Cele mai valoroase timbre din lume
Pentru colecţionarii de timbre, piesele rare, preferabil chiar unicat, sunt ţelul suprem. Odată cu trecerea timpului, valoarea unui timbru poate creşte extraordinar de mult şi poate atinge sume de milioane de dolari. Să vedem şi noi câteva dintre cele mai preţioase astfel de piese.
Timbrul Capul Bunei Speranţe. Emis în 1853, este de altfel primul timbru poştal de aici, ba mai mult, din toată Africa. Iniţial a apărut în valori de 1 şi 4 penny, urmând apoi şi altele. Timbrul prezenta o formă triunghiulară, astfel încât toată lumea să-l deosebească de alte timbre străine. Modelul reprezenta o figură feminină aşezată pe o ancoră fixată pe o piatră care simboliza Capul. Ideea design-ului i-a aparţinut generalului Charles Bell şi timbrul a fost tipărit de Messrs. Perkins, Bacon &Co., tipografie faimoasă care se ocupa şi de cărţi sau bancnote. Doar câteva copii ale timbrului s-au păstrat până azi, valoarea unuia atingând aproape 40.000 USD.
“Perot Provisional”. Este primul timbru poştal din Bermude. William Bennte Perot, şeful poştelor din Bermude, monta întotdeauna o cutie poştală în afara oficiului poştal, spre beneficiul utilizatorilor care îşi lăsau scrisorile acolo împreună cu taxele necesare (1 penyy de fiecare). Numai că adesea acestea nu erau suficiente aşa că Perot trebuia să le transmită personal. Într-o zi însă, Perot şi-a creat propriul timbru, înlăturând datele de pe ştampila poştală şi ştampilând pe o bucată de hârtie. A scris apoi “1 penny” deasupra anului de pe ştampilă şi s-a semnat mai jos. Doar 11 timbre de acest gen s-au mai găzsit, majoritatea deţinute de familii regale europene. Valoarea estimată este undeva la 115.000 USD.
Micul timbru roşu.Este vorba de un timbru fiscal folosit ca timbru poştal după ce i-au fost adăugate cuvintele ‘un dolar’. A fost primul timbru suprataxat dintre cele refolosite ca poştale în perioada dinastiei Qing (1636-1911). Ulterior matriţa a fost înlocuită cu una mai mare. Mai există aproximativ 30 de bucăţi, inclusiv o serie de 4 şi o pereche orizontală. S-a găsit unul singur folosit, expus acum la Muzeul Naţional al Poştei şi Timbrului din China. În 1897 un astfel de timbru a fost vândut la o licitaţie din Hong Kong cu 333.382 USD.
Timbrul albastru. A fost un timbru folosit doar de armata chineză. În 1953 s-a elaborat un set de 3 timbre, portocaliu, stacojiu şi albastru, destinate gratuit soldaţilor care efectuau serviciul. Imprimate cu emblema Armatei Eliberării poporului, timbrul avea o valoare de 800 yuani vechi (1 cent). Cu toate acestea, după emitere s-au primit rapoarte cum că se putea ajunge la informaţiile confidenţiale mai uşor dacă plicurile aveau un astfel de timbru. Drept urmare acestea trebuiau returnate şi distruse. Dintre cele care s-au păstrat cele mai preţioase sunt timbrele albastre:unul a fost vândut în 2001 cu 428.645 USD.
”Fecioara roşie în robă verde”, timbru cunoscut şi sub numele de ‘personajul de 2 cenţi suprataxaţi pe timbrele fiscale roşii’ şi emis în timpul dinastiei Qing. În timpul reformelor monetare, timbrele cu valoare în argint nu s-au mai putut folosi şi ca o măsură de tranziţie s-a aplicat cerneală verde pe timbrul fiscal roşu. Mai sunt 9 exemplare în prezent, în 2004 preţul unuia ajungând la 444.477 USD.
“Toată ţara este roşie”. Un timbru emis în 1969 în timpul revoluţiei culturale. Prezintă harta Chinei şi imaginea unui muncintor care ţine în mână cartea lui Mao. Timbrul a circulat mai puţin de o zi, pentru că un editor şi-a dat seama că harta nu era exactă şi a cerut oprirea vânzărilor. Doar o mică parte a intrat în posesia colecţionarilor privaţi. O versiune mai mare a originalului s-a vândut în 2009 cu 474.197 USD, dar 6 piese normale au fost achiziţionate cu 100.000 de USD mai puţin.
12 Pence Black. Timbrul canadian a apărut în 1851 şi avea un portret al reginei Victoria în tinereţe. Este unul dintre cele mai faimoase timbre din lume. S-au imprimat în total 51.000 de copii, dar numai 1450 au fost vândute din cauza preţului foarte mare. Cele rămase au fost scoase de pe piaţă şi distruse în 1857, rămânând numai 100-150 în ziua de azi, dar şi asta este pură speculaţie. În 2011 însă a fost vândut unul la preţul de 488.900 USD în New York.
“Capul măsliniu al Reginei Victoria”. Este printre cele mai scumpe timbre istorice scoase vreodată. Valoarea în 1864 era de 12 cenţi. Ar fi trebuit să aibă o nuanţă de gri-maroniu, dar din cauza unei erori de imprimare, 52 de foi au ieşit măslinii. Au fost prbleme şi cu filigranul şi plasarea proastă a unor litere. 40 de bucăţi se mai găsesc, preţul unuia ajungând la 824.648 USD.
Timbrul din Guyana britanică, 1 cent. Imprimat cu negru pe hârtie magenta, este unul dintre cele mai costisitoare timbre poştale din lume. În 1856 cantitatea de timbre era insuficientă, şeful poştelor nu mai pitea să aştepte sosirea unoi noi provizii din Marea Britanie şi a rugat ziarul local să imprime piese de 2 şi 4 cenţi. Din cauza simplităţii lor, fiecare trebuia parafat de un angajat de la oficiul poştal pentru a preveni frauda. Cele 4 colţuri erau tăiate rezoltând o formă octogonală. Singura piesă a fost descoperită de un tânăr scoţian în 1980 şi vândută cu 850.000 USD.
Timbrul oficiului poştal Mauritius.Este de fapt un timbru poştal eronat, emis în 1847 în Mauritius datorită soţiei guvernatorului Gomm, care îşi invitase prietenii la un bal. pentru a facilita trimiterea invitaţiilor, oficiul poştal a emis o serie de timbre după modelul celor britanice. Cu toate acestea, pe foiţa de cupru s-a inscripţionat Post Office în loc de Post Paid, o mare greşeală care a oprit emisiunea. 240 de exemplare au fost însă deja vândute până să se observe eroarea. 26 de piese ar fi supravieţuit, în 2011 s-a vândut una cu nu mai puţin de 1, 6 mil. USD.
“Jenny inversată”.Timbrul de 24 de cenţi, emis în 1918, a fost primul destinat transportului aerian. Timbrele au fost imprimate pe foi cu câte 100, dar fiecare foiae trebuia să treacă de 2 ori prin maşină, fiind astfel foarte uşor să o răsuceşti din greşeală, ceea ce s-a şi întâmplat. Una dintre foi exact aşa a fost imprimată şi vândută înainte să se observe eroarea. O serie de 4 s-a vândut în 2005 cu 3 mil. USD.
Penny Black. Timbrul emis de Marea Britanie în 1840 este primul din lume şi s-a aflat sub patronajul lui Rowland Hill, care a propus reforma sistemului poştal britanic şi este de altfel considerat părintele timbrului poştal. Înainte de Penny Black, oficiile poştale trebuiau să primească în bani taxele pentru transport. Taxele se calculau în funcţie de numărul de scrisori şi de distanţă, oamenii stăteau la coadă pentru orice corespondenţă. Rowland a propus învelirea corespondenţei într-o altă hârtie şi ataşarea unei etichete care să facă dovada unei pre-plăţi. Figura de pe timbru este cea a reginei Victoria, după un portret realizat în 1837. Penny Black a fost folosit doar un an, pentru că anularea care se făcea cu roşu era greu de observat pe fundalul negru. Doar două piese mai există, adevărate comori. Pe una dintre ele a achiziţionat-o un om de afaceri acum câţiva ani la preţul de 5 mil. USD.
“Galbenul Treskilling”.Timbrul suedez deţine recordul valoric la licitaţii pentru un exemplar singualr. Timbrul normal de 3 şilingi emis în Suedia era verde, în vreme ce acela de 8 avea culoarea galbenă. Totuşi, o eroare comisă în 1855 (probabil foiţele au fost încurcate) a dus la crearea preţiosului Treskilling. Singura piesă care s-a păstrat a fost descoperită în 1886 de un şcolar care căuta prin podul casei. Timbrul a devenit faimos în 1984 când a fost vândut pentru 977.500 CHF (1, 07 mil. USD). În 1990 s-a vândut iar pentru mai bine de 1 mil. USD şi iar în 1996 pentru 2, 875 mil CHF, fiecare tranzacţie aducând câte un nou record timbrului.