost anulată din cauza pandemiei de COVID-19) este cel mai mare show muzical la nivel mondial, fiind difuzat pe cinci continente. Televizat color pentru prima oară în 1968 și organizat, conform tradiției, în luna mai a fiecărui an (sigur că au existat și puține excepții, când artiștii s-au întrecut în martie sau aprilie), Eurovision a trebuit să țină pasul cu vremurile și cu numărul tot mai mare al țărilor participante. Introducerea semifinalelor în 2004 s-a dovedit a fi mai mult decât justificată, luând în calcul ce avea să se întâmple: numărul record (43) al națiunilor ce s-au aliniat la start. Aceasta s-a întâmplat cu ocazia a trei ediții (2008, 2011 și 2018).

Scandalul recent a izbucnit după ediția din 2023 – dar oare când a fost scutit acest festival de polemici, de magnitudine mai mare sau mai mică? –, cu precădere pe rețelele sociale, găzduită de orașul-Beatles, adică Liverpool. S-au atins trei borne istorice: suedeza Loreen a devenit prima femeie câștigătoare a două ediții (precedenta, acum 11 ani); tot ea s-a alăturat irlandezului Johnny Logan în lista singurilor artiști cu două triumfuri la activ; nu în ultimul rând, grație succesului lui Loreen, Suedia a egalat Irlanda, cele două țări conducând, ex-aequo, cu câte șapte victorii, topul țărilor câștigătoare ale Eurovision.

Între paranteze fie spus, 27 de națiuni și-au înscris numele pe acest tablou de onoare al câștigătoarelor. Câte cinci succese au izbutit Olanda, Franța, Marea Britanie și Luxemburg (culmea, ultima nu a primit vreun laur datorită autohtonilor, ci grație unor francezi, în patru rânduri, și a grecoaicei Vicky Leandros, o dată); Israelul s-a impus de patru ori, Danemarca și Norvegia și-au adjudecat – aidoma Italiei și Ucrainei – câte trei ediții, plus Finlanda încă una.

Omagiu adus ABBA?

Totalizând, Scandinavia se poate lăuda cu un total de 13 trofee (14, dacă am adăuga Finlanda), numai că, așa cum spuneam, izbânda lui Loreen din mai 2023 a generat intense polemici și acuzații fără perdea, conform cărora locul 1 ar fi fost decis, de fapt, ca omagiu adus inegalabilei ABBA. În 1974, celebrul cvartet suedez își adjudeca trofeul cu neuitata melodie Waterloo.

Cum țara câștigătoare are obligația de a găzdui următoarea ediție a concursului, deci cea din 2024, nu puțini sunt cei care speculează că nu s-a vrut altceva decât celebrarea a 50 de ani de la triumful ABBA, atunci când, din rațiuni necunoscute, Marea Britanie nu a acordat suedezilor nici măcar un punct. Asta se întâmpla la patru ani după ce scandinavele (Suedia, Danemarca, Norvegia, plus Finlanda), alături de Austria și Portugalia, boicotaseră ediția din 1970, ca protest atât la adresa modalității de votare, cât și la cea a rezultatelor din 1969 (singura ediție care a consemnat mai mult de un câștigător). Au fost nu mai puțin de patru câștigători (Marea Britanie, Olanda, Franța și Spania), la acea vreme neexistând un criteriu de departajare, spre deosebire de zilele noastre, când dintre două (sau mai multe) țări aflate la egalitate, câștigătoarea e cea care obține puncte din partea celui mai mare număr de țări.

Respectând adevărul istoric, nu Suedia a fost prima țară scandinavă triumfătoare la Eurovision, ci, în 1963, Danemarca, grație soților Grether și Jørgen Ingmann. Ei nu au fost doar primii scandinavi câștigători, ci și primul duo care s-a impus în acest concurs.

Pentru că tot am pomenit mai devreme cuvântul scandal, poate că nimeni nu-și mai amintește de ceea ce s-a întâmplat în 1957, când, la finele interpretării melodiei ce i-a propulsat pe locul 3, danezii Birthe Wilke și Gustav Winckler au oripilat întreaga opinie publică sărutându-se pe scenă timp de 13 secunde. Furia (tele)spectatorilor a fost uriașă și reacțiile pe măsură. Fără ca social media să fi existat.

Finlanda, pe de altă parte, a așteptat nu mai puțin de 45 de ani de la debutul său, din 1961, pentru a obține o victorie. Finlandezii primiseră până la triumful lui Lordi (2006) doar de trei ori câte 12 puncte, dar niciunul din 1977 până la ora marelui succes. Vă dați seama ce discrepanță față de Serbia, care a participat prima dată ca țară independentă în 2007 și a și câștigat datorită solistei Marija Šerifović? În fine, dar nu în cele din urmă, pentru a încheia subiectul scandinav, Norvegia, reprezentată de trupa Secret Garden, a câștigat ediția din 1995 cu melodia Nocturne, unică în felul ei, dacă ținem cont de faptul că includea doar 24 de cuvinte, acompaniate de nesfârșite solo-uri de vioară.

Anul memorabil 1974

Ei bine, în istoria festivalului-concurs, anul 1974 a reprezentat ceva ieșit din comun. Și asta nu neapărat prin prisma succesului ABBA. Tot atunci, melodia Portugaliei, E Depois Do Adeus (Și apoi, adio!), interpretată de Paulo de Carvalho, a fost semnalul declanșării revoluției. Pe 24 aprilie, melodia a fost difuzată de un post de radio independent din Lisabona, reprezentând unul dintre cele două semnale secrete date militarilor rebeli de stânga de începere a așa-numitei Revoluții a Garoafelor împotriva regimului dictatorial Estado Novo. Revoluția a fost încununată de succes, reinstaurând democrația în țară. Apropo de Portugalia, lusitanii dețin recordul de puncte (758), Salvador Sobral adjudecându-și trofeul în 2017.

Tot în 1974 a decedat președintele de atunci al Franței, Georges Pompidou, tragicul eveniment având loc chiar în timpul săptămânii concursului, drept pentru care Franța s-a retras de la Eurovision, în condițiile în care funeraliile au fost organizate în ziua marii finale.

Fragmentul face parte din articolul „Eurovision. Conflicte, controverse, curiozități”, publicat în numărul 258 al revistei „Historia”, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 14 iulie - 14 august, și în format digital pe platforma paydemic.