Cum riscă să ardă patrimoniul UNESCO din Maramureş

Discuţii cu privire la starea monumentelor aflate în patrimoniul UNESCO se iscă în fiecare an și nu ne referim doar la situaţia siturilor arheologice de la fortificaţiile dacice din Munţii Orăştie, însă aşa cum am arătat şi în articolul „Ce nu vezi atunci când vizitezi bisericile pictate din Bucovina", mai sunt multe de făcut chiar şi acolo unde lucrurile arată mai bine. Pentru a continua discuţia tocmai despre aceste edificii care ar trebui să fie etalon pentru patrimoniul cultural românesc, ne vom opri atenţia de această dată asupra Bisericilor de lemn din Maramureş.

Lăudate de turişti, care au rămas profund marcaţi de frumuseţea şi spiritualitatea puternică a acestor locuri, bisericile din lemn din Maramureş, aflate sub statut UNESCO, nu se găsesc într-o stare de colaps sau de degradare avansată, precum alte edificii de patrimoniu din România, însă sunt lucruri care trebuie remediate.

Cele opt locaşuri alese în Lista Patrimoniului Mondial (LPM) sunt reprezentative prin vechime, poziţie şi mediu, stil arhitectonic, tehnică de construcţie, pictură interioară şi stare de conservare, şi definesc bisericile din lemn din Maramureş ca un ansamblu arhitectural de valoare universală excepţională. Sunt exemple ale unui tip de construcţie conturat în secolul al XVII-lea, fruct al creaţiei colective, de cele mai multe ori anonime, dar având un geniu creator indiscutabil.

Ele au fost alese cu intenţia de a scoate la iveală principalele biserici din lemn din această regiune: şase dintre ele definesc biserica maramureşeană clasică, una (cea de la Rogoz), reprezintă bisericile de tip nord transilvan şi una (cea de la Plopiş), tranziţia între cele două.

Ce aduc nou patrimoniului mondial nişte biserici de lemn

Bisericile din lemn din Maramureş reprezintă sinteza fericită dintre elemente de arhitectură majoră din Europa Răsăriteană şi Apuseană, la care se adaugă sinteza dintre planul de origine bizantină şi formele gotice care se înfăţişează sub forma unei arhitecturi originale autohtone, unice atât în România, cât şi în Europa. Toate elementele constituiente concură la crearea aspectului de monumentalitate al acestor biserici, deşi spaţiul interior este conceput la scară umană. Tocmai din acest motiv, ele sunt recunoscute ca veritabile catedrale din lemn.

Aşa cum aminteam şi în articolul despre bisericile pictate din nordul Moldovei, periodic monumentelor UNESCO li se întocmeşte un raport de monitorizare. Ultimul s-a făcut anul trecut, însă nu a fost încă publicat. Bazându-ne pe ultimul raport de acest fel (întocmit în 2006) publicat, care amintea o serie de probleme, am pornit să vedem care este starea acestor monumente. Abia aşteptăm publicarea raportului întocmit anul trecut pentru a ni se confirma sau nu informaţiile văzute pe teren de noi şi pe care vi le prezentăm.

Click pentru mai multe fotografii

În spatele numelui generic de „bisericile de lemn din Maramureş" se ascund aproape 100 de locaşuri de cult. Cele opt incluse în LPM sunt:biserica „Intrarea în biserică a Maicii Domnului" din Bârsana, biserica „Sfântul Nicolae" din Budeşti, biserica „Preacuvioasa Paraschiva" din Deseşti, biserica „Naşterea Maicii Domnului" din Ieud, biserica „Sfinţii Arhangheli" din Plopiş, biserica „Sfinţii Arhangheli" din Şurdeşti, biserica „Preacuvioasa Paraschiva" din Poienile Izei şi biserica „Sfinţii Arhangheli" din Rogoz. Considerăm că, întrucât se cunosc puţine elemente despre aceste monumente, o enumerare a celor opt ar fi insuficientă. De aceea, înainte de a prezenta problemele cu care se confruntă fiecare vom include un scurt istoric. În afară de problemele semnalate fie de noi, fie de raportul din 2006, am mai urmărit un element:măsurile de prevenire a stingerii incendiilor. Două au fost motivele care ne-au determinat să ne gândim şi la acest aspect:1. bisericile sunt construite în întregime din lemn şi sunt relativ izolate, fiind amplasate în zone mai greu accesibile;2.incendiul de la biserica din lemn Gialacuta, jud. Hunedoara(monument de categoria A, construit în secolul XVI, care a ars ca o torţă fără ca nimeni să poată face ceva chiar în primăvara anului curent).

La biserica de la Bârsana nu există nici măcar un drum

Prima şi cea pe care raportul din 2006 o consideră „imaginea cea mai dezolantă dintre toate cele opt biserici înscrise în LPM" este locaşul ortodox cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în biserică" din satul Bârsana. Atestarea documentară a satului datează din 1326, când regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, dă satul lui Stan Bârsan. Edificiul a fost construit în 1720, după ce în 1717 tătarii au devastat şi incendiat satul. A fost ridicat pentru a servi drept biserică de mănăstire ortodoxă. În perioada 1800-1806 a fost transferată pe amplasamentul actual şi făcută biserică de mir. Puţin timp după acest transfer a fost pictată de meşterul Toader Hodor din Vişeul de Mijloc, ajutat de Ioan Plohod din Vladimireşti. La strămutarea pe actualul amplasament bisericii i s-a adăugat un pridvor structurat pe două niveluri (soluţie arhitecturală rară la bisericile de lemn).

În 2006, toată lumea era nemulţumită de faptul că restaurarea picturii dura deja de foarte multă vreme, însă azi este încheiată. Problemele remarcate atunci la soclul de piatră de la absida altarului, precum şi drumul de acces, parcarea şi grupurile sanitare nu sunt rezolvate. De asemenea, învelitoarea din lemn prezintă urme de degradare pe partea sudică. Cele prevăzute în raportul din 2006 se menţin:„accesul se face prin curtea unui localnic, iar uliţa spre aceasta nu oferă condiţii de parcare." Grupurile sanitare au rămas tot în plan. În plus, instalaţiile electrice sunt mai mult sau mai puţin improvizate, iar paratrasnetul, deşi nu suntem experţi, nu prea pare a face faţă unor eventuale fenomene meteo. Nu există niciun fel de hidrant sau sistem de semnalizare a incendiilor. Nu există taxă de intrare şi nici pază, dar cine s-ar obosi ajungă până acolo.

Biserica din Budeşti, noroc că e lângă Primărie

Biserica din lemn din Budești Josani este datată în 1643, fiind considerată o construcție „magnifică" pentru epoca sa. Nu a fost niciodată modificată sau extinsă şi este un exemplu de arhitectură tipică pentru zona Maramureşului istoric. În 1762 pictorul de fresce Ioan Polehalschi zugrăveşte pronaosul, naosul, iconostasul şi o parte din icoane, iar în anul 1832, meşterul Ioan Opriş pictează peretele şi bolta altarului. Lăcaşul are hramul „Sfântului Nicolae" încă din anul datării sale. În prezent, biserica serveşte cultului greco-catolic, însă între 1990 şi 2009 au existat dispute cu privire la proprietate. Edificiul s-a aflat din anul 1948 în posesia Bisericii Ortodoxe Române, după ce regimul comunist a interzis cultul greco-catolic. Lăcașul a fost revendicat cu succes de Biserica Greco-Catolică după 1989, iar în data de 4 decembrie 2009 Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea formulată de Parohia Română Unită Budești împotriva Parohiei Ortodoxe Române Budești și a obligat-o pe aceasta din urmă să-i predea edificiul. În ceea ce priveşte raportul de monitorizare din 2006, făcut pentru bisericile din lemn înscrise în LPM, starea de conservare era considerată bună, ceea ce poate fi remarcat şi azi. Există unele degradări la învelitoare (lucru datorat perisabilităţii materialului din care sunt realizate). De asemenea, s-a făcut o restaurare a picturii interioare. Totuşi, ca şi în alte cazuri, sistemul electric lasă de dorit. Cabluri şi aplice încastrate în materialul lemnos sporesc riscul unui incendiu. Nici paratrăsnetul nu pare a fi chiar nou sau recent verificat şi nu am remarcat prezenta vreunui sistem de semnalizare a incendiilor sau a vreunui hidrant.

Spre deosebire de cazul anterior, nu sunt probleme cu accesul, biserica fiind aşezată pe marginea şoselei. Nu există o parcare amenajată, dar este folosită cea a Primăriei şi a Căminului Cultural. În privinţa grupurilor sanitare sunt utilizate cele al şcolii. În raportul din 2006 se amintea că ar fi o problemă pe timp de vară în privinţa curăţeniei acestora.

Există o taxă pentru vizitarea bisericii de 3 lei de persoană, iar cheia se găseşte peste drum, la Primăria Budeşti.

La biserica din Deseşti instalaţia electrică e o bombă cu ceas

Biserica cu hramul "Cuvioasa Paraschiva" a fost construită în anul 1770 pe locul alteia mai vechi. Prima atestare documentară a satului datează însă din 1360, când regele Ludovic I de Anjou confirmă dreptul de proprietate pentru Dragoş, fiul lui Giulea şi a descendenţilor lui asupra a 6 sate româneşti, situate în Valea Marei. Această favoare i-a fost acordată pentru serviciile şi comisioanele întreprinse pentru restaurarea autorităţii Coroanei maghiare în ţările moldavei. Pictura, realizată prin 1780 de către Radu Munteanu cu influenţe post-bizantine, este foarte bine păstrată şi înfăţișează scene clasice din Biblie (Judecata de Apoi, Vechiul şi Noul Testament, Ciclul patimilor).

Locaşul de cult este şi astăzi disputat între Biserica Ortodoxă şi Biserica Unită cu Roma (Greco-Catolică). Starea de conservare trecută în raportul din 2006 este bună, pictura fiind recent restaurată, însă nu se poate să nu fie remarcată negativ instalaţia electrică interioară, care, mai mult decât la celelalte biserici, este un real pericol de incendiu. De asemenea, sunt unele deteriorări la învelitoare pe latura de nord. Ca şi la celelalte două locaşuri amintite mai sus, paratrăsnetul pare învechit şi incapabil să facă faţă unui eveniment meteo, nu există vreun sistem de alarmă în caz de incendiu sau vreun hidrant. De asemenea nu am remarcat niciun stingător. În privinţa drumului, accesul se poate face destul de uşor întrucât există un drum asfaltat până la poarta bisericii, însă nu este o parcare amenajată sau grupuri sanitare. Există şi aici o taxă de vizitare de 2 lei de persoană, iar cheia se găseşte la casa parohială, aflată în spatele bisericii.

La Biserica din Ieud plăteşti taxa, dar nu e o toaletă

Un document datând din 1365, când regele Ludovic I de Anjou îi confiscă o jumătate din domeniul Cuhea, incluzând şi satul Joad (Ieud), lui Bogdan, uzurpatorul autorităţii ungureşti din Moldova şi i-o dă fiilor lui Sas pentru a recompensa bunurile pierdute de aceştia din urmă, ca şi pentru fidelitatea lor către Coroană, atestă existenţa satului.Chiar dacă, după tradiţie, biserica „de pe deal", a cărei sărbătoare de hram este „Naşterea Fecioarei", datează din 1364, aceasta nu este mai veche de secolul XVII, când, cel mai probabil, a înlocuit vechea biserică de lemn, distrusă de tătari. Trebuie menţionat că în podul bisericii s-a descoperit „Codicele de la Ieud", considerat primul document în limba română însă scris cu litere chirilice. Codicele este datat în anii 1391-1392 prin aproximarea anului 6900 menţionat pe prima pagina a manuscrisului. În anul 1782, Biserica „din deal" este pictată de Alexandru Ponehalschi.

Biserica, de confesiune ortodoxă, nu este unica din localitate. „În şes" există o biserică de lemn ce datează de la 1717 şi care este parte a patrimoniului cultural naţional. Revenind la raportul din 2006, aceasta apare trecută ca fiind în stare de conservare bună, însă se poate remarca lesne că pe suprafaţa învelitorii au apărut muşchi care dăunează destul de rău acesteia. Accesul se face pe un drum neasfaltat şi nu există o parcare semnalizată ca atare. În privinţa unor grupuri sanitare, nici nu se pune problema. Aceleaşi probleme cu instalaţia electrică, poate ceva mai puţin riscantă decât în cazul bisericii din Deseşti, însă paratrăsnetul arată la fel de rău ca şi în celelalte cazuri. Există o taxă de vizitare de 3 lei de persoană, iar pentru cheie trebuie sunat la numerele de telefon afisate lângă intrare. Nici aici nu se găsesc sisteme de alarmă împotriva incendiilor sau hidranţi. Există şi o parte bună a lucrurilor:se pare că Ministerul Culturii a aprobat o sumă considerabilă pentru conservarea şi restaurarea picturii.

La Plopiş gardul stă să cadă, iar pictura e afectată de umezeală

În comuna Siseşti există două monumente UNESCO:biserica din satul Plopiş şi cea din satul Surdeşti. În momentul construcţiei Bisericii „Sfinţii Arhangheli" din Plopiş comunitatea număra doar 200 de persoane, circa 50 de familii, care au contribuit în mod egal la ridicarea ei. Biserica a fost construită între 1796-1798 şi a fost zugrăvită de pictorul de fresce Ştefan, în 1811, conform unei inscripţii pe una din icoane.

Încă din 2006 se aminteau câteva probleme legate de afectarea picturii de infiltrarea apei pluviale înaintea lucrărilor de restaurare a arhitecturii. Aceste lucruri se pot remarca şi azi precum şi degradarea învelitorii pe partea nordică din cauza prezenţei mușchilor. Prezintă degradări importante la împrejmuirea din lemn. De asemenea, gardul care împrejmuieşte lăcaşul este într-o stare jalnică. Accesul până la monument se face pe un drum de ţară, fiind dificil, dacă nu chiar imposibil de ajuns cu autoturismul până la ea. Nu există parcare, toalete, sisteme de alarmă împotriva incendiilor sau hidranţi. Problemele legate de instalaţia electrică persistă şi aici, precum şi cele legate de paratrăsnet. Nu există vreo taxă de vizitare, dar sunt binevenite donaţiile.

La monumentul de la Surdeşti se impun lucrări urgente de drenaj

Cealaltă biserică din lemn din comuna Siseşti se află în satul Surdeşti şi are hramul tot „Sfinţii Arhangheli". Spre deosebire de cea din Plopiş aceasta aparţine cultului greco-catolic. Satul este atestat într-un document din anul 1411, ca proprietate a familiei Dragomireşti. La mijlocul secolului al XVI-lea el aparţinea oraşelor miniere, Baia Mare şi Baia Sprie. În 1766 meşterul constructor, Ion Macarie, construieşte pentru comunitatea greco-catolică din Surdeşti, biserica pe care o putem admira azi. Vechea biserică de lemn, distrusă foarte probabil din timpul invaziei tătare din 1717, a fost situată puţin mai la nord-est de aceasta. Comunitatea greco-catolică din sat, care a construit-o, a folosit-o până în 1948, când regimul comunist a abolit acest cult. După 1990 construcţia revine cultului greco-catolic. Pictarea interiorului bisericii s-a făcut în anul 1783 de către trei meşteri locali:altarul este opera pictorului de biserici Ştefan, naosul, a lui Stan, iar pronaosul, după câte se pare, a ucenicului acestuia din urmă.

Aproape toate problemele semnalate în 2006 sunt prezente şi azi:umiditate excesivă la soclu pe partea de nord din cauza lipsei de drenare a apelor pluviale din jurul bisericii;prezenţa muşchilor pe învelitoare în partea de nord;degradări ale picturii interioare în mai multe zone. În plus toate celelalte probleme semnalate la locaşul de la Plopiş se întâlnesc şi aici:nu există parcare, toalete (se folosesc cele ale grădiniţei din apropiere), sisteme de alarmă în caz de incendiu sau hidranţi. Instalaţia electrică este un pericol pentru monument ca în mai toate cazurile amintite mai sus, iar paratrăsnetul nu arată satisfăcător. Poate dacă primăria se apucă de gardul de la Plopiş, ar putea să facă şi ceva reparaţii şi aici. Nu există o taxă de intrare.

Şi acest monument a fost inclus alături de cele de la Ieud pe lista Ministerului Culturii într-un proiect ce prevede o serie de lucrări care ar urma să remedieze din problemele semnalate.

Biserica din Poienile Izei, fără electricitate şi fără stingătoare

Biserica cu hramul „Cuvioasa Paraschiva" a fost construită în 1604, fiind sfinţită în 1637 şi este una dintre cele mai vechi biserici de lemn din Maramureş. Prima atestare documentară a satului Poienile Izei urcă până la 1430, la momentul acela el era proprietatea voievodului Ioan. Biserica a fost ridică de către Gheorghe din Dragomireşti. Unii autori acceptă pe Radu Munteanu ca autor al picturii. El a realizat în 1785 pictura din absida altarului.

În biserică nu există curent electric, iar lumânările nu pot fi folosite, aşa că lumina pentru vizualizarea picturilor este destul de slabă. Taxa de vizitare este de 4 lei de persoană. Lucrurile arată ceva mai bine aici în afara unor probleme apărute la învelitoare pe partea de sud. Paratrăsnetul arată bine, însă nu există stingătoare, sisteme de alarmă în caz de incendiu sau hidrant. Drumul de acces de la biserică până la asfalt este de vreo 200 de metri, iar toalete se găsesc la muzeul localităţii aflat în apropiere. Totuşi nu există o parcare amenajată. Monumentul este inclus şi el pe lista Ministerului Culturii pentru a se aloca nişte sume dedicate lucrărilor de conservare şi restaurare.

Biserica din Rogoz, singura care se apropie de standarde

Biserica cu hramul "Sf. Arhangheli" a fost ridicată în 1663 pe locul uneia mai vechi arsă de tătari în 1661. Nici o altă biserică nu prezintă o atare abundenţă de decoraţii care face din această biserică din Rogoz o adevărată bijuterie arhitecturală.. Coiful foarte evazat are ca element distinct două pliuri şi este înzestrat cu patru turnuleţe (semn că satul avea Sfat al Bătrânilor/Juzilor). Uşa de la intrare se remarcă prin forma ancadramentului în acoladă, dar şi prin extensia specială a acoperişului deasupra lespezii de la intrare.

În exteriorul bisericii, pe latura nordică acoperişul este asimetric acoperind „Masa moşilor". Masa este împărţită în porţiuni pentru fiecare familie bogată din sat, iar numele acestora sunt trecute pe peretele bisericii. Aici bătrânii satului judecau diversele pricini, iar de Paşti, familiile bogate dădeau pomeni săracilor. Pictura, realizată la 1785 de meşterii Radu Munteanu şi Nicolae Man, este bine conservată. Biserica mai deţine un frumos candelabru de lemn precum şi câteva icoane valoroase pe lemn şi sticla. Starea de conservare a monumentului este bună. Este singurul care are parcare, iar accesul se face fără nicio problemă. Nu se percepe taxa de intrare, dar donaţiile sunt binevenite.

De asemenea aici se găsesc:un punct de informare, grup sanitar, hidrant şi sistem de semnalizare a incendiilor, însă nu am văzut stingătoare de incendiu. Există deopotrivă un plus şi un minus cu privire la instalaţia electrică:biserica de la Rogoz este singura luminată pe dinafară, însă şi aici sunt probleme cu sistemul electric în interior. Multe lucruri s-au realizat aici, aşa cum aminteşte şi raportul din 2006, în perioada în care aceasta a fost inclusă în proiectul cu finanţare externă nerambursabilă desfăşurat de Consiliul Local din Târgul Lapuş.

Semnalizare şi informare-realizări şi neajunsuri

În raport se amintea că există ghizi plătiţi, dar nu şi un program. În prezent, există un program şi un număr de telefon unde pot fi apelaţi responsabilii. Ce-i drept, am găsit cam peste tot programul afişat, dar şi pictograme sugestive care ne indica unde să sunăm pentru cheie. În privinţa punctelor de informare, afară de cel de la Rogoz se mai găsesc ceva materiale la biserica de lemn din Ieud, în rest nimic.

Paradoxal, chiar aici la Ieud nu există panou standardizat cu informaţii în trei limbi (engleza, franceza şi română), aşa cum sunt la celelalte şapte monumente. Se pare că au existat discuţii cu privire la informaţiile din text între preoţi şi cei care l-au redactat. De asemenea, din punct de vedere rutier bisericile sunt bine semnalate, totuşi unele dintre indicatoarele sunt prin copaci. Dacă am fi avut nenorocul să mergem într-o perioada în care vegetaţia era abundentă cu uşurinţă am fi putut rata unele obiective. Am amintit taxa de intrare, nu doar pentru simpla informare, ci şi pentru faptul că nu există nicăieri o statistică a turiştilor. Din ce am remarcat nu există pază la aceste obiective, iar multe dintre aceste monumente deţin pe lângă valoarea lor dată de arhitectură şi de pictura interioară, şi o serie de obiecte ce aparţin patrimoniului mobil:icoane, cruci, cărţi şi obiecte mobilier extrem de valoroase.

Începând cu anul trecut, un număr de 16 biserici de lemn între care şi majoritatea celor incluse în patrimoniul UNESCO (mai puţin cea de la Rogoz). Au intrat într-un proiect al Consiliului Judeţean Maramureş-„Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord", finanţate prin Programul Operaţional Regional, chiar pe axa ce vizează dezvoltarea şi promovarea turismului, precum şi crearea şi modernizarea infrastructurii conexe. Proiectul sună îndrăzneţ, având printre obiective:dezvoltarea infrastructurii, realizarea de parcări, alimentarea cu apă, iluminatul în zona monumentului, reabilitarea drumurilor de acces, sisteme antiefracţie, procurarea pentru cele 16 obiective a echipamentelor de protecţie împotriva incendiilor, puncte de informare etc. Totuşi la un an de când acest proiect a intrat în funcţiune lucrurile nu s-a mişcat foarte repede.

Bibliografie

Raport de monitorizare a bisericilor din lemn din judeţul Maramures înscrise în lista patrimoniului mondial, www.maramures.djc.ro

www.discover-maramures.com/ro/biserici-patrimoniu-unesco/

www.cimec.ro