Bătălia pentru București, câștigată de către trupele române înainte de sosirea Armatei Roșii
În dimineața de 26 august 1944, gruparea de luptă condusă de generalul Alfred Gerstenberg, desemnat pentru pregătirea atacului asupra Bucureștiului, a fost întărită cu 400 de parașutiști germani sosiți pe calea aerului din Iugoslavia. Aproape în același timp, a aterizat la Otopeni și generalul-locotenent de aviaţie Reiner Stahel, care comandase garnizoana Varșoviei și reprimase sângeros insurecția poloneză din august 1944. Acesta l-a înlocuit pe Gerstenberg la conducerea operațiilor, dar având în vedere capacitatea de luptă a grupării, fără armament greu și fără trupe experimentate în luptă, nici Stahel nu avea nici cea mai mică șansă să mai îndeplinească misiunea pe care o primise.
Tot în dimineața de 26 august, trupele române au declanșat asaltul asupra aerodromului de la Otopeni, încercându-se o manevră pe flancul drept, dar apărarea germană a respins atacul. În același timp, Detașamentul „Căpitan-comandor Teodor Dobre” a atacat și a cucerit, până la ora 10:30, satul Pipera, dar în urma puternicului contraatac german s-a retras.
Situația forțelor germane din nordul Capitalei s-a deteriorat după ce bombardierele americane venite în sprijinul trupelor române au bombardat masiv atât aerodromurile Otopeni și Băneasa, cât și pozițiile grupării „Stahel”, aflate în pădurea de la Băneasa. Pentru a nu perturba atacul aerian american, încă din seara de 25 august, Marele Stat-Major a trimis o notă prin care se cerea să fie luate măsuri ca apărarea antiaeriană română să nu tragă în avioanele aliate. Aceeași informație a fost transmisă și organelor de comandă ale căror trupe erau angajate în luptele din spațiul de nord al Capitalei.
Prima formație, alcătuită din circa 114 bombardiere B-24 Liberator, a atacat partea de nord a aerodromului Băneasa și unitățile germane dintre aerodrom și pădure, iar cea de-a doua formație, alcătuită din 114 bombardiere B-17 Flying Fortress, a atacat aerodromul Otopeni şi instalațiile Luftwaffe din pădurea învecinată. La Băneasa au fost aruncate 258 de tone de bombe, iar la Otopeni, 205 tone de bombe. După acest atac, trupele germane s-au retras mai la nord, spre Otopeni – Săftica. Bombele lansate de americani au lovit însă și trupele române care se aflau dispuse în pădurea Băneasa. În scurt timp, unitățile noastre au reușit să recucerească satul Pipera, satul și aeroportul Băneasa.
Despre efectele bombardamentului efectuat de aviația americană în ziua de 26 august 1944, locotenentul (r.) Corneliu Valjan, din Secția II Informații a Marelui Stat-Major, relata: „Mai târziu, când drumul spre Otopeni a fost curățat de nemți, m-am dus să văd efectul bombardamentului american. Spectacolul era înfiorător. Imaginați-vă o pădure distrusă de bombe, amestecată cu trupuri umane, scalpuri spânzurând de crăci, picioare, mâini, cranii presărate peste tot. Sângele închegat acoperea frunzele. Era mai teribil chiar decât spectacolul de pe Calea Griviței (de la bombardamentul din 4 aprilie 1944 – n.n.). Odată cu dezastrul de la Otopeni, a pierit și speranța lui Gerstenberg că germanii ar mai putea să întoarcă lovitura de la 23 august 1944. Intervenția aviației americane a fost decisivă, întrucât la Otopeni se afla grosul trupelor germane”.
Din cauza bombardamentului american, ultimele subunități de parașutiști ale Regimentului 4 „Brandenburg” și ale Școlii Tactice Niš, care decolaseră din Iugoslavia către România, au fost nevoite să-și devieze ruta către aerodromul german de la Mizil, împiedicând astfel întărirea grupării de luptă „Stahel”.
Trupele germane, încercuite complet
În după-amiaza de 26 august, gruparea de luptă „Stahel” a fost încercuită complet, după ce unitățile generalilor Teodorescu și Rozin au înaintat concentric spre trupele germane împresurate. Spre seară, plutonul cu misiuni speciale al căpitanului Mihai Țanțu, întărit cu un escadron călare, o companie de infanterie, o baterie de aruncătoare Brandt de 120 mm și două blindate, a reușit să cucerească barăcile de pe aerodromul Băneasa, aerogara și stația de benzină „Distribuția”, punând apoi stăpânire pe Șoseaua București-Ploiești. Tot spre seară, Detașamentul „Căpitan-comandor Teodor Dobre” a recucerit satul Pipera și Șoseaua Pipera-Tunari.
Cu resursele aproape epuizate, gruparea de luptă „Stahel” a trecut în subordinea Grupului de Armate „Ucraina de Sud”, intrând sub comanda directă a generalului Friessner, după ce șeful Înaltului Comandament German a declarat România zonă de operații a trupelor terestre.
Tot în după-amiaza de 26 august, aviația germană a lovit pentru ultima dată Bucureștiul. Bombardamentele germane au produs în Capitală 7 morți și 22 de răniți, fiind distruse în total 23 de clădiri, parțial 35, avariate 20 și incendiate 22. Era ultimul tribut pe care Bucureștiul îl plătea în războiul aerian. Aviația germană, care în aceeași zi lovise și comunele Otopeni, Belciugatele, Găneasa și Chitila, unde a produs alte victime și pagube, își jucase ultimul act. Blocarea căilor de comunicație spre Ploiești, care însemna întreruperea alimentării cu combustibil a avioanelor, dar mai ales atacul bombardierelor americane, decolate din sudul Italiei, asupra forțelor germane din nordul Capitalei, a redus în mod drastic capacitatea de luptă a unităților germane.
De asemenea, acțiunile aviației române de vânătoare, care a contribuit la apărarea aeriană a Capitalei, au dus la diminuarea forței combative a Luftwaffe (estimată, după unele surse, la circa 40-45 de avioane). Astfel, în ultima zi a atacurilor germane asupra Bucureștiului, piloții Grupului 9 Vânătoare au interceptat o formație inamică compusă din avioane de bombardament Heinkel He-111, Junkers Ju-87, precum și Messerschmitt Bf-109, reușind să doboare trei dintre ele. De asemenea, piloții români au incendiat la sol alte două avioane de transport germane de tip Junkers Ju-52, aflate pe terenul de aterizare de la Ștefănești, lângă Fierbinți.
În total, în perioada 24-26 august 1944, Luftwaffe a efectuat asupra Bucureștiului 13 raiduri, în timpul cărora au lansat 897 de bombe, din care 54 nu au explodat. Acestea au lovit 573 de clădiri, provocând moartea a 383 de locuitori și rănirea a 478.
Bătălia pentru București, câștigată de către trupele române înainte ca forțele sovietice să intre în Capitală
Luptele au continuat și în ziua de 27 august, când trupele motomecanizate române au reluat asaltul, concomitent cu atacul Detașamentului „Colonel Iacob”, dinspre Pipera, care a ocupat, după-amiază, satul Otopenii de Sus. În aceeași zi, printr-o stenogramă a Consiliului de Miniștri, se afirma că „orice primejdie asupra Capitalei a fost definitiv înlăturată”. Cu toate acestea, generalul Stahel a ordonat continuarea rezistenței, în pofida oricărei speranțe de reușită. Suferind pierderi mari și cu muniția aproape terminată, autorul reprimării insurecției poloneze de la Varșovia a cerut întăriri la Grupul de Armate „Ucraina de Sud”.
După ce i s-a confirmat că nu mai sunt resurse pentru a-l ajuta, generalul a hotărât ca în cursul nopții să iasă din încercuire în direcția Mizil-Buzău, unde presupunea că se află liniile germane. I s-a ordonat însă de la comandamentul Grupului de Armate „Ucraina de Sud” să se retragă spre Ploiești, pentru a susține lupta Diviziei 5 Artilerie Antiaeriană germană care apăra zona petroliferă. Datorită factorului surpriză, trupele comandate de Stahel au reușit să iasă din încercuire, dar în ziua următoare au fost interceptate și capturate la Gherghița (25 km sud-est de Ploiești) de unități ale Armatei 4 române, care se repliau de pe frontul din Moldova. Astfel, după mai puțin de cinci zile, acțiunea militară germană inițiată de generalul Gerstenberg și continuată de Stahel, care viza ocuparea Bucureștiului, a luat sfârșit.
Bătălia pentru București a fost astfel câștigată pe deplin de către trupele române, înainte ca forțele sovietice să intre în Capitală. În timpul acțiunilor militare, au fost capturați circa 7.000 de militari germani, între care 500 de ofiţeri (din care 7 generali) și 1.200 de subofiţeri. Pierderile Armatei române s-au ridicat la aproximativ 1.400 de militari uciși și răniţi, dar lichidarea grupării de forţe germane din zona Capitalei a avut o importanță strategică deosebită, înlăturând astfel, într-un timp relativ scurt, pericolul instituirii unui control militar al celui de-al Treilea Reich asupra României, cu consecințe imprevizibile pentru desfășurarea ulterioară a războiului.
Acest text este un fragment din articolul „Luptele pentru apărarea Bucureștiului (24-27 august 1944)”, publicat în numărul 47 al revistei Historia Special (revista:special/47) este disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 28 iunie - 27 septembrie 2024, și în format digital pe paydemic.com.
Foto sus: Tancuri românești pe străzile Bucureștiului
Mai multe pentru tine...
