Ascensiunea Gărzii de Fier: O analiză a alegerilor din 1931 în județul Neamț

Cercetarea de față pornește de la constatarea lui Armin Heinen, din cartea sa Legiunea Arhanghelul Mihail, și anume că succesul electoral din Neamț al Grupării Corneliu Zelea Codreanu la alegerile parțiale din 1931 „a fost considerat în general drept o ciudățenie unică”1.

Există însă explicații pentru acest prim succes electoral al legionarilor, iar aceste explicații le putem desprinde din analiza contextului politic, economic, cultural și social. Analiza noastră dorește să evidențieze că acest prim succes electoral al legionarilor a reprezentat momentul crucial al ascensiunii Gărzii de Fier.

Studiile recente s-au ocupat de caracteristicile ideologice ale mișcării legionare, de religia mișcării legionare sau de rolul legionarilor în exterminarea evreilor în timpul guvernării național-legionare². Niciun studiu recent, din câte cunoaștem, nu a aprofundat începuturile electorale ale mișcării legionare din județul Neamț.

Motivațiile succesului legionar, în arhive

Vom avea ca punct de plecare în analiza noastră câteva remarci ale lui Constantin Rădulescu- Motru făcute în 1938 cu privire la psihologia poporului român: Rădulescu- Motru constată individualismul poporului român, faptul că nu-i place tovărășia, că e înclinat spre anarhie și, ceea ce e important pentru studiul nostru, “acest individualism nu implică spiritul de inițiativă în viața economică și prea puțin de independență în viața politică, socială”³.

Tentația autoritară pândește astfel la fiecare moment al istoriei, iar un prim astfel de moment a fost anul 1931, la alegerile parțiale din județul Neamț: “Gruparea Corneliu Zelea Codreanu”, reprezentantă a extremei drepte, va câștiga un loc de deputat și șansa de a-și propaga ideile de la tribuna forului legislativ al țării. Victoria electorală din județul Neamț e privită în epocă ca o ciudățenie pentru că deși Garda de Fier și Legiunea Arhanghelul Mihail fuseseră dizolvate, deși legionarii nu erau organizați la nivelul județului Neamț, au reușit totuși să câștige aceste alegeri.

Dacă analizăm însă climatul politic și intelectual din județ, putem să descoperim motivele pentru care Gruparea Codreanu a fost preferată în fața partidelor mari, PNL și PNȚ. La explicațiile aduse de Armin Heinen pentru victoria electorală a legionarilor din Neamț, și anume „voința de acțiune a membrilor”, „noile forme de luptă electorale dezvoltate pentru prima dată”, „împrejurările favorabile”, dorim să adăugăm și alte explicații care vor rezulta din propria noastră analiză.

În acest scop am derulat o cercetare în fondul documentar G. T. Kirileanu din Bilbioteca Județeană Neamț pentru a descoperi, în presa locală, motivații ale succesului legionar din 1931. Această cercetare e completată de o alta desfășurată la Direcția Arhivelor Naționale Istorice unde am studiat fondul Președinției Consiliului de Miniștri-Serviciul Special de Informații.

Avântul

În fondul documentar G. T. Kirileanu am descoperit periodicul Avântul, al cărui prim număr a apărut pe 4 martie 1928 la Piatra Neamț și al cărui fondator și director era Constantin Turcu, absolvent al facultății de litere și filozofie din București, profesor de filozofie și literatură română la Liceul Petru Rareș din Piatra Neamț între 1927-1942, din 1942 arhivar principal al Arhivelor din Iași, autor a peste o mie de studii și articole. Motivele pentru alegerea acestui periodic pentru a face o analiză a articolelor reprezentative cu conținut politic, se găsesc în justificarea prezentată de Constantin Turcu în primul număr: fondatorul ziarului precizează că dorește un ziar de “obiectivă imparțialitate”, conceput de intelectualii județului, care să facă “propagandă culturală intensă”⁴.

Titlul ziarului e explicat de fondator în Justificare: “Avem sufletul plin de avînt”, spune Constantin Turcu, care are 25 de ani în momentul lansării acestei publicații. Turcu promite în același timp că ziarul “nu va servi pe niciuna din organizațiile locale ale partidelor” fiindcă cei care vor concepe ziarul “nu vor primi să fie plătiți de nimeni”. În paginile ziarului se regăsesc articole dedicate politicii din județul Neamț, interviuri cu polițiști, cu primarii din județ, articole care conțin textul unor conferințe pe diverse teme⁵, susținute de profesori universitari invitați.

Ziarul Avântul este singurul din județul Neamț în perioada interbelică, care precizează încă din momentul lansării sale că e imparțial din punct de vedere politic, acesta fiind motivul principal pentru care l-am ales pentru a-l studia. Un alt motiv îl reprezintă faptul că autorii articolelor sunt intelectuali și reprezintă, în consecință, elita județului, astfel că atitudinea lor față de politică devine un exemplu pentru cititori. O altă publicație din fondul documentar G. T. Kirileanu pe care am studiat- o pentru a face analiza perioadei post-electorale 1931 a fost L’Europe de l’Est et du Sud-Est, o publicație lunară care apărea la Paris în anii ’30.

În analiza ziarului Avântul trebuie să ținem cont de mai multe elemente: faptul că numărul intelectualilor era foarte mic la nivelul țării în perioada interbelică, iar numărul celor analfabeți era covârșitor, de 6 200 568 în 1930. De asemeni, majoritatea locuitorilor sunt concentrați în mediul rural, mai precis în 1930 14 405 989 dintre români locuiesc la sat, și doar 3 651 039 la oraș. Accesul la un ziar este dificil în condițiile în care în România interbelică totalul știutorilor de carte este de 8 250 183 dintr-un total al populației cu vârstă școlară de 14 524 878⁶.

Trebuie să facem și diferența între tipurile de alegători ai Legiunii în anul 1930: există țăranii, cei care au votat masiv pentru mișcare ținând cont de faptul că acea campanie electorală din Neamț în 1931 a fost concentrată asupra satelor, 100 de legionari fiind mobilizați pentru a contribui la strângerea recoltelor și pentru a organiza manifestații sau întruniri în zilele de duminică. Dacă electoratul țintă al legionarilor e țăranul, tocmai pentru că acesta, neavând acces la publicații, nu se poate informa asupra alegerilor, există însă și un electorat format din intelectuali, cei care creează opinia și pe care o oferă știutorilor de carte. Să mai notăm că în perioada interbelică în Piatra-Neamț erau două edituri și 21 de tipografii, în timp ce la Cluj era o editură și tot 21 de tipografii, iar la Timișoara patru edituri și patru tipografii⁷.

Din acest punct de vedere putem spune că Piatra-Neamț se afla la nivelul orașelor mari din Ardeal în ceea ce privește producția editorială, însă nu o atinsese pe cea din Iași unde existau opt edituri și 43 de tipografii. În fruntea producției editoriale rămâne, pe tot parcursul perioadei interbelice, București, cu 84 de edituri și 93 de tipografii. Așa cum observă Cornelia Gălătescu în analiza sa asupra activității editoriale din perioada interbelică, criza economică din anii ’30 a determinat închiderea multor întreprinderi tipografice “apărute nu din necesitate reală”, astfel că mulți tipografi au ajuns șomeri.

Nu este însă cazul ziarului Avântul: apariția sa constantă în perioada interbelică dovedește că numeroasele crize din domeniul tiparului din deceniile doi și trei nu l-au afectat, ceea ce ne arată nu numai un public fidel și numeros, dar și o calitate a conținutului. Analiza articolelor politice semnificative din ziar ne va arăta atitudinea intelectualilor nemțeni față de politica interbelică.

Premizele pentru ascensiunea Gărzii de Fier

La 24 iunie 1927 apare la Iași Legiunea Arhanghelul Mihail. Un an mai târziu, la 23 iulie 1928, un articol din ziarul Avântul, aflat în primul an al apariției sale, ne prezintă “criza morală” a societății românești. Articolul semnat de fondatorul ziarului, Constantin Turcu, este o explicație a “avântului” legionar după anul 1930. Autorul descrie o societate românească care, la 10 ani de la terminarea războiului, nu-și poate găsi un punct de sprijin pentru “restaurarea morală”⁸: “Suntem, cu toții, martorii oculari ai unui nenorocit deceniu de frământări surde, de isbucniri vijelioase și de dibuiri nesigure, întru căutarea unui reazim, unui punct de sprijin, unei restaurări morale, pentru reabilitarea bunurilor etice fundamentale [...]”.

Acest dezechilibru a fost provocat de război, ale cărui “perturbări groaznice” au lăsat urme adânci în “mecanismul vieții sociale”. Generația tânără “privește [de zece ani] la dezastrul, la răsturnarea, la explozia nenorocită pe care a produs-o războiul, în angrenajul complicat al vieții sociale. De zece ani generația aceasta [...] privește uluită cum munca se răsplătește cu sărăcie, respectul legii cu ilegalitatea, impertinența cu admirație, meritul cu dispreț și pismuire, iubirea cu ură, dreptatea cu nedreptate, mila cu sălbăticie [...] Și de zece ani generația tânără crește în această mentalitate, se hrănește în atmosfera ei și o slujește chiar cu credință. O profundă criză și disciplină morală tronează asupra tuturor manifestărilor vieții noastre sociale.”

Așa cum observă Petre Andrei în 1927, ascensiunea mișcărilor fasciste este o urmare a războiului: „Mișcări fasciste s’au desemnat după răsboiu în mai multe țări din Europa, toate fiind însă legate de criza generală deslănțuită de acest cataclism”⁹. Constantin Turcu crede că o parte din vină pentru această criză aparține școlilor, “întrucât ele se interesează mai mult de educația intelectuală propriu zisă. Ori instrucția maselor populare nu-i totuna cu ridicarea lor morală; căci cultura morală – singura care are valoare omenească – nu este un simplu produs al culturii intelectuale. Cultura morală – formarea caracterului – nu poate fi furnizată de niciunul din sistemele pedagogice existente. Singură religiunea, credința, poate rezolva acuta criză morală a vremurilor noastre”.

Legiunea Arhanghelul Mihail este cea care își propune, prin religie, să rezolve criza morală a societății, fiind singura grupare care prin secțiunea sa politică creată în 1930, Garda de Fier, va încerca să “purifice” societatea prin credință. Articolul lui Constantin Turcu pare a fi însuși programul de acțiune al Legiunii și anunță atitudinea acesteia față de oamenii politici care vor menține, în viziunea legionarilor, această criză morală, contribuind la adâncirea ei. Pe data de 30 noiembrie 1928 PNȚ lansează prin Iuliu Maniu “Programul de refacere morală și economică a țării”¹⁰, fără însă ca religia să fie punctul de plecare al acestei refaceri.

Se vorbește doar de “închegarea unității sufletești” a poporului, “respectând așezămintele bune din diferitele regiuni și folosind pentru binele național comun și mulțumirea lor tot ce e de valoare în ele”. PNL, la rândul său, lansează “politica naționalismului constructiv”, “aplicarea politică de pacificare și înfrățire socială pe temeiul libertăților”. Tânăra generație descrisă de Constantin Turcu, dezorientată, își va găsi un punct de sprijin în Legiunea Arhanghelul Mihail.

Pentru oamenii politici de la București Legiunea nu reprezenta un pericol înainte de 1930: ajuns la Ministerul de Interne, primul dosar pe care îl primește Alexandru Vaida Voevod de la Siguranță e cel al Legiunii. Citindu-l însă Vaida Voevod rămâne cu impresia că “agenții Siguranței erau mai mult conduși de hiperzelul de a-și dovedi importanța, decât membrii Arhaghelului, de râvna ca să fie luați în serios.

Tot misticismul caricatural m-a impresionat mai curând ca o farsă copilărească”¹¹, recunoaște Vaida Voevod. Numărul membrilor grupării rămâne mic la sfârșitul anilor ’30, aproximativ 6 000, Heinen precizând că și această cifră este exagerată, însă apogeul Legiunii va fi reprezentat de anul 1937, când organizația va avea 270 000 de membri¹². Faust Bradesco, la rândul său, precizează că Legiunea avea câțiva zeci de membri în 1927 și câteva sute în 1930, pentru ca în 1932 să nu fie decât câteva mii¹³.

Atmosfera pre-electorală, propice victoriei legionarilor

Alegerile județene, comunale și municipale din februarie-martie 1930 înregistraseră succesul candidaților comuniști și socialdemocrați, astfel că PNL și PNȚ erau preocupate în primul rând de ascensiunea formațiunilor de extremă stângă. Acesta este și motivul pentru care PNL și PNȚ subestimează șansele de reușită ale legionarilor la alegerile din 1931. Așa cum observă și Armin Heinen, în 1931 intrarea în Parlament a comuniștilor este respinsă, însă “când a intrat Codreanu în Parlament, nu au existat obiecții”. Dacă Constantin Turcu, fondatorul ziarului nemțean Avântul, prezenta în 1928 criza morală a societății, în 1931 aceasta este dublată de o criză economică care afectează întreaga țară și care se va prelungi până în 1932: venitul național se reduce cu 48%, scăzând de la 195,9 miliarde de lei în 1929 la 103,5 miliarde în 1932¹⁴.

Valoarea producției scade de asemeni de la 56,1 miliarde de lei la 32,5 miliarde, salariul mediu scade, la fel ca și numărul lucrătorilor productivi. Această situație va deschide calea afirmării grupurilor de extremă dreaptă și extremă stângă, slăbind puterea PNL și PNȚ. PNL lansează în mai 1930 un program politic în care problema constituțională ocupă un loc central: “regimul parlamentar, întemeiat pe votul obștesc rămâne, oricare ar fi tendințele izvorâte din unele decepții sau ambiții, singura garanție serioasă de propășire a societăților moderne”¹⁵.

În 1930 apare pe scena politică PNL Gh. Brătianu, iar ziarul Avântul comentează în stil pamfletar nașterea acestui partid: în articolul intitulat “P.F.D.=Partidul foștilor demnitari”, publicul nemțean e anunțat că s-a născut “noul tânăr bătrân partid Liberal”, pentru că “din cei 22 membri cari au înaintat adeziuni d-lui George Brătianu, cel puțin 15 sunt foști, adică fost senator, fost prefect, deputat și primar, fost magistrat, fost inspector general, fost epitrop, fost comandant [...] fost, fost și iarăși fost. Fost demnitar: adică pensionar-adică bătrân [...] Și bătrân știm ce înseamnă. Noțiunea este perfect înglobată în conceptul vechiului partid liberal, a cărui concepție este arhicunoscută [...] Și atunci ce mi-i moșul X din partidul d-lui Vintilă, sau ce mi-i moșulică Y dintr’a d-lui George Brătianu! Nu mi-i tot aia? Eu socot că da”¹⁶.

Articolul critică liberalii care nu aduc nimic nou în viața politică și nu-și întineresc cadrele. Întinerirea clasei politice este o utopie în condițiile în care un partid nou e format din „foști”. Crearea unui partid cu membri vârstnici e „în contradicție flagrantă cu concepția noastră actuală, modernă”. „Noi vrem energie creativă fără margini și fără bariere, nu anchilozare”. Această atitudine ostilă celui mai vechi partid din România anunță reorientarea electoratului nemțean spre alte partide, nou create pe scena politică, și în care tânăra generație e reprezentată: în Legiunea Arhanghelul Mihail vârsta medie a membrilor era de 27-28 de ani¹⁷.

În același număr al ziarului Avântul, un alt articol face o descriere a ultimelor dezbateri din Parlament, folosind același ton de pamflet: „Intrăm, dinadins, în vacanță. O vacanță copleșitoare de moleșală, care înfierbântă până la lichefiere creerul mic al fabricanților de legi din dealul Mitropoliei. Norocul e că s’a oprit fabrica. Altfel cine știe cât ar fi crescut în altitudine vârful dealului de unde isvorăsc toate fericirile acestui neam. Audiențele... după aceea a d-lui Vintilă Brătianucare echivalează cu o canossă modernă- a d-lui Duca (care) va să zică cei doi șefi rebeli au revenit ca apa la matcă. Rămâne de văzut numai dacă nu cumva va seca apa să le rămâie moara pe uscat. Se speră, însă, într-o schimbare la față a politicei noastre interne, până la toamnă, când se vor număra bobocii [...] D-l profesor Iorga a prezis moartea partidelor. Ce se vor face, în acest caz, mercenarii tuturor abuzurilor și a șolticăriilor politice. Va fi un șomaj nemaipomenit”¹⁸.

Tronul, Țara și sfânta Biserică creștină

Articolul face o critică a activității parlamentare lipsite de rezultate pozitive și se referă la disensiunile între cele două personalități liberale, Vintilă Brătianu și I.G. Duca, zugrăvind tabloul sumbru al vieții politice interne, măcinată de conflicte, pentru a vorbi apoi de moartea partidelor prevăzută de Nicolae Iorga, un lucru care ar duce la „șomajul” celor care trăiesc din activitatea de partid și care sunt asimilați unor „mercenari”. Articolul se încheie într-o notă optimistă dată de un eveniment „enorm de viu”, și anume vizita la Piatra Neamț a regelui care a „dezmorțit toate somitățile locale”: „exuberanța și veselia spectatorilor veniți din îndemnul inimii a fost de nedescris și nelimitată”¹⁹.

Regele este singurul care mai stârnește adeziune populară și care se bucură de popularitate în acele momente în care partidele politice pierduseră încrederea votanților. În acea perioadă tulbure, regele devine un simbol al solidarității naționale. Înainte de alegerile din iunie 1931, în manifestul său electoral, Corneliu Zelea-Codreanu (foto sus, în costum popular) vorbește de „Înalta înțelepciune a Regelui”, de poporul „iubitor de Tron”, de țara care “geme sub greutatea păcatelor celor care au cârmuit-o de la război și până astăzi”, de “străinii lacomi”, de “sănătatea și puterea morală” a Gărzii de Fier²⁰.

Refacerea țării poate porni doar de la trei simboluri, în viziunea legionarilor: Tronul, Țara și sfânta Biserică creștină. În 1931 Legiunea publică la Cluj programul și caracterul general al Gărzii de Fier, primul capitol tratând “problema datoriilor morale ale nației”²¹.

Se identifică mai multe probleme nerezolvate: problema moților (“să li se dea toate pădurile, toți munții”), problema maramureșenilor, problema aromânilor (“să fie aduși în țară”), problema invalizilor, văduvelor și orfanilor de război, a cărei nerezolvare e o “dezonoare pentru nația românească”, problema românilor de peste hotare (“să-i ajutăm”). Garda de Fier fusese creată încă din 1930²², dar în 1931, în urma interzicerii acesteia, dar și a Legiunii, Zelea Codreanu e nevoit să participe la alegerile din iunie sub denumirea de “Gruparea Corneliu Zelea- Codreanu”.

I.G. Duca – preferatul nemțenilor

Dacă intelectualii din Neamț privesc cu neîncredere PNLGh. Brătianu, ei își pun speranța în PNL condus de I.G. Duca. Într-un articol din februarie 1931, fondatorul ziarului Avântul face o analiză a ultimului Congres al PNL, susținut pe 22 februarie și prezintă un rezumat al expozeului „epocal” al președintelui PNL:

„Cu o claritate și o argumentație solidă, d-l Duca a scrutat situația politică generală a țării, conchizând pentru dărâmarea regimului actual, care a dus țara pe marginea prăpastiei prin inexperiența lui și haosul administrativ. Din situația aceasta grea, din criza tututor nemulțumirilor, d-l Duca spune că numai partidul liberal poate salva țara [...] D-l Duca se bizuie pe trei lucruri: pe capabilitatea și experiența oamenilor din partid, pe popularitatea și pe programul partidului. Întruce privește capabilitatea oamenilor din partid, d-l Duca le compară statornicia cu zădărnicia pontifilor perimați, cu putreziciunea partidelor defuncte, cu falimentul democrației care și-a sfărâmat zeii și și-a incendiat templele la care s’a închinat o viață [...] Popularitatea nu o mai discută d-l Duca, întrucât partidul liberal reprezintă opoziția cea mai numeroasă a actualului regim. Întruce privește programul, el se poate rezuma astfel:

1. Lealitate față de coroană,

2. Respectul vieții constituționale,

3. Reducerea impozitelor,

4. Scăderea dobânzilor și înlesnirea creditelor,

5. Restaurarea creditelor în străinătate,

6. Favorizarea industriei, a comerțului și a agriculturii,

7. Desființarea reformei administrative,

8. Întărirea apărării naționale,

9. Frăție cu minoritățile cari se vor adresa Bucureștilor și nu Genevei” ²³ .

Constantin Turcu observă că politica „prin noi înșine” capătă prin acest program o „reabilitare sentimentală”, ea apare țării ca „o Fată Morgana în deșertul pârjolit de foame și sete. Rămâne de văzut dacă țara va porni după acest miragiu și, dacă odată ajungându-l, nu va da peste aceeași metodă veche, peste aceeași cârdășie de măscărici [...] și lichele politice, care au primat în partidul liberal dela războiu încoace”.

Turcu își exprimă astfel neîncrederea în reușita programului PNL dacă personajele politice negative nu vor dispărea din partid: „D-l Duca-liberalul cinstit de 25 de ani-ar trebui să înceapă a se dispensa de măscăricii politici [...] Pe aceștia Țara îi cunoaște și de aceea suspectează cu neîncredere lealitatea partidului liberal. Întâiu foc uscăturilor de familie, și apoi răsturnarea regimului”. Necesitatea de a „purifica” partidul este o garanție a succesului în alegeri.

Criza politică, morală, socială și economică

În același număr din februarie 1931 un alt articol vorbește despre „criza socială” și „urmările liberalismului”, prezentând o istorie a liberalismului începând cu Revoluția franceză²⁴. Se aduce în discuție libertatea de conștiință și lupta preoților din Neamț cu sectanții și adventiștii, dar și dezinteresul politicenilor față de „ceea ce mai ține în picioare statul român”, și anume religia: „A venit vremea să strigăm cu multă energie celor care mânuiesc libertatea de conștiință: strângeți rândurile, domnilor, reprezentanți ai tuturor autorităților județene.

Găsiți câteva ore și pentru această problemă gravă”. Cuvântul „criză” revine ca un laitmotiv în titlurile articolelor din Avântul, după cum am văzut el apare din 1928, atunci când se vorbește despre criza morală a societății, și revine în februarie 1931 când se vorbește despre criza socială, pentru ca în aprilie 1931 să se vorbească despre criza economică într-un articol despre „criză și progres”²⁵.

Aceste crize sunt dublate de criza politică pe care o zugrăvesc sugestiv articolele pe care le-am prezentat. În aprilie 1931, la numai două luni înainte de alegeri, un articol în stil pamfletar ne arată preocupările guvernului țărănist care a propus un proiect de lege împotriva celibatarilor de ambele sexe care, necăsătorindu-se, „vor urma să plătească un imposit nou, egal cu o cotă fixă, stabilită prin proiect după vârstă [...]”²⁶.

Autorul articolului se amuză pe seama acestui proiect de lege: „Iată un proiect de lege care produce emoție și vâlvă; dar mai ales urmări mari va avea: poate se vor înmulți banii statului [...]”. Autorul propune chiar un amendament care să se refere la fetele urâte sau sărace care nu au șansa să se mărite și care ar putea fi înzestrate de „Ministerul Muncii și Ocrotirilor sociale, Direcția Sănătății, din fondurile adunate prin perceperea impozitului asupra celibatarilor [...] Chestia e să-i vadă lumea pe toți gospodăriți, începând cu d-l Iuliu Maniu [...] ”.

Nu întâmplător, pe aceeași pagină, putem citi articolul despre criză și progres în economie, pentru a scoate în evidență care ar trebui să fie principalele preocupări ale guvernului. În aprilie 1931 ni se vorbește din nou despre criza politică generată de căderea guvernului Mironescu. Constantin Turcu zugrăvește tabloul „învolburat al politicei noastre”, „iadul” politic în care Nicolae Titulescu este chemat să facă ordine. Se întrezărește ascensiunea partidelor extremiste în acest haos politic:

„Așadar guvernul Mironescu a căzut; e al treilea guvern al partidului național-țărănesc, de când acesta e la putere. Semnificația faptului nu e atât de simplă, pe cât se pare. Se ascunde, sub aspectul lui de fapt divers – care nu interesează istoria, cum spune profesorul Nae Ionescu, directorul Cuvântului – o întreagă tragedie [...] Cu acest partid, care va sfârși cu retragerea definitivă din parlament, se spulberă un mit: mitul popularității partidelor și al eficacității votului universal [...] Căderea guvernului Mironescu a deschis, viu, criza politică [...] Lupta împotriva semenului politic, de altă culoare, [...] este din ce în ce mai dezgustătoare” ²⁷ .

Constantin Turcu citează pe Nae Ionescu, intelectualul care scrisese încă din 1930, în Cuvântul, despre criza partidelor politice, și care va simpatiza cu mișcarea legionară. Turcu observă că lupta partidelor politice nu se dă pentru „construcția morală și materială a țării”: e vorba de un „război oribil, o exploatare permanentă a bunei credințe și a dezinteresării lașe a cetățeanului.” Această descriere a peisajului politic coincide cu cea a lui Alexandru Vaida Voevod care vorbește de „versalitatea [...] superficială, grandomania semidoctismului lipsit de seriozitate a celor mai mulți oameni politici, [...], pasiunea și interesul egoist de a slăbi pe contrariul politic – prin calomnii și intrigi ale politicianismului de partid [...]”²⁸.

Titulescu, chemat să restabilească ordinea în acest „viespar înnebunit” după putere, „va putea introduce buna înțelegere, solidaritatea, în locul meschinelor interese de clică? [...] Va putea evoca destul de convingător starea tristă a țării, spre a-i hotărî la o împăcare, la o reînviere a unei vieți noui, închinată binelui public și salvării Nației?”²⁹ Iată care sunt întrebările pe care le pune Constantin Turcu în acele momente dificile pentru viața politică dar și pentru cetățeanul care e prins în această luptă pentru putere. Turcu vorbește despre țara care „va bea paharul amărăciunilor până la fund [...] și va ieși, totuși, biruitoare. Căci e sufletul acesta al Nației mult mai viu decât îl cred politicienii zilelor noastre”.

Spiritul de imitație

Un alt articol din același număr ne vorbește despre calea României spre civilizație și despre faptul că „la nici un popor nu-i așa de desvoltat spiritul de imitație ca la al nostru”³⁰ : „Ne place foarte mult să fim totdeauna în curent cu ultima modă și tindem mereu spre civilizație; firește, numai în exterior și nicidecum în fond”. Acest spirit de imitație e observat și de Rădulescu-Motru care vorbește despre „tendința de a se imita instituțiile din Apus”³¹.

Articolul din Avântul critică dorința conducătorilor de la București de a introduce orarul Europei Centrale și se referă la țăranul care „își va păstra ceasul său, moștenit din vremuri, cum își păstrează și calendarul. Cocoșii nu vor cânta pentru prima, a doua și a treia oară, după cum vor dicta d-nii dela București”³². Și din acest articol se desprinde tonul critic la adresa politicienilor, cei care vor să civilizeze România într-un mod superficial.

Curentele extremiste

Pe 30 mai 1931, cu câteva zile înainte de confruntarea electorală, Constantin Turcu scrie un articol despre curentele politice extremiste care au făcut ravagii în două țări europene, Rusia și Spania: „animatorii perseverenți ai răsturnării valorilor etico-sociale și actualii stăpâni ai situației deplorabile sunt evreii”³³. Directorul Avântului se referă la apariția pe scena politică românească a blocurilor minoritare maghiar și evreiesc, și, dacă înțelege crearea unui bloc al maghiarilor, el își exprimă nedumerirea pentru crearea unui bloc evreiesc în condițiile în care evreii au deja „destule concesiuni” și au obținut întotdeauna „destule locuri în Parlament”.

Turcu este revoltat și se întreabă retoric: „Ce mai vor acești musafiri nepoftiți cari ne-au intrat în casă cu picioarele pline de glod? Le trebuie bloc? Le trebuie organizație independentă într-un stat așa de tolerant ca al nostru? Ce urmăresc ei prin acest curent politic extremist? Căci curent extremist este acesta, alimentat de anumita presă care, de la venirea d-lui Iorga în fruntea Țării, nu găsește decât cuvinte de ocară împotriva acestui guvern de demascare a fraudelor și de întronare a cinstei în treburile publice [...] Văd ei oare, în acest guvern o piedică, întru îndeplinirea planurilor pe care, probabil, le-au primit dela Moscova ori din Spania?”

În finalul articolului Turcu vorbește de necesitatea de a se găsi o contrapondere curentului extremist evreiesc, si vorbește despre curentul extremist al lui A.C. Cuza: „Dar să nu ne alarmăm [...] Echilibrul de forțe se va produce. Curentului extremist evreiesc îi va răspunde tot un curent extremist. Așadar dacă acest din urmă curent, al d-lui Cuza de exemplu, va prinde și va progresa, vina nu poate fi decât a evreilor. Căci, indiscutabil, e nevoie de o contrapondere.”

Turcu alege ca exemplu LANC al cărui președinte e A. C. Cuza (foto) pentru că acest partid era mai cunoscut publicului decât Legiunea. Articolul pregătește terenul pentru succesul LANC din Neamț la alegerile care se desfășoară pe 1 iunie, gruparea antisemită obținând 8,31% din voturi la nivelul județului, iar Gruparea Corneliu Zelea-Codreanu 4,23%³⁴. Rădăcinile Legiunii se găsesc în Asociația Studenților Creștini condusă de Corneliu Zelea Codreanu și creată la Universitatea din Iași în 1922, asociație antisemită care organizează manifestații și împiedică pe studenții evrei să se prezinte la examene³⁵.

Petre Andrei semnalează în 1927 că „un început de mișcare fascistă se constată și la noi din anul 1923, când vechiul curent antisemit se organizează în cohorte, adoptând ideile fasciștilor și preconizând aceleași mijloace violente”³⁶. Petre Andrei nu precizează numele grupării, dar ne dăm seama că este vorba despre LANC. Neînțelegerile care se nasc între Corneliu Zelea Codreanu și A.C. Cuza vor duce la desprinderea lui Codreanu care își va crea propria grupare. Petre Andrei observă aceste neînțelegeri din sânul partidului și concluzionează că din cauza acestora “s-a renunțat la tactica violențelor și asasinatelor”³⁷.

În decembrie 1927 însă, la doar câteva luni de la crearea Legiunii Arhanghelul Mihail, studenți legionari parcurg Transilvania și întreprind „acțiuni de tip pogrom : au devastat prăvălii evreiești, au incendiat sinagogi, suluri Tora și i-au bătut pe evreii care încercau să li se opună”³⁸. În Piatra Neamț evreii sunt marginalizați, așa cum reiese dintr-o notă informativă a Serviciului Special de Informații, datată 11 septembrie 1927: „Sub Inspectoratul General de Siguranță Piatra Neamț raportează: Studenții din acest oraș vor publica în ziare un protest contra faptului că elita românească din oraș nu a primit să găzduiască pe toți geologii streini, astfel că aceștia au fost cartiurați la evrei. Se spune că chiar românii au dat ocazie evreilor să povestească la streini fapte imaginare, fără a li se putea răspunde”³⁹.

Evreii sunt priviți în Moldova, în anii ’30, ca străinii care au devenit proprietari de păduri, determinând sărăcirea populației. În 1930 în industria hârtiei lucrează la nivel național 6 266 de persoane, în 190 de întreprinderi, această industrie fiind preponderentă în județul Neamț, dar fiind cea mai slab reprezentată la nivel național, situându-se ca număr de întreprinderi și de lucrători după industria electrică, alimentară, a confecțiilor și cea textilă⁴⁰. Cel mai numeros personal e în industria textilă unde lucrează 40 456 de persoane în 1930, în 3 111 de întreprinderi.

Am putea concluziona că în 1930 industria hârtiei este în declin. Din cauza crizei economice se ajunge ca în 1932 personalul din toate întreprinderile să scadă la nivelul țării cu 24%⁴¹. Codreanu mărturisește însă în 1932 lui Vaida Voevod că nu poate construi un program politic pe baza antisemitismului: „tot ce dorește este să zguduie moliciunea moldovenilor, spre a-i face capabili de a se valida și ei în lupta pentru existență”⁴². Antisemitismul nu este decât la începutul ascensiunii sale care va culmina cu politica lui Antonescu, înainte de a deveni „politică de stat”⁴³ în timpul regimului Goga-Cuza, între decembrie 1937 și februarie 1938.

Legionarii câștigă un loc de deputat

La aceste alegeri din 1931, ca la și următoarele, legionarii se bucură de deplină libertate: „prefecții aveau instrucțiuni de a evita, nu numai conflictele cu candidații lor, ci [...] să mai primească pe alocuri și subsidii modeste”⁴⁴, fără aprobare oficială însă. Liberalii și țărăniștii, încleștați în lupta electorală, nu percep ascensiunea Grupării Codreanu. Despre alegerile din iunie 1930 organele de presă ale PNL și PNȚ relatează contradictoriu, dovedind încrâncenarea celor două tabere: „Din informațiile pe care le avem, alegerile decurg într-un calm și o ordine desăvârșită [...]”, titrează pe 2 iunie Viitorul, organul PNL, pe când Dreptatea, organul PNȚ, scrie pe 3 iunie: „Alegerile de ieri s-au desfășurat în mijlocul teroarei celei mai brutale pe care un guvern a cutezat să o dezlănțuiască”⁴⁵.

La nivel național Gruparea lui Codreanu nu a obținut decât 30 783 de voturi și nu a intrat în Parlament, însă la 20 de zile după alegeri un loc de deputat e declarat vacant în Neamț iar Gruparea Codreanu se mobilizează pentru a-l câștiga, ținând cont de faptul că LANC nu mai participă la aceste alegeri, prima șansă revenindu-le astfel legionarilor. „Dușmănia” politică între PNL și PNȚ duce la victoria Grupării Codreanu care obține 39,6% din voturi, fiind urmată de PNL (25,5%), PNȚ (21,6%) și PNL-Gh. Brătianu (12,2%)⁴⁶.

Cele mai bune rezultate sunt obținute la sate, așa cum observă Heinen: „cel mai slab rezultat, de 32,8%, dintr-o circumscripție neurbană se afla cu 10,8% deasupra celui înregistrat în circumscripția a 2-a din Piatra Neamț”. Limita rezultatului urban este de 44,9%, pe când cea din mediul rural e de 58,2%. Această victorie e importantă pentru legionari nu numai pentru că propulsează pe „căpitanul” Codreanu în Parlament, dar și pentru că tehnicile electorale aplicate în Neamț vor fi dezvoltate cu succes în campaniile electorale din 1932 și 1937: în 1937 partidul Totul pentru Țară „funcționează ca o mașină bine unsă”⁴⁷, campania beneficiind de o echipă pentru conferințe formată din profesori universitari și intelectuali cunoscuți. Succesele legionare la alegeri sunt explicate de Faust Bradesco prin faptul că mișcarea nu avea ca scop imediat obținerea puterii, lucru care o diferenția de celelalte partide. În același timp, legionarii, spre deosebire de alți oameni politici demagogi, nu promiteau nimic în campanii.

Mișcarea legionară după alegerile din 1931

Anul electoral 1931 a reprezentat începutul unui șir de victorii electorale pentru gruparea lui Codreanu. Deocamdată, cum observă Heinen, succesul nu e privit decât ca o ciudățenie de către contemporani. Atenția este mai mult îndreptată spre comuniști, cei care obțin 2,52% la alegeri sub denumirea Blocul Muncitoresc- Țărănesc și 5 locuri în Parlament, printre cei aleși numărându-se și Lucrețiu Pătrășcanu care participase la alegeri pe listele a două județe. Validarea listei BMȚ e respinsă, extrema stângă fiind exclusă din forul legislativ al țării. Discuții aprinse se nasc între Pătrășcanu și alți deputați pe tema constituirii ilegale a listelor BMȚ⁴⁸.

Extrema dreaptă este reprezentată în Parlament de cuziști, care au 8 locuri, de Liga Vlad Țepeș a lui Grigore Filipescu, care deține 13 locuri și de Gruparea Codreanu, care are un loc. Evreii asupra cărora se concentrase, între altele, propaganda electorală a extremei drepte, au 5 locuri în Parlament. A. C. Cuza este ales președinte provizoriu al Camerei, fiind decanul de vârstă al deputaților, pentru ca președinte definitiv să fie ales Dimitrie Pompeiești. În una din intervențiile sale în Camera Deputaților, Dr. Lupu atrage atenția guvernului că, „de la un timp, își face loc în viața publică o grupare mistică, Garda de Fier, deocamdată clandestină, cu servicii prin biserici și slujbe prin păduri, cu cai albi [...], care aduce cu Klu- Klux-klanul. Nu vă jucați cu focul!”⁴⁹, avertizează Dr. Lupu.

Această avertizare nu își găsește însă ecou în rândurile clasei politice, iar ascensiunea Grupării Codreanu nu e luată în seamă. În intervențiile sale ca deputat Codreanu cere „introducerea pedepsei cu moartea pentru manipulatorii frauduloși ai banului public”, vorbește, „transfigurat”, despre pericolul creșterii demografice a numărului de evrei, ceea ce va duce la „moartea” românilor⁵⁰. Ca reprezentant al județului Neamț în Parlament, Codreanu prezintă situația dramatică a locuitorilor săraci: „Am adus în această cutie câteva bucățele de pâine [...] din munții județului Neamț, pentru ca să vedeți ce pâine mănâncă [...] munteanul nostru”⁵¹.

„Frazele nu sunt preparate în fața oglinzii, dar din accentele lor violente se vede adevărul întreg, în toată cruzimea lui”⁵². În ședința din 3 decembrie 1931 Codreanu se pronunță împotriva comunismului și în favoarea fascismului italian: „noi suntem dintre aceia cari credem că soarele nu răsare la Moscova, ci la Roma”.

Cinci locuri, în 1932

La redeschiderea Parlamentului, în februarie 1932, în Cameră „nu se mai dezbate, ci doar se polemizează, se înjură, se amenință [...] La Cameră se hăituiesc, în presă se hăituiesc”⁵³. Acest haos politic va fi propice legionarilor care la alegerile din 1932 vor obține cinci locuri la Cameră. Alexandru Vaida Voevod descrie participarea legionarilor deputați la dezbateri: „Procesele verbale ale ședințelor Camerei fac dovada inofensivei lor activități, datorită atât lipsei unei pregătiri suficiente, cât și talentului submediocru de care dispuneau. Neavând talent oratoric, C. Z. Codreanu se ferea să țină vreodată un discurs. El se mulțumea să citească textul unei interpelări, pe care o anunța dar pe care o făcea uitată, nemaidezvoltând-o. Totdeauna făcea impresia că e indispus”⁵⁴.

Chiar după ce numărul legionarilor în Parlament crește, partidele politice nu sunt preocupate de ascensiunea evidentă a Gărzii de Fier. În 1932 programul Gărzii de Fier este aprobat de rege pentru că nu conținea niciun cuvânt împotriva evreilor; se pomenea doar de „idee națională”, „monarhie”, „dragoste de țară și de moșie”⁵⁵. La începutul anului 1933 principala preocupare a oamenilor politici importanți este bolșevismul.

Legionarii au trimis cinci reprezentanți în Adunarea Deputaților, în anul 1932 

Publicația L’Europe de l’Est et du Sud-Est care apare la Paris, publică două interviuri, unul cu regele Carol al II-lea, iar celălalt cu prim-ministrul Vaida Voevod. Cele două personalități politice sunt sigure că partidul comunist nu va câștiga adepți în rândul populației. În acest sens, Carol al II-lea declară: „J’ai le sentiment que la masse ouvrière de ce pays, débonnaire, paisible, ne se laissera pas aveugler par les agents d’une propagande étrangère, qui sème des ferments de la haine pour ne donner comme récolte que la misère et le sang”⁵⁶.

Vaida Voevod, la rândul său, insistă pe imposibilitatea ca partidul comunist să fie victorios într-o țară preponderent agrară: „Le communisme ne peut être victorieux en Roumanie, où 80% de la population est paysanne et demeure farrouchement attachée à la propriété de la terre qui lui a été donnée et qu’elle cultive avec amour”⁵⁷. Dacă însă există certitudinea că extrema stângă nu va reuși să se impună la eventuale alegeri, nu se pomenește nimic de posibilitatea ca extrema dreaptă să poată câștiga adeziunea populară.

1933 – din nou în centrul atenției

După asasinarea în 1933 a primului- ministru I. G. Duca, legionarii sunt în centrul atenției: ziarele centrale iau atitudine, titrând „Destul!”⁵⁸ și atrag atenția că alte asasinate sunt posibile pentru că mai mulți fruntași ai partidului țărănist, „în special acei care au luat parte activă la discuția proiectului pentru prelungirea stării de asediu și a cenzurei”⁵⁹, au primit scrisori de amenințare din partea unui „personaj” dintr-o organizație extremistă de dreapta, același care îl amenințase cu moartea pe I. G. Duca înainte cu câteva zile de asasinat.

Codreanu beneficiază însă acum de sprijinul camarilei regale, așa cum dovedește un document din anul 1934, din fondul Președinției Consiliului de Miniștri. Se vorbește despre banii pe care Elena Lupescu i-a platit după o săptămână de la asasinarea lui Duca și despre „secretele dintre Codreanu și ea”⁶⁰.

De-abia în 1936 politicienii marcanți sunt preocupați de ascensiunea Gărzii de Fier: Grigore Gafencu observă că „dreapta se întărește: gogiștii la suprafață, Garda de Fier în adâncime [...]”, și prevede că „numai în măsura în care un partid românesc va ști să scape de sub înrâurirea extremismului internațional, [...], el va izbuti să asigure țării noastre singurul regim care-i poate da pace înăuntru și în afară”⁶¹. În 1937 Partidul Totul pentru Țară al lui Codreanu încheie un pact de neagresiune cu PNȚ și PNL-Gh. Brătianu. Codreanu vorbește nu de un pact electoral, ci de o „înțelegere de ajutor reciproc, contra ingerințelor electorale”⁶².

Obținerea a 15,58% din sufragii plasează în 1937 partidul lui Codreanu pe locul al treilea în preferințele populației, după PNL (35,92%) și PNȚ (20,40%)⁶³. Matei Dogan explică prăbușirea democrației românești prin ascensiunea Gărzii de Fier care protestase împotriva inegalităților sociale, adoptând o ideologie naționalistă și mistică⁶⁴. În fața riscului ca Garda de Fier să își mărească ponderea electorală, regele Carol al II-lea dizolvă Parlamentul și instituie în 1938 un regim autoritar. Legionarii vor reveni pe scena politică în 1940, odată cu instaurarea regimului Antonescu, și vor participa la guvernare, punându-și în aplicare antisemitismul⁶⁵ despre care Codreanu spunea în 1932 că nu poate sta la baza unui program politic.

Concluzie

Analiza articolelor politice semnificative din ziarul Avântul ne arată că intelectualii din județul Neamț erau, înainte de alegerile din 1931, împotriva PNL și PNȚ care-și dovediseră ineficiența la guvernare. Ascensiunea extremismului de dreapta e necesară, spune directorul ziarului Avântul, în condițiile în care extremismul evreilor crește. Articolele din Avântul pregătesc afirmarea pe scena politică a Legiunii Arhanghelul Mihail la alegerile parțiale din Neamț în 1931, prin tonul pamfletar la adresa partidelor de guvernământ, prin încurajarea extremei drepte, prin prezentarea crizelor multiple pe care România le cunoaște.

Obținerea unui loc de deputat în Neamț de către Gruparea Corneliu Zelea Codreanu în 1931 nu mai reprezintă, în urma acestei analize, o „ciudățenie”, ci un deznodământ firesc al evenimentelor economice, politice și sociale la nivel local și național, cumulate cu o propagandă prin presă îndreptată împotriva partidelor tradiționale, la care se adaugă însăși atitudinea principalelor personalități politice, preocupate mai mult, înainte de 1936, de ascensiunea extremei stângi decât de cea a extremei drepte.

NOTE

1. Armin Heinen, Legiunea “Arhanghelul Mihail”, mișcare socială și organizație politică. O contribuție la problema fascismului internațional, ediția a II-a, trad. Cornelia și Delia Eșianu, Humanitas, București, 2006, p. 199.
2. Valentin Săndulescu, „On the ideological characteristics of the Romanian legionary movement: a synthetic account”, in Studia Universitatis1 Armin Heinen, Legiunea “Arhanghelul Mihail”, mișcare socială și organizație politică. O contribuție la problema fascismului internațional, ediția a II-a, trad. Cornelia și Delia Eșianu, Humanitas, București, 2006, p. 199.
3. Valentin Săndulescu, „On the ideological characteristics of the Romanian legionary movement: a synthetic account”, in Studia Universitatis Petru Maior. Series Historia, nr. 5, 2005, pp. 141-154, Mirel Bănică, „Fascist religion: the case of the Legion of the Archangel Michael”, in Studia Universitatis Petru Maior. Series Historia, nr. 6, 2006, pp. 147-164, Mihai Chioveanu, „The Harvest of Anger. Politics of Salvation and Ethniccleansing in 1940s Romania : Fascist Thinkers and Authoritarian Doers”, in Studia Politica. Romanian Political Science Review, vol. VII, no. 2, 2007, pp. 293-311. 3 Ioan Scurtu (coord), Documente privind istoria României între anii 1918-1944, Editura Didactică și Pedagogică R.A., București, 1995, p. 620.
4. Constantin Turcu, „Justificare”, in Avântul, an I, nr. 1, 4 martie 1928.
5. Varietatea temelor abordate e dovedită de conferința „Inconștient și psihanaliză” susținută de profesorul Virgil Dobrescu pe 19 ianuarie 1934 la Cercul Militar din județul Neamț, „De la Cercul Militar. Conferința d-lui Virgil Dobrescu”, in Avântul, an V, nr. 120, ianuarie 1934.
6. Ioan Scurtu (coord), op. cit., p. 96.
7. Cornelia Gălătescu, “Contribuții bibliologice și cercetări de arhivă”, in Bibliotheca Bibliologica, Editura “Philobiblon” a Bibliotecii Centrale Universitare “Lucian Blaga”, Cluj-Napoca, 1995, pp. 153-155.
8. Constantin Turcu, “Criza morală”, in Avântul, an I, nr. 21, 23 iulie 1928.
9. Petre Andrei, Fascismul, Viața Românească S.A., Iași, 1927, p. 2.
10. Gheorghe Sbârnă, Partidele politice din România, 1918-1940. Programe și orientări doctrinare, Editura Sylvi, București, 2001, pp. 160-165.
11. Alexandru Vaida Voevod, Memorii, vol. III, prefață, ediție îngrijită, note și comentarii de Alexandru Șerban, Editura Dacia, Cluj- Napoca, 1997, p. 162.
12. Armin Heinen, op. cit., p. 15.
13. Faust Bradesco, La Garde de Fer et le terrorisme. A l’occasion du semi-centenaire du mouvement légionnaire, Editions Carpații, Madrid, 1979, pp. 70-72.
14. Ilie Marinescu, Politica socială interbelică în România. Relații între muncă și capital, Editura Tehnică, București, 1995, pp. 123- 126.
15. Gheorghe Sbârnă, op. cit., p. 106.
16 „P.F.D.=Partidul foștilor demnitari”, in Avântul, an III, nr. 64, 18 iulie 1930.
17. Michael Mann, Fascists, Cambridge University Press, Cambridge, 2004, p. 272.
18. “Bilanț săptămânal”, in Avântul, an III, nr. 64, 18 iulie 1930.
19. Ibidem.
20. Citat de Armin Heinen, op. cit., p. 196.
21. Gheorghe Sbârnă, op. cit., p. 320.
22. Ion Alexandrescu, Ion Bulei, Ion Mamina, Ioan Scurtu, Partidele politice din România. Enciclopedie (1862-1994), Mediaprint, București, 1995.
23. Constantin Turcu, „Congresul Partidului Liberal”, in Avântul, an IV, nr. 92, februarie 1931.
24. „Criza socială”, in Avântul, an IV, nr. 92, februarie 1931.
25. Vasile Dorneanu, “Despre criză și progres”, în Avântul, an IV, nr. 97, aprilie 1931.
26. A.A.R., „Celibatari...însurați”, in Avântul, an IV, nr. 97, aprilie 1931.
27. Ibidem.
28. Alexandru Vaida Voevod, Memorii, vol. II, prefață, ediție îngrijită și comentarii de Alexandru Șerban, Editura Dacia, Cluj- Napoca, 1995, p. 250.
29. Constantin Turcu, „Săptămâna patimilor... politice”, în Avântul, cit.
30. „Spre civilizație”, în Avântul, an IV, nr. 98, aprilie 1931.
31. Ioan Scurtu (coord), op. cit., p. 620.
32. „Spre civilizație”, în Avântul, cit.
33. Constantin Turcu, „Curente politice extremiste”, în Avântul, an IV, nr. 105, 30 mai 1931.
34. Armin Heinen, op. cit., p. 197. Ioan Lăcustă, Zece alegeri interbelice, 1919-1937. Cine a câștigat?, Editura Pro, București, 1999, p. 107.
35. Antoine Roger, op. cit., p. 118.
36. Petre Andrei, op. cit., p. 4.
37. Ibidem.
38. Zoltán Tibori Szabó, Frontiera dintre viață și moarte. Refugiul și salvarea evreilor la granița româno-maghiară (1940-1944), trad. Florica Perian, Compania, București, 2005, p. 17.
39. Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale (DANIC), fond Președinția Consiliului de Miniștri-Serviciul Special de Informații (PCM-SSI), dosar nr. 1/1926, fila 9.
40. Livia Popescu, Structură socială și societate civilă în România interbelică, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1998, p. 17.
41. Ilie Marinescu, op. cit., p. 123.
42. Alexandru Vaida Voevod, Memorii, vol. III, op. cit., p. 163.
43. Zoltán Tibori Szabó, op. cit., p. 18.
44. Alexandru Vaida Voevod, Memorii, vol. III, op. cit., p. 162.
45. Ioan Lăcustă, op. cit., pp. 106-107.
46. Armin Heinen, op. cit., p. 197.
47. Francisco Veiga, Istoria Gărzii de Fier (1919-1941). Mistica ultranaționalismului, trad. Marian Ștefănescu, Humanitas, București, ediția a II-a, 1995, p. 235.
48. Ion Constantinescu, Din însemnările unui fost reporter parlamentar. Camera Deputaților, 1919-1939. Note și memorii, Editura Politică, București, 1973, p. 279.
49. Citat de Ion Constantinescu, op. cit., p. 28.
50. Codreanu citat de Lorenzo Baracchi Tua, Garda de Fier, Ed. Mișcării Legionare, București, 1940, pp. 76-77.
51. Ibidem, p. 77.
52. Lorenzo Baracchi Tua, p. 77.
53. Ion Constantinescu, op. cit., p. 304.
54. Alexandru Vaida Voevod, Memorii, vol. III, op. cit., p. 162.
55. Ibidem., p. 163.
56. G. London, „Interview avec le Roi Carol”, in L’Europe de l’Est et du Sud-Est, IIIème année, n° 1-2, janvier-février 1933, p. 88.
57. G. London, „Interview avec M. Vaïda Voïvode, Président du Conseil de Roumanie”, in L’Europe de l’Est et du Sud- Est, IIIème année, n° 1-2, janvier-février 1933, p. 90.
58. “Destul!”, în Dreptatea, 21.III.1936.
59. Adevărul, 20.III.1936.
60. DANIC, fond PCM-SSI, dosar nr. 30/1933, fila 47.
61. Grigore Gafencu, Însemnări politice, 1929-1939, ediție și postfață de Stelian Neagoe, Humanitas, București, 1991, pp. 333-334.
62. Alexandru Vaida Voevod, Memorii, vol. III, op. cit., p. 166.
63. Gheorghe Sbârnă, op. cit., pp. 379-383.
64. Matei Dogan, Sociologie politică. Opere alese, trad Laura Lotreanu, Nicolae Lotreanu, Alternative, București, 1999, p. 158.
65. Zoltán Tibori Szabó, op. cit., pp. 20-23.