Au inventat romanii Crăciunul?

Este posibil ca primul împărat roman creştin să fi adaptat vechiul festival păgân al Saturnaliei la noile dogme, asimilându-l cu naşterea lui Hristos? Să vedem ce dovezi ne stau la dispoziție. Saturnalia era o sărbătoare publică celebrată într-adevăr în jurul datei de 25 decembrie de către familiile romane. Era o vreme a bucuriei, bunăstării, petrecerilor, schimburilor de daruri şi generozității față de săraci.

Poetul de secol I p.Hr. Gaius Valerius Catullus vorbeşte despre Saturnalia ca despre cea mai strălucită perioadă, un moment feeric când codurile sociale erau neglijate şi toată lumea putea primi în dar păpuşi, lumânări sau păsări de companie. Saturnalia reprezenta şi o inversare simbolică de roluri sociale. Cei bogați aveau obligația de a acoperi plățile celor strâmtorați, iar stăpânii şi sclavii făceau schimb de veşminte. În gospodării se dădea cu zarul pentru a se afla cine îşi va asuma poziția de monarh temporar al Saturnaliei. Poetul Lucian din Samosata (120-180 p.H.r) atribuie în poemul care poartă numele festivalului următoarele cuvinte zeului Saturn (Cronos):

“De-a lungul săptămânii mele orice treburi serioase ies din discuție:afacerile sunt interzise. Băutura şi beția, zgomotele, jocul de zaruri, învestirea regilor, îndestularea sclavilor, cântatul pe dezbrăcate, aplauzele, jocul în apele înghețate – de astfel de activități mă ocup eu acum”.

Marea sărbătoare din decembrie îşi are originile într-un alt festival, cel al agricultorilor. Scopul era marcarea momentului când se termina sezonul însămânțărilor, in onoarea lui Saturn (‘satus’ are sensul de ‘semănat’). Numeroase situri arheologice din zona de coastă a Algeriei de azi, odinioară provincie important a lui Constantin, ne arată că acest cult saturnian al fertilității a supraviețuit până în prima jumătate a secolului al III-lea. Amploarea fenomenului a crescut progresiv în timpul imperiului. În timpul lui Augustus (27-14) sărbătoarea se întindea doar pe două zile. Până în momentul în care ne descrie poetul Lucian evenimentele, deja durata crescuse la şapte zile. Modificările din calendarul roman mută apogeul acțiunii pe data de 25 decembrie, în jurul solstițiului de iarnă.

 Încă din 217 a.Hr. se organizau banchete publice cu această ocazie. Statul roman anula execuțiile şi se abținea de la declarațiile de război. Autoritățile au încercat în mai multe rânduri să restrângă fenomenul, de exemplu împăratul Caligula (37-41) a vrut să îl limiteze la cinci zile, încercare eşuată însă. Este posibil ca împăratul Domitian (81-96) să fi schimbat data pe 25 decembrie într-o tentativă de a-şi întări autoritatea. Totodată ar fi subminat tendințele subversive ale sărbătorii transformând-o într-o serie de manifestații publice stric sub controlul său. Poetul Statius descrie în poemul său “Silvae” banchetele extravagante şi distracțiile prezidate de împărat, incluzând jocuri care se deschideau cu o ploaie de dulciuri, fructe sau nuci aruncate către public şi cu zborul de păsări flamingo slobozite deasupra Romei. Pentru prima dată se organizau, în timpul nopții, spectacole de gladiatori care îi aveau ca participanți şi pe pitici sau pe femei.

Decizia lui Constantin de a da edictul de toleranță pentru creştinism în 313 la Milan a pus capăt persecuțiilor împotriva creştinilor, urmând apoi aplicarea politicii patronajului bisericilor şi restituirea bunurilor confiscate. Dar asta nu înseamnă că creştinismul a devenit peste noapte religia oficială a imperiului, sau că s-a renuntat la păgânism. Mai multe fenomene religioase coexistau. Dr. David Gwynn, professor de istorie antică la University of London, atrage atenția că “pe lângă sărbătoriloe creştine şi vechile sărbători păgâne, Saturnalia a continuat să fie celebrată şi în secolele următoare”.

Poetul Ambrosius Theodosius Macrobius a scris o altă “Saturnalia”, descriind un banchet la care participă somități ale literaturii romane, cu convingeri păgâne. Clasiciştii datează opera undeva între 383 şi 430, deci este vorba despre o sărbătoare care înfloreşte fără problem şi după începuturile creştinismului. Calendarul creştin al lui Polemius Silvus, întocmit pe la 449, menționează Saturnalia şi obiceiul de a-l onora pe vechiul zeu Saturn cu această ocazie. Acest fapt sugerează că la momentul respectiv Saturnalia devenise doar încă un carnaval popular

Crăciunul se pare că a început să se sărbătorească tot la Roma, răspândindu-se de aici în toată Mediterana estică. Cea mai timpurie asociere a sa cu naşterea lui Iisus o regăsim în calendarul lui Philocalus din 354. Schismele provincial au avut ca rezultat şi elaborarea unor diverse calendare. Biserica ortodoxă a Bizanțului a fixat data naşterii la 6 ianuarie, celebrând simultan şi naşterea, şi botezul.

Oricum, Saturnalia deja avea o sărbătoare rivală încă dinainte de Crăciun:este vorba despre festivalul numit ‘dies natalis solis invicti’, ‘naşterea soarelui de neînvins’. Calendarul lui Philocalus de asemenea menționa că 25 decembrie era data unei sărbători civile romane care îl onora pe Sol Invictus. Având originile în Siria şi în cultul monotheist al lui Mithra, cultul lui Sol Invictus denotă similitudini izbitoate cu venerarea lui Iisus. Celebrarea lui Sol a fost introdusă la Roma de către împăratul Aurelian (270-175), transformându-l efectiv în religie de stat şi imprimându-i simbolurile pe monede.

Sol Invictus a reuşit să se impună deoarece a asimilat cu succes aspecte ale mai vechiului Iupiter şi a altor divinități în cadrul unei figure unitare a Zeului-Soare, un avatar al puterii absolute a împăraților divini. Dar în pofida eforturilor celorlalți împărați păgâni de a controla Saturnalia şi de a integra sărbătoarea în cultul official, celebrarea lui Sol ajunge să semene foarte mult cu tradiționala Saturnalia. Constantin a fpst de altfel şi el crescut în spiritual cultului lui Sol Invictus, care deja avea puternice valențe monoteiste. “Este aşadar posibil ca această onorare a Zeului-Soare şi nu Saturnalia să se fi dorit a fi înlocuită cu Crăciunul creştin”, comentează Dr. Gwynn.

Acelaşi profesor concluzionează:“majoritatea cercetătorilor contemporani au rezerve față de acceptarea oricărei conexiuni strânse între  festivalul agricol al Saturnaliei şi ascensiunea sărbătorii creştine a naşterii lui Iisus”. La fel de bine data Crăciunului poate să derive din concepția iudaică ce leagă momentul morții profeților de momentul concepției sau naşterii acestora. Extrapolând, teologii timpurii au dedus că Buna Vestire de pe 25 martie ar rezulta într-o dată de 25 decembrie pentru naşterea lui Iisus. Oricum, se pare că această perioadă a anului are  în multe culturi un sens aparte, fiind un timp al înnoirii şi tranziției, întrucât după solstițiul de iarnă ziua începe iarăşi să se mărească, ceea ce echivalează cu o victorie solară asupra forțelor întunericului.