Istoria poporului găgăuz: Turcii creștini din Basarabia

Astăzi majoritari doar în provincia autonomă Găgăuzia din sudul Republicii Moldova, găgăuzii sunt un popor mic, dar cu o istorie lungă și interesantă. Turci creștini vorbitori de limbă rusă și turcă. Aceasta ar fi cea mai simplă definiție pentru acest neam, care trăiește printre români de aproape un mileniu și despre care se știu încă destul de puține lucruri.

În prezent, sunt puțin peste 300.000 de găgăuzi rămași în întreaga lume care încă își păstrează identitatea.

Origini

Cercetătorii s-au aplecat asupra studiului acestei mici etnii abia la mijlocul secolului XIX. Totuși, nu există nici până astăzi un consens cu privire la originea găgăuzilor întrucât nu sunt menționați în nicio sursă istorică după această denumire. Prima mențiune a termenului „găgăuz” într-o lucrare științifică datează din 1853, când istoricii bulgari au elaborat ipoteza descendenței cumane și pecenege a acestui popor. După această teorie, numele de găgăuz ar proveni din turcescul Gök-Oğuz, care se traduce prin „turcii albaștri” și era folosit pentru a desemna tribul turcic oghuz, din care provin și turcii anatolieni de astăzi.

Teza originii turcești are două componente. Prima susține că găgăuzii ar fi apărut ca urmare a unui amestec dintre cumanii și pecenegii veniți din nord în spațiul bulgar, și turcii oghuzi întâlniți în acest spațiu. Dar, cum nu există niciun cuvânt de origine cumană sau peceneagă în limba lor, este dificil de susținut această teorie. Limba găgăuză este de fapt o variantă vestică a limbii turce anatoliene, fiind astăzi considerată ca fiind un dialect apropiat al limbii turce moderne.

Foto: Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul din orașul Comrat, capitala regiunii autonome Găgăuzia din Republica Moldova

Cea de-a doua componentă a tezei turcești se referă la o origine pur oghuză, adică posibilitatea ca ei să fie un trib din Imperiul Selgiucid care s-a separat și a decis să migreze în Imperiul Bizantin cândva în secolul al XIII-lea. Această teorie este singura care ar arăta că găgăuzii au fost mai întâi islamizați și apoi creștinați.

O altă ipoteză, vehiculată deja pe plan local printre găgăuzii din Balcani, sugerează că găgăuzii ar fi de fapt bulgari sau greci care au fost turcizați din interese politice în perioada otomană. Același tip de proces poate fi întâlnit în cazul pomacilor, o populație slavă, vorbitoare de limbă bulgară, din nordul Greciei care s-a convertit la Islam cândva în timpul dominației otomane pentru a avea diferite privilegii.

Paradoxul găgăuz

Neavând un stat propriu și o cultură scrisă proprie, poporul găgăuz a avut de suferit de-a lungul istoriei. În perioada otomană au avut un statut inferior din cauza religiei creștine, cu toate că erau vorbitori de limbă turcă. După 1812, găgăuzii existenți în Basarabia s-au confruntat pentru prima dată cu procesul de rusificare forțată promovată de autoritățile țariste.

Opunând rezistență, au reușit într-un final să creeze un stat propriu independent în 1906. „Republica de la Comrat” a durat doar cinci zile, urmând să fie recucerită de armatele țariste. De atunci, poporul găgăuz nu s-au mai bucurat de conducere proprie până în 1991 când vor căpăta statutul de republică autonomă în cadrul Republicii Moldova (foto dreapta).

La 1918, cea mai mare parte a teritoriului locuit de găgăuzi intră în componența Regatului României. Nici de această dată aceștia nu se bucură de privilegii deoarece, cu toate că erau creștini ortodocși la fel ca și românii, turcofonia lor a dat naștere unor sentimente de antipatie. Însă având în vedere politica de românizare a Dobrogei din perioada interbelică, găgăuzii au fost relativ ușor de asimilat datorită religiei, un factor de identitate care s-a dovedit mai important decât cel lingvistic.

De aceea, găgăuzii nu s-au apropiat de comunitatea turco-tătară musulmană din Dobrogea, ci de români. În scurt timp, au învățat limba română și au devenit fideli românismului. Ca atare, găgăuzii au votat în număr mare Garda de Fier, fiind atrași de ortodoxismul militant și anticomunismul promovat de această formațiune fascistă.

O dată ce Basarabia a intrat în componența Uniunii Sovietice, populația găgăuză din sudul acestui teritoriu s-a bucurat de o protecție mai mare a identității lor decât în trecut, deoarece sovieticii s-au folosit de problemele identitare ale comunităților mici împotriva populațiilor majoritare din diferite regiuni. Astfel, din anticomuniștii interbelici, găgăuzii au devenit mai interesați de politica sovietică. Drept dovadă, la referendumul din 1991 găgăuzii au votat majoritar în favoarea rămânerii în Uniunea Sovietică.

Foto: ”Găgăuzia - Bine ați venit”, semn pe marginea drumului Chișinău - Comrat

Găgăuzii din România

După cel de-al Doilea Război Mondial și cedarea Basarabiei, găgăuzii nu au mai reprezentat o minoritate importantă în România. În Dobrogea rămăseseră doar un număr redus de sate cu populație găgăuză. Cea mai mare comunitate găgăuză care a existat pe teritoriul românesc de astăzi a fost cea din Yilanlîk, vechiul nume găgăuz al stațiunii Vama Veche de astăzi.

Având în vedere că aceștia nu aveau biserică proprie, întrucât erau puțini și împărtășeau credința creștin ortodoxă comună atât românilor cât și grecilor, bulgarilor și rușilor de rit nou, ei au fost ușor de asimilat în cadrul altor minorități. La recensământul din 2002, în România existau doar 45 de persoane care se declarau găgăuzi, toți aceștia fiind de vârstă înaintată. De aceea, se pare că minoritatea găgăuză va fi prima minoritate dispărută din istoria României moderne.

Găgăuz și găgăuță

Românii din vechime foloseau numele de „găgăuț”, nume aproape identic cu adjectivul „găgăuță” care înseamnă „prostănac” sau „stupid”. Chiar dacă am fi tentați să afirmăm că există o legătură între cele două, se poate să fie o coincidență, cel puțin după cum afirmă definiția din Dicționarul Etimologic Român din 1966.

Totuși, având în vedere flexibilitatea lingvistică, există posibilitatea ca un vechi stereotip românesc, probabil o glumă etnică, să fi marcat semnificația acestui etnonim. La fel au procedat, după cum remarcă lingvistul Dan Alexe, și slavii care i-au numit pe germani „nemți” de la „nemoi” sau „nemeț” care înseamnă „mut” sau „idiot”.

Foto sus: Tineri găgăuzi celebrând „Hederlez”- una dintre cele mai importante sărbători în lumea turcică (sursa foto: Biblioteca ”Mihail Ciachir”)

Surse:

Dan Alexe, Dacopatia și alte rătăciri românești, Humanitas București, 2015, pp. 258-260

Astrid Menz, The Gagauz between Christianity and Turkishness în Cultural Changes in the Turkic World, editori Filiz Kıral, Barbara Pusch, Claus Schönig, Arus Yumul, Ergon Verlag Würzburg, Würzburg 2007