Clubul Ceauşeştilor – instituţia secretă a puterii

Începând din 1974, Ceauşeştii discutau importante treburi ale statului la Clubul de pe malul lacului Herăstrău. Copiau în felul acesta practicile lui Stalin de a-şi ţine subalternii continuu sub control.

Schimbările din cotidianul Ceauşeştilor şi din cercul puterii au condus la apariţia unui grup informal cu mari contribuţii la istoria comunismului românesc din ultimii săi 15 ani. În apropierea reşedinţei Ceauşeştilor, pe malul lacului Herăstrău, la cererea lor, s-a amenajat „Clubul“. Un loc dotat cu piscină, amenajări pentru biliard şi popice şi vizionări de filme unde cei doi jucau rolul de gazdă pentru demnitarii agreaţi. Spre exemplu, Dumitru Popescu nu era invitat niciodată. Ştefan Andrei, în schimb, deşi stâlp al acestor reuniuni ca partener preferat de şah al lui Ceauşescu, era invitat totdeauna fără soţie.

Febra de seară

Spre deosebire de un club englez ori unul de uzină care putea fi frecventat de membrii săi în voie, invitaţiile la Clubul Ceauşeştilor se transmiteau cu cel mult o jumătate de oră înainte. Veneau prin aghiotant, în jur de orele 19 – 19:30, după mărturia colonelui Adrian Eugen Cristea, fostul adjunct al şefului Direcţiei a V-a („A fi sau a avea, Amintirile unui ofiţer de securitate şi gardă prezidenţială“, Paco, Bucureşti, 2008). Invitaţia însemna o prelungire a stresului de la birou. Era şi mai rău dacă telefonul aşteptat nu venea căci intrau la griji să nu fi căzut în dizgraţie. Astfel că demnitarii şi soţiile lor nu-şi puteau face, în serile zilelor lucrătoare, nici un fel de program. Duminicile şi concediile fiind petrecute tot cu Ceauşeştii, rezultatul a fost anihilarea potenţialelor încercări de-a cultiva alte legături ori să-şi creeze reţele aparte. Practica aceasta putea fi inspirată de obiceiurile lui Stalin de a-şi convoca tovarăşii seara, la dacea sa. Îi reţinea până spre dimineaţă, în discuţii, mâncare şi belşug de băutură. Acolo se rezolvau treburile statului sovietic, după cum auzise şi Ceauşescu la congresul din 1956. Hruşciov, fostul tovarăş de dezbateri şi chefuri nocturne, prezentase aceasta ca o manifestare a cultului personalităţii lui Stalin. Şi totodată o încălcare a statutului PCUS, prin rezolvarea treburilor Politburo în dezmăţuri nocturne. Ceauşescu, în schimb, a fost de la început şi până la sfârşit atent la respectarea manifestărilor birocratice ale puterii, depăşind „planul“ lor statutar prin aceste reuniuni suplimentare.

„Odihnă activă“ în colectiv

Existenţa Clubului putea trece şi drept o formă de „odihnă activă“ prin activităţi de grup, aşa cum deprinsese Ceauşescu practicarea ei la Armată. După programul de muncă, încheiat spre orele 17 – 18, îşi chema cei mai apropiaţi subalterni să dezbată, în afara ordinii de zi, chestiuni de actualitate. Fără secretare, stenografi şi şefi de cabinet se asigura şi o secretizare absolută a lor. În Clubul Ceauşeştilor se producea o „omogenizare a unor opinii de toate felurile“, după expresia martorului Adrian Eugen Cristea. Agreaţii ştiau dinainte cum să reacţioneze în şedinţe.

Dar diferenţa dintre Ceauşeşti şi ceilalţi se marca şi prin aceea că, nici măcar atunci când erau invitaţi la Club, demnitarii nu treceau prin faţa reşedinţei din Primăverii 50. Veneau pe drumuri ocolite să nu calce acea „cale regală“.

Discuţiile de la Club se purtau ca la ţară:de-o parte, femeile, împrejurul Elenei Ceauşescu, într-o alta, bărbaţii. Subiectele din cercul femeilor erau puţine, după cum remarcase col (r) Adrian Eugen Cristea. Nevestele, grijuliu sfătuite de soţi, se reţineau în comentarii şi bârfe. Se îmbrăcau sobru, fără bijuterii căci modestia era o „floare a darurilor“ în codul eticii de partid. Ocoleau subiectul bolilor, o temă preferată de vârstnici, dar care-i indispuneau profund pe amândoi Ceauşeştii. Ei se credeau protejaţi chiar şi de bătrâneţe prin armura puterii. Reţinuseră ca portrete oficiale fotografiile bine retuşate de pe vremea când nu împliniseră încă 40 de ani. Cunoscându-le slăbiciunea, s-a mers până la a schimba, în cărţile de istorie, porecla lui Mircea cel Bătrân în Mircea cel Mare. Domnitorul muntean murise la 63 de ani, cum să-ndrăzneşti aluzii la anii lui Ceauşescu?!

Fără fraţi şi surori

După ce s-a instituit practica întâlnirilor la Club, s-a renunţat la sărbătorile de familie ale Ceauşeştilor. Până prin 1978 îşi invitaseră la aniversări surorile, fraţii şi cumnaţii în reşedinţa din Primăverii. Petrecuseră cu lăutari şi cu dans, ca la orice petrecere răsărită de familie mare şi cu o anume stare. Treptat aniversările Ceauşeştilor s-au transformat în sărbători naţionale, introduse în protocolul instituţiilor reprezentative ale partidului şi statului. După ce-şi rostuiseră fraţii şi cumnaţii cu vârf şi îndesat, ar fi fost prea mult să-şi închipuie că şeful statului şi „savanta“ lui îşi mai pot pierde vremea-n discuţii familiare. Cu excepţia surorii Niculina căreia liderul partidului îi datora cel mai mult şi a Mariei (Riţa) care avusese în şcoala primare cele mai bune rezultate şcolare, fraţii şi sora din Scorniceşti urcau în funcţii tot mai înalte. S-a făcut însă oarecum independent de ajutorul său direct. Dar pe măsură ce Tovarăşul a sporit exigenţele şi sarcinile „revoluţionare“. Se pare că promotorii fraţilor lui Ceauşescu aşteptau să le fie paratrăznet în furtunile ce s-ar fi iscat deasupra lor sau în dedesubturile bântuite de alţi aprigi căţărători către funcţii. Semnătura lui Florea Ceauşescu, spre exemplu, se regăseşte în oficiosul partidului alături de a altor gazetari exclusiv în articole critice. Într-o asfel de nadă se prindeau personaje chiar de mai mică anvergură decât fraţii preşedintelui, după cum va relata fiul lui Petre Lupu, numit inginer şef al unei importante antreprize de construcţii din Bucureşti. Ideea era că această prezenţă ar netezi multe asperităţi din „indicaţiile“ date pe şantier de secretarul general.

Distracţie de telespectator

Clubul acesta al Ceauşeştilor a funcţionat până-n decembrie 1989. Cu anumite schimbări, datorate vârstei şi bolilor gazdelor. În primii ani, înspre orele 22, participanţilor li se servea o masă bogată, stropită din belşug cu băuturi de mare diversitate. După ce Tovarăşul se obligase la o dietă mai strictă, cina s-a transformat într-o gustare, către final dispărând şi aceasta. S-au rărit şi întrebuinţările piscinei, popicelor şi biliardului. Au rămas şahul şi discuţiile. Şi, bineînţeles, programul de televizor. Pe fundalul emisiunilor sale se scurgeau şi ultimele două ceasuri ale anului vechi din revelioanele sărbătorite de Ceauşeşti împreună cu ceilalţi demnitari în acelaşi Club. Se înţelege, aşadar, că orice schimbare din structura programelor televiziunii, orice critică, interdicţie sau observaţie făcută redactorilor de conducerea instituţiei apărea ca venind direct de la Ceauşeşti.

Sursa:www.adevarul.ro