Cât de mare era Ştefan cel Mare? Zece lucruri pe care nu le ştiai despre domnitor
Ştefan cel Mare şi Sfânt, domnitorul care a ţinut frâiele Moldovei timp de 47 de ani (1457-1504), arăta cu totul altfel faţă de descrierile din manualele de istorie, a suferit înfrângeri zdrobitoare în unele războaie şi a avut doar două cuceriri amoroase extraconjugale consemnate în scrierile medievale.
Deşi s-a scris mult despre Ştefan cel Mare, figură reprezentativă a istoriei româneşti, există mai multe mituri şi adevăruri istorice mai puţin cunoscute, chiar denaturate, despre faptele de vitejie, despre viaţa personală şi, mai ales, despre activitatea de ctitorire a unor cetăţi, biserici şi mânăstiri. “Adevărul” a făcut un top al lucrurilor mai puţin cunoscute despre Ştefan cel Mare, în colaborare cu prof. doctor în istorie Laurenţiu Chiriac, muzeograf la Muzeul “Ştefan cel Mare” din Vaslui:“Chiar în facultate se făceau studiii aprofundate, în care erau tratate lucrurile mai puţin ştiute despre epoca lui Ştefan cel Mare, iar istoricii Evului Mediu ştiu asta”.
1. Cum arăta de fapt voievodul?
Ştefan cel Mare arăta cu totul diferit faţă de imaginile tipărite în manualele de istorie. Abia la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX apar primele tablouri şi sculpturi care îl înfăţişează pe domn. Din epocă datează un singur chip al lui care apare în Tetraevangheliarul de la Mânăstirea Humor (1474), unde se află şi astăzi. În cartea respectivă apare ca un om scund, subţire, evlavios, îmbrăcat cu o manta domnească împodobită cu pietre preţioase şi semipreţioase, cu coroană voievodală pe cap.
2. A avut patru soţii şi două ibovnice.
Există mitul că voievodul a avut iubite şi ibovnice în toate ţinuturile Moldovei, lucru susţinut de scrisorile de la Curţile domneşti de la Iaşi, Vaslui, Roman, Bacău etc. Din corespondenţa vremii reieşea că Ştefan cel Mare, după terminarea treburilor administrative, politice etc din locurile unde poposea, cerea să i se aducă seara ibovnice. Însă, nu se face nicăieri menţiunea că au şi fost în dormitorul voievodului. Potrivit izvoarelor istorice, se ştie cu siguranţă că a avut patru soţii:Maruşca cu care s-a căsătorit în 1457, Evdochia de Kiev (1463), Maria de Mangop (1472) şi Maria Voichiţa (1480). Doar prima soţie nu a fost de neam mare, restul căsniciilor fiind făcute din interes. Voievodul a avut doar două ibovnice care apar în izvoarele istorice:Călţuna din Brăila (femeie căsătorită şi de moravuri uşoare) şi Maria din Hârlău, o pescăriţă. Restul aventurilor, despre care se spune că au fost cu sutele, nu pot fi probate.
3. A avut 10 copii:şapte băieţi şi trei fete.
Alexandru a fost primul fiu a lui Ştefan cel Mare, copil conceput cu Maruşca. A doua soţie, Evdochia de Kiev, i-a dăruit trei copii (Elena, Iliaş şi Bogdan)-care au murit cu toţii în timpul vieţii tatălui lor. Maria de Mangop nu i-a oferit niciun fiu, motiv pentru care a divorţat de ea (celelate soţii au decedat). Cu cea de-a patra soţie, Maria Voichiţa, a avut patru copii:Bogdan al III-lea (succesorul tronului), Bogdan Vlad, Ana şi Maria Chiajna. Cu fiecare din cele două ibovnice a avut câte un fiu:Mircea şi Petru Rareş.