Au fost românii făcuţi creştini de către slavi?

Biserica Ortodoxă Română se consideră a fi întemeiată de Sfântul Andrei. Însă problema continuităţii creştinismului la nord de Dunăre a provocat controverse nerezolvate pe deplin nici astăzi, scrie Ilarion Țiu pentru Adevărul.

În anul 1871 apărea la Leipzig, în Germania, cartea „Studii româneşti. Cercetări asupra istoriei mai vechi a României", semnată de geograful austriac Robert Rösler. Lucrarea nu prezenta idei originale, fiind de fapt o sinteză a unor teorii privindu-i pe românii care circulau în spaţiul austro-ungar.Teoria lui Rösler susţine că poporul român şi limba română s-au format în Peninsula Balcanică în perioada Evului Mediu timpuriu, după care populaţia a migrat la nord de Dunăre, la începutul celui de-al doilea mileniu creştin. Tot de la sud de Dunăre ar fi aflat românii şi cuvântul lui Hristos, de la populaţiile slave din zonă, susţine Rösler. De peste o sută de ani, istoricii, arheologii, lingviştii şi teologii români se întrec să probeze caracterul „fantastic" al teoriilor austro-ungare.Migratorii erau creştinii din DaciaDar dacă Robert Rösler a avut dreptate? Despre ce creştini la nord de Dunăre discutăm după retragerea Imperiului Roman din Dacia, în 275? Atât sursele arheologice, cât şi izvoarele istorice îi „pierd" pe daci după retragerea romană. Nordul Dunării a devenit o zonă extrem de periculoasă, în care popula­ţiile migratoare făceau raiduri de pradă şi de cucerire.Oricum, în perioada Daciei romane, doar locuitorii oraşelor fuseseră creştini. Nu erau autohtoni, venind de aiurea pentru a asigura funcţionarea statului. Aceşti creştini s-au retras odată cu armata romană. Nu avem informaţii credibile care să ne confirme că populaţia rămasă în Dacia după retragere era creştină!Totuşi, creştinismul nu a dispărut de la nordul Dunării. Începând cu anul 251, înainte de plecarea ostaşilor romani, în Dacia au pătruns migratorii goţi. Deşi aceştia erau de neam germanic şi păgâni, cuvântul lui Dumnezeu ajunsese şi la ei, în perioada în care vieţuiseră temporar la nord de Marea Neagră.Cu ocazia sinodului ecumenic de la Niceea, din anul 325, este menţionat un anume episcop Teofil al Gothiei. În acea vreme, ţara goţilor era plasată la nord de Dunăre. Istoricii sunt de părere că, în perioada şederii în fosta Dacie, goţii s-au creştinat masiv. Şi-au întemeiat chiar un alfabet propriu, prin intermediul căruia au început să traducă texte creştine. Neamul goţilor a dat bisericii creştine şi un martir. În prejma Paştelui din anul 372, Sfântul Sava a fost înecat în apele râului Buzău, căzând victimă persecuţiilor contra creştinilor.Prezenţa goţilor la poalele Carpaţilor a fost de scurtă durată. În anul 376, ei au fost înfrânţi de huni şi s-au mutat la sud de Dunăre. De acolo şi-au continuat ulte­rior periplul prin Europa. Nici hunii nu au stat mult în fosta Dacie. Au fost îndepărtaţi de migratorii gepizi, care, la rândul lor, au părăsit zona din cauza presiunii avarilor.Marea migraţie slavăPrimii migratori la Dunărea Inferioară n-au influenţat cu nimic creştinismul românilor. Au fost prezenţe trecătoare pe aici. Însă în secolul al VI-lea este atestată invazia slavilor, care încet-încet au ocupat Europa Centrală şi Peninsula Balcanică. Spre deosebire de alţi migratori, slavii au rămas în această zonă a continentului până astăzi.Slavii n-au avut nici ei o viaţă uşoară în Balcani. Peste ei au venit bulgarii, o populaţie turcică din zona râului Volga. Migratorii bulgari au marcat pentru totdeauna istoria regiunii. În anul 864, regele lor, Boris I, s-a creştinat, după o înfrângere în faţa împăratului bizantin Mihail al III-lea. Ulterior, sub presiunea bizantinilor, puterea bulgarilor la sud de Dunăre a slăbit, iar în următoarele decenii după creştinare au fost asimilaţi de populaţia slavă. Slavii sud-dunăreni au luat denumirea generică de bulgari, în amintirea foştilor migratori de la Volga, care, la un moment dat, înspăimântaseră Constantinopolul.Imperiul Bizantin s-a implicat activ în creştinarea slavo-bulgarilor. Împăraţii simţeau că prin religie îşi puteau controla adversarii. Tocmai de aceea, în Bizanţ s-au pus bazele unui alfabet al slavilor. Acesta a fost întemeiat de fraţii Chiril şi Metodiu, la sfârşitul secolului al IX-lea.Nu este clar dacă fraţii Chiril şi Metodiu erau greci ori slavi, însă au dus o luptă temerară de culturalizare a lumii slave. Cei doi au întemeiat şcoli în limba slavilor, au tradus primele texte creştine în slava veche etc.Cine ne-a creştinat, de fapt?Paradoxal sau nu, după întemeierea grafiei slavone şi dezvoltarea culturii slave, populaţia romanică de la nord şi de la sud de Dunăre reapare în istorie! Începând cu secolul al X-lea avem informaţii despre o populaţie creştină din zonă care vorbea o limbă de origine latină. Ultimele referiri despre urmaşii dacilor şi geţilor datau din secolul al  VI-lea, când Dobrogea a ieşit din sfera de influenţă a Bizanţului datorită invaziei avaro-slave.Dar cine creştinase populaţia romanică din Balcani? Tradiţia bisericească de la noi susţine că nu era nevoie de o creştinare, deoarece românii cunoşteau cuvântul lui Hristos de la  apostolul Andrei, care venise să predice în ţinuturile lor. Este puţin probabil să se fi întâmplat aşa.Un răspuns competent cu privire la problema în cauză a oferit Petre P. Panaitescu, cel mai important slavist al culturii române. Panaitescu a constatat că după destrămarea regatului slavo-bulgar, între anii 971 şi 1081, unii preoţii s-au refugiat la nord de Dunăre, pentru a se apăra de pericolele din Balcani. Marele slavist presupune că aceşti preoţi au întâlnit în fosta Dacie o populaţie creştină, care nu era însă organizată. În sprijinul tezei sale, Panaitescu aduce argumentul că la români termenii care desemnează credinţa au origine latină. Însă terminologia bisericească este exclusiv de natură slavonă, cea ce l-a făcut să afirme că biserica creştină românească, ca instituţie, a fost fondată de către slavi în secolul al XI-lea.În consecinţă, Petre P. Panaitescu admite că slavii au adus biserica creştină în mijlocul românilor. Însă respinge teoria lui Rösler, fiind de părere că la nord de Dunăre a existat o populaţie de origine latină din Antichitate până în Evul Mediu, care doar a fost organizată bisericesc de slavi. În niciun caz românii n-au venit creştinaţi de la sudul Dunării la sfârşitul primului mileniu creştin. Să fi fost oare aşa? "Conform ritualului funerar relevat de săpăturile arheologice, primele prezenţe creştine pe teritoriul actual al României apar abia în secolul al IX-lea."Ion Motzoi-Chicideanu arheologRomânii şi-au luat oile şi credinţa şi s-au mutat la nord de DunăreDupă retragerea romană din Dacia, în a doua jumătate a secolului al III-lea, informaţiile despre creştini sunt foarte puţine. Cele mai sărace dovezi în acest sens sunt cele arheologice, care, în mod normal, ar trebui să suplinească lipsa izvoarelor scrise.Puţini specialişti în istorie veche se lansează în explicarea fenomenului. Discutând cu arheologul Ion Motzoi-Chicideanu am aflat şi cauza. Istoricii şi arheologii români se tem de oprobiul public dacă ar interpreta onest situaţia din teren, deoarece ar putea fi acuzaţi că susţin teoria lui Rösler.O populaţie pastoralăÎn opinia lui Motzoi-Chicideanu (arheolog la Institutul de Arheologie din Bucureşti din 1979), după anul 275 populaţia romanizată din Dacia s-a retras la sud de Dunăre, împreună cu administraţia şi armata Romei. Adică teoria lui Rösler nu este o teorie, ci realitate, insistă domnia sa. Arheologul ne spune că nu este nimic ciudat în migraţia daco-romanilor spre sud. Era un fenomen des întâlnit în epocă, datorită invaziei altor popoare din nordul şi estul Europei. În Peninsula Balcanică, populaţia romanizară ar fi dus un mod de viaţă de subzistenţă, în care pastoralismul reprezintă o componentă foarte importantă.Ion Motzoi-Chicideanu observă că, pornind din zona lacului Ohrida spre oraşul Niş, şi până la Sofia, întâlnim un relief care se aseamănă, prielnic pentru creşterea animalelor. El face referire la existenţa în sudul Bulgariei a unei localităţi celebre la sfârşitul mileniului întâi, Eskibazar, care în turceşte înseamnă Târgul Vechi. Eskibazar devenise la un moment dat un fel de centru, de aglomerare, pentru românii sud-dunăreni. Stăteau o perioadă acolo, se odihneau, apoi îşi luau oile, banii, armele, femeile şi plecau iarăşi către nordul Dunării.Migraţia se făcea în funcţie de resurse şi în funcţie de presiuni. Fenomenul a fost accentuat când s-a impus legea islamică în zonă. Cea mai mare parte a  populaţiei de origine latină a refuzat plata pe credinţă, haraciul. S-a mutat definitiv la nord de Dunăre. Creştini fără bisericăArheologul Ion Motzoi-Chicideanu este de părere că românii au venit de la sud de Dunăre creştinaţi. El evită să vorbească despre biserica creştină ca instituţie. Noţiunea de biserică e foarte complicată, insistă domnia sa. Iniţial i s-a spus „eclesia", comunitate, ceea ce însemna că nu avea o ierarhie atât de aspră, riguroasă şi intransigentă.În „eclesia", oamenii erau mai blânzi, mai permisivi, mai îngăduitori. Nu ştim care le era organizarea. S-au cercetat multe aşezări rurale din epocă, dar nu s-a descoperit nicio biserică încă. Nu aveau biserică în înţelesul de clădire. Şi nici nu aveau nevoie. Sistemul religios, dintotdeauna, a fost o formulă creată pentru a asigura solidaritatea intracomunitară, şi, în acelaşi timp, solidaritatea faţă de competiţia extracomunitară. S-au reglat anumite tensiuni, cum ar fi problema testimonială-  cine moşteneşte, care este cuantumul zestrei etc. Primii creştini mai aveau nevoie şi de reguli de căsătorie foarte stricte, care să asigure relaţiile dintre membrii comunităţii. S-au creat relaţiile de rudenie-rudenia spirituală, specifică mai degrabă comunităţilor rurale, care duce la o apărare a neamului respectiv extraordinară. Fiecare membru al neamului este obligat să-i apere pe ceilalţi din neam.

Ca instituţie, Biserica a apărut mult mai târziu şi a stricat oarecum solidaritatea primară a creştinilor. Prin biserică s-au creat reguli stricte, care nu serveau totdeauna intereselor comunităţii. În primul rând, Biserica s-a aliniat intereselor politice ale statului, care avea nevoie să-i controleze pe oameni, mai susţine ar­heologul.

Sursa:www.adevarul.ro