Campaniile militare ale lui Mihai Viteazul împotriva Imperiului Otoman

Cum trecu Mihail la Rusic și porni lupta cu Mustafa Pașa și-l învinse

În grabă și fără zăbavă porunci să pornească, la Rusic să meargă și de loc să nu întârzie. Pornesc atunci de-ndată. Și merseră la Rusic. Dunărea a înghețat, trec ca lupii. Și de-ndată puseră foc târgului. Iar turcii, când îi văzură, începură să tremure ca peștele. Pătrund în oștile lor și le răspândesc. Mai întâi pe serdarul lor îl descăpățânează. Iar domnitorul care venea să ia stăpânirea în Vlahia, scăpă singur de tot, fără însoțitorii săi. Mult rău făcură acelei oști. Rusicul îl jefuiră și-l întoarseră cu susul în jos. Averea le-o luară, pe turcoaice le răpesc. Plâng mamele după copii, iar copii strigă. Pe unele ungurii le luau, pe altele catanele;pe unele valahii le luau, pe altele darabanii. Mult plânset se făcu în acea zi, iar strigătele se ridicau în sus, în văzduh. Avere luară din belșug, toți se încărcară;sclavi și sclave din belșug, nimica nu lăsară. Turcoaicele cele chipeșe, care fuseseră răsfățate, afară nici nu ieșeau, ci stăteau închise. Atunci să le fi văzut cum ajunseseră:goale de tot, desculțe, tăvălite în nămeți. Pe unele le trag de păr, pe altele de mână;pe nimeni nu vedeai acolo să nu târască vreo turcoaică. După ce arseră Rusicul și le mai și luară averea, se întoarseră în Vlahia, țara lor. Pe dușmani îi izgoniră de fugiră cu mare zor. Turci, evrei tăiară, de se duseră pierzării. Atunci domnitorul porunci să se întoarcă înapoi, peste Dunăre și să nu întârzie. Și se întoarseră voioși și înveseliți, de vreme ce a fost învins dușmanul, iar ei au ajuns câștigați. Dar, până să ajungă în Vlahia, unde îi era scaunul, alte știri îi aduseră niște oameni ai săi.

Cum împăratul porunci să se facă pod peste Dunăre, ca să treacă oștile împotriva lui Mihai

Și chemă pe Sinan Pașa, întâiul vizir. „Repede oști să gătești – zise și-i porunci. Din toată Anatolia să vină beglerbeii, samliii, caramanii și gintiii toți, beglerbeii Rumeliei cu toți vitejii, cu caziii cei buni și lăudați. Ia oști bune, ca să mergi la dușmanul meu, să-l prinzi pe dată pe slujitorul meu. Îl aveam slujitor și-mi era cu credință, iar acum stă asupra mea ca un balaur sălbatic. A prăpădit orașele mele, cetățile și pământul, pe care le-a câștigat moșul meu cu multă trudă. Brăila și Girgevoul mi le-a luat din mâini. Și a trecut la Rusic cu toate cetele sale, și mi-a tăiat oștile și le-a risipit în vânt. Și a jefuit cetățile mele și le-a pustiit. Și a tăiat pe serdarul meu, Mustafa Pașa, care era un om temut, cu inimă tare. Silistra, Varna și Baba și până la Proavtu și Dobrigea și Zagara le-a surpat din temelii. Plevna și Nicopolea, Vrața și Vidinul, pe toate le-a pustiit, nimica nu mai lasă. Hanului, care era de temut, vestit în lume, îi frânse nasul, de fugi rușinat. Și câte oști am trimis ca să se bată cu el, nicicând nu putură să-l învingă. Și mi-a făcut atâta rușine în toate oștile, ceea ce nimeni altul nu mi-a făcut în vreun regat. Mi-a prăpădit pământul, mi-a luat Serbia – ceea ce nu mă așteptam să-mi vină din Vlahia, unde eu l-am făcut domnitor  ca să stăpânească, iar el mi s-a făcut dușman și mă amenință. De aceea, du-te repede și intră în Vlahia și jefuiește și robește malele cu copiii lor. Iar pe el prinde-l viu și adu-l legat, ca să mă răzbun pentru tot răul ce mi l-a făcut. Și pune acolo un beglerbei să stăpânească Vlahia, să le facă judecată, să aibe domnia”.

Cum Mihai trecu dincolo și arse Nicopolea și Vidinul

Foto:Stema lui Mihai Viteazul de la 1600

Și Mihai ajunse a doua zi, ca un fulger mare ajunse dincolo. Și merse la Nicopole și pornește război. Cetatea o pârjoli, orașul îl jefuiește. Și străbătu la Vidin cu multă semeție. Acolo i se închină toată Bulgaria. Și ieșiră turcii la Vidin, ca să se bată, căci îl păzeau, ca să nu fie jefuit. Iar Mihai merge asupra lor cu voinicii cei vrednici și intrară în mijlocul lor ca leii. Și pe unii îi prinse de vii, pe alții îi ucide. Șase mii erau, nici unul nu scapă. Cetatea o împresură și voia să ia. Pune foc și arde târgul ei în întregime. Luară avere din belșug, toți se încărcară – veșminte și alte lucruri – și nimica nu lăsară. Sclavi și sclave din belșug îi aduceau iarăși domnului Mihai cei care îi luau. Și atunci, se sculă. Trece în Vlahia, cu numeroasele prăzi pe care le aducea din Bulgaria. Și veni la Târgoviște, se așeză în scaunul său, cu ai săi boieri toți, care erau ai săi. Iar turcii se îngroziră și stăteau înspăimântați. Numai cât îi auzeau numele, că erau morți. Și stăteau și se mirau cum să-l îmblânzească și cum să se poarte cu el, ca să nu-l întărâte. Și porunci împăratul, sultanul Mehemet și chemă pe Ibraim Pașa și-i vorbește asa:„Spune-mi ce o să facem cu acest Mihai? Mi-a prădat țara și o pradă iarăși. Cu ce mijloc să-l prindem? Cum să-l păcălim? Căci să ne batem cu el nu putem. Cetățile ni le-a dărâmat, ținuturile ni le pradă. În Vlahia și în Paradunavon el domnește. Și acum dă-mi un sfat, ce-i de făcut în aceasta? Oare să trimitem un om, să meargă la el, cu vorbe de pace să-i grăiască și cu plocoane frumoase să i se închine?”. Atunci, Ibraim Pașa zice împăratului:„Cum ai poruncit, așa să facem;să nu fie altminteri. O să trimit, Împărate, pe un om de-al meu, care este foarte înțelept și-mi este credincios. Este și un boier care a venit de la Mihai. Să-l trimitem și pe el să meargă iarăși. Să meargă amândoi cu scrisorile noastre, să ia și plocoane din vistieria noastră. Să-l rugăm să lase mânia. Și să domnească peste Vlahia și toată Erdelia. Căci el a prins cutezanță. Altfel, nu se îmblânzește. Și, cu cât mai mult îl supărăm, cu atât mai rău se întărâtă”.

Stavrinos, fost vistiernic la curtea din Târgoviște și slujitor credincios al lui Mihai Viteazul, îl va influența prin scrierile sale pe un alt grec, numit Gheorghe Palamed. Acesta va compune în 1607 un alt poem epopeic despre domnitorul valah, intitulat Istoria cuprinzând toate faptele, vitejiile și războaiele strălucitului Mihai vodă. Textul prezintă o serie de elogii „divine” la adresa lui Mihai Viteazul:„Te invoc, Minervo, fiică a marelui Jupiter, să mă inspiri, spre a putea povesti acum acel vestit război al faimosului Mihai, nenumărate ucideri, războiul cel mare, iar Turciei și altor multor țări distrugere;război care a nutrit fiarele, făcând ca trupurile turcești să fie o hrană pentru păsările răpitoare și pentru câini...”.

Informațiile prezentate în acest articol au fost extrase din poemele grecești ale cronicarului Stavrinos (1570-1615), cunoscute sub numele de Povestea preafrumoasă a lui Mihail Voievod,  cum domni în Vlahia,  cum tăie pe turcii care se aflară acolo,  cum săvârşi multe fapte vitejeşti şi pe urmă fu ucis cu pizmă,  fără luptă. Această scriere a fost tradusă în limba română de către Tudor Eliat și tipărită în anul 1837, pe fondul evenimentelor revoluționare din Țările Române.

Bibliografie

Cartea cronicilor (texte antologate și commentate de Elvira Sorohan), Editura Junimea, Iași, 1986, p. 80-81, 83-84, 92-93, 122-125.