Decăderea lui Juan Perón
Pe 19 septembrie 1955, Juan Perón, președintele Argentinei, era dat jos de la putere în urma unei lovituri de stat militare. Peron fusese ales prima oară președinte în 1946, apoi din nou în 1952. Mulți istorici și analiști atribuie decăderea sa politică morții premature a soției sale, faimoasa Evita, care avusese un rol extrem de important în câștigarea sprijinului populației.
Evita a fost un element cheie în mișcarea peronistă, iar moartea ei l-a lăsat pe Juan Perón oarecum dezorientat. Au apărut ulterior zvonuri privind relațiile acestuia cu alte femei;Peróns-a confruntat și o serioasă criză economică (inflația ajungând la un moment dat la 30%) și a intrat în conflict și cu Biserica Catolică, care a refuzat să o canonizeze pe Evita. Peróna amenințat atunci cu separarea Bisericii de Stat, a pus capăt instrucției religioase în școli și plănuia să legalizeze divorțul și prostituția. În termeni politici, a fost o strategie mai mult decât proastă, având în vedere sentimentele populației.
În iunie 1955, Perón a dat ordin ca doi preoți catolici să fie deportați în Italia, iar Vaticanul a răspuns prin excomunicarea celor responsabili, fără a face publice numele acestora. Mai mulți soldați din marină și aviați au organizat atunci o rebeliune și au bombardat capitala, omorând circa 350 de oameni. Revolta soldaților a reprimată, iar suporterii radicali ai lui Perónau răspuns prin jefuirea și profanarea bisericilor. Șapte biserici au fost incendiate în capitala țării, iar reputația președintelui a avut foarte mult de suferit de pe urma acestor incidente.
La sfârșitul lunii august, un zvon că președintele urma să demisioneze a fost urmat de o lovitură a generalilor și de un protest foarte bine organizat desfășurat la Buenos Aires. Perón a ținut cu ocazia aceasta un discurs care instiga la violență, încurajându-și suporterii să-i omoare pe cei ce se opuneau regimului. Generalul Eduardo Lonardi, care avea deja resentimente față de președinte, a preluat controlul capitalei și a proclamat sfârșitul regimului peronist. Cei mai mulți soldați și ofițeri din armată erau de partea președintelui, însă marina nu;portul capitalei a fost blocat de navele de război, iar ofițerii au amenințat că vor bombarda rafinăriile de la Rio de la Plata, și chiar capitala.
Juan Perón și-a dat seama că a pierdut lupta și și-a dat oficial demisia pe 19 septembrie;temându-se de militarii care au organizat lovitura de stat, s-a refugiat la ambasada Paraguayului. Pe 23 sepetembrie, generalul Lonardi a sosit la Buenos Aires pentru a fi primit cu brațele deschise de locuitorii capitalei (cea mai mare adunare de oameni din istoria orașului). Lonardi avea să fie la rândul său dat la o parte doar două luni mai târziu, fiind înlocuit de generalul Aramburu. Noul regim a pornit o campanie virulentă împotriva peronismului și a interzis până și menționarea numelor Juan și Eva Perón. Cadavrul Evei Perón a fost mutat din locul unde era expus și a fost ascuns (trimis în secret în Italia) pentru a pune capăt cultului Evitei, iar Juan Perón a fost ținta mai multor tentative de asasinat ordonate de Aramburu.
Juan Perón a părăsit Argentina și a plecat în exil în luna octombrie. Din Paraguay s-a mutat în Panama, apoi în Venezuela, Republica Dominicană – unde a fost primit cu brațele deschise de Rafael Trujillo, în cele din urmă ajungând în Spania, unde s-a stabilit la Madrid. Puțini argentinieni se așteptau să-l mai revadă pe Juan Perón, însă acesta s-a întors în țară 18 ani mai târziu și a fost ales președinte pentru a treia oară, în 1973.
Richard Cavendish, Juan Perón Overthrown, în „History Today”, 55, nr. 9, 2005
