Castelul Corvinilor, asediat la câțiva ani după înfrângerea oștirii maghiare la Mohács
După înfrângerea oștirii maghiare la Mohács (1526) și moartea regelui Ludovic al II-lea, Ferdinand de Habsburg și Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei, au început lupta pentru tronul Ungariei. Castelul Corvinilor, la acea dată proprietate a lui Gheorghe de Brandenburg, care datorită legăturilor de rudenie se număra printre susținătorii lui Ferdinand, era situat pe teritoriul controlat de Zápolya, fiind puternic afectat de această situație.
În aceste condiții, la finalul anului 1529, Gheorghe de Brandenburg (foto jos) se decide ca pe durata confruntărilor dintre cei doi pretendenți la tron să-și așeze domeniile sale sub protecția regelui Poloniei, care urma să le restituie după încheierea luptelor, scrie Muzeul Castelul Corvinilor, pe pagina de Facebook a instituției.
Doar că în anul 1530, intensificarea luptelor dintre Ferdinand și Zápolya și moartea celor doi castelani de la Hunedoara, diacul Andrei și Gheorghe Stolcz, a înrăutățit situația castelului. În acest context, Gheorghe de Brandenburg se gândește din ce în ce mai serios să cedeze castelul către Matia Armbruster în schimbul sumei de 40.000 de florini de aur ungurești. Acestă tranzacție a fost împiedicată de împotrivirea castelanilor de la Hunedoara și intervenția oamenilor lui Zápolya, care l-au arestat pe Ioan Neuenstetter, însărcinat cu vânzarea castelului.
Din socotelile castelului aflăm că pentru a rezista unui prim asediu, început în luna aprilie 1531 de Zápolya, sunt reparate zidurile, se cumpără praf de pușcă, plumb și alimente. Din fericirea asediul nu a mai avut loc, deoarece pe 17 mai 1531 Ferdinand și Zápolya au încheiat un armistițiu, valabil un an, care includea și Transilvania.
Deși în timpul armistițiului castelul se afla sub protecția regelui Poloniei, castelanii au fost obligați, din cauza lipsei de venituri, să solicite de mai multe ori ajutor bănesc de la Gheorghe de Brandenburg. Acesta neputincios, pentru a evita căderea castelului în mâna dușmanilor, l-a predat lui Ferdinand, care în cazul pierderii nu era obligat la nici o despăgubire.
Această mișcare nu a îmbunătățit deloc situația, iar scrisoarea preotului Ștefan „păzitorul cetății” din 20 ianuarie 1532, reflectă cu claritate lipsa banilor și moralul scăzut al celor din cetate. Aceste condiții dificile au condus la acte de trădare din partea castelanilor care s-au lăsat mituiți de susținătorii lui Zápolya. Pe 8 mai 1532, după expirarea armistițiului, porțile castelului sunt închise din nou.
Asediul din 1534
Încercările nereușite ale lui Gheorghe de Brandenburg de a trimite bani la Hunedoara au pecetluit soarta castelului, care a mai reușit să reziste cu mari eforturi, prin zălogirea bunurilor de valoare, încă doi ani. În luna iunie 1534 episcopul Czibak Imre a început asediul asupra Hunedoarei. Acesta, conform înștiințării magistratului orașului Sibiu, pe data de 4 august ocupa deja castelul, dar la scurt timp a fost ucis la Felmer (12 august) de Aloisio Gritti, iar domeniul Hunedoarei a ajuns în proprietatea lui Ioan Zápolya, care mai apoi, pe 30 septembrie 1536, l-a donat lui Török Bálint. Deși în anii care au urmat până la moartea sa (27 decembrie 1543) Gheorghe de Brandenburg a depus eforturi, pe lângă regele Ferdinand, regele Poloniei și alți domnitori, pentru recuperarea posesiunilor sale de la Hunedoara și Gyula, acestea nu au mai fost redobândite niciodată.
Bibiliografie:
Pataki, Iosif, Domeniul Hunedoara la inceputul secolului al XVI-lea, Bucuresti, 1973.
Köpeczi, Béla, Erdély története, vol. I, Budapest, 1986.
Lupescu, Radu, A Vajdahunyadi vár a Hunyadiak korában,
http://doktori.btk.elte.hu/art/lupescu/diss.pdf
