Bãtãlii decisive ale lumii antice
Exerciţii strategice remarcabile şi exemple memorabile de metodã militarã, unele poveşti pãtate cu sânge au schimbat definitiv cursul istoriei vechi. Sã vedem care au fost bãtãliile decisive ale lumii antice.
Carrhae, 53 a.Hr.Bãtãlia reprezintã o victorie de necontestat a liderului part Surena asupra generalului roman Crassus lângã oraşul Carrhae (astãzi Harran, Turcia). O armatã alcãtuitã din 1000 de catafractari şi 9000 de arcaşi cãlare îi întâmpinã pe romani. Cavaleria lui Crassus se aflã înaintea corpului principal de legiune şi înfrunta catafractarii, ale cãror armuri sunt prea rezistente pentru armele romane. Cavaleria romanã este în curând înconjuratã şi nimicitã, fiul lui Crassus, Publius, este ucis şi el. Roma se umileşte în faţa adversarului, mai ales cã acesta izbuteşte sã captureze câteva acvile ale legiunilor. Plutarh menţioneazã cã parţii au gãsit un prizonier care semãna leit cu Crassus, l-au îmbrãcat în haine de femeie şi l-au pus sã defileze prin toatã Parthia. O consecinţã importantã a bãtãliei a fost deschiderea continentului european spre comerţul cu un material deosebit:mãtasea. Cea mai importantã urmare este totuşi accelerarea prãbuşirii republicii, în condiţiile morţii unuia dintre membrii triumviratului.
Pydna, 168 a.Hr. Bãtãlia de la Pydna dintre Roma şi dinastia antigonidã marcheazã ascensiunea romanã în lumea elenisticã şi sfârşitul liniei de regi antigonizi, a cãror putere derivã de la Alexandru al III-lea Macedon. Este adesea citatã drept exemplul cel mai potrivit de confruntare dintre falangã şi legiune, demonstrând superioritatea celei din urmã. Nu este conflictul final dintre cei doi adversari, dar oricum puterea macedoneanã se aflã în colaps. Consecintele bãtãliei sunt dure:decizia senatului presupune deportarea tuturor oficialilor regali şi arestul la domiciliu al liderului Perseus. Regatul se împarte în patru republici care nu au dreptul la comerţ cu grecii. Dupã aceea are loc o epurare în urma cãreia sunt denunţati şi deportaţi 300.000 de presupuşi duşmani ai cetãţii.
Ipsus, 301 a.Hr. Bãtãlia se poartã între diadohi in Frigia. Antigonos I Monophtalmus şi fiul sãu Demetrius I al Macedoniei sunt încolţiţi de coaliţia celorlalţi generali ai lui Alexandru:Cassander, Lysimachos şi Seleucos I Nicator. Bãtãlia începe cu hãrţuirea reciprocã a trupelor uşor înarmate, dar şi cu folosirea elefantilor de lupta. Cavaleria de pe flancul stâng a lui Demetrius respinge atacul lui Antiochos, dar este la rândul ei opritã de Seleucos. Mai multe trupe se îndreaptã spre flancul drept neprotejat al antigonizilor. Antigonos, la începutul zilei urmãtoare, nu apucã sã se îmbrace cu platoşa şi este strãpuns de o suliţã. Fãrã lider armata antigonidã se dezintegreazã. Ultima şansã de reunificare a imperiului alexandrin dispare odatã cu Antigonos, singurul care fusese capabil sã-i învingã sistematic pe ceilalţi succesori. Bãtãlia consfinţeşte prãbuşirea imperiului.
Gaugamela, 331 a.Hr. Alexandru cel Mare obţine o victorie de proporţii în faţa lui Darius al III-lea al Imperiului Ahemenid. Deşi Darius are superioritate numericã, trupele sale sunt mai slab pregãtite. Pezhetairoi ai lui Alexandru sunt înarmaţi cu suliţe de 6 metri, sarissa. Dupã bãtãlie macedonenii hãituiesc convoiul persan şi este capturatã o mare cantitate de pradã, incluzând carul şi arcul regelui persan. În acest momentul imperiul este divizat în douã. Satrapul Bessus îl ucide pe Darius, rãzbunat de însuşi regele macedonean, care pretinde loialitate de la satrapi în schimbul pãstrãrii poziţiei.
Marathon, 490 a.Hr. Este momentul culminant al campaniei lui Darius I de încorporare a Greciei în Imperiul Persan. Mostenirea importantã a bãtãliei este tactica dublei învãluiri. Unii istorici susţin cã a fost o decizie conştientã a lui Miltiade. În bãtãliile hoplitice, cele douã flancuri erau de obicei mai puternice decât centrul. Totuşi, înaintea lui Miltiade era doar o chestiune calitate, nu cantitate. El obţinuse experienţã personalã în cadrul armatei persane şi ii cunoştea slãbiciunile. Dupã cum aratã acţiunile sale de dupã bãtãlie (invazia Cicladelor), avea o strategie integratã în ce-i priveşte pe perşi, deci este foarte probabil sã fi elaborat de la început tactica. Dubla învãluire este constant folositã de atunci, ca de pildã în bãtãlia de la Tannenberg din primul rãzboi mondial.
Kynoscephalae, 197 a.Hr. Bãtãlia are loc în Thessalia şi implicã armata romanã condusã de Titus Quinctius Flaminius şi dinastia antigonidã a Macedoniei, condusã de Filip al V-lea. Înfrângerea macedonenilor marcheazã trecere puterii imperiale în mâinile Romei. Falanga macedoneanã cade în desuetudine, deşi rezistã o bunã bucatã de vreme în faţa a 20 de manipule. Drept urmare a pierderii bãtãliei, Filip se obligã sã plãteascã Romei 1000 de talanţi, sã demilitarizeze flota şi armata de uscat. De asemnea îl trimite pe fiul sãu ostatic. Din multe puncte de vedere bãtãlia decide cursul istoriei mediteraneene.
Actium, 31 a.Hr. Este lupta decisivã dintre Octavian şi forţele reunite ale lui Marcus Antonius şi Cleopatrei. Pe 2 septembrie în marea Ionicã flota comandatã de Marcus Vipsanius Agrippa îşi demonstreazã superiotatea în faţa Egiptului ptolemaic. Victoria îi permite lui Octavian sã-şi consolideze puterea, adoptând la scurt timp titlul de princeps şi pe cel de augustus. Este începutul imperiului, deşi aparenţele republicane se pãstreazã. Flota fiind distrusã, armata lui Marcus Antonius dezerteazã, iar acesta se sinucide crezând cã regina a fost prinsã. La rândul ei, Cleopatra comite suicidul pe 12 august 30 a.Hr.
Râul Silarus, 73 a.Hr. Bãtãlia este ultima dintr-o serie de revolte incoerente şi eşuate ale sclavilor în timpul Republicii. Al treilea rãzboi servil este singurul care a amenintat direct Italia şi a alarmat mult cetãţenii Romei din cauza bandelor crescânde de gladiatori şi scavi, între 73 şi 71 a.Hr. Rãscoala lui Spartacus este înãbuşitã prin eforturile lui Marcus Licinius Crassus, deşi aceasta are consecinte pe termen lung în ceea ce priveşte carierele lui Crassus şi Pompei. Cei doi generali s-au folosit de succesul militar pentru a dobândi capital politic. Activitatea lor de consului a grãbit procesul de transformare a republicii în imperiu.
Pharsalus, 48 a.Hr. Este lupta decisivã din rãzboiul civil al lui Caesar. Pe 9 august 48 a.Hr. are loc în centrul Greciei confruntarea dintre popularii lui Caesar si optimaţii lui Pompei. Victoria lui Caesar slãbeşte fortele senatoriale şi consolideazã controlul generalului supra Republicii. Pompei ia calea Egiptului, unde este asasinat din ordinul faraonului Ptolemeu al XIII-lea. Dar rãzboiul continuã prin acţiunile fiului lui Pompei, Sextus Pompeius, şi a facţiunii lui Labienus. Dupã eliminarea şi a acestor duşmani, Cesar sfârşeşte el însuşi asasinat de Marcus Iunius Brutus şi Gaius Cassius Longinus.
Salamina, 480 a.Hr.Bãtãlia navalã de la Salamina se poartã între oraşele-stat greceşti şi perşi, în strâmtoarea dintre Piraeus şi insula Salamina din golful Saronic. Athena aflatã sub comanda lui Themistocle întrebuinţeazã cu succes flota pentru a-l forţa pe Xerxes sã se retragã. Mulţi istorici privesc confruntarea drept cea mai importantã din toatã istoria omenirii, pentru cã învingerea perşilor şi afirmarea independenţei greceşti au pus bazele civilizaţiei europene, prin pãstrarea democraţiei atheniene, conceptul de drepturi individuale, libertatea persoanei, dezvoltarea filosofiei, arhitecturii, artei. Dacã ar fi câştigat perşii la Salamina, probabil Xerxes ar fi dominat între continentul european şi nu ar mai fi existat cultura occidentalã cu toate influneţele aferente.
Mai multe pe:listverse.com
