Vizionarismul lui N. Titulescu

Din cele 22 de discursuri adunate în volumul Pledoarii pentru Pace, reiese în mod evident orientarea pro-europeană a lui Nicolae Titulescu, credința sa în rolul pe care Europa îl are-și, mai mult decât atât, datoria Europei de a-și asuma acest rol – în construirea unei lumi mai bune căci, spune el, ”milioane de oameni au murit în Marele Război pentru ca să se poată naște o nouă viață internațională”.

Totuși, el nu vorbește despre Europa în mod precis decât în câteva rânduri. Enunță în schimb o serie de idei fundamentale cu privire la păstrarea păcii și la construirea și conservarea unui nou sistem internațional bazat pe legalitate și cooperare. Unele din ideile enunțate de Titulescu s-au dovedit a fi vizionare:el vorbește despre solidaritatea națiunilor europene, despre cooperarea economică și punerea la comun a capacităților de producție ale statelor, despre libera circulație a mărfurilor și persoanelor. Două decenii mai târziu, aceste idei au pus bazele Comunității Europene.

În aproape toate discursurile sale, Titluescu apare ca un promotor și susținător fervent al cooperării europene pe mai multe planuri, cooperare pe care o consideră esențială pentru păstrarea păcii. Pentru el, Europa nu este altceva decât un întreg:”Europa nu mai este o colecție de state. Este un stat divizat în părți separate prin măsuri administrative, încorporate în frontiere”. El nu face diferența dintre Vestul și Estul Europei și condamnă tendința statelor occidentale, anume Marea Britanie și Franța, de a-și gândi strategia de securitate și de prevenire a războiului în acești termeni (referindu-se la posibilitatea unor concesii vis-a-vis de frontierele estice ale Germaniei, nu și cele vestice).

În discursul Progresul ideii depace, ținut în 1930 la Universitatea Cambridge, Titulescu abordează problema amenințărilor la adresa menținerii păcii în Europa, oprindu-se, printre altele, asupra a două chestiuni:lipsa de unitate din punct de vedere al doctrinei sociale și criza economică. În primul caz, se referă, evident, la Uniunea Sovietică. El spune că ”de la război încoace, Europa nu mai prezintă o unitate din punctul de vedere al doctrinei sociale. Înainte de război erau frontiere, dar toate statele erau bazate pe proprietatea individuală și pe respectul contractului.” După război însă, această deosebire între organizarea socială a celui mai mare stat european și restul țărilor (la care se adaugă țelul declarat al regimului de la Moscova, de a exporta revoluția) creează o tensiune permanentă ce ”împiedică pacea să domnească în spirite”.

Analizând problema crizei economice și a implicațiilor grave pe care le poate avea aceasta, Titulescu enunță următoarea idee:  ”atâta vreme cât această problemă nu este rezolvată, atâta vreme cât toate statele nu vor pune în comun, după un plan rațional, capacitățile lor de producție și de consumație, pacea va fi în constant pericol.”

Ideea o regăsim 20 de ani mai târziu, în documentul care a pus bazele Uniunii Europene de azi. În Declarația Schuman se vorbește de ”baze comune de dezvoltare economică”, baze ale unificării economice. Cităm din textul Declarației:”punerea în comun a producţiilor de cărbune şi oţel va asigura imediat stabilirea unor baze comune de dezvoltare economică, un prim pas către realizarea unei federaţii europene”, țările membre ”angajându-se să le furnizeze tuturor ţărilor membre elementele principale ale producţiei industriale, în condiţii egale. Această producţie va fi oferită lumii întregi, fără diferenţieri sau excepţii, pentru a contribui la creşterea nivelului de trai şi pentru a promova realizările paşnice.”

Titulescu insistă în mai multe rânduri asupra necesității construirii unei unități economice europene, condiție sine qua nona păcii pe continent. Poziția sa este categorică:barierele economice reprezintă un obstacol, o amenințare la adresa păcii. În acest sens, el e de părere că, în ciuda câștigării Războiului în 1918, Pacea a fost pierdută pentru că ”tratatele de pace au omis să unească noile entități poltiice într-un sistem comun. Dacă ar fi făcut acest lucru, ele ar fi creat mari unități economice bazate pe asocierea statelor. Ocupându-se exclusiv de aspectele politice, Tratatele de Pace au provocat o ruptură a unităților economice, au permis dezvoltarea nelimitată a sistemului piețelor închise, a autarhiei economice, care este cel mai mare dușman al unei adevărate vieți internaționale.”

Așa cum reiese din discursurile sale, o altă idee esențială a gândirii lui Titulescu este cea a ”spiritualizării frontierelor”, înțeleasă nu ca renunțare a frontierelor naționale, ci la autarhie, la izolaționism și exclusivism în favoarea cooperarării dintre state ca între egali, prin prezervarea și respectarea drepturilor fiecăruia. Practic, acest scop poate fi atins prin acorduri între state, în special acorduri economice. În schimb, constată el, ”la ora actuală Europa seamănă cu o tabără de citadele fortificate care se ridică una împotriva celeilalte. Înalte bariere vamale le separă total. ”

”De altfel, ce este o frontieră dacă nu o piedică în trecerea oamenilor și mărfurilor? Cu cât este mai mult amenințată, cu atât va fi mai mult apărată prin înrăutățirea piedicilor deja existente. Cu cât ești mai sigur de păstrarea frontierei, cu atât vei fi mai dispus să ușurezi circulația economică.”

În această direcție a spiritualizării frontierelor, spune Titulescu, s-a înscris și proiectul de ”Uniune Europeană” propus de Aristide Briand. Considerând că ideile lui Briand au fost ”desfigurate”, ”maltratate”, Titulescu încearcă să le explice, oprindu-se cu precădere asupra unor puncte sensibile ce au fost prost înțelese, precum ideea că planul lui Briand ar fi presupus subordonarea economicului și politicului și renunțarea statelor la anumite drepturi. Nu, spune el, e vorba de ”o înțelegere între statele europene după modelul înțelgerilor regionale, în care fiecare stat își păstrează deplina lui suveranitate”.

Titulescu definește propunerea lui Aristide Briand ca ”o inițiativă generoasă destinată a apropria popoarele de pe continentul care, în istorie, a cunoscut cel mai mare număr de războaie, pentru ca, ușurate pe cât posibil de greutățile ce pot rezolva între ele pe cale amiabilă, să se consacre cu mai multă tărie și mai multă libertate împlinirii obligațiunilor lor de membri ale Societății Națiunilor. Din punctul de vedere al prezentului, Uniunea europeană, astfel definită, este singura soluție pentru a menține pacea între popoare. Din punct de vedere al viitorului, ea poate, dacă ne punem cinstit în slujba ei, să constituie germenul unei vieți internaționale noi și atât de binefăcătoare, încât mintea noastră actuală, produs al luptei și al suferinței, nu o poate cuprinde încă.”

N. Titulescu, Pledoarii pentru pace, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 1996