Trădare în urmă cu 230 de ani. Cum au „fraternizat“ 20 de români cu duşmanul pentru prinderea lui Horea, Cloşca şi Crişan

Horea şi Cloşca, doi dintre conducătorii Răscoalei iobagilor români din Transilvania, au fost prinşi pe 27 decembrie 1784. Asta, după ce căpeteniile armatei austriece au apelat la ajutorul ţăranilor români care cunoşteau labrintul Munţilor Gilăului.

Informaţii preţioase despre retragerea lui Horea şi Cloşca în Munţii Gilăului, în urmă cu 230 de ani, avem de la Alexandru Sterca Şuluţiu. „Horea şi Cloşca, silindu-se a nu se arăta în calea sa prin sate ca să-şi piardă urma, se întoarse în Albac:şi în munţi şi în desele păduri a vecinului sat Scărişoara numit, nu departe de Albac, aşa loc secret îşi căutară de ascuns, cât de locul acela, afară de două frăţii a Horii din din cele mai de aproape, nici un suflet de om nu a ştiut“, se arată în „Istoria Horii şi a poporului românesc din Munţii Apuseni ai Ardealului“, manuscris publicat în „Izvoarele răscoalei lui Horea. 1784-1785“. Ascunzătoarea căpitanilor era în pădurea Scorucetului, de lângă satele Râul Mare şi Arada(azi, sate componente ale comunei Horea-n.r.)

Consătenii lui Horea au ales calea trădării

Planul pentru prinderea lui Horea şi Cloşca a fost întocmit de brigadierul silvic Anton Meltzer din oraşul Abrud. Tot el a primit sarcina de a-i depista pe „fraţii de cruce ai lui Horea“. Pentru început, gornicul a propus ca o trupă de cătane(militari) austriece să staţioneze în satul natal al lui Horea, aflat la poalele munţilor în care se ascundeau căpitanii răsculaţilor. De punerea în practică a planului s-au ocupat ţărani români din comuna Râu Mare, consăteni ai lui Horea, care au ales calea trădării. Oamenii aveau două calităţi importante:cunoşteau bine munţii şi întreg ţinutul şi puteau să se apropie cu mult curaj de Horea, ca prieteni.

„Echipa de trădători“ a fost formată din fraţii Nutu de 50 de ani şi Ion de 32 de ani, împreună cu Gheorghe, Vasile şi Simion Matieş, cu Simion, Iacob şi Dumitru Neagu şi cu Ştefan Trif. Fiecare a primit câte un paşaport, ca să poată trece nestingheriţi de străjile militare şi promisiunea că vor încasa, la sfârşitul misiunii, 300 de galbeni şi vor scăpa de iobăgie(iobagii nu se bucurau de libertate personală, nici de dreptul de proprietate, şi trăiau ca muncitoi agricoli pe pămînturile stăpânilor n.r.)

Horea şi Cloşca au fost trădaţi şi de natură. În cea dea treia zi de căutări, 27 decembrie 1784, ţăranii plecaţi să-i caute s-au ghidat după urmele pe zăpada căzută de curând. Aşa au ajuns la Cristea Nicolae, straja lui Horea şi Cloşca, pe care l-au silit să mărturisească unde sunt ascunşi căpitanii. „Apropiindu-se de colibă, Horea îi primi ca pe prieteni. Îi întrebă dacă nu umblă cumva după vânat. Răspunseră că da şi că sunt siliţi să caute vânat pentru armată, dar nu pot găsi nimic şi sunt pe jumătate îngheţaţi. Atunci Horea îi pofti să sadă lângă foc. Doi se aşezară lungă Horea, ceilalţi doi, lângă Cloşca. Acesta îi întrebă numaidecât ce noutăţi mai sunt în sate. Răspunseră că oamenii peste tot se plâng de mulţimea cea mare a soldaţilor (cătanelor, încât poporul trebuie să fugă. Ştefan Trif şi Nutu Matieş se aruncară amândoi, unul asupra lui Horea, celălalt asupra lui Cloşca, îi prinseră de gât, îi trântiră la pământ şi îi legară “, descrie scena prinderii istoricul Gheorghe Anghel.

„În timp ce îi legau, Horea scoase o mână de hârtii din sân şi le aruncă în flăcări. Ţăranii ocupaţi fiind de legare, nu le-au putut salva. De teamă să nu fie descoperiţi de oamenii lui Horea, căpitanii au fost ascunşi într-o stână de oi, ceva mai îndepărtată, de unde au anunţat trupa de soldaţi“, mai povesteşte istoricul citat. Horea şi Cloşca erau înarmaţi cu puşti şi lănci. Cloşca mai avea în plus şi o pereche de pistoale. „Alte lucruri la dânşii nu s-au aflat, nici cai, nici bani, nici scrisori, decât doar la Cloşca 6 florini. Probabil că toate lucrurile-bănuieşte vicecolonelul Kray-le-au ascuns pe la prietenii lor sau le-au îngropat în pădure sub zăpadă“, mai scrie istoricul citat.

Prinderea lui Crişan cu implicarea unui preot

Al treilea cap al Răscoalei, Crişan, a mai rătăcit, deghizat aproape o lună. Totul s-a sfârşit în la 30 ianuarie 1785, tot prin trădare. „Ieri după amiază (29 ianuarie 1785) când trupa ajunsese la Şasa Lupşa, auzind de venirea soldaţilor, tot satul ieşise pe dealuri. Ofiţeri se apropiaseră de ţărani ca să-i asigure că se pot întoarce liniştiţi acasă căci n-are să li se întâmple nici un rău. Soldaţii plecară mai departe pentru a da de urmele lui Crişan. Din spusele unor oameni aflară că în urma zgomotului iscat de apropierea soldaţilor. Crişan luase drumul mai departe. Soldaţii porniră în urmărirea lui după indicaţiile unor oameni. Aceştia erau nouă, care făcură jurământ înfricoşător că nu se vor liniştii până când nu vor pune mâna pe el. Se ştia că luase drumul spre Ponor. Dar nu trebuia urmărit cu soldaţii, tocmai pentru a nu-l alarma. Cei nouă, sub conducerea popii din Cărpiniş, merseră tot pe urma lui până când reuşiră să-l prindă şi să-l aducă aici (Abrud). Maine îl va trimite la Zlatna escortat de 50 de soldaţi şi 10 husari sub comanda sublocotenentului Neustadtler. Va trimite tot odată şi pe fiul lui Crişan, prins şi el, pe soţia şi pe servitorul lui”, spune David Prodan în lucrarea „Răscoala lui Horea, volumul II.

Numele celor care au luat parte la prinderea lui Crişan sunt, după raportul autorităţilor vremii, următorii:popa Moise, cel care a contribuit mai mult, fiul preotului, Moise cel tânăr, Ion Clisaru din Abrud, Ion, Todor şi gornicul Irimie Soil, Lazăr Latea toţi din Cărpiniş, Todor şi Ion Holobut din Şasa-Lupşa, Todor Momen din Lupşa şi popa Simion din Şasa-Lupşa.

Recompensarea tădătorilor lui Horea şi Cloşca s-a făcut în 5 februarie 1785, în oraşul Zlatna, într-o zi de târg. Cei şapte ţărani români care i-au prins pe căpitani au primit diplome de eliberare din iobăgie şi suma de 600 ducaţi, iar pădurarul care a pus la cale planul trădării s-a ales cu 100 ducaţi. Vestea prinderii lui Crişan a ajuns la urechile împăratului de la Viena abia în 7 februarie 1785. Ulterior, trădătorii celui de-al treilea cap al Răscoalei, au fost şi ei recompensaţi financiar.

Condamnaţi la moarte prin zdrobirea cu roata

Ulterior, capii Răcoalei au fost aduşi la Alba Iulia. Horea şi Cloşca au fost încarceraţi la porţile a III-a şi a IV-a a Cetăţii ridicate de austrieci la Alba Iulia pe spatele ţăranilor români. Crişan a fost întemniţat în vechiul corp de gardă, o clădire azi dispărută, până în 13 februarie 1785, când şi-a pus capăt zilelor.

Pentru continuare și fotografii: adev.ro/nh8rk5