La Casa Azul, universul Fridei Kahlo şi al lui Diego Rivera, oprire obligatorie în Mexico City (foto: Getty Images)

Casa albastră a Fridei Kahlo, o explozie pentru simţuri

Călătoria prin atelierele de altădată ale artiștilor renumiți continuă cu originala locuință a fermecătoarei Frida Kahlo.

Sally Klopper, de la publicația de design „Yellowtrace”, a avut privilegiul de a vizita Casa Azul din Coyoacan (unul dintre cele mai vechi și mai frumoase cartiere culturale din Mexico City), locul unde s-a născut, în 1907, Frida și unde a creat opere remarcabile: între acestea, „Self-Portrait with thorn necklace and hummingbird”, 1940; „The two Fridas”, 1939; „The wounded deer”, 1946.

Casa albastră este astăzi un muzeu deosebit, unde vizitatorii au posibilitatea să descopere în fiecare colțișor povestea de viață a Fridei, căsătorită la vârsta de 21 de ani cu muralistul Diego Rivera.

La Casa Azul, universul Fridei Kahlo şi al lui Diego Rivera (foto: Getty Images)
La Casa Azul, universul Fridei Kahlo şi al lui Diego Rivera (foto: Getty Images)

Acesta a înfrumusețat casa cu rocă vulcanică și bazalt, materiale folosite de azteci pentru piramide, și a lipit pe pereții exteriori mozaicuri, scoici și vase din ceramică. Frida a plantat în grădina ei yuccas, cu flori albe, cactuși, iasomie și agave, care apar în picturile artistei.

Vopseluri păstrate în sticluțe de parfum

În atelierul cu pereți de sticlă, inundat de lumina ideală pentru actul artistic, se găsesc, pe lângă vopselurile păstrate în sticluțe de parfum, un șevalet, obiecte de lucru, dar și scaunul cu rotile, pe care artista l-a folosit după tragicul accident care a lăsat-o invalidă. În dormitor a pus pe tavan o oglindă imensă, pentru a-și putea realiza autoportretele.

La Casa Azul, o oprire obligatorie în Mexico City (foto: Getty Images)
La Casa Azul, o oprire obligatorie în Mexico City (foto: Getty Images)

Casa, un adevărat monument istoric, este vizitată anual, începând cu 1997, de mii de oameni, care, copleșiți de emoții, se lasă purtați în timp pentru a simți vibrația emanată de cei doi mari artiști.

Acest text este un fragment din articolul „Atelierele artiştilor: o călătorie în timp”, publicat în numărul 242 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.

Cumpără acum!
Cumpără acum!