Castelul din Hunedoara va fi gazda primului târg european al castelelor
Castelul Corvinilor din Hunedoara va fi gazda primului târg european al castelului. Evenimentul va fi organizat în luna mai a anului viitor.
Castelul Corvinilor din Hunedoara a fost ales ca loc de desfăşurare al primului târg european al castelelor. Târgul, care va avea loc în perioada 1 – 3 mai 2015 are un scop turistic şi se adresează celor care administrează palatele, muzeele, castelele şi cetăţile din Europa.
„Castelul Corvinilor, locaţia în care va fi găzduit acest eveniment, este unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România, aflându-se printre primele castele de poveste din Europa, aspect care conferă acestui eveniment un anumit prestigiu. Acest prestigiu va fi consolidat in timp prin popularitatea pe care o va capată datorită expozanţilor care doresc să ni se alăture şi a numărului de vizitatori”, au informat reprezentanţii Muzeului Castelului Corvinilor din Hunedoara.
Până în present, şapte castele şi muzee au fost înscrise pe lista participanţilor la Târgul European al Castelelor:Palatul Godollo şi Castelul Rakoczi din Ungaria, Castelul La Mota din Spania, Muzeul Naţional Brukenthal, Muzeul Naţional Peleş, Muzeul Ţării Făgăraşului Cetatea Făgăraş şi Muzeul Judeţean Argeş-Cetatea Poenari. Lista rămâne deschisă, au precizat organizatorii.