Bătălia de la Narva: Înfrângerea catastrofală a lui Petru cel Mare

Decizia Țarului Petru cel Mare de a intra în Marele Război Nordic în anul 1700 a fost percepută la momentul respectiv drept o greșeală posibil fatală, iar dezastrul suferit de ruși pe 29 noiembrie 1700, în bătălia de la Narva, apărea drept confirmare a greșelii țarului. 

Ca și predecesorii săi, unul din principalele țeluri ale lui Petru în materie de politică externă era câștigarea accesului la Marea Baltică. Însă drumul rușilor spre mare era blocat de suedezii care ocupaseră Finlanda și istmul Kareliei, precum și Ingria, Estonia și Livonia.

În 1699, Petru cel Mare încheie o alianță cu Danemarca, care pe atunci controla și teritoriul norvegian, și cu noul rege al Poloniei, Frederic Augustus I, Elector de Saxonia. Aliații se așteptau la victorii rapide împotriva suedezilor, astfel că Augustus s-a ambiționat să invadeze Livonia în februarie 1700. Însă suedezii – sub conducerea tânărului rege Carol al XII-lea – aveau la momentul respectiv cea mai puternică armată din Europa. Primind ajutor din partea olandezilor și britanicilor, ei au atacat Copenhaga și i-au forțat pe danezi să încheie pacea.

Chiar în ziua în care danezii capitulau, Petru cel Mare declara război Suediei. Istoricii au căzut de acord că, în ciuda faptului că în cele din urmă rușii vor ieși victorioși în Marele Război Nordic, Țarul nu și-ar fi putut alege un moment mai prost pentru a intra în război cu suedezii. Armata lui Carol a avansat către Estonia, unde rușii asediau – în cele mai proaste condiții meteorologice – fortăreața Narva. Vestea că suedezii se apropie i-a îngrijorat pe ruși, iar faptul că țarul a decis să părăsească imediat câmpul de luptă nu i-a încurajat deloc pe soldați. Nu e încă sigur de ce a ales Petru să plece, dacă s-a speriat de avansul suedezilor sau a plecat după întâriri. 

Suedezii i-au atacat pe ruși ziua următoare, în pofida unui viscol foarte puternic. Erau 40.000 de ruși contra 10.000 de suedezi, însă armata lui Carol al XII-lea a reușit în doar jumătate de oră să spargă liniile inamice. Foarte mulți soldați ruși au fost capturați, iar alții s-au înecat încercând să traverseze râul Narva. Mai mult decât atât, suedezii au capturat toată artileria rusă și au pierdut doar 700 de oameni (în schimb, rușii au pierdut 8000). 

Ulterior, Petru cel Mare a susținut că înfrângerea de la Narva ar fi fost de fapt o binecuvântare pentru că l-a forțat să creeze o armată modernă. El a avut timp să-și refacă forțele deoarece suedezii l-au atacat apoi pe Augustus în Polonia; au cucerit Varșovia și Cracovia, iar în 1704 l-au forțat pe rege să abdice. În 1706, Carol a trecut granița spre Imperiul Romano-German și a atacat și Saxonia, principatul de origine al fostului rege polonez.

Între timp, Petru cel Mare – care-i oferise lui Augustus o importantă sumă de bani pentru a-i ține pe suedezi ocupați – topea clopotele bisericilor pentru refacerea artileriei și își construia o armată modernă pe model occidental. Apoi a invadat Ingria și a început construirea viitoarei sale capitale, Sankt Petersburg. În plus, a atacat două nave de război suedeze și, pentru prima oară, a adus Rusiei o victorie navală.Anul următor, rușii au cucerit Narva, iar când Carol al XII-lea a invadat Ucraina, noua armata rusă l-a învins la Poltava în 1709, într-o bătălie care a însemnat sfârșitul imperiului suedez. Însuși Carol a fost rănit și a trebuit să se refugieze în Turcia. Rușii au cucerit ulterior numeroase fortărețe baltice, iar când tratatele de pace au fost semnate în 1719-1721, Rusia a obținut sud-estul Finlandei, Karelia, Estonia și Livonia. Rusia a devenit atunci o nouă mare putere europeană, iar Suedia și Polonia au pierdut definitiv acest statut.

Richard Cavendish,  The Battle of Narva, în „History Today”, vol 50,  nr.11/ 2000