Varegii (stânga), conduși de Rurik, cuceresc pentru prima dată pământul rusesc, în nord, la graniță cu Finlanda. De aici aveau să ia naștere marea dinastie Rurik și Rusia Kieveană (© Getty Images)

Cine au fost varegii? Vikingii care au fondat Rusia Kieveană

📁 Epoca vikingilor
Autor: Liviu Iancu

Sunt mulți cei care știu că oamenii nordului – vikingii, așa cum li se zice astăzi întrucâtva eronat – au pustiit coastele apusene ale Europei, din jurul anului 800 până după anul 1000, începând cu ținuturile aspre ale regilor anglo-saxoni și sfârșind cu exoticele ținuturi hispanice ale califilor de Cordoba, și că au traversat Atlanticul, ajungând în America cu 500 de ani înaintea lui Columb.

Mai puțini sunt însă aceia care au auzit de isprăvile la fel de palpitante ale scandinavilor în răsăritul Europei, acolo unde, cunoscuți sub numele de varegi, au semănat teroarea ca pirați pe țărmurile Mării Negre și ale Mării Caspice, au fondat Rusia Kieveană și au devenit cele mai de temut trupe de elită ale împăraților bizantini, dobândindu-și faima atât ca scandalagii și bețivani fără pereche, dar mai ales ca luptători neînfricați și loiali până la moarte.

Scandinavia este o regiune cu puțin pământ agricol și cu climă aspră, așa încât viața comunităților umane de aici a fost una dificilă, caracterizată printr-o competiție dură, în primul rând pentru supraviețuire, mai apoi și pentru supremație. Orice creștere demografică mai însemnată crea necesitatea revărsării preaplinului de populație către alte zone, mai bogate. Înconjurați de munți neprimitori și de mare, oamenii nordului au fost obligați să își caute norocul navigând spre alte meleaguri, în corăbiile lor lungi și rapide. Ei plecau cel mai adesea în expediții sezoniere, de primăvară și de toamnă, pentru negoț, ca și pentru pradă, alteori călătoriile lor erau mai lungi.

Expediţia era numită víking, iar participanţii, víkingar – termen cu origini nu foarte clare și care stă la baza popularului „vikingi” din zilele noastre, dar care, în acele vremuri, era puțin folosit și însemna cu precădere „pirați” sau „briganzi”.

Corăbierii din estul Suediei, blănurile din nordul Rusiei și argintul califilor de la Bagdad

Către anul 750, călătoriile oamenilor nordului atingeau ținuturi tot mai îndepărtate. Cei de pe teritoriile de azi ale Norvegiei, Danemarcei și din vestul Suediei ating arhipelagul britanic, acolo unde, în 793, un atac feroce împotriva mănăstirii din Lindisfarne a cutremurat Europa; acesta este considerat prin convenție de către istorici momentul de debut al așa-zisei „perioade vikinge” din istoria Scandinaviei (cca. 800-1100).

Cei de pe țărmul estic al Suediei, în apropierea Stockholmului de astăzi și al lacului Malar, din regiunile istorice Uppland, Södermanland, Östergötland și din insula Gotland, au luat în schimb „drumul răsăritului”, spre Finlanda, în căutare de blănuri, de unde au ajuns și în nordul Rusiei de astăzi. Aici, primele lor urme arheologice clare, datând din jurul anului 750, apar în așezarea comercială de la Staraia Ladoga, la vărsarea Volhovului în lacul Ladoga, la circa 70 km est de Sankt Petersburg.

În aceeași perioadă, abbasizii îi înlocuiau pe omeiazi la conducerea Califatului arab și fondau o nouă capitală la Bagdad. Ei aveau să își stabilească granița nordică în Caucaz, acolo unde se învecinau și întrețineau relații pașnice cu khaganatul khazarilor turcici din stepele de la nordul Mării Negre și al Mării Caspice. Monedele de argint bătute de califii abbasizi, râvniții dirhami, încep să se reverse dincolo de Caucaz în schimbul scumpelor blănuri din nordul Europei. Întreprinzătorii oameni ai nordului, care stabiliseră factorii comerciali pe malurile lacului Ladoga, intră în acest negoț și coboară pe râurile Rusiei spre Caspica.

De la Rūs, Rhosi, Rhōs – la Rusia de astăzi

Așezările cu urme arheologice scandinave – anumite tipuri de fibule și de piepteni, pandantive sub forma ciocanului lui Thor și a labelor de castor ș.a. – se înmulțesc, pe cursul superior al Volhovului, lângă lacul Ilmen și Novgorodul de mai târziu, unde apare puternica fortificație de la Riurikovo Gorodiște. Nici partea superioară a Volgăi nu este ocolită – mai ales la Timerevo, asemenea expansiune putând explica de ce în saga islandeză Heimskringla, scrisă de Snorri Sturluson la cca. 1230, actuala Rusie europeană este numită „Suedia cea Mare”.

Primele mențiuni literare ale acestor comercianți războinici nu întârzie să apară. Trei scriitori arabi de pe la anul 900 îi amintesc pe Rūs drept negustori cu obiceiuri sălbatice care ajung chiar până la Bagdad pentru a-și schimba blănurile și robii capturați din rândurile slavilor pentru argintul abbasid. Analele Sfântului Bertin amintesc la rândul lor cum, în 839, la Curtea lui Ludovic cel Pios, fiul lui Carol cel Mare, o solie bizantină era însoțită și de câțiva Rhosi, care veniseră cu o misiune diplomatică la Constantinopol în numele khagan-ului (conducătorului) lor, dar care nu se mai puteau întoarce în țara lor din cauza neamurilor sălbatice din nordul Mării Negre, și îi cereau îngăduință împăratului franc să treacă prin ținuturile sale. Descoperind că Rhosi erau de același neam cu dușmanii împăratului din părțile Suediei, deci posibile iscoade, oamenii lui Ludovic cel Pios i-au întemnițat pe nefericiții soli pentru o anchetă mai amănunțită.

Harta teritoriilor pe care varegii le-au străbătut ca mercenari sau negustori
Harta teritoriilor pe care varegii le-au străbătut ca mercenari sau negustori

Numele arab Rūs și cel latin Rhos sunt similare celui menționat puțin mai târziu și în izvoarele bizantine, Rhōs (Ῥῶς), fiind derivate probabil din denumirea slavonă Rusĭ (Русь). Deși mult mai timpurie, o întâlnim întâia dată în Povestea Vremurilor Trecute, o cronică scrisă în jurul anului 1100 la Kiev, care amintește cum războinicul scandinav Rurik (Hrøríkr, în propriul său grai) fondează Novgorodul în mijlocul neamurilor slave, la jumătatea secolului al IX-lea, iar mai apoi, în 882, succesorul său, Oleg (Helgi), cucerește în sud, pe Nipru, Kievul, de la o altă ceată de scandinavi, condusă de Askold (Haskuldr) și Dir (Dýri), punând astfel bazele Rusiei Kievene. Chiar această denumire a negustorilor războinici scandinavi, de la care derivă numele Rusiei, este considerată o dovadă a originii lor nordice.

Slavonul Rusĭ amintește de finlandezul Ruotsi sau de estonianul Rootsi, termeni cu care popoarele finice desemnează și astăzi Suedia, și care vine de la vechiul verb nordic róðr, „a vâsli”. Cum coasta ținutului Uppland din estul Suediei s-a numit mai întâi RoÞer și, mai apoi, Roslagen, istoricii beneficiază de un indiciu în plus privind originea geografică exactă a întreprinzătorilor scandinavi ce au deschis drumuri comerciale spre Bagdad și Bizanț.

Comercianți, pirați, dar şi mercenari

Scandinavii sosiți din estul Europei nu s-au mărginit la comerțul cu abbasizii, de-a lungul Volgăi și al Donului, ci au coborât și pe Nipru, ajungând probabil, la puțin timp după anul 800, la Bizanț, fondând ceva mai târziu Kievul. Deși la 839 solii lor căutau prietenia împăratului bizantin, probabil pentru a face negoț, schimbând robi, miere și ceară pe mătăsuri și brocarturi, reorganizarea administrativă a posesiunilor grecești de la acea vreme din nordul Mării Negre pare să indice și începutul raidurilor cetelor de Rhōsi împotriva Imperiului Bizantin.

Prima lor mențiune sigură într-un izvor grecesc este oferită de un atac-surpriză din 860 împotriva Bizanțului, amintit deopotrivă de patriarhul Photios și de Povestea Vremurilor Trecute. Doar o furtună pe care bizantinii au pus-o pe seama milei Maicii Domnului ar fi izbăvit Constantinopolul de urgia barbarilor veniți din nord „ca un fulger din ceruri” pe 200 de corăbii. Potrivit Poveștii Vremurilor Trecute, neconfirmate însă decât parțial de alte izvoare, era primul din seria de atacuri asupra capitalei imperiului, orchestrate de conducătorii scandinavi de la Kiev, tot mai slavizați, care au continuat în 907 și în 941 și care s-au încheiat cu tratate ce stabileau termenii prin care Rhōsi puteau face negoț în Bizanț și se puteau înrola în armata bizantină. Neîndoielnic că au existat și atacuri de mai mică anvergură asupra așezărilor bizantine de coastă, dar care nu au fost înregistrate de sursele medievale.

„Focul grecesc” a fost folosit de bizantini în Evul Mediu (© Getty Images)
„Focul grecesc” a fost folosit de bizantini în Evul Mediu (© Getty Images)

Pe ruta descrisă de împăratul Constantin Porfirogenetul în jurul anului 950 ca fiind urmată de corăbiile negustorilor nordici, de la gurile Niprului până la Constantinopol, cu un popas la Selinas (Sulina de astăzi), aceiași oameni care veneau cu mărfuri din nordul Rusiei se puteau deda lesne la jafuri armate și la cruzimi precum cele săvârșite în timpul atacului asupra capitalei: distrugerea bisericilor, crucificarea prizonierilor, baterea de piroane în capetele preoților. O dovadă în plus că astfel de raiduri au reprezentat o constantă între cca. 850 și 1050 este că unele izvoare arabe amintesc atacuri înfricoșătoare ale Rūs pe coastele musulmane ale Mării Caspice: „au vărsat sânge, au ucis femei și copii, au luat pradă și au dat foc peste tot”, scria Al Masudi, aproape de 940.

Dar grupuri tot mai mari de Rhōsi, pe care erudiții cărturari bizantini îi numeau și taurosciți, după numele unei populații antice demult dispărute din ținuturile de la nord de Marea Neagră, preferau tot mai des să lase pirateria și prădăciunile atât de riscante în fața temutului „foc grecesc” al flotei bizantine și să se înroleze în armata împăraților de la Constantinopol.

Pe tot parcursul secolului al X-lea apar sporadic știri despre cete de câteva sute de luptători sprijinind armatele bizantine aflate în luptă cu arabii în Creta (911 și 949), în Siria (954-955), în sudul Italiei și în Sicilia (935 și 968), uneori fiind menționată inclusiv plata bogată ce le era oferită. Dar vremurile de aur ale mercenarilor nordici pe malurile Bosforului se aflau abia la început.

Acest text este un fragment din articolul „Varegii sângeroșii mercenari scandinavi ai împăraţilor bizantini”, publicat în numărul 219 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.

K4 and K1 Historia 219 aprilie 1500 jpg jpeg
Cumpără acum!

Foto sus: Varegii (stânga), conduși de Rurik, cuceresc pentru prima dată pământul rusesc, în nord, la graniță cu Finlanda. De aici aveau să ia naștere marea dinastie Rurik și Rusia Kieveană (© Getty Images)

Mai multe pentru tine...